Cubul Rubik al cunoașterii românești

 

În acest text introduc o metaforă a cunoașterii și o aplic situației din educația și cercetarea noastră.

 

Pentru a explica diferența dintre cunoașterea științificā a cuiva și cultura înaltā am putea folosi cubul Rubik. O axā sunt domeniile cunoașterii, de la fizicā la umaniste, fiecare taie latura unui cubuleț elementar. O axā sunt limbile în care se creazā acum, fiecare dā o contribuție vie la domeniile cunoașterii. A treia axā e timpul, care dā evoluția limbilor și domeniilor cunoașterii.

 

Cunoașterea științificā ai dacā știi ce e într-un cubuleț din planul de sus, al prezentului. Cultura înaltā o ai dacā știi sā faci cubul Rubik dupā ce ți l-a amestecat cineva, de obicei chiar procesele culturale reale, sā zicem sub forma conținutului unei mari biblioteci. Între aceste tipuri ideale se aflā persoanele reale implicate în cunoaștere (producere, folosire).

 

În opinia mea o universitate ar trebui organizatā astfel încât sā poatā face comunitar nu numai cubul, ci și modele de fețe (cine l-a fācut ca joc știe ce spun). Existā și o limitā a metaforei cubului, și anume caracterul numai parțial proiectabil al acestor procese, care sunt mult mai complexe.

 

Putem aplica aceste intuiții pentru a face câteva observații despre situația din cercetarea și educația noastră:

·       Funcționează două feluri de impostură, a celor care pretind că știu ce se află într-un cubuleț, și a celor care pretind că știu să rezolve cubul Rubik. Să numim prima impostura micro, iar pe a doua impostura macro.

·       Impostura micro apare prin respingerea standardelor disciplinare agreate universal în prezent. Prin natura sa cubul cunoașterii nu poate fi național, ci numai având o contribuție națională la un întreg mai amplu. Prin universal nu înțelegem ceva absolut, imuabil, pentru că există a treia latură, a timpului. Universalul cultural evoluează. Respingerea standardelor curente în fiecare cubuleț poate avea, simplist vorbind, o cauză naturală, defazarea în timp, lentoarea proceselor de internalizare a standardelor din centrele de creație ale lumii, și o cauză de rea voință, interesul egoist. Cele două cauze trebuie abordate diferit în politicile de educație și cercetare. Ele acționează sinergic la nivel operațional, dar necesită instrumente diferite și cash flow diferit pentru a fi controlate atât cât se poate.

·       Impostura macro apare prin rezolvarea cubului dezlipind și relipind stick-erele, cum s-a exprimat un prieten. Cine e repede de mână poate să facă asta fără să fie observat, cum se face și la alba neagra.

·       Impostura micro domină în comunitățile științelor tari, iar cea macro în comunitățile umanioarelor. Deținerea cunoașterii științifice reale și a culturii înalte reale nu e agreată în nici una dintre comunități.

·       Cei care dețin cunoaștere disciplinară actuală reală și cei care au cultură înaltă reală nu au cum să fie în competiție cognitivă, abilitățile și competențele necesare celor două sunt destul de diferite. Un cadru instituțional adecvat trebuie să puncteze această complementaritate și să finanțeze dialogul, punțile dintre deținătorii autentici de cunoaștere, fără de care nu poate exista nici cunoaștere disciplinară responsabilă, care înțelege consecințele și contextul a ce face, nici o capacitate reală de rezolvare a întregului cub Rubik. Cultura înaltă autentică nu scoate ștința modernă din domeniul ei de interes în privința rolului, funcțiilor sale la scări mari, iar înțelegerea rolului nu se poate face fără un minim acces la practicile interne actuale ale științelor moderne.

·       O moștenire a comunismului este negarea relevanței cubului cunoașterii ca întreg. Fără a fi ceva specific României și comunismului, are la noi câteva particularități epistemice și sociologice. O particularitate epistemică izbitoare este pretenția larg acceptată că toată cunoașterea care merită acest nume este numai a domeniilor științifice care au ca ideal obiectivitatea. Ei i se opune pretenția, larg acceptată și ea, că toate formele de cunoaștere se subsumează în mod analizabil, reconstruibil, unei cunoașteri teologice a Adevărului. Prima pretenție mutilează complexitatea cubului prin reducționism, a doua pretenție dizolvă structura cubului într-un fel de organicism existențial impropriu unei vieți duhovnicești autentice. Că ambele sunt disfuncționale se vede prin consecințele sociale: polarizarea excesivă în interiorul comunităților de educație și cercetare de oameni bine intenționați, care se adaugă polarizării între cei bine intenționați și impostorii micro și macro, și polarizarea socială între persoanele religioase și nereligioase, exemplificată la scară geopolitică de ce se întâmplă în conflictul civilizațional actual. Tocmai recunoașterea relativei autonomii, a unei anumite existențe obiective a cubului Rubik e mecanismul natural de unificare și detensionare socială strategică, esența civilizației. Natura obiectivă a acestor procese culturale oricum constrânge și delegitimează la scară medie de timp pretențiile de reducere și pretențiile de dizolvare mistică a întregii cunoașteri relevante. O gândire filosofică autentică are de înțeles natura reală a tuturor entităților, indiferent dacă ne plac personal sau nu, iar o viață autentică duhovnicească nu e neapărat străină de mari reconstrucții și sistematizări deschise, gândite ca trepte, căile către mântuire fiind unice și personale.

·       Popularizatorii științei urmează programul comunist reducționist (acum legitimând ce fac numai prin practicile popularizatorilor occidentali, deși și în China se face același lucru), iar atunci când cultura se poate afla în prim plan ea refuză în mare să legimiteze știința. Instituțiile ministeriale stabilizează această mentalitate păguboasă înrădăcinată social.

·       Nu poate exista management competent în educație și cercetare la nici un nivel fără o minimă reprezentare adecvată asupra naturii cubului Rubik al cunoașterii, indiferent din ce zonă a ei ai proveni. Există o responsabilitate a celor care provin din zone aplicative (ingineri, agronomi, etc) să se autoformeze în acest sens. Disprețul actualului PM și al actualului ministru al educației pentru natura cunoașterii este o manifestare a remanenței mentalității comuniste, în care materialul economic și securitar prevala și este în mare disprețul generalizat al oricăror distribuitori de resurse de la orice nivel. Pe de altă parte, nu este o soluție culpabilizarea lor exagerată, pentru că sunt produse ale unui sistem în care impostura micro și macro este încă dominantă, nu au cum ca persoane să își antagonizeze propriile comunități de origine. Nu este nici morală culpabilizarea în condițiile în care faliile analizate în paragraful anterior continuă să existe. Orice oameni inteligenți și bine intenționați ar putea conveni că ele ar putea fi puse între paranteze în interesul comunitar, dar cei din România nu vor să o facă. Chiar și dintre deținătorii de cunoaștere autentică, specializată sau integratoare, prea mulți sunt orientați spre interese mici, personale, secunde. Există o precaritatea morală generalizată împachetată în semnalizări ale virtuții seculare sau religioase.

·       Ceea ce pot face eficient deținătorii de cunoaștere este o diagnoză realistă și evidențierea posibilităților de acțiune. Dat fiind că puterea politică încurajează disensiunile din societate pentru a o controla în scopuri personale strict materiale, aceste demers nu poate avea decât un rol subversiv politic pe termen scurt. În același timp, trebuie observat că nici o mutație instituțională majoră nu se poate face fără aliați în actualul sistem. Aceștia trebuie să sesizeze că au ceva de câștigat strategic în termeni de funcționare a statului. O cale naturală de acțiune este colaborarea strânsă cu persoanele deținătoare de cunoaștere din lumea liberă. În acest moment există o fereastră de oportunitate, în contextul coeziunii politice a lumii libere.

 

Rezolvarea cubului Rubik al cunoașterii românești condiționează bunul mers al țării, e fundamentul oricărui proiect de țară viabil.

Alfabetizare radio-tv pentru societatea civilă printr-o firmă privată

Cine formează formatorii de opinie din societatea civilă astfel încât să nu fie manipulabili de forţele propagandei economice şi politice ?

 

Nu poate exista cetăţean responsabil şi democraţie liberală în secolul XXI fără alfabetizare radio-tv a unei mase critice de cetăţeni, care să aibă rol de formatori pentru alţii mai departe în privinţa binelui public. Dincolo de tendinţe globale asociate unor mecanisme culturale de erodare a democraţiei, România este într-o situaţie foarte vulnerabilă în această privinţă în mod suplimentar din două cauze:

·         Datorită tradiţiei comuniste de control strâns a tuturor facultăţilor de comunicare prin serviciile de informaţii şi partidul unic (devenit acum reţea politică transpartinică de interese), pe linia şcolii de cadre Ştefan Gheorghiu.

·         Datorită naivităţii cetăţenilor formaţi în perioada comunistă şi imediat următoare cu privire la tehnicile de comunicare folosite intens în vremurile actuale. Funcţionarea televiziunilor, radiourilor, interfeţelor web audio şi video sunt învăluite în mister pentru prea multă lume.

 

În aceste condiţii merită semnalată şi încurajată apariţia unui model de afacere cu rol indirect de formator al formatorilor civici de opinie fără nici un angajament instituţional sau ideologic. Fenomenul de alfabetizare media-tv pentru societatea civilă este o externalitate pozitivă, un beneficiu social neintenţionat. Fenomenul se manifestă prin difuzarea rapidă în clasa de mijloc  a societăţii a unei imagini realiste despre canalele de comunicare publice dominante, audio şi video. Imaginea era accesibilă până acum prin politică de stat numai iniţiaţilor puterii. Emergenţa modelului de afaceri a fost posibilă datorită tocmai încercării statului de a domina cetăţenii, care a dus la incapacitatea flagrantă a facultăţilor de stat de a furniza abilităţi practice la zi doritorilor, la defazarea între situaţia din teren şi cea din manuale şi laboratoare de stat, la faptul că statul solicită cursanţilor să investească prea mult în raport cu ceea oferă realmente util. Când cererea începe să existe apare o ofertă. Cele de mai sus ar putea să pară fără nuanţe, ele reflectă opiniile absolvenţilor nemulţumiţi. Nu vorbim aici despre presa scrisă.

 

Cine parcurge cursuri practice rapide de radio, tv, bine pregătite anterior de cursuri preliminare de comportament verbal, paraverbal şi non-verbal va înţelege că în actul de comunicare publică din secolul XXI orice abordare naivă este iresponsabilă: nu faci decât să fii victimă sigură instrumentalizată în cicloanele propagandelor de diverse feluri, sfârşind prin a face mai mult rău de  decât bine. Dacă în spatele demersurilor tale a fost simpla poftă de vizibilitate, e un rezultat meritat, dacă a fost o dorinţă onestă de a contribui la binele public, înseamnă că ai plecat la vânătoare fără puşcă, sau cu un câine surd.

 

Una din cele mai frapante concluzii după o astfel de experienţă este că, în realitate, nu există comunicare inter-personală mediată tehnologic. Când te angajezi în aşa ceva cu speranţa că vei vorbi cuiva anume, unei persoane, te minţi pe tine însuţi. Situaţia e comparabilă mai degrabă cu aruncatul unei sticle în ocean având un mesaj în ea. Este esenţial ce vrei să transmiţi, iar dacă cineva o va şi găsi, să înţeleagă cât mai bine ce vrei să transmiţi în condiţiile date. Vorbitul de dragul vorbitului, ca să socializezi, e în context public o pierdere de vreme. Cineva care vorbeşte într-o emisiune tv nu ţi se adresează ţie, celui sau celei care te uiţi la emisiune. Vorbitorul urmăreşte să existe o populaţie cu un anumit comportament financiar, politic, cultural, etc. În spatele unui like nu se află nimeni, e numai tehnică de rating a unor produse de trafic relevante pentru marketing. Consecinţele asupra educaţie on-line sunt imediate, nu putem avea educaţie on-line.

 

Comunicarea mediată de tehnologiile actuale este utilă numai încorporată într-o reţea de comunicare reală, a unor oameni care se privesc  în ochi, faţă către faţă, care au experienţe comune nemediate tehnologic. Tehnologiile nu pot contribui la crearea acestui capital social, depind de el. Această experienţă umană directă în însuşi actul de învăţare a tehnologiilor şi tehnicilor media-tv nu poate fi furnizată la standardele necesare în context academic. Experienţa umană vine din plin numai în contextul mult mai flexibil privat, al unei afaceri de furnizare de servicii. Pragul dintre relaxare, distracţie, experienţe noi şi învăţare are flux şi reflux, ca şi cum te-ai afla în preajma unei bunici care te învaţă să faci cozonaci. Furi câte ceva din umplutura aşezată în diverse castroane, dar şi uceniceşti. Cozonacul iese oricum, pentru că bunica ştie, dacă e nevoie mai apare o provizie de nucă şi stafide, tradiţia merge mai departe.

 

Doresc echipei de la Dictie.ro să aibă parte o piaţă cât mai mare pentru servicii de acest fel şi de o competiţie acerbă pe această piaţă, ca să nu scadă standardele.

 

Formatorii formatorilor de opinie din societatea civilă au fost ei înşişi formaţi de mâna invizibilă a proceselor sociale şi economice, fără intenţie şi planificare. Un semn bun pentru dinamica României şi un semnal pentru facultăţile de stat că e timpul să iasă din imobilitate.