Trei rugăciuni în școala lui Christos Yannaras

Tema ortodoxismului din lucrarea “Contra religiei” a Christos Yannars e mult mai vastă și mai profundă decât marginalitatea civilizațională, provincialitatea ortodoxismului românesc, sau chiar rus. În esență, după gândul pe care ni-l împărtășește, ortodoxismul este o înstrăinare de duhul viețuirii  întru Hristos, duh nici individualist, nici collectivist, în niciun caz politic sau redus la ritual și manipularea maselor prin presiuni psiho-sociale.

 

În orice viețuire ortodoxă se află mai mult sau mai puțin ortodoxism, adică înclinare spre raționalizare prea multă, instituționalizări și accent finalmente pe mântuirea individuală, în pofida limbajului holist social, nu pe împreună mântuire. Ortodoxismul nu ar fi decât o religie, cu nimic diferită de alte religii omenești din punct de vedere al funcțiilor, în timp ce ortodoxia nu este o religie, în sensul că nu vizează prin firea sa mizele omenești amintite, ci întoarcerea la firea adevărată a omului, ca să cităm pe Rafail Noica, o fire nelumească.

 

E limpede pentru oricine-l citește pe Yannars și de ce ortodoxismul merge bine împreună cu misticismul din orice fel de surse și manifestă sincretisme aparent bizare de felul georgismului recent de la noi, și anume pentru că fiind religie se poate combina în mod darwinian cu alte religii, mai vechi sau emergente , formând niște hibrizi al căror unic criteriu de succes e performanța politică, nu mântuirea. Ortodoxismul, ca și religiile, e rezultat al luptei pentru existență lumească, atât la nivel grupal (societal, politic), cât și la nivel individual, prin speculare formelor sale instituționale pentru avantaje privat, iar în mintea unor, prin înșelare, chiar și duhovnicești.

 

E foarte posibil ca Christos Yannaras să fie canonizat peste vreun secol, având în vederea aprecierea sa de către Patriarhia Ecumenică și impactul global post-mortem, însă asta va depinde și de ce fac creștinii cu moștenirea lui. Ceva de folos pentru viața creștină, sau numai dispute filoosofico-teologice.

 

În acest context putem practica o rugăciune care să vizeze depărtarea de ortodoxism. În acest text am reunit trei astfel de rugăciuni ca formă, măsura în care ele sunt sau nu rugăciuni în sens propriu duhovnicesc urmând a se vedea în timp, după folosul lor.

 

 

Rugăciuneînainte de împărtășire (pentru mântuire împreună, nu individuală)

 

Doamne, din potirul pe care Tu l-ai creat, Tu l-ai umplut cu Tine,

 

Din mâinile fratelui meu preot, din fața surorilor și fraților mei de dragoste

 

Pe care tot Tu i-ai adus aici dându-le voință și putere să Te iubească,

 

Să mă iubească și mie să îi iubesc străini fiind unul altuia fără Tine,

 

De o ființă fiind cu toții cu Tine și liberi să ne vedem de viețile noastre,

 

Doamne, care nu ștergi bucuria din inimile noastre niciodată

 

Și ne faci pe toți să vedem chipul tău oriunde în lume,

 

Doamne, din casa noastră, în care Te arăți la fel ca în orice casă

 

Celor cărora le-ai dăruit credință și se roagă Ție,

 

Știu că dacă aș fi în orice alt loc, Tu la fel ai fi,

 

Știu că dacă aș fi de orice alt neam, Tu același ai fi,

 

Știu că dacă aș trăi în alte vremuri, Tu unul ești,

 

Știu că toți cei care nu sunt aici se vor împărtăși prin mine de dragostea Ta,

 

Că nu Te voi trăda, că nu voi ține la mine ce mi-ai dăruit,

 

Pe cei care mă urăsc îi voi iubi, nimic doar pentru mine nu voi căuta,

 

Știu că nimeni din cei care ne vom împărtăși acum cu Tine nu vom fi singuri,

 

