“E el prost, da-i prostul nostru” spune înțelepciunea populară. Cum s-ar
zice: n-avem altul, așa l-a lăsat Dumnezeu, ne-am născut împreună și avem de
trăit împreună. Complexele noastre de inferioritate ne fac să îl calificăm pe
cel diferit ca fiind prost și în același timp să urâm pe cine e mai inteligent
ca noi, pentru că ne face să ne simțim proști. Nu ne place cum suntem fiecare,
oricum am fi, ne e rușine că ceilalți ne fac de râs prin prostia lor, și ne e
rușine că suntem făcuți de râs în lumea întreagă fiind, pe nedrept, făcuți
proști. Un sport național care arată lipsă de înțelepciune, adică imaturitate.
Suntem încă adolescenți instituțional. E ceva nou în asta ?
În pofida legitimării istorice sau științifice mitologice, a căror pondere
exagerată poate fi văzută ca un indicator de vulnerabilitate, probabil că unele
state nu au capacitatea încă să existe în absența unor măsuri puternice de
control de la vârf, cu consecințe asupra blocării pe termen nedefinit în stări
productive incipiente, imature. Nu o au pentru că nu (prea) sunt rezultatul
unor procese organice de evoluție, clamate cu atât mai intens în manuale de
istorie retușată cu cât sunt mai discutabile, ci mai degrabă constructe instituționale
ale unor mari puteri (ce șansă istorică).
După paragrafele descriptive anterioare s-ar putea agăța un pic de propagandă
în două feluri:
- Și așa vor rămâne (acele state, varianta preferată de o parte din sistem,
care nu știe să conducă ceva care nu e simplificat prin forță)
- Și indiscutabil vor evolua, fiind parte a lumii libere (acele state,
variantă preferată de partea mai inteligentă din sistem și de societatea atașată
valorilor lumii libere)
Dar propaganda nu schimbă cu nimic realitatea, ea numai se poate împacheta
în realitate pentru a fi livrată. Propaganda numai fixează realitatea minții
oamenilor în anumite feluri de a gândi. Unii avem aversiune față de libertate,
alții oricum o dorim, n-avem nevoie de îndemnuri pentru asta. Unii doresc un
stat care să le fie plasă de siguranță la nevoi, alții vor unul care să îi lase
să se manifeste creativ. Dar cei care lucrează în instituțiile de forță ale
statului ce vor ? Se crede probabil la nivel strategic că este necesară o cultură
organizațională a controlului de sus în jos pentru stabilitatea țării. N-am
competența să evaluez dacă România ar putea fi guvernată și altfel. Pot observă
doar că acest mod de a merge cu frâna de mână parțial trasă nu poate duce la
creștere economică și culturală prea rapidă.
Urmează acum controlul relaxării. Modul de prezentare a situației și de
acțiune al statelor în acest moment are ca obiectiv pregătirea distribuirii
costurilor perioadei de închidere. Stabilitatea statelor e asigurată, acum următorul
obiectiv e ca oamenii să accepte costurile și inevitabilele nedreptăți în
distribuirea lor. Firește, toate acestea sub un discurs la grijii, iubim
cetățeni, servim patria, suntem cu toții responsabili, prioritatea e
solidaritatea, indiferent cine suportă costurile (dar să le suporte). Dacă am
anunța că situația e spre bine se crează așteptări pozitive, ori așteptările
trebuie să fie negative, pericolul trebuie să existe pe un termen nedefinit,
până frustrările pentru salvarea iubitului nostru stat vor fi depășite. Obosim
de epidemie, privim în jur și aflăm că nimeni în orașul nostru nu a avut boala,
nu înțelegem de ce și noi să stăm în casă ? Ne temem că viețile personale ne
sunt distruse pe nedrept ? E un mod greșit de a gândi, inaccceptabil. Apar alte
și alte pericole, fără de care nu se poate, sau jigniri, să ne țină mintea
ocupată și să stăm în banca noastră. Dată
fiind scara deciziilor trans-partinice de acest fel nu are nici un rost să spui
public aceste lucruri. Pe fond ele nu sunt nici o surpriză pentru o persoană
realistă, sunt secretul lui Polichinelle, cel pe care toată lumea îl știe.
Ne vedem de treabă. Ne ținem mintea ocupată cu lucruri de folos, nu cu ce
ni se propune să ne-o umplem. Respectăm și cerem să fim respectați. Cerem
inevitabila reformă instituțională a statului ca cetățeni liberi, cu drepturi
constituționale. Le-am luat în serios. Statul nu poate fi altfel decât suntem
și facem noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu