Câinele nu pleacă de la măcelărie, iar prostul moare de
grija altora. Când firmele mănoase sunt deja ocupate de colegi pensionari mai
influenți, nu sunt rele nici măcelăriile universitare, culturale și
duhovnicești pentru un pic de mângăiere și odihnă binemeritată după anii grei
în serviciul public informativ. Proștii se ocupă de orice altceva decât de
lucrurile de bază care le condiționează activitatea, cine le plătește paza și
lumina, pe unde intră și ies ploșnițele și rozătoarele, dacă sunt apă și hârtie
la toalete, altele de acest fel.
Ca și în vremea comunistă, intelectualitatea e accesorie,
baza sunt muncitorimea și țărănimea reprofilate în personal TESA (tehnic,
economic și socio-administrativ) via servicii, iar acum în cadre universitare
get-beget. Nici măcar gândirea nu mai e pentru cine n-are treabă cu serviciile,
adică pentru fraieri. Soluția e alta: fraierii să lucreze și gândească, iar în
față să reprezinte precum tovărașă academician doctor docent cine? Pensionații
serviciilor și rudele lor. O metastază națională.
Situația e rezonabilă și benefică pentru domniile lor,
mai puțin pentru toți ceilalți cetățenii ai României, cărora li se conferă
acest statut numai la alegeri. Suntem amenințați că situația nu se va
îmbunătății și orice efort de schimbare e inutil. În realitate
vulnerabilitățile tagmei menționate sunt nenumărate. În primul rând nu știu să
facă mare lucru, învață la bătrânețe ce nu știu de la tinerețe. În al doilea
rând, neputând fi un proiect legal ocuparea României, sunt traversați de
nenumărate falii între găști, clanuri, origini, foste apartenențe
instituționale și actuale dorințe de parvenire socială. Nu vor putea avea
niciodată un proiect de țară, transparent, public, singurul asupra căruia pot
cădea de acord este cel de non-țară, de spațiu barbar, sălbatic, în care
instituțiile sunt numai pretexte pentru interese personale și de clan. În al
treilea rând nu știu ce să facă cu banii în mod productiv, pe indicatori
verificabili și livrabile palpabile. Taina succesului financiar stă în coada de
pește, o fi sau nu fi?, se dă sau se ia? X l-a înjunghiat pe Z, sau mai degrabă
a alunecat și a căzut în cuțit? Ce vedem în Rusia e ce ar face dumnealor dacă
statul n-ar fi în NATO și UE. În al patrulea rând, își dau în gât reciproc
susținătorii din rândul intelectualilor care au acceptat pentru vreo funcție
mai rapidă, vreun credit la casă sau alte situații cu totul de înțeles să le
fie aură de sfințire. Pentru că acest strat social de interfață între libertate
și slugărnicie absolută este în ochii dumnealor al lichidabililor.
De aici vin și căile de acțiune ale cetățenilor. În
primul rând formularea clară a problemei, transparentă și publică. În termeni
generali, ca aici, dar și specifici, pe poziții ocupate precis, în
administrativ și didactic și cercetare, cu nume și prenume. Dorim să cunoaștem
amploarea fenomnului specialilor în instituțiile publice civile. Am putea
începe cu BOR. În al doilea rând să nu existe un plan centralizat, anunțat. La
densitatea rețelelor pe metru pătrat de ciolan instituțional e o naivitate să
credem că nu se va bloca rapid orice inițiativă frumos planificată de
eliberarea a statului de ocupația prietenilor
omului, iubitele patrupede. În al treilea rând măcelăriile să fie cât mai
curate, fără sânge și oase aruncate peste gard sau prin curte. Ține de oamenii
liberi să aibă un proces de producție igienic, cu saci de resturi bine închiși
și tomberoane solide, care să nu poată fi deschis cu ușurință, ca la Azuga
lângă ecosistemul cu urși. În al patrulea rând e de dorit să nu ni se mănânce
din traistă. Atenția la buzunar ca în cartierele rău famate sau liniile de
autobuz care duc acolo e o obligație morală. Dacă luați acest text ca un
strigăt de “Hoții!”
evitați să duceți mâna unde aveți portofelul, pensionarii
speciali sunt versați și atenți la localizarea resurselor. În fine, dacă cineva
vă strigă Bravo! sau vă insultă public, atenție să nu scăpați cașcavalul. Cât
despre intelectualii de interfață, le zicem frate-frate, dar brânza-i pe bani. La
modul general, se pot consulta toate zisele și zicalele din înțelepciunea
populară, poate și din cea a lui Solomon, deși asta e deja prea mult, poate.
Însă vorbă multă, sărăcia omului. Să ne fie de folos.
Notă
Dată fiind lipsa de umor a specialilor, e urgentă nevoie
să precizez explicit că acest text este un pamflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu