USL2 – un success al societății civile românești

Prin societate civilă înțelegem acea parte din societate care votează, urmărește rezultatul votului între alegeri și acționează public pentru a corecta abaterile de la mandatul dat. Societatea civilă e formată din oameni din clasa de mijloc economică dispuși să investească o parte din resursele de care dispun în mod proactiv, pentru a schimba mediul politic.

 

Succesul societății civile constă în faptul că a făcut pe toți cei care voiau să arunce pentru bani România în brațele Rusiei și Chinei, cunoscuți generic sub numele de “gruparea GRIVCO” și aflați la originea evenimentelor din 2012, să se reorienteze către NATO și UE, tot pentru bani. Acțiunile oneste și dezinteresate ale societății civile au schimbat mediul intern social și cultural prin proteste de stradă, prin prezență în mass-media și mediile de socializare, prin organizare politică sub forma USR, PLUS, a altor vehicule pro-occidentale cu mai puțin succes, până la punctul în care, împreună cu minime susțineri externe și cu factorii geopolitici în context pandemic, au făcut nerentabile acțiuni de tip USL1.

 

Există propagandiști ai democrației liberale și există oameni care respiră natural democrația și libertatea. Cei din urmă constituie societatea civilă. Stimulările propagandistice din partea sistemului au fost secunde, cei care au protestat față de traiectoria autoritaristă orientată estic a României oricum ar fi făcut-o, poate numai cu mai puțin impact mediatic garantat și cu costuri personale și mai mari decât cele care au fost.

 

Societatea civilă nu trebuie să se simtă trădată prin faptul că organizațiile occidentale, state, UE, NATO, agrează soluția USL2 de azi, pentru că interesele de stat nu au nimic moral în ele și banii nu au miros, nici dinspre vest, nici dinspre est.

 

Disconfortul societății civile poate veni, eventual, din lipsa de acces la putere și decizie în interes public pe termen scurt. Dar poziția pe tabla de șah e mult diferită față de cea din 2012, jocul e în alți termeni, ai reformei pe care trebuie să o facă cei care cu disperare s-au opus ei până când instituțiile occidentale le-au garantat de facto că vor putea controla mai mulți bani decât cei pe care i-ar putea obține din exploatarea concetățenilor lor ținându-i în stare de subdezvoltare. Idealul unei guvernări de șapte ani, șapte vaci grase, emis de USL2, punctează numai teama de a pierde puterea mult mai repede. Ceea ce se va și întâmpla.

 

Nu e nimic nou istoric într-o astfel de situație, întotdeauna oportuniștii sunt majoritari numeric și migrează ultimii spre direcția de succes istoric, de unde bate vântul mai bine, fără să contribuie la tranziție. Cu cât ești mai oportunist, cu atât denumirea pe care ți-o dai e mai pompoasă, mai patriotică, pentru a compensa psihologic și în imaginarul publcului. Însă adevărul se vede, împăratul e gol și la putere.

 

Jocul oportunist va fi mimat până la finalul biologic al persoanelor, nu se mai pot face rocade. România nu va mai reveni la situații ca în 2012 pentru că SUA nu se vor retrage de aici ca din Afganistan.

 

Pe termen scurt există conflict de interese între societatea civilă și propagandiștii democrației liberale. Propagandiștii servesc statul în exercitarea puterii, ceilalți generează condițiile de existență a statului. În acest moment statul nu are interes să puncteze cinismul acțiunilor sale, decuplarea de moralitate, în timp societatea civilă are obligația să o arate și să impună corectarea atitudinii pe termen mediu și lung. Societatea civilă nu se va mobiliza în urma metodelor de seducție și incitare folosite în prezent de propaganda statului pentru a i se legitima și în viitor prin vot o ordine cu acces limitat. Ce vrem este o ordine cu acces deschis, ordinea caracteristică lumii occidentale. Nimeni de la putere nu poate pretinde explicit că ea nu e potrivită pentru România, iar agenda ascunsă nu ne interesează.

 

Mizele acțiunii civice de acum înainte pot fi altele decât cauze strategice, de exemplu monitorizarea atentă a politicilor publice pe domeniile de competență epistemică, sau construirea de noi vehicule politice, sau accentul pe propria dezvoltare. Plaja de noi vehicule politice nu se poate limita la USR, pentru că nu sunt reprezentate și interesele creștinilor pro-occidentali. Atât adepții religiilor tradiționale, cât și ai celor seculare trebuie să aibă reprezentare politică. Un vehicul creștin-democerat este esențial pentru buna funcționare a democrației liberale românești.

 

În competiția cu oportuniștii care mimează iubirea de libertate și patrie, excesiv reprezentați de coaliția la putere prin trădarea mandatului unei părți din cei care i-au votat, avantajul oamenilor din societate civilă e competența superioară, căreia pentru succes e cazul să i se adauge un realism mai susținut. Reforma morală a oamenilor nu e job-ul societății civile, ci al lui Dumnezeu, dar moralitatea este și va fi prezentă indirect în spațiul politic prin oamenii din societatea civilă. Moralitatea exclude orice tentație de semnalizare a vreunor virtuți și se manifestă prin fapte concrete.

Foto: Dan Mihai Bălănescu

Despre regenerarea morală și cultura anulării

 

Atât regenerarea morală, cât și cultura anulării au resorturi personale și numai secund, derivat instituționale. Ambele teme capătă vizibilitate public mare prin acțiuni instituționalizate, dar soluțiile la ele nu pot veni decât prin acțiune personală, discretă, și numai secund instituțională. Într-o societate care din rațiuni istorice tinde să acorde importanță excesivă statului și instituțiilor, care sunt principial deturnabile către alte scopuri decât cele pentru care au fost create, aceste lucruri banale din perspectivă creștină merită subliniate.

Regenerarea moralā este o împreunā lucrare, din acțiune liberā personalā susținutā de dragoste primitā în dar. Cheia e disponibilitatea de a accepta darul de la persoane obiectiv superioare în privința felului de a viețui, nu intrinsic, în care toți suntem egali ca valoare inestimabilă. La scara unei țāri nu poate exista un plan omenesc pentru regenerare morală, pentru cā izvorul dragostei nu e omenesc. Nu noi decidem starea şi evoluția unei națiuni, dar putem face tot ce depinde de noi începând cu noi înşine, fārā a judeca pe ceilalți şi susținând oamenii care ne-o cer personal, nu instituțional, generic. Acțiunile de felul celor caracteristice culturii anulării sunt încadrabile la categoria ispitiri, iar cheia de raportare la ele este ca pentru orice ispite, au un caracter personal și relevanță instituțională numai în măsura în care persoană joacă un rol institutional major.

În cazul unei personae oarecare, fără roluri cheie în instituția Bisericii, problema culturii anulării nu se poate rezolva din punct de vedere creștinesc prin acțiune grupală a Bisericii. Ea se rezolvă personal în fiecare caz în parte prin atitudine creștină, de la nevorbirea despre problemele care apar (pentru a nu duce mai departe răul), la acțiune corectă profesional în termenii obiectivității și standardelor academice, astfel încât alegațiile să fie evident de nesusținut în fața faptelor, și la trecerea cu vederea, generozitate față de persoanele care au făcut rău după ce situația e depășită. Rezultatul final e că toată lumea știe ce s-a întâmplat, dar într-un fel constructiv, neantagonic, iar atitudinea creștinească apare ca model implicit.

Palierul dezbaterilor instituționale poate fi util celor angajați politic sau civic, dar e secundar. În particular comisiile de etică nu pot avea nici un rol în această chestiune, componenții fiind angajați ideologic la nivel de prespupoziții în diferite feluri.

Nu ne putem aștepta ca organizarea socială pentru regenerare morală și acțiune comună împotriva culturii anulării să ducă la altceva decât a dus acțiunea asemănătoare de acest fel în secolul XX. Această ispită trebuie evitată, fără ca prin asta să renunțăm la comunicarea publică pe aceste teme, în cadrul dialogului civic characteristic unei democrații liberale. Comunicarea și dezbaterea sunt una, acțiunea concretă e altceva. Comunicarea și dezbaterea au valoare pentru a ține vie țesătura socială și antrenamentul minților în căutarea unor soluții. Pentru acțiune cu discernământ e nevoie de mult mai multe cunoștințe specifice contextului care nu pot fi deținute niciodată de grupuri sociale sau de instituții, iar dacă în vreun mod oarecare le-ar strange, nu le-ar putea gestiona.

Laudă lui Dumnezeu prin fapte

 

Un bătrân i-a spus unui tânăr : “Lumea e un loc lăsat de Dumnezeu omului pentru a face fapte bune. Cele mai bune sunt să dai laudă lui Dumnezeu prin fapte.

 

Un om nu putea să spună cuvinte nici măcar în gând. El știa că este Dumnuzeu și se ruga cu mâinile lucrând, cu picioarele mergând, cu viața viețuind cum putea.

 

Un om gândea că mergem la medic pentru a întârzia propria moarte. Altul mergea la doctori spunându-și că vasul trebuie îngrijit pentru timpul avut ca să lucreze la mântuire.

 

O familie își privea copiii cu mândria că vor duce ființa și numele lor mai departe. O alta lucra pentru darul primit de la Dumnezeu prin copii, așa cum preoții duc grija mântuirii credincioșilor.

 

Un maestru se bucura că ucenicul lui l-a depășit și îi duce știința mai departe. Un altul pregătea pământul ca să aibă loc bun de rodire talanții celor tineri. Îi ajuta să-i descopere, oricare ar fi fost ei, și să-i cultive.

 

Cineva scria pentru a fi citit și pomenit oarecând. Altcineva cu nădejdea suferinței neștiute pentru lumea întreagă.

 

Nu mă întreba și îți spun, sau nu îți spun, întreabă-mă și îți spun, sau nu îți spun, după cum îți e de folos.”

 

Tânărul a ascultat și voia ca sămânța să fi căzut pe pământ bun. Dar știa că singur nu poate face nimic. “Ieși din pământul tău, din nemul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu” (Facerea, 12, 1). Cuvântul era altcineva, mai multe se puteau face tăcând.

 

Rolul Uniunii Europene în buna funcționare a creștinismului

 

În acest text schematizez felul în care proiectul Uniunii Europene poate fi de folos creștinismului prin intermediul libertății cetățenilor și sugerez că educația științifică este esențială pentru ca proiectul UE să nu fie deturnat spre un spațiu al lipsei de libertate.

 

Pornim de la următoarele observații:

·         Singura funcție proprie Bisericii este dobândirea harului de către credincioși și lucrul la mântuire. Funcțiile sociale, identitare și politice sunt secunde și dincolo de un prag în dauna funcției proprii. Dacă cineva nu are acest har și se declară creștin se vede imediat în atitudinea față de cei care nu îl au și nu se declară creștini: discurs conflictual, ton, judecare, condamnare. Se poate observa empiric cum creștinii tind să adopte aceste atitudini pe măsură ce trec la funcția socială, mai mult la funcția identitară și tot mai mult la funcția politică a Bisericii.

·         În funcția socială sunt acaparați de proiecte sociale și adesea le văd numai instrumentale pentru funcția identitară și politică. Să avem o masă de oameni care să populeze acțiunea politică.

·         În funcția politică macro discursul Rusiei și al partidelor europene de dreapta care se revendică de la valori creștine și naționalism este aparent complet lipsit de har. Un creștin firesc aflat pe drumul dobândirii harului, cu toate căderile și urcările, nu pe tipic, va avea compasiune pentru acești oameni.

·         Este evident că toate aceste construcții practice țin cumva de lucrarea lui Dumnezeu în lume, ca distorsionări datorate minții limitate a omului și căderilor lui. Ele ar putea avea rolul să smerească. Pe de altă parte, ele au și un nucleu de valori bune și unele practici de folos. Important e să ne folosim de valorile și practicile bune și să ne delimităm de rest. Acest lucru se poate face cu costuri rezonabile, fără a fi distrus ca persoană din punct de vedere social, numai într-o democrație liberală.

 

O democrație liberală asigură indivizilor și organizațiilor un spațiu în care pot acționa fără aliniere completă la rețele “hard”, cu identitate socială tare (figura 1). Rețelele de acest fel satisfac nevoia de apartenență a oamenilor și sunt soluții pentru distribuirea resurselor limitate prin mecanisme sociale. Prin închidere excesivă ele pot deveni disfuncționale inclusiv din punct de vedere creștin.

 

 

Figura 1 O funcție fundamentală a Uniunii Europene poate fi să asigure zona de libertate civică la scară europeană și indirect pe cea de libertate civică la scară națională. Mecanismele asigurării libertății civice la scară națională sunt atât cele juridice, cât și simpla garantare a posibilității de ieșire din spațiul național când această libertate scade.

 

 

Pentru a-și exercita funcția schițată în figura 1 UE are nevoie să nu fie acaparată de unul din grupurile de interese identitare. Educația științifică în sens propriu este esențială pentru ca această acaparare să nu aibă loc. Pentru că se află pe agenda zilei am să iau în discuție interesele grupurilor LGBT (figura 2).

  

Figura 2 Natura proceselor în care sunt angajate drepturile comunităților LGBT. Perspectiva științei moderne poate oferi un reglaj fin al proceselor deliberative și politice numai în societățile în care se investește în educația științifică în sens propriu (obiectivă), care poate transmite diferența dintre gândire esențialistă și gândire populațională tipică teoriei evoluției (ambele sunt relevante în contexte diferite).

 

 

În acest moment istoric educația științifică este abia la început în societăți aflate în modernizare (România, state la este de UE) și este în declin în vestul civilizat din cauze ideologice. Ca rezultat disputele asociate drepturilor LGBT reflectă exclusiv jocul unor interese grupale de diferite scări, fără posibilitatea de nuanțare din perspectiva intereselor strategice ale unei societăți complexe europene. Interesele rețelelor identitare “hard” din figura 1 tind să prevaleze în fața interesului general de asigurare a spațiului de libertate civică fără aliniere totală la excesele unui grup sau ale altuia. UE riscă să fi un instrumente de forțare a alinierii cetățenilor la unele interese grupale. UE trebuie să aibă mecanisme care să permită prevenirea oricărei astfel de situații, indiferent de natura lor organizațional creștină sau seculară, sau de eliminare lor în timp util după ce apar.

 

Două observații de încheiere:

·         Construcția schițată este compatibilă cu viziunea lui Hayek din Constituția Libertății și cu alte idei din lucrările sale. O Constituție europeană poate fi utilă în măsura în care nu e instrumentalizată pentru impunerea unor interese grupale particulare, indiferente de forța lor politică de moment.

·         Ceea ce numim bună educație în sensul accesului la cărți fundamentale și tradiții poate da o imagine informală asupra complexității omului chiar și într-o gândire esențialistă, complexitate tratată direct de gândirea științifică de tip evolutiv, populațională. Instruirea științifică în sens propriu, fără deturnare ideologică și abordări simpliste, și educația clasică sunt activități în care se poate investi pentru a preveni colapsul proiectului european sub presiunea statelor în care nu există spațiu de libertate civică (Rusia, China).

Superioritatea creației

 

Un  om privea pământul pe care călca și nu îl făcuse el. Pământul era semn al puterii altcuiva. Citea cărți scrise de mințile oamenilor, iar mințile nu fuseseră făcute de aceștia. Cărțile erau astfel semne ale puterii altcuiva.

 

În lume era singur cu Dumnezeu și prin ceilați oameni tot cu El. Privind spre sine nu găsea nimic mai bun, era o umbră palidă a bunătăților din jur. Era cel mai de jos și toate mai înalte, ducând spre Dumnezeu. În lanțul ființei era cea mai de jos verigă.

 

Iubea tot și toate, știa că aveau rosturi, chiar dacă mintea lui nu le putea înțelege pe fiecare. Simțea durere pentru fiecare suferință, chiar dacă vedea că e spre însănătoșirea lumii. Nu spunea ce vede, dar încerca să arate și altora lumina.

 

Oriunde ar fi fost era tot acolo, dar oriunde se ducea se simțea mai bogat. Bogăția nesfîrșită a creației îl umplea de bucurie. Vizita lumi mai mari sau mai mici din aceeași mare alcătuire, avea grijă de ele în rugăciune. Lumea întreagă era laudă lui Dumnezeu, iar ici colo, în locuri alese, veșnicia intra în lume asemenea unui foc al vieții, prin mâinile unor oameni aleși.

 

Focul vieții trebuia să ajungă la cât mai mulți, pentru că singur nu putea face nimic, singur nu putea urca vreo treaptă. De jos de unde era încerca să țină candela aprinsă. Totul era mai bun și mai înalt în jur, toate erau trepte spre mai sus. Știa că tot ce vede e pentru slăbiciuna sa și puțina sa credință, pentru încurajare.