În acest text arăt câteva cauze
structurale care duc la evaluări de slabă calitate și sugerez soluții. Miza
este creșterea eficienței programelor și subprogramelor de cercetare
implementate competitiv, prin apeluri la depunerea de proiecte, mai buna folosire
a banilor publici.
În ultima vreme au apărut mai multe
relatări în mass-media despre evaluări de slabă calitate ale proiectelor de
cercetare la unele competiții. Orice evaluare de slabă calitate este făcută din
interes, fie prin acceptarea evaluării pentru bani a unor proiecte în afara
domeniului de competență, fie pentru a crea dificultăți unor proiecte pentru a
avantaja altele în condițiile în care există o competiție foarte mare. Mai
există și cazul unor idiosincrazii care duc la dorința de a bloca proiecte
asociate a unei anumite școli sau tradiții de cercetare, când persoana
evaluatore aparține alteia. Evaluatorii nu sunt oameni cu inteligență mică, ei
știu foarte bine ce fac atunci când evaluează superficial sau incorect și se
prevalează de faptul că sunt anonimi.
Reacțiile din mass media aruncă
responsabilitatea situației pe evaluatori, sau eventual neagă relevanța
fenomenului la scara întregului program, ca și cum s-ar limita numai la câteva
cazuri izolate, cei care fac publice problemele. Ca persoană care am
interacționat cu sistemul de evaluare în foarte multe situații în ultimii 22 de
ani pot să spun că situația e generală, dar rezultatul net al evaluărilor la nivel de cercetător individual sau al
grupului de cercetare nu este influențat la o scară de timp de câteva
competiții, ce vei pierde în unele, vei câștiga în altele, tot prin
evaluare incorectă, dar de data aceasta care te avantajează: evaluatori care
simpatizează cu tine, deși nu știi de ce, ei fiind anonimi, sau afli după ceva
vreme din terțe surse că ți-au făcut un serviciu (unii au tendința să te
informeze și înainte de paneluri, punându-te în situații etice delicate),
evaluatori care vor să lovească în alții și te avantajează pe tine ca să moară
capra acelui vecin, evaluatori care nu înțeleg în mod evident proiectul, dar
fiind foarte lucrat, muncit, dau punctaj uriaș, deși după câțiva ani tu însuți ți-ai fi dat un punctaj mai mic
înțelegând mai clar erorile din proiect în etapa de implementare; uneori
observi diferențele dintre cine ști și nu știe ce evaluează când cu idei
similare te duci succesiv la o competiție europeană, unde ratezi, iar apoi
câștigi cu aproape maximul la una națională (dar am auzit că se poate și
invers, pierzi în România și câștigi la ERC). Nu pot să dau exemple concrete,
pentru că aș încălca regulile de confidențialitate și ar fi incorect, în logica
actuală a sistemului, față de cei care uneori cred că fac bine dând un plus în
lupta incorectă pe resurse, dar cam acestea sunt tipurile de situații. Una
peste alta grupurile care fac cercetare de performanță și au stomac tare, sunt
dispuse să “treacă prin zid”, cum se spune, au reziliență și dacă sunt date
afară pe ușă intră pe fereastră la următoarea competiție, au învățat regulile
jocului și vin cu o ploaie de proiecte în loc de unul, pe mai multe direcții,
ca să scadă șansele să scadă șansele să ajungă la cineva dispus să evalueze
prost, finalmente poți obține finanțare, și chiar să asiguri una termen lung.
Problema principală la care duce fenomenul
schițat mai sus este ineficiența
chelturii banilor de cercetare, ineficiența programelor în ansamblul lor și pe
subdomenii. Pe de o parte multe resurse ajung la proiecte slabe, iar altele
bune nu sunt finanțate, media proiectelor e mai jos decât ar putea fi, pe de
altă parte cercetătorii finanțați pierd prea mult timp cu strategii de succes
într-un sistem disfuncțional investind mai puțin în cercetarea efectivă (tehnic
vorbind managementul consumă prea mult timp în ciclul de viață al proiectelor).
Cu câteva schimbări de abordare cetățenii ar putea beneficia de servicii mult
mai bune, de cunoaștere decisivă pentu situațiile decizionale relevante (cum a
fost și criza pandemiei actuale, dar nu numai, tot timpul există nevoia de
cunoaștere științifică aplicativă, sau fundamentală pregătitoare a celei
aplicative).
Câteva probleme structurale care duc la
evaluări de proastă calitate sunt următorele și soluții ale lor pot fi:
·
Bugetul prea mic alocat programelor în raport cu lista de proiecte. Când sub
10% din proiecte (uneori 4-5%) ajunge la finanțare competiția acerbă internă va
duce la vicierea inevitabilă a procesului de evaluare. Soluții sunt fie
creșterea bugetelor pe program, fie ridicarea pragurilor de eligibilitate
pentru scădere numărului de proiecte participante. Când numărul de proiecte va
fi mare și la praguri mari înalte eligibilitate se poate adopta sistemul de la
DGXII cu un ofițer extern din partea programului care să controleze ce fac
evaluatorii implicați științific (un fel de evaluator al procedurii, nu
conținutului evaluării).
·
Politizarea instituțiilor care fac
cercetare, a tuturor
categoriilor de instituții. Pentru a obține resursse și a supraviețui mulți
cercetător, în special din zona de conducere, dar și dintre cei mediocri care
nu pot face față competiției, intră în politică. Cei care nu sunt în partide au
de luptat cu cei care sunt în partide și care se susțin reciproc pe linie de
partid. Depolitizarea conducerii instituțiilor de cercetare la toate nivelurile
manageriale (strategic, tactic și operațional) este singura soluție. Cum se
poate face asta constituțional nu știu, dar fenomenul este dezastruos pentru
eficiența chelturii banilor publici. Dacă nu se poate face direct se poate face
prin controlul traficului de influență și abuzului în serviciu prin care
funcționează aceste rețele, din partea penală. Problema e minoră la scara
țării, dar poate că îi va veni și ei rândul după rezolvarea rețelelor de
corupție care produc pagube mai mari.
·
Amânarea pe termen nedefinit a reformării
sistemului de educație superioră și cercetare în sensul creșterii performanței sale. Există
polarizări puternice în comunitatea științifică între oamenii care vor să
rămână lucrurile așa cum sunt și cei care vor schimbare, cu consecințe evidente
și asupra procesului de evaluare a proiectelor, în sensul că cei care apără
modul actual de funcționare au tendința să blocheze pe oricine vine cu
standarde înalte sau publicații de nivel înalt, indiferent dacă are activitate
publică sau nu, și mai ales dacă vin din diaspora, care e percepută ca un
factor destabilizator al stării de fapt. În opinia mea unele din situațiile
raportate în mass-media se încadrează aici: acordul general informal al
rețlelor corupte de cercetători pentru a bloca intrarea de resursă umană de
valoare în sistem, pentru a nu se ajunge la masa critică pentru schimbări de
fond.
Am schițat așadar tipurile de fenomene
asociate evaluării slabe și am văzut că rezultatul net la scara unui cercetător
sau al unei echipe în sensul câștigării de proiecte nu este foarte mare, dacă
ai învățat cum funcționează, totuși, lucrurile în disfuncționalitatea lor
instiuțională. Apoi am văzut câteva acțiuni structurale posibile:
·
echilibrarea
raportului dintre bugetul unui program și numărul de proiecte potențiale
aplicate (la nivelul agențiilor de finanțare a cercetării)
·
acțiunea
asupra rețelelor politizate care funcționează prin trafic de influență și abuz
în serviciu (la nivelul procuraturii)
·
finalizarea
reformei sistemului de educație superioară și cercetare (la nivelul executivului
și legislativului).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu