În acest text aș vrea să sugerez o cale
pentru a reduce impactul știrilor false și posibilitatea de a fi manipulați, un
drum posibil spre ”post-post-truth era”. Pe scurt, ideea este 1) că putem
reveni la adevăr în comunicare și bine în acțiune numai auto-chestionându-ne cu
privire la puritatea adevărului și binelui pe care credem că le deținem, 2) ne vom auto-chestiona numai când suntem criticați constructiv de
către persoane care au opinii și valori diferite de ale noastre și 3) suntem
capabili să înțelegem critica numai dacă avem un anumit mod de a gândi adevărul
și binele, diferit de cel folosit pe scară largă în societate acum.
Când spunem despre ceva că este categoric bun, sau categoric rău în interiorul lumii acesteia înseamnă că tratăm realitatea
socială din punct de vedere moral ca pe o variabilă calitativă cu două valori.
Mai realistă este o variabilă cantitativă în care acceptăm ca e și ceva bun și
ceva rău în privința a orice în anumite grade. Înțelesul acestui gradualism
poate fi legate de o contextualizare,
că ce e bun la o anumită scară de timp poate duce și la ceva rău la altă scară,
sau o înțelegere structurală a
realității, că ceea ce pare bun nu poate exista decât având în interiorul său
niște părți sau să niște tipare de alcătuire care sunt asociate cu ceva rău. Ca
un exemplu recent, incursiunea actualului prim-ministru la o televiziune a fost
interpretată de aproape toată lumea în termeni dihotomic, indiferent din tabăra
din care provoneau, deși el însuși a folosit o abordare gradualistă a axei de
variație bine – rău. A existat o presiune publică pentru a se poziționa într-un
fel sau în altul venind din mentalitățile liderilor de opinie, iar refuzul a
părut necredibil. Cu toate acestea rezultatul final a fost pozitiv,
presupozițiile folosite de premier au funcționat în practică prin însăși
asumarea lor sinceră.
În ce privește axa de variație adevărat –
fals înțelesul gradualismului poate fi legat de incompletitudinea semnificației
textului pe care îl considerăm adevărat sau fals. De exemplu, după ce aflăm doar știrea “comisia X a decis că Y nu a plagiat” vom crede că am înțeles ceva adevărat care va fi
substanțial diferit de ceea ce înțelegem după ce citim și raportul detaliat al
comisiei respective. Punerea în context poate continua la scări mai mari. Se
poate aborda variabilitatea gradului de adevăr și fals și structural având
informații despre statului comisiei X, sau a persoanei Y. A te crampona de
faptul că e adevărat sau nu o simplă afirmație denotă o gândire destul de
sărăcăcioasă.
Un filosof ar avea bune temeiuri să fie
nemulțumit din punct de vedere teoretic de abodarea de mai sus, de aceea
trebuie să ne delimităm clar în acest text de teoriile binelui și adevărului de
interes filosofic. Putem spune pentru început că e vorba de o specie de
pragmatism asociat crezămintelor (eng. beliefs) oamenilor, că ne interesează doar
efectele decizionale a ceea ce oamenii cred despre bine și adevăr sau rău și
fals . Nu e relevant în acest context modul cum își întemeiază rațional aceste
crezăminte ale lor, dacă se întâmplă asta, deoarece e prea departe de
consecințele practice din societate. Ceea ce nu înseamnă că ceea ce asumă
oamenii obișnuiți nu poate fi influențat la o scară mare de timp prin
activitatea oamenilor din comunitățile academice și gânditorii din afara lor.
În continuare am să deschid câteva fire
posibile de discuție pe care le voi folosi pentru a ajunge la semnificația
politică a chestiunii.
Interpretare psihologizantă. Rigidizarea în propriul adevăr și în propria moralitate e un proces
psihologic firesc, semnalând o lene naturală a gândirii care nu se confruntă cu
probleme. Ca să te raportezi la ele sub forma unor variabile cantitative, să îți
asumi disconfortul că nu ști adevărul într-o anumită măsură, că ești rău cât de
cât, dacă nu chiar mai mult, ai nevoie de stimuli din exterior, de provocări. Din
confort psihic și interes economic pe termen scurt, pentru că facem bani în
anumite scheme conceptuale implicite, fungim de ele. Provocările,
problematizărea a ceea ce e subînțeles, poate exista permanent în spațiul
social doar într-o cultură a dialogului, a comunicării sociale, a valorizării
publice pozitive a disconfortului de a fi criticat. Criticat constructiv, nu
demonizat, nu etichetat ca răul însuși. Compartimentul social care susține producerea
unui astfel de climat este societatea civilă.
Interpretare filosofică. Problema cu care ne cofruntăm la scară socială este una de natură
ontologică și epistemică. Presupozițille pe care le folosim pentru a interpreta
realitatea, lumea, sunt nepotriviteș. Tindem fie să aducem binele și adevărul
absolut în structura internă a lumii, fie să eliminăm orice relație cu binele
și adevărul absolut, negândui-i relativist existența. Soluția pe care o schițez
propune că binele și adevărul absolut este eficient social să stea simbolic
sus, să fie respectate ca niște contraforturi de ființă ale modului de a ne
gândi moderat, nuanțat realitatea de zi cu zi. Felul în care se stabilizează în
spațiul public în care oamenii se exprimă în limbaj comun presupozițiile
ontologice și epistemice e direct influențabil prin sistemul național de
educație, prin modul de predare al științelor filosofiei și religiei. Cultura
dialogului, a gândirii critice, necesară funcționării unei societăți civile
poate fi cultivată prin sistemul de educație și în particular prin modul de
organizare și funcționare a universităților în ce privește relațiile dinte
unitățile funcționale preocupate de științele naturii (vieții, pământului),
cele socio-umane și de teologie.
Intepretare duhovnicească. Dreptatea omeneasca, identificarea de către noi a binelui și răului, e
undeva intre umor si tragedie. Rolul ei pare a fi sa ordoneze societatea intre
niste stapâni și niste supuși, spusă în mod direct sau mai alambicat. În
momentele cruciale jocul devine transparent si natura căzută a omului se vede
se sus pâna jos: o mulțime de oameni care își umplu timpul rand pe rand cu câte
ceva. Credem uneori ca am coborat în mocirlă, sau ca ne-a scos cineva din
mocirlă. Nu, lumea omului însasi e o mocirlă. Ici, colo, insule de curăție,
locuri și situatii luminate de elanul unei sperante sau suspendarea îndarjirilor,
privirea unui om care se intreaba pentru ce toate astea. Si pornim imediat de
la capat. Pe lângă mocirla socială, avem și una personală, interioară. Nu e rău
să coborâm în ea și să ne-o asumăm, e primul pas pentru a ieși din ea, sau mai
bine spus pentru a fi scoși din ea. Asumarea mocirlei personale e altora e o
lucrare doar pentru sfinți. Cui coboară în mocirla altora și nu și-a sfințit
viața înainte începe să-i placă acolo și are serioase șanse să nu mai dorească
să iasă. Interpretarea duhovnicească este relevantă civic și politic în spațiul
cultural românesc ca parte din cel european, în care mulți oameni sunt
creștini, dar poate să nu fie în alte societăți.
Implicații politice. Domnul Funeriu a adus recent pus piața ideilor un document în care prioritatea nr. 1 este “Etica și
introducerea ei în legislație”. Prin prisma celor discutate până acum trebuie
spus că nu merge, abordarea se bazează pe dihotomia bine - rău și nu ia în
calcul rolul societății civile. Deja e un fapt recunosct și la nivelul NATO, pe
linia cercetărilor științifice despre fenomenul corupției și căile de a-l
limita (articol aici).
Se vorbește în articolul NATO de
importanța contextului în eficiența controlării corupției. Contextul e dat de
rețelele culturale informale specifice țării. Ele susțin sau nu comportamentul
etic stimulat și de anumite ingrediente formale care duc la scăderea oportunităților
pentru fraudă, de exemplu transparența. Se pare că stimulentele negative care
duc la creșterea costurilor fraudelor nu rezolvă mare lucru.
Contextul eficient e corelat cu existența
unei societăți civile la cel puțind două scări: pe sectoare sociale (în
justiție de genul domnului Dănileț, în mediu gen WWF) și trans-sectoriale caracteristice
culturii respective (la noi laicatul creștin activ civic și stânga civică
militantă cinstită). Aici trebuie influențat pentru consolidarea comportamentului
moral în instituții. Statul nu poate face asta direct, ci doar indirect, lăsând
să se dezvolte societatea civilă.
O dificultate importantă e că această
nevoie de dezvoltare a societății civile e speculată de dușmanii sistemelor
democratice, care prin fonduri private interferă cu interesele cetățenilor și
perturbă sistemul social. Aici e probabil treaba serviciilor să fie mereu pe
fază.
Dar, la un nivel mai profund, strategic,
toată această problemă a comportamentului moral, a cinstei în instituții
publice depinde de felul cum conceptualizăm implicit adevărul și binele, cu
implicațiile psihologice, sociale și (în România) duhovnicești respective,
având finalmente consecințele lor politice.
Par a fi trei direcții strategice de
acțiune pentru a putea trăi din nou întru adevăr și bine din punct de vedere
socio-politic, fără a mai fi manipulabil ca frunza în vânt sub influența unor
grupuri politice cu comportament de răpitori sau a unor dușmani externi:
·
Prin
sistemul de educație public și privat 1.1) Punerea simbolic sus a adevărului și
binelui ca valori majore undeva în afara
stării actuale sau viitoare a lumii concrete prin sistemul de educație, atât
printr-o schemă ontologică și epistemică seculară, cât și printr-una
religioasă, între care să existe competiție moderată, și asfel să nu cadă nici
una în certitudini instituționalizate, în fariseism, în lipsa
auto-chestionării, 1.2) Cultivarea relațiilor informale ale dialogului și
gândirii critice, a ideii că succesul presupune efort, care să permită creșterea
pieței ideilor, implicit a pieței de suporturi materiale pentru transmiterea
lor (în particular piața de carte), și utilizarea eficientă a ideilor în
circulație în agora.
·
Din
inițiativă privată în condițiile unui cadru instituțional publice favorabil 2)
Dezvoltarea societății civile care supraveghează constructiv practicile
persoanelor din instituțiile publice.
·
Minimizarea
gradului de penetrare și manipulare a societății civile de către inamicii
externi prin metode soft, care stimulează asumări ontologice și epistemice
maniheiste, destabilizatoare. Dezvoltarea expertizei / staff-ului serviciilor
de informații pentru identificarea canalelor prin care se face manipularea
culturală și caracterizarea tipurilor de produse culturale, care apoi pot face
obiectul deconstrucției în spațiul public al societății civile sau în
instituții ale statului implicate în educație și cercetare.
În concluzie, cred că nu mai este nevoie
să coborâm în mocirlă dacă ne reprezentăm realitatea nuanțat și moderat. A
construi și întreține în folosirea de zi cu zi o astfel de reprezentare
presupune un efort permanent pe care trebuie să-l pretindem mai întâi de la noi
înșine, și abia ulterior altora. Într-o cultură a comodității nu putem decât
să-i vedem pe alții în mocirlă, niciodată pe noi înșine, niciodată propriul
grup sau propria țară, și cu asta să fim, în fapt, scufundați adânc cu toții,
sau foarte vulnerabili să ni se întămple asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu