Scurt îndrumar de viaţă solitară

Ne interesează practic, concret, susţinerea persoanelor izolate instruite care au dificultăţi de adaptare. Termenii izolare şi autoizolare au conotaţii instituţionale medicale fireşti, însă mai profund persoana se află în urma acestei acţiuni într-o stare de solitudine, nu de izolare. Izolarea este asemena unui ambalaj instituţional al unui fruct. Ambalajul nu trebuie îndepărtat, ci acceptat, dar atenţia trebuie să fie la fruct, la starea solitară, sau limitată la câteva alte persoane apropiate.

Viaţa solitară are nevoie de un reper care să îi asigure stabilitatea, de o direcţie care să îi dea o dinamică nehaotică, de disponibilitatea la unitate cu alţi oameni printr-o slujire a lor şi prietenie, de efort susţinut asemenea pedalatului pe o bicicletă, de alegerea unor acţiuni concrete în fiecare context nou apărut, neprevăzut, de hotărârea să acţionezi efectiv fără să te mai întrebi dacă e bine sau nu până vezi rezultatul şi de răbdarea de a aştepta rezultatul. Toate aceste elemente pot fi specificate mai concrete pentru diferitele moduri de viaţă solitară, am încercat asta în tabelul de mai jos.

Repere în proiectul vieţii solitare	Mod de viaţă
	Nucleu existenţial	Anvelopă specializată instituţionalizabilă
	Obişnuit	Orientată spiritual	Orientată artistic	Orientată moral	Orientată ştiinţific	Orientată filosofic
Temeiul	Firescul	Simbolic dincolo de lume	Suspendare a acţiunii concrete, orientare spre ce este	Acţiune bună pentru sine şi ceilalţi	Descriere obiectivă a realităţii	Structuri unificatoare ale formelor cunoaşterii şi acţiunii
Direcţia	La liberă alegere	O formă de unire cu ce este indicat simbolic	O formă de creare a ceva care doar este	O acţiune care face bine	O descriere prin metodă ştiinţifică	O reprezentare cât mai generală
Unitatea cu semenii	Subînţeleasă în mod rezonabil	Cerută maximal spiritual	Prin darul către public	Prin adresanţii faptelor bune	Prin folosirea cunoaşterii ştiinţifice	Sapienţială, pentru viaţă bună
Efortul	Dozat şi adaptat	Maxim	Variabil în mod subiectiv	Maxim	Susţinut	Susţinut
Alegerea concretă	Rezonabilă	Cu mare control extern	Cât mai autonomă	Cu mare control extern	În structuri organizaţionale	Diferite forme
Hotărârea	Conform caracterului	Maximă ca obligaţie	Maximă în numele vocaţiei	Maximă în numele responsabilităţii asumate	Cu control organizaţional	Maximă pentru corenţă
Răbdarea	Rezonabilă	Maximă ca obligaţie	După preferinţe	Maximă	Formalizată metodologic	Diferite forme

Într-o lume cu resurse rezonabil de limitate persoanele care privilegiază unul din modurile mai specializate viaţă sunt în competiţie şi încearcă să le recomande ca legitime în faţa altora. Într-o lume cu resurse mai puţine şi perspectiva absenţei resurselor (de timp, de spaţiu, economice) modurile tind să se restrângă spre trunchiul comun al vieţii obişnuite. Modurile specializate de viaţă tind spre instituţionalizare, iar instituţionalizarea duce la concentrarea strategică a unor resurse cheie care în condiţii de izolare nu vor mai fi disponibile (acces la spaţii cu anumite funcţii, relaţie directă prin proceduri formalizate cu oameni care joacă anumite roluri, etc). O persoană obişnuită îşi va ajusta instinctiv alegerile concrete la ce este rezonabil să facă.

Un prim lucru pe care cineva îl poate face cineva în condiţii de izolare este să restrângă anvelopa instituţionalizată păstrând-o la ce este practicabil dincolo de niveluri resursele din organizaţiile care controlează acel mod de viaţă şi să păstreze nucleul, fără să contamineze nucleul cu valori specifice anvelopei de care este ataşat. Dacă nuclueul a fost obturat de roluri sociale, el poate fi acum mai bine conştientizat şi pus în valoare.

Frica, teama, vin din dispariţia temeiului, care este periclitat acum în toate modurile de viaţă cu excepţia celui spiritual şi a celui filosofic. Temeiul simplităţii vieţii obişnuite, personale, fără nici o implicaţie instituţională poate fi de folos. De altfel şi în condiţii obişnuite performanţa organizaţională este mai bună dacă persoanele nu se identifică total cu organizaţiile din care fac parte, deşi acest lucru poate fi cerut de unele organizaţii. Plictisul vine din absenţa alegerilor concrete. Dacă toate alegerile concrete dorite sunt de scară mare, dependente de resurse acum indisponibile, plictisul va fi inevitabil.

Aş încheia cu observaţia că situaţia de izolare şi solitudine este cea mai confortabilă în condiţiile date. Astfel de persoane nu sunt nici decidenţi, nici în spitale, acolo unde este cel mai dificil acum din punctul de vedere al consecinţelor faptelor personale.

Foto: potecă în munţii Baiului, 22 martie 2020