Că împreună vom fi în lumea care ne disprețuiește, cu pace o vom primi,

 

Cu înțelegere vom zâmbi răului, cu răbdare vom lucra,

 

Știu că nu știu nimic decât ce m-ai învățat Tu și cei prin care ai lucrat Tu,

 

Știu că eu nu am parte de minuni, orb fiind, ci numai ceilalți frați și surori,

 

Știu că ei vor fi în Rai alături de tine, iar eu în iadul suferinței veșnice,

 

Dar și acolo vreau să fii în mine, să te văd prin întunericul meu ca printr-o icoană

 

Fără să am parte de Tine, dar știind că ești pe deplin,

 

Deci Doamne, nu pentru bucuria mea, ci pentru puterea Ta,

 

Nu pentru mântuirea mea, ci pentru a nu tulbura pe cei pe care-i iubesc,

 

Nu pentru liniștea mea, ci pentru ca prin această liniște alți oameni să vină spre Tine,

 

Tu cu Tine, să îi aduci la Tine printr-un gunoi al lumii care sunt,

 

Vas murdar, prin care Tu să dăruiești altora ce mi-ai dăruit și mie,

 

Nu pentru înțelepciunea mea, ci pentru Cuvântul Tău,

 

Primește-ne să fim ceea ce Tu ne-ai dat să fim,

 

Primește-ne să ne împărtășim cu trupul și sângele Tău.

 

 

 

Rugăciune când pare să ni se întâmple o minune (pentru descurajarea misticismului)

 

 

Doamne, Iisuse Hristoase,

 

De ni se va părea că în viața noastră se întâmplă o minune,

 

Dă-ne gândul de a spune asemenea lui Iov:

 

Dacă aceasta este o minune îți mulțumim Ție, Doamne,

 

Iar de nu este, iarăși îți mulțumim Ție!

 

Penru că noi nu știm nimic din minunile și tainele Tale

 

Și mai bine ne este să fim părăsiți nădăjduind la mila ta

 

Decât să credem că ne arăți puterile Tale și să cădem în slavă deșartă.

 

 

 

Dar știu, Doamne, că întreaga viața mea și întreaga viață noastră

 

Este o minune de mâinile Tale făcută,

 

Izvorâtă din Cuvântul tău,

 

Pe care o voi mărturisi prin fapte, tăcând, lucrând,

 

Fără a sminti pe frații și surorile mele cu multa vorbire,

 

Și știu că pentru asta tu ne vei da bucurie și pace în suflete.

 

Căci la ce vor folosi omului toate minunile lumii

 

Dacă în el strigă fiara mândriei?

 

 

 

Și știu că aceasta nu este o rugăciune adevărată,

 

Pentru că numai Tu te rogi în noi cu cuvintele Tale

 

Și ne curățești inima cu harul și mila Ta.

 

Miluiește-ne Doamne să nu cădem în înșelarea

 

Că prin noi se petrec lucruri minunate

 

Și revarsă asupra noastră dragostea Ta,

 

Așa cum Tatăl a revărsat-o asupra Ta pe cruce.

 

 

 

Rugăciune către Sf. Ilie Lăcătușu (pentru descurajarea instrumentalizării politice a sfinților)

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

 

Cel care ai ieșit din temnița înșelării legionare prin crucea suferinței

 

Ca să ne înveți să ieșim din temința comunistă prin crucea suferinței,

 

Care ai fost binecuvântat cu trup nestricăcioa

 

Ca să putem atinge cu degetul adevărul libertății și păcii

 

Pe care nu le mai credem posibile din frică și deznădejde,

 

Ajută-ne să fim dezlegați de idolatrizarea nemului,

 

A steagurilor naționale, a minciunii de sine,

 

Dee ură de cei diferiți și mândrie.

 

 

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

 

Care ești pildă de smerenie și adevăr oricărui preot,

 

Arătând ce îneamnă jertfa de sine când toți în jur trădeză pe Dumnezeu,

 

Când Biserica Lui e batjcorită pentru arginții politicii,

 

Când toți preoții se închină vițelului de aur,

 

Fă să avem și între noi preoți asemenea ție,

 

Uscați, tăcuți în rugăciune, luminând nădejde în jurul lor,

 

Dăruind dragostea pe care și tu ai primit-o ca să o dai mai departe.

 

 

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

 

Care ești al întregii omeniri, nu al unei familii sau al unui țări,

 

Adu bucurie și pace în toate colțurile lumii credincioase sau nu,

 

Pentru că și cine n-a primit darul poate primi roadele darului

 

Ca pe o minune despre care nu va vorbi nimeni vreodată

 

Pentru că nici nu o poate înțelege, cum nici noi, cei lumești nu putem,

 

Dar care poate să fie prin dragostea voastră,

 

A celor iubiți de Hristos, liberi, înțelegători

 

Și privind cu înțelegere și fără judecare prin sufletele oamenilor

 

Ca prin ceea ce e mai de preț în creație.

Sursa foto: https://basilica.ro/en/famous-philosopher-and-theologian-christos-yannaras-reposes-in-the-lord-aged-89/

Așa-zisă rugăciune către Sf. Ilie Lăcătușu

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

Cel care ai ieșit din temnița înșelării legionare prin crucea suferinței

Ca să ne înveți să ieșim din temința comunistă prin crucea suferinței,

Care ai fost binecuvântat cu trup nestricăcioa

Ca să putem atinge cu degetul adevărul libertății și păcii

Pe care nu le mai credem posibile din frică și deznădejde,

Ajută-ne să fim dezlegați de idolatrizarea nemului,

A steagurilor naționale, a minciunii de sine,

Dee ură de cei diferiți și mândrie.

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

Care ești pildă de smerenie și adevăr oricărui preot,

Arătând ce îneamnă jertfa de sine când toți în jur trădeză pe Dumnezeu,

Când Biserica Lui e batjcorită pentru arginții politicii,

Când toți preoții se închină vițelului de aur,

Fă să avem și între noi preoți asemenea ție,

Uscați, tăcuți în rugăciune, luminând nădejde în jurul lor,

Dăruind dragostea pe care și tu ai primit-o ca să o dai mai departe.

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

Care ești al întregii omeniri, nu al unei familii sau al unui țări,

Adu bucurie și pace în toate colțurile lumii credincioase sau nu,

Pentru că și cine n-a primit darul poate primi roadele darului

Ca pe o minune despre care nu va vorbi nimeni vreodată

Pentru că nici nu o poate înțelege, cum nici noi, cei lumești nu putem,

Dar care poate să fie prin dragostea voastră,

A celor iubiți de Hristos, liberi, înțelegători

Și privind cu înțelegere și fără judecare prin sufletele oamenilor

Ca prin ceea ce e mai de preț în creație.

Gând ca o rugăciune când pare să ni se întâmple o minune

 Doamne, Iisuse Hristoase,

De ni se va părea că în viața noastră se întâmplă o minune,

Dă-ne gândul de a spune asemenea lui Iov:

Dacă aceasta este o minune îți mulțumim Ție, Doamne,

Iar de nu este, iarăși îți mulțumim Ție!

Penru că noi nu știm nimic din minunile și tainele Tale

Și mai bine ne este să fim părăsiți nădăjduind la mila ta

Decât să credem că ne arăți puterile Tale și să cădem în slavă deșartă.

 

Dar știu, Doamne, că întreaga viața mea și întreaga viață noastră

Este o minune de mâinile Tale făcută,

Izvorâtă din Cuvântul tău,

Pe care o voi mărturisi prin fapte, tăcând, lucrând,

Fără a sminti pe frații și surorile mele cu multa vorbire,

Și știu că pentru asta tu ne vei da bucurie și pace în suflete.

Căci la ce vor folosi omului toate minunile lumii

Dacă în el strigă fiara mândriei?

 

Și știu că aceasta nu este o rugăciune adevărată,

Pentru că numai Tu te rogi în noi cu cuvintele Tale

Și ne curățești inima cu harul și mila Ta.

Miluiește-ne Doamne să nu cădem în înșelarea

Că prin noi se petrec lucruri minunate

Și revarsă asupra noastră dragostea Ta,

Așa cum Tatăl a revărsat-o asupra Ta pe cruce.

Întoarcerea BOR la ortodoxie

 Întoarcerea BOR la orotodoxie va avea loc după ce-și va fi cheltuit averea primită cu desfrânatele politicii, afacerilor și serviciilor de informații. Când va ajunge să mănânce roșcove nu știm, acum asistăm la spectacolul desfrânării ortodoxiste, al sfințirii de bulevarde, al premierii de multă vorbire politică, al căderii generalizate agreate de toată lumea prin fapte. Ne simțim bine, suntem în centrul atenției lumești, slava deșartă e mulțumită, mândria izbânzii sociale și ea. Stăm pe un morman de bunuri ca pe un munte de gunoi, dar fără a gândi ca Iov. Nimic din toate acestea nu are de-a face cu credința, nădejdea și dragostea.

 

Vrednicia slujirii care continuă vine din mila Domnului și fără vreun efort personal și de obște. Nimeni nu pune umărul, nu-și lucrează talanții. Nu mai e nevoie, pentru că afacerea e ca pe roate, asemenea unei corporații mixte stat-privat. Supunerea în fața scriptelor financiare și liturghiilor politizate înfățișează libertatea personală ca fără sens. Loialitatea față de Hristos se judecă după fișa postului, nu după dragostea de Dumnezeu și oameni.

 

Vizibila lipsă de discernământ a tăvălirii în noroiul lumesc se manifestă prin falși profeți, prin marketing eclezial, transformarea icoanelor în bannere, a crucilor în material de recuzită pentru marșuri, a rugăciunii în strigăt de luptă și filmuleț de viață electronică. Averea primită e dată la schimb pentru putere, influență și mângâiere de sine colectivistă.

 

Unii au ajuns la fundul sacului și au pornit spre casa sfântă. Acasă nu mai poate fi acasă. Casa adevărată este centrul de unde s-a dat libertatea plecării în lume, dovedită pentru aceste locuri românești a fi prea devreme.

 

Acasă e mai ales în veșnicie, dar până acolo și în comunități mai responsabile, care nu au niciun angajament politic etnic derapat spre filetism, rasism, antisemitism, xenofobie, fobie de gen. Una e să susții ceea ce crezi și să încurajezi viețuirea creștină, alta e să aluneci spre violență verbală și fizică transformată în mișcări politice, ceea ce în BOR a devenit curentul dominant.

 

Creștinii sunt numai pelerini în lume. Cine își face case politice pe Tabor ajunge să mânânce roșcove. Cine pelerinează, nădăjduiește.

Rostul purificării BOR de contribuții intelectuale care nu susțin narativul naționalist

Purificarea BOR de contribuții ale societāții civile cu gândire relevantā la scara umanitāții e un proces catalizat de stat pentru ca religia sā funcționeze mai bine ca tehnologie culturalā de extracție și control al resurselor umane. 

Presiunea de delegitimare asupra intelectualilor publici creștini cu contribuții nenaționaliste are scopul sā îi canalizeze spre forumuri profesionale unde mesajul sā poatā fi controlat ca efect ca sā fie benign pentru interesele statului, fārā sā mai perturbe tehnologia religioasā. În forumuri profesionalizate serioase costurile de scriere a textelor sunt mult mai mari, iar efectele politice mult mai mici prin dificultatea înțelegerii mesajelor.

Cei care se ocupā de purificarea BOR și canalizarea intelectualilor activi civic simultan nu sunt deranjați de standardele joase din facultāțile de teologie ortodoxā, pentru cā nu le vād decât în funcția de alimentare a mașināriei de control și extracție socialā. Poveștile cu mântuire, etc, sunt pentru mase din punct de vedere tehnologic.

Rezultatul dorit este o societate fārā zgomot civic în zona religioasā, consideratā o resursā identitarā importantā, și un soi de secularizare strategicā pāstrând forma ritualurilor.

