Avem pe agenda publică două probleme de sănătate publică: una este o
epidemie, cealaltă este asociată poluării excesive a mediului în capitală. O
problemă de sănătate publică este epistemic vorbind una de tip
transdisciplinar, în care actorii interesați sociali și politici conlucreză cu
oamenii de știință la rezolvarea ei, nici o parte nedeținând resursele de
cunoaștere suficiente pentru găsirea unei soluții. Pentru ca un astfel de
ecosistem de cercetare să fie funcțional e nevoie de participanți maturi și de
costuri de tranzacție scăzute între aceștia, în absența cărora nu se vor angaja
în cooperare pentru rezolvare, sau dacă se vor angaja nu vor produce aproape
nimic. Nici una dintre aceste precondiții nu este îndeplinită în România, ceea
ce înseamnă că măsurile concrete vor fi numai reactive și parțiale.
În ce privește maturitatea participanților avem două părți care mi se pare
că merită semnalate:
·
Infantilizarea
cognitivă și biologică a indivizilor în societăți cu rol exagerat al statului
legitimat prin ideologii fundamentate religios sau științific. Situația
României a tins să vireze din fundamentare pretins științifică (comunistă)
către fundamentare pretins religioasă (atractorul rusesc), ceea ce tinde să
submineze ambele surse de autoritate cognitivă legitimă pentru o mare parte din
populație. Cadrele instituționale dominante în astfel de țări vulnerabilizează toată
populația, nu doar pe cei imaturi cogntivit care le susțin necritic.
·
Imaturitatea
organizațiilor implicate în luarea deciziilor și în susținerea lor cu
informații relevante. În societățile de la punctul anterior nu poate exista o
buclă de control din partea contribuabililor asupra calității serviciilor
publice furnizate, ceea ce duce la degradarea producției acestor organizații,
care în mod natural vor acționa preponderent în interesul personal al celor
care le populează și conduc. Putem asemăna o astfel de societate cu un mamifer
în care nu mai există sistem hormonal, iar creierul nu mai primește semnale
corecte și nici nici comenzile lui nu prea mai sunt duse la îndeplinire.
Izolarea organizațiilor publice unele de altele conform agendelor lor
egoiste contingente și ponderea scăzută a disponibilității implicării civice
din partea cetățenilor, atât datorită absenței cunoașterii relevante, cât și a
costurilor mari necesare într-un climat social de acest fel pentru a obține
rezultate palpabile, duce la creșterea costurilor de tranzacție pentru
rezolvarea problemelor transdisciplinare, cum sunt cele de sănătate publică,
dincolo de pragurile care ar putea permite o cooperare reală. Rezultatul net
este deteriorarea sănătății și vulnerabilitatea tot mai mare a statului. Este
rezonabil să credem că de la un punct încolo un astfel de stat nu mai poate
subzista, iar dispariția sa este inevitabilă sub influența unor perturbări pe care într-o situație mai
bună a sa le-ar putea gestiona.
Observăm nevoia de responsabilizare a persoanelor și organizațiilor, fără
de care atât persoanele și organizațiile, cât și statul au șanse mai mici nu
poate supraviețui. Deresponsabilizarea individuală și organizațională servește
unor interese pe termen scurt atât ale cetățenilor, cât și ale statului, și
subminează strategic cu rezultate negative evidente în situația apariției
perturbărilor, între care problemele de mediu și sănătate publică sunt numai
unele. E mai bine să nu ne gândim cum ar
fi cu o presiune la granițe de felul celei cu care se confruntă Grecia. Deresponsabilizarea
statală prin eliminarea limitelor spațiale instituționale nu ajută nici ea prea
mult. Apare cu pregnanță în această perioadă necesitatea unor limite ale
societăților, prevăzute cu permeabilitate selectivă, ca precondiție pentru
funcționarea policentrică a unei societăți globale integrate. Fără asta
disfuncționalitățile locale se propagă mult mai rapid la scară globală, la fel
și disfuncționalitățile instituțiilor globale către scara locală. Am putea
asemănă o astfel de situație cu cea a unui organism în care nu mai există
diferențe între țesuturi și nu mai există limite ale celulelor. Este un
organism mort la ceva vreme după ce a intrat în procesul de putrefacție.
Pe de altă parte, e de subliniat că investirea în educație, cunoaștere
științifică avizată, neidolatrizată, cultură în general la nivel privat și
public, urmată de apariția unor instituții funcționale, în interesul
cetățenilor, toate acestea nu pot controla procese naturale şi spirituale decât
în limite mici („fine tuning”), ambele fiind condiții de graniță pentru mica
lume a oamenilor, cu caracter instrumental şi secunde existențial. Un obicei
cultural de folos, relativ costisitor ca alocare de timp, efort și alte
resurse, poate fi antrenarea biologicului şi spiritualului din noi şi valorizarea
complementarității lor, dar nici măcar un astfel de obicei nu poate rezolva
probleme naturale și spirituale de intensități dincolo de ce putem duce. O
anumită modestie și a anumită auto-limitarea așteptărilor pe plan personal și
social sunt de dorit.
Cu toate acestea merită să facem efortul respectiv, atât personal cât și
împreună în societate. Neantrenații se vor livra cu uşurință aşteptãrilor
nerezonabile despre ce se poate face instituțional şi cultural cu viața noastră
și nu vom putea ieși în nici un fel din starea în care ne aflăm. Probabil că
fiecare poate începe sau continua cu sine însuși, și abia de la o stare cât de
cât rezonabilă în sus ar fi decent să se ofere pentru chestiuni de interes
public. Când o masă critică de astfel de oameni care folosesc viața publică nu
pentru a găsi soluții la probleme din propria lor viață, indiferent că sunt
materiale, psihologice, de status, ci pentru a oferi ceva altora după ce și-au
rezolvat agenda proprie, vom avea un stat mai puțin vulnerabil.
Am ținut acest text într-un stil mai degrabă arid și tehnic pentru a nu
putea fi folosit pentru manipulare în interesul creării de panică de către
forțele ostile țării noastre. E limpede însă cred pentru unii decidenți și
pentru oamenii responsabili care mai subzistă încă prin instituții că după alegeri
se impun ajustări de profunzime. Fără ele vom fi ajustați definitiv în
procesele de selecție grupală care par destul de iminente...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu