Să ne protejăm statul și să ni-l facem mai bun

Trecem prin timp îmbarcați în instituții, de la cea familială la cea a statului, dacă lăsăm în afara discuției vasul transtemporal al Bisericii. Nu e vorba de vreo dependență ontologică de stat, ci de una operațională a modului de viață. Un mod de viață în care te naști antrenează de la un punct încolo și responsabilități prin acceptarea acelui mod de viață.

Raționalitatea profundă a tuturor măsurilor publice în această criză e protecția statelor, a sistemului lor instituțional, de posibila implozie internă rezultată din reacții emoționale de masă, nu atât îngrijirea bolnavilor şi menajarea medicilor de eforturi prea intense. În condițiile unei culturi centrate pe cetățean și a lipsei de responsabilitate masivă, statistic vorbind, a multor oameni, nu se poate comunica direct la scară mare miza şi se folosesc tehnici uzuale de propagandă.

Situația e un pic specială pentru că nu e vorba de o boală cu mortalitate foarte mare. Utilitarist vorbind mult peste 90 % dintre cetățeni nu aveau nevoie de această protecție, ea fiind instituită pentru a nu vulnerabiliza instituțiile statului în fața panicii maselor și a proteja și cele câteve procente de vulnerabili în numele solidarității. Pe prima linie este o rațiune de stat, cum se spune, iar dacă e așa ar putea fi rezonabil să plătească pe cei afectați de măsuri care nu ar fi avut pagube majore datorită virusului ca atare. Pe a doua linie înainte de solidaritate ar fi trebuit întrebați dacă o vor și cei care intră în faliment, șomaj, etc.

Politicienii sunt vulnerabili în această ecuație, nu au nici o libertate de decizie, propaganda acerbă de culpabilizare din partea vectorilor mediatici ai sistemului corectând imediat eventualele mişcări autonome. Pe de altă parte, observâm că până și propaganda e un pic nehotărâtă, reflectând diversitatea de abordare pe axa UE – UK – SUA în privința gestionării crizei.

Toate costurile acestei crize vor fi transferate sectorului privat şi apoi celui public începând cu domeniile neprioritare pentru stabilitatea pe termen scurt a statelor - cultură, cercetare, educație. Nucleul dur de forță, de informații şi juridic va avea numai pagube rezultate din fenomenul biologic, eventuale pagube majore şi aici ducând la destructurarea statului.

Abordarea e inevitabilă datorită competiției grupale dintre state. Libertatea civică şi politică nu poate exista decât în interiorul unor astfel de structuri capabile să asigure un mediu intern relativ stabil. Abordarea poate fi optimizată numai ulterior crizei prin mutații instituționale legate de raționalitatea deciziilor. Decidenții nu pot lua decizii raționale în crize dincolo de cadrul procedural, fiind prinși între presiunile emoționale ale maselor și cele ale intereselor sistemului.

Situația morală civică în care se află susținătorii civilizației iudeo-creştine şi ai democrației liberale nu e dificilă, era poate mai greu cu filoruşi la putere în România.

Pe plan personal situația morală e specifică fiecăruia, în funcție de modul său particular de viață, de valorile sale. Ce mi se pare cert e că nu se poate funda nimic moral pe lipsă de onestitate. Onestitatea asigură stabilitatea solidarității de care avem nevoie, nimeni nu se va simții înșelat indiferent de cum vor evolua evenementele.

Să ne protejăm statul și să ni-l facem mai bun.