Ca sā te opui la așa ceva ca intelectual ai nevoie de un nucleu profesionalizat de contribuții indiscutabile și peste el contribuții civice creștine. Intern social va exista e presiune de decredibilizare a contribuțiilor profesionalizate, ca sā fie lovite indirect cele civice, și atunci cele profesionalizate trebuie susținute prin validare globalā. Cel puțin în științe funcționează bine aceastā soluție.

În acest moment BOR e purificatā cvasi-total, dar viețuirea ortodoxā poate continua prin integrare în organizații din alte țāri și cu ea și contribuțiile civice creștine. Acesta e contextul în care sugerez celor interesați dintre mireni de funcția pentru mântuire a BOR sā nu neglijeze nucleul profesionalizat de contribuții și sā nu împingā în fațā oameni vulnerabili din acest punct de  vedere.

De ce votez pentru domnul Nicușor Dan

 Pentru a asigura continuitatea instituțiilor statului, independența lor relativă, echilibrul și verificările dintre ele și lucrul lor pentru interesele cetățenilor.

 

Continuitatea este necesară pentru a putea fi ajustate, modificate, optimizate. Independența relativă, echilibrul și verificările dintre ele sunt necesare pentru a opri tendința naturală de acaparare a puterii. Lucrul lor pentru interesele cetățenilor e necesar pentru a preveni revolta care duce la distrugerea totală a instituțiilor.

 

Instituțiile statului sunt instrumente ale oamenilor, nu invers. Votez pentru un președinte care se ocupă de niște instrumente, în special de unul dintre centrele de putere și de buna funcționare a tuturor prin funcția mediatoare.

 

Alternativa este o persoană a cărei agendă include distrugerea instituțiilor existente, ceea ce este inacceptabil date fiind costurile foarte mari de reconstrucție de la zero. Că revolta care motivează aceste intenții este justificată e irelevant, distrugerea nu e justificată. Agenda persoanei alternative include și eliminarea independenței relative a instituțiilor prin extinderea evidentă a atribuțiilor unui președinte. Ca rezultat al acestei extinderi și monopolizări a puterii este limpede că alternativa la domnul Dan ar face ca statul să nu mai poată lucra pentru cetățenii săi, ci numai pentru cei cu influența directă asupra grupului care ar monopoliza puterea.

 

Monopolizarea puterii a existat și până acum în România, dar nu de manieră formalizată, ca program politic, ci sub forma unei cleptocrații transpartinice ilegale. Alternativa la domnul Dan propune monopolizarea puterii de către o cleptocrație eclezială legalizată. Ceea ce era până acum economia subterană eclezială va fi formalizat ca economie la zi sub forma unui proiect colectivist religios în care între fluxurile nefiscalizate și cele fiscalizate de resurse nu se va mai putea discrimina. Această entitate va acomoda foarte bine și interesele cleptocrației transpartinice deja existente.

 

În concluzie, votez pentru domnul Dan nu din considerente ideologice, ci din considerente structurale, pentru a menține o structură a sistemului politico-economic de un anumit fel, anume democratic cu separarea puterilor în condiții de libertate socială și politică și fără prezență religioasă în funcționarea statului. Pentru ca această structură să aducă realmente beneficii cetățenilor e nevoie de controlul atât al cleptocrației transpartinice, cât și al cleptocrației ecleziale, ceea ce se poate face foarte simplu într-un stat de drept funcțional. Aceasta este substanța proiectului civic al domnului Dan. Grupurile de interese ideologice și agendele lor sunt secundare. Proiectul este de interes general pentru toți cetățenii români.

Renașterea spirituală nu poate fi un proces socio-politic

 Oamenii se pot aștepta la renaștere spirituală prin acțiune socială numai dacă înțeleg cele cerești exclusiv prin cele pământești. Acest mod de gândire este similar celui din știință în care cercetătorii înțeleg funcționarea societății prin procese strict biologice, sau înțeleg funcționarea unui organism numai prin fenomene fizice și chimice. Denumirea consacrată pentru acest mod de abordare este reducționism. Proiectul politic în care vizăm îmbunătățirea vieții spirituale prin acțiune socială și politică este unul reducționist, în care cele duhovnicești sunt reduse la o parte din cele lumești, anume de natură socială și politică.

 

Care este relația dintre viața duhovnicească și cea socială? Viața socială furnizează mijloace pentru o viață duhovnicească deja preexistentă. Preexistent înseamnă atât în sens de ființă, ontologic, cât și în sens temporal lumesc. Preexistența în sens ființial a vieții duhovnicești înseamnă că deja ca oameni suntem renăscuți spiritual, nu mai e cazul de vreo renaștere a nimănui. Cum? Prin întruparea lui Hristos, faptele și învierea Lui. Preexistența temporală presupune că în viața personală a apărut o situație, un eveniment, în care preexistența ontologică a fost înțeleasă. Ceea ce oricum exista devine cunoscut persoanei umane în propria ei viață. Viața socială are un rol în apariția acestui eveniment de înțelegere personală, iar după înțelegere are un rol în lucrul de folos în propria viață. Dar nici în înțelegerea personală, nici după ea, viața socială nu e decisivă, ci relația personală cu persoanele transcendente, nelumești, ale Sfintei Treimi. În ce mod are loc această relație. Tainic, nu poate fi înțeles din perspectivă lumească. În ce fel știm că totuși există ceea ce tainic? Prin renașterea spirituală personală manifestată în propria viață și propagându-se lumesc și în viața socială și politică.

 

Un alt mod de a formula aceste lucruri este de a spune că nu pot exista instituții religioase creștine fără ca Sfintele Taine să preexiste, sau că Sfintele Taine nu aparțin vreunei instituții, nu pot fi apropriate de nimeni. Orice instituție sau stat cu pretenții creștine este numai un fenomen social și politic în jurul a ceva ce preexistă și nu poate fi controlat de nimeni în niciun fel, controlul fiind din afara lumii.

 

Dacă este așa, atunci de ce atât de mulți oameni sunt preocupați de proiecte politice pretins creștine? Din interese lumești. Motivațiile mai specifice sunt tot atât de diverse pe cât de diverși sunt oamenii și interesele lor, culturile și modurile lor de gândire predominante. Toate sunt din perspectivă duhovnicească o înșelare. Această situația de fapt este evidentă oricui este renăscut spiritual nu doar ontologic, ci și temporal. Nu poate exista o înțelegere socială a acestor lucruri, numai personală. Conformarea nu ajută la autoritatea cuiva nu ajută la nimic, trebuie să existe deja relația de rugăciune cu persoanele transcendente. Aceasta e situația în care libertatea poate fi responsabilă, înțelegerea fiind un aspect al ei.

 

Aceasta este situația în care pricepi ce se întâmplă și se poate întâmpla cu instituțiile și angajații lor și nu respingi odată cu probleme lor trupul și sângele lui Hristos, relația ontologică de împărtășire actuală în care veșnicia vine în timpul lumesc prin împreună lucrare a oamenilor și a lui Dumnezeu.

 

Nu poate exista niciun fel de unitate socială și politică în libertate responsabilă fără unire cu Dumnezeu prin împărtășire. Că oamenii o caută cu insistență și în absența împărtășirii e un semn bun. Poate la un moment dat vor renaște spiritual și temporal, profitând de ceea ce cu adevărat sunt. Dar asta nu poate fi un proces social și politic.

 

Ar mai fi poate de spus un mic detaliu: cum să nu încurajăm procesele politice pretins de renaștere. Foarte simplu: ne putem împărtăși acolo unde angajații instituțiilor nu sunt în înșelare social-politică. Dacă mai e vreun loc în țara ta, în țara ta. Dacă nu mai e niciunul, în altă țară. În lume va fi întotdeauna un astfel de loc. Până îl găsești, mai bine aștepți. Răbdarea e o virtute creștină. Dacă te apropii de moarte și nu l-ai găsit va veni cineva în mod minunat și o va face, cum a venit pentru Maria Egipteanca.

 

Viața creștină nu e o industrie social-politică, n-are nevoie absolută de împărați lumești, șefi de state, partide, școli, universități, orice alte organizații și instituții ar mai apărea până la a doua venire. Viața creștină poate exista și pe colonie umană în altă galaxie în orice timp lumesc, nu depinde de un context anume. În orice context va fi o cale, mereu îngustă, de urmat.

Moartea spre înviere și moartea spre judecare: Paștele în Athos

Din punct de vedere teologic diferența dintre Paștele creștin sărbătorit în societatea actuală și cel din spații monahale apare din modul de înțelegere a lui în raport cu timpul. Dacā spunem cā Învierea lui Hristos este un eveniment, Îl reducem la firea umanā, la procese în timp și ne ducem într-o interpretare religioasă a sa, explicabilă prin narațiuni mitice, probleme de calendar și condiții pentru dezvoltarea misticismului. Învierea reală însă nu e numai evenimențialā, având și o "laturā" tainicā inexprimabilā ce ține de legātura ei cu veșnicia, cele douā firi ale lui Hristos fācând persoana Lui să unească timpul și veșnicia prin non-evenimentul întrupārii. N-ai cum sā exprimi inexprimabilul în limbaj omenesc, dar se poate limita abuzul de formulāri care pot fi ușor deturnate spre altceva, și datorită cărora nașterea și învierea în inimi sau în Liturghie devin mai greu de înțeles. În acest text o să compar Paștele creștin firesc, al viețuirii creștine, cu evenimentul social din lume ca două tipuri ideale, deși realitatea nu este niciodată pură, corespunzând unui tip sau altul. Rostul textului este de a contribui la depășirea polarizării excesive dintre felul cum se petrece Paștele în societatea actuală și în lumea monahală, o polarizare disfuncțională atât din punctul de vedere al vieții duhovnicești, cât și al consecințelor politice.

Firescul Paștelui creștin este împărtășirea urmată de o masă bogată în raport cu hrana de post, dar fără să distragă atenția de la adevărata hrănire, cea a comuniunii. Firescul Paștelui este pe fond de viațā continuā în Hristos. Firescul Paștelui este bucuria învierii Lui când ne pregătim pentru propria noastră moarte urmată de judecare. Sărbătoarea Paștelui creștin nu poate trece, ea rămâne în tine. Nimeni nu are nostalgia Paștelui dacă l-a trăit. Paștele real este un efort și un risc, posibile prin dar, nimic nu garantează succesul personal. Paștele este deschis mereu și tot mai plin de bucurie, însă drumul e îngust și poți pierde totul alunecând.

 

Evenimentul social care înlocuiește Paștele având același nume ne oferă confortul și siguranța acestei lumi într-o preocupare pentru bunăstare și semnalizare socială a ei. Ca oriunde e vorba în primul rând de resurse și folosirea lor, politizarea e inevitabilă. Câtă dragoste poate fi în politică și organizare socială, atât dragoste este în acest fel de Paște. Miza devine păstrarea vieții acesteia, nu pregătirea celei veșnice. Cuvântările nu vor vorbi despre veșnicie, ci despre coordonarea socială de acum, siguranța de acum, dragostea de aici. Paștele trăit întru Hristos include și organizarea comunitară pentru pregătirea lui, miza find  însă mântuirea. Paștele organizat ca eveniment și folosit politic nu ne va vorbi despre mântuire, ci despre ordine socială.

 

Moartea spre înviere este a Fiului lui Dumnezeu, moartea spre judecare este a omului creat. Da, vom învia și noi, dar nu în felul lui Hristos. Cu cât omul creat înțelege mai clar acest lucru, cu atât se va folosi de Paștele real și se va depărta de fenomenul lumesc. În aranjamentul instituțional actual tensiunea dintre cele două modalități de raportare se rezvolă prin separarea creștinilor care vor să viețuiască permanent întru Hristos de cei care preferă viața comunitară uzuală. Dar tensiunea continuă să existe, atât în interiorul lumii monahale, ca o tendință de cădere, cât și în interiorul societății lumești, ca o tendință de urcare. Frații și surorile care erau una, într-o lume unitară, acum sunt despărțiți. Monahii nu trebuie să sperie și tulbure lumea de la mersul ei, creșterea economică, vânzările de bunuri, siestele după mese îmbelșugate, iar noi ceilalți nu trebuie să tulburăm monahii și monahiile de la urmărirea priorităților lor austere și tot mai puțin cunoscute de alți oameni atât în privința conținutului lor, în ce constatu, cât și în privința sensului lor, de ce o fac.

 

În acest mod de organizare se diferențiază locuri geografice unde se concentrează viețuirea creștină reală, cum este și Sfântul Munte, și unele în care ordinea socială depinde de ce se întâmplă aici, toate societățile creștine. Din lume spre aceste locuri se practică pelerinaje. În loc ca toată viața să fie înțeleasă ca un pelerinaj, cum este firesc într-o societate unitară fără separarea instituțională a mănăstirilor, pelerinajul capătă sens și în interiorul lumii. Dar care poate fi rostul unui pelerinaj chiar de Paști? De ce în loc de a consolida ordinea agreată a societății și statului printr-un Paște al abundenței, oameni din lume ar veni în locuri sfințite de rugăciunea de acolo pentru a participa la un Paște al învierii cu conștiința clară a morții urmată de judecare? Dincolo de folosul duhovniceasc unic pe care și-l știe fiecare, există și o importanță mai largă, comunitară.

 

În primul rând, este o afirmare a unității: nu există creștini monahi și creștini mireni decât într-un sens superficial, există în realitate numai creștini. Fără ca această distincție să-și piarda importanța în orientarea vieții în diverse contexte, odată ce a fost instituită, ea nu trebuie să domine viața întru Hristos. În al doilea rând este o afirmare că și în viața socială uzuală prioritatea creștină este mântuirea, nu ordinea socială. Inversarea priorităților, transformarea viețuirii creștine în ceva exotic tolerat dacă nu tulbură cu nimic ordinea politică și socială, ci mai degrabă o susține în toate deciziile, inclusiv în folosirea violenței împotriva altor oameni și societăți, este o cădere dezastruoasă pe termen lung pentru toată lumea creștină. În al treilea rând este o schimbare efectivă a acestei situații, este o acțiune pentru ceva diferit. Cât de diferit, nu putem ști, nu este treaba creștinilor proiectare rațională a viitorului, ci acțiunea liberă și responsabilă acum.

 

În spațiile monahale de elită, între care se află și Sf. Munte, nu se practicā vreo religie, ci viețuirea creștinā. Asta nu înseamnā cā diverse state și persoane nu finanțează aici pentru a obține capital religios pentru stat și forțe politice, e plinā istoria, și azi e la fel, dar asta nu schimbā cu nimic situația. Cu cât interesele religioase sunt mai puternice, cu atât scade nivelul duhovnicesc și e nevoie de oameni sfințiți prin care sā se lucreze la creșterea lui. Aceste procese le controlează Dumnezeu, nu oamenii creați dar prin ei se poate lucra pentru bine și pentru rău. Mai bine să nu se lucreze prin noi pentru rău. Cine vine aici din lume pentru interese religioase paraziteazā nucleul real al acestor comunitāți, iar cine dā bani pentru putere politicā le submineazā. Însāși ideea de stat religios, fie și neutru religios, e un coșmar. Pe cruce n-a fost rāstignit un om de stat.

 

Un pelerinaj de Paști ne amintește toate acestea, întărește viața monahală prin legarea ei vizibilă cu societatea în care trăiesc creștini, alăturându-se rugăciunilor nevizibile ale tuturor unii pentru alții, și întărește viața societății lumești controlând căderea excesivă a creștinismului într-o religie oarecare. A fi creștin nu e ceva natural, nici curajul necesar pentru asta. “Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”.