Despre buna viețuire

Cei ce cunosc binele, dar nu văd ce le este de folos, își orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi li s-a împietrit. De aceea nu trebuie să ne îndreptăm mintea spre aceștia, ca nu cumva să cădem și noi, în chip silnic, în aceleași lucruri, fără băgare de seamă, ca niște orbi.

Comentariu: nu trebuie să ne ghidăm după specialiștii în etică și filosofie morală decât în măsura în care au o viață morală.

Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. Ci pentru dreptatea însăși pe cei ce greșesc să-i întoarcem și să-i certăm dacă se nimerește, fie prin ei înșiși, fie printr-alții. Dar să ne mâniem sau să ne înfuriem nu se cade, pentru că mânia lucrează dusă de patimă, și nu de dreptate și de judecată. De aceea nu primi să te sfătuiască nici oameni prea miloși, căci pentru binele însuși și pentru dreptate trebuie să cerți pe cei răi, însă nu pentru patima mâniei.

Comentariu: milosul și mâniosul nu țin seamă de dreptate și judecată din cauze diferite. Primul le devalorizează prin ignorare în numele emoțiilor sale pozitive, al doilea le devalorizează prin folosirea lor pentru satisfacerea emoțiilor sale negative.

Singură agoniseala sufletului este sigură și nu poate fi jefuită. Avuția însă este povățuitor orb și sfetnic fără minte, și cel ce întrebuințează bogăția rău și pentru desfătare își pierde sufletul pe care l-a dus la nesimțire.

Comentariu: bogăția nu este ceva rău în sine, dar crește riscurile la care te expui prin folosirea puterii pe care o ai datorită ei. Bogăția fără înțelepciune este un mare rău pentru tine și pentru cei din jurul tău.

Se cade ca oamenii să nu agonisească nimic de prisos, sau, aflându-se avuți, să știe că toate cele din viața aceasta sunt după fire stricăcioase, ușor de pierdut, fără preț și lesne de frânt. De aceea sunt datori să nu se descurajeze pentru cele ce li se pot întâmpla. 

Comentariu: sărăcia și bogăția nu trebuie să ne facă triști sau bucuroși prin ele însele. Sunt situații contingente în care ne putem afla independent de voința noastră sau de vreun plan deliberat.

Cunoaște că durerile trupești sunt în chip firesc proprii trupului, ca unul ce e pământesc și stricăcios. Deci sufletul iscusit trebuie să stăruie în mijlocul unor asemenea pătimiri cu răbdare, cu bărbăție și cu mulțumire, și să nu-I bage lui Dumnezeu de vină că de ce a făcut trup.

Comentariu: trupul este un bun care ne-a fost dat, de care ne folosim. Oricât am avea grijă de el nu putem controla felul cum funcționează în ce privește bolile, nu noi l-am creat, e supus legilor naturii.

Stă în puterea noastră a trăi înfrânat, dar a ne îmbogăți nu stă în puterea noastră ! Deci ce vom zice? Avem lipsă de lucirea de scurtă vreme a bogăției pe care nu avem puterea să o agonisim, rămânând la simpla dorință ? O, ce nebunește alergăm, neștiind că înaintea tuturor virtuților se află smerenia, precum înaintea tuturor patimilor stau lăcomia pântecelui și poftirea celor lumești.

Comentariu: adesea alergăm după bogăție pentru a ne potoli lăcomia și poftele, care niciodată nu pot fi potolite fără a crește din nou. De aceea alergăm, de fapt, nebunește.

Cel ce e sărac și nu poate vătăma nu se socotește între cei evlavioși. Iar cel ce poate vătăma cu puterea sa, dar nu întrebuințează puterea spre rău, ci cruță pe cei umiliți, pentru evlavia sa întru bună răsplată se va afla și după moarte.

Comentariu: nefacerea de rău se socotește ca faptă bună doar în măsura în care persoana a avut la dispoziție mijloacele pentru a face rău altora, dar nu le-a folosit. Bogăția poate fi și un prilej de a face bine, nu doar de a urma impulsul lăcomiei și poftelor. Important este doar cum îți primești împrejurările în care te naști sau ești pus în viață, ce faci cu ele, nu care sunt acele împrejurări.

Nu trebuie să urâm pe cei ce au uitat de viețuirea cea bună și plăcută lui Dumnezeu, și care nu recunosc dogmele drepte și iubite de Dumnezeu. Ci mai vârtos să ne fie milă de ei ca fiind slabi în puterea de-a deosebi lucrurile și orbi cu inima și cu înțelegerea. Căci primind răul ca bine, se pierd din pricina neștiinței și nu cunosc pe Dumnezeu, sărmanii și nechibzuiții de ei.

Comentariu: dacă tocmai am dobândit liniște din partea poftelor și patimilor încă ne este frică să nu redevenim la fel ca înainte. De aceea am putea să ajungem să urâm pe cei care sunt așa cum eram noi înainte pentru că proiectăm asupra lor ura pentru ce am fost noi înainte. Dar aici se ascunde mândria noastră, de a nu accepta în pace că eram în starea în care eram. Mila și înțelegerea stării căzute sunt emoțiile dezirabile, nu ura.

Nu spune mulțimii cuvinte despre evlavie și bună viețuire. Nu pentru pizmă zic, dar socotesc că vei fi luat în râs de cei smintiți. Căci cel asemenea se bucură de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte puțini auditori găsesc. 

Comentariu: pentru a fi sigur că ce spui poate fi primit trebuie să cunoști oamenii respectivi, ori pe cei din mulțime nu îi cunoști. De aceea este mai sigur să nu vorbești cele bune celor din mulțime, ci doar celor din jur, cu care ai relații directe și ști ce le-ar putea fi de folos. În mulțime doar din întâmplare se pot afla oameni (puțini) gata să primească sfaturile de bună viețuire.

Deci cunoscând că păcatul ne vatămă, putem să fugim de el. Dar omul fără minte i se aruncă în brațe și se laudă cu el, și căzând ca într-o mreajă e războit de el după ce e tras înăuntru. Unul ca acesta niciodată nu mai poate să-și ridice capul, să vadă și să cunoască pe Dumnezeu.

Comentariu: În mulțime se află foarte mulți oameni care nu mai pot recepta nici un fel de mesaj din afara lumii în care se află, fiind prea atenți la lupta și agitația propriei lumi, ca atunci când aflându-te pe un teren minat nu mai poți face nici un pas fără să privești în jos, și prin urmare nu mai vezi nimic din ce se află deasupra ta sau la distanță. Ei sunt atât de tensionați cu lupta pentru mizele lumești încât pot recepta orice sfat asupra adecvării scopurilor alese ca pe o agresiune și un pericol, la care pot adesea răspunde agresiv. Astfel, dorința de a face bine cuiva care nu poate primi binele se poate întoarce în rău împotriva ta.

Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulțumire cumpănește mai mult decât toată jertfa cea de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Comentariu: A mulțumi sincer este mai de preț decât a da ceva de la tine celui care te ajută pentru că îți taie posibilitatea de a te mândri cu fapta ta. Când dai la schimb ceva ai tendința să consideri că meritul stării bune pe care o ai este al tău, ai tentația să te lauzi cu starea ta, apoi să ai impresia că ai putea avea control desăvârșit asupra a tot ce ți se întâmplă în viață. O astfel de stare de pace interioară este vulnerabilă la perturbare de către faptele tale viitoare excesiv de curajoase, imprudente, mult mai ușor decât o stare de pace care e stabilizată prin mulțumire sinceră. Întotdeauna între cele două, mulțumire și ceea ce dai tu, trebuie să fie un echilibru atent, astfel încât să nu fim tentați nici să credem că nimic din ce facem noi înșine nu are importanță, să devenim pasivi sau să ne permitem orice, dar nici să credem că totul putem rezolva doar noi. Deși ceea ce primim ca dar și pentru care e bine să mulțumim sincer este mai important, la fel de necesar este să punem și noi umărul.

_____

Sursa textului fără italice: Sf. Antonie cel Mare, Filocalia Vol. 1, Ed. Humanitas, 19-36

Cuantumul diurnei în instituțiile publice: simbolul politicii publice de corupere

(pe contributors cu comentarii aici: http://www.contributors.ro/administratie/cuantumul-diurnei-in-instituțiile-publice-simbolul-politicii-publice-de-corupere/ )

Dacă vrei să corupi o fecioară ține-o înfometată o săptămână și apoi trimite-o cu 1 leu bani de buzunar să strângă ghioceii primăvara de lângă centura Bucureștiului. Dacă vrei să corupi un cercetător tânăr dă-i un salariu de mizerie la debut și trimite-l cu 13 lei pe zi pentru mâncare să ia probe de sol în greutate totală de 25 de kg zilnic cinci zile la rând într-o zonă montană poluată (să zicem la Roșia Poieni) cu plecarea 6:30 de la pensiunea unde se cazează și întoarcerea la 19:30.

De șapte ani [1] diurna pentru deplasări interne la instituții publice este de 13 lei, în timp ce pentru deplasări externe este în jur de 35 Euro în funcție de țară (155.4 lei la cursul BNR de azi). Explicația acestei diferențe de un ordin de mărime este următoarea: în timp ce în țară de poți “descurca” să mănânci de doar 13 lei pe zi în regim de muncă, afară ești constrâns să plătești tot ce consumi în mod corect.

Diurna astfel concepută nu își atinge scopul declarat de compensare a cheltuielilor suplimentare prilejuite de deplasare, ci își atinge scopul nedeclarat de a corupe angajatul de la stat. Statul cunoaște că în realitate cheltuielile suplimentare sunt mai mari, dovadă faptul că pentru oaspeții străini care vin în România în universități cuantumul diurnei este mai mare (în jur de 60 de lei pe zi). Dacă un cercetător român va merge în România pe teren cu un oaspete străin și vor sta la aceeași pensiune unul trebuie să mănânce de 13 lei iar celălalt de 60 de lei, la aceeași masă. Desigur, se poate sta și la mese separate, sau românul poate mâncă în cameră ce și-a adus la borcan de acasă, așa cum se întâmplă în pauza de masă prin instituțiile publice (unde în loc ca luarea mesei să fie un prilej de socializare între profesori și studenți sau șefi și subordonați așa cum este în orice universitate sau instituție normală fiecare se retrage în colțul lui sau pe bisericuțe sau ronțăie un covrig pe holuri. România este țara cu cele mai multe covrigării din lume, iar din România cele mai multe raportat la mia de locuitori le are probabil Târgu Jiu - comunicare personală).

De la Tăriceanu, la Boc, la Ungureanu și Ponta, cu toții au tratat această situație ca normală. Nimeni dintre prim miniștri sau șefii de stat indiferent de la ce universitate a provenit nu a considerat necesar să ia inițiativa pentru un nou mod de abordare. Am putea concluziona că indiferent de culoarea ideologică este o politică de stat să fie facilitată corupția mică și să fie creată mentalitatea coruptă între cei care lucrează la stat. În acest fel toți vor fi controlabili? Sau mai sunt și alte motive? Am citit undeva că în Rusia de azi pe mari zone de drum în afara localităților există restricții de viteză aberante, gen 40 la oră, astfel încât toți să încalce legea mergând normal. Dacă asta e adevărat, scopul ar putea fi același, ca toți cetățenii să fie culpabili sau să aibă în familie oameni vinovați că au încălcat legea.

Ceea ce cunosc mai bine este zona cercetării. Coruperea ca urmare a cuantumului diurnei interne are loc în diverse feluri în funcție de soluția adoptată. Soluții adoptate:

·         Faci mai puține deplasări decât e necesar, ceea ce duce la date bazate pe o metodologie proastă (mediul natural nu e constant, se schimbă în timp, trebuie să caracterizezi aceste schimbări mergând cu o anumită frecvență în timp și distribuție în spațiu, în funcție de problemă). Frauda constă în faptul că la raportare spui că a fost bine așa cum ai făcut. Rezultatele sunt din punct de vedere științific bune de aruncat la gunoi. Guvernul se acoperă cu procese verbale de avizare internă date de instituții și pune rapoartele inutile în sertar.

·         Declari că ai luat probele din teren de acolo de unde ar trebui să le iei (de ex. de la 5 km din vârful dealului), dar tu le iei de lângă drum, unde ajungi cu mașina ușor. Cu apariția GPS-ului această situație este mai ușor de controlat. Dar și datele spațiale se pot falsifica. Mi s-a întâmplat acum câțiva ani să primesc la raportare niște coordonate ale punctelor de prelevare care puse pe hartă arătau un tipar identic de distribuție în toate locurile vizitate. Erau făcute într-un software specializat, de o persoană care nu se obosise prea mult. Aveam de ales dacă să scufund întreg proiectul și să tensionez relații inter-instituționale, sau să mă fac că plouă. Am ales să acopăr gaura cu muncă suplimentară fără bani din partea echipei mele, repetarea prelevării și includerea a doar câteva vorbe din ce primisem de la respectivii în raport (de bine, desigur).

·         Pui mâncarea consumată pe factura de cazare a locului unde te cazezi. Dacă ai un audit pe fond, nu superficial, cineva o să constate că în același loc de cazare prețul urcă și coboară în funcție de prețul ciorbei și al cartofilor cu piept la grătar sau al faptului dacă ai vrut ciorbă de burtă sau de perișoare. Treaba asta merge pentru că cei la care te cazezi știu că tu nu ai cum să mănânci de 13 lei, ei au nevoie de clienți, iar cei care acceptă deconturile în instituțiile publice știu și ei situația. Ar vrea poate să nu își mai bată capul cu atâtea proiecte, dar nu au de ales pentru că sunt nebunii ăștia cu clasamentele gen Shanghai și se cer publicații serioase. Și ca să vezi, cine le fac? Ăia care merg mult pe teren. Asta generează relații anormale cu locurile unde te cazezi și o atmosferă mocirloasă în instituțiile publice.

·         Pui o persoană în plus la deplasare care de fapt nu participă și din cazarea participantului fictiv mănâncă ciorbele echipa care merge. Cu asta ți-ai asigurat constanța prețului de cazare. Muncești și pentru persoana respectivă ca să ai ce justifica la decont ca să fie credibilă cantitatea de muncă raportată pentru fiecare. Asta generează relații anormale în echipă între cei care merg mai des și cei care merg mai rar la muncă în teren și fals în acte publice. Dar ce e azi falsul în acte publice când toți studenții declară sub semnătură că lucrarea de licență e originală, munca lor, și în unele facultăți numeri pe degete pe cei care nu au plagiat nimic în ea?

·         Dai bani din buzunar ca să plătești masa pentru cei care nu își permit, în special pentru tineri. Ca să faci asta sistematic îți crești salariul ție ca director doar ca să ții proiectul în viață. Din afară rezultă că te-ai umplut tu de bani, pentru cine nu știe situația reală. Asta generează pe termen lung tensiuni în echipă pentru că oricine vrea să mănânce din banii care îi revin lui de drept, nu din banii dați de altul ca bonus informal. Oamenii se simt umiliți pe bună dreptate și devin suspicioși și nici nu plătesc taxe pe valoarea mâncării primite sistematic de la senior researcher-ul respectiv.

Or mai fi și altele, dar nu le cunosc eu. Dacă cel care citește acest text știe alte metode de a te “descurca” o invit sau îl invit să le facă publice, pentru ca statul să aibă o imagine completă a ce a generat prin politicile sale.

Din cele de mai sus rezultă că în cazul României am putea avea și o altă explicație, nu neapărat mutual exclusivă cu aceea că se vrea să facem oamenii controlabili, că vrem să îi avem pe toți la mână cu ceva cât de mic. Corupția mică apare ca o condiție necesară pentru funcționarea societății în condiții de reglementări proaste și multe. E un fel de ulei care face ca frecarea pieselor mașinăriei să fie mai mică, treaba să funcționeze cât de cât. Nu-ți moare mama pe masa de operația la spital pentru că n-ai dat ce trebuie cui. Încurajarea și tolerarea ei pe termen scurt ne permite să funcționăm ca societate, dar pe termen lung distruge moralitatea cetățenilor, scufundă societatea în anomie. Cine a furat azi un ou mâine poate fura un bou – cu mult mai multă ușurință. A way of life.

E eventuală creștere a diurnei va duce la o relocare a corupției în instituțiile de stat de la cei care practică formele de mai sus și altele către alte persoane prin faptul că se va abuza de o eventuală diurnă mărită. Se vor găsi cu siguranță destui care să facă deplasări fictive doar ca să își suplimenteze veniturile prin diurne, așa cum au făcut că să își obțină combustibil pentru mașinile personale, dacă ea va ajunge la o sumă suficient de mare. Toată discuția nu arată decât incapacitatea statului de a fi un bun manager și de a nu genera cu necesitate situații ineficiente, în special în condițiile unei imoralități generalizate, considerată normală acum.

Totuși realitatea instituțională este că nu avem și nici nu vom avea prea curând universități și institute de cercetare private care să trăiască din bani privați și care să pună diurna atât cât este necesar pentru fiecare caz în parte, la nivelul de decizie al celor care știu nevoile reale, care se confruntă cu situația reală, nu al celor care bat câmpii în mod etatist post-comunist de la nivel guvernamental, indiferent de partid. În aceste condiții trebuie făcut ceva. Nu știu ce, e treaba guvernului, a acestuia sau a cui o vrea. Poate o diferențiere în funcție de tipul de muncă făcută în deplasare.

Textul acesta poate fi privit și ca o cerere informală către guvernul României pentru a crește alocația de hrană cercetătorilor cu muncă grea în teren la un nivel care să ne permită să mâncăm fără să furăm atunci când muncim pentru România. Este adevărat că aceasta ține de agenda personală a mea și a celor din breaslă. Problema este însă reprezentativă pentru ce se întâmplă azi în România.

Notă:

[1] HG 1860/2006 CAPITOLUL II Indemnizaţia de delegare şi de detaşare Art. 9 Persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.

Fericit bărbatul

"Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut"

Tratament fabulatoriu

Despre ce se dorea a fi omul nou și creativitatea acestui am avut o revelație recitind ieri după 17 ani prefața lui Mircea Nedelciu la propria lui carte Tratament fabulatoriu. Am fost șocat nu atât de modul cum gândea, cât de faptul că eu însumi gândeam atunci la fel și împreună cu prietenii mei de la un cenaclu literar consideram lucrarea respectivă ca pe o carte minunată, care ne creștea stima de noi înșine alături de Zenobia lui Gellu Naum.

Azi o văd ca pe o dovadă exemplară a mutilării spirituale a omului în socialismul real. Cât de mult ne puteam minții pe noi înșine în fața absurdului unei societăți a minciunii.

Cu adevărat Tratament fabulatoriu.

Cinstit înainte de toate

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/editorial/cinstit-inainte-de-toate/ )

Indignarea sinceră a multor ziariști din presa de calitate și cetățeni de bună credință că familia unui lider politic de dreapta își permite să facă afaceri, împrumuturi pentru un business agricol, arată cât de multă dreptate avea Brucan în premoniția lui că românii nu se vor deștepta din mentalitatea comunistă nici după 20 de ani.

Pentru a ilustra situația am să apelez la o anecdotă comunistă:

O doamnă în vârstă dintr-un sat izolat care nu văzuse în viața ei vreo persoană de culoare, dar fusese cândva în copilărie la circ, mergea cu troleibuzul și multe papornițe de la gară la o rudă în București.

La stația Cotroceni urcă un domn de culoare student la medicină, din țările prietene. Bătrânica îl observă surprinsă și exclamă:

- Îu, maimuța !

Un domn cărunt și politicos se adresează bătrânicii cu politețe:

- Doamnă, trebuie să știți că și oamenii de culoare, deși nu sunteți obișnuită cu prezența lor, sunt oameni ca și noi, egali, la fel de inteligenți ( ș.a.m.d.). Domnul este student din țările prietene (etc). Vă rog respectuos să nu vă supărați, dar ar fi politicos să cereți scuze domnului de culoare pentru jignirea pe care i-ați adus-o.

Bătrânica, timorată, înțelege situația și se adresează domnului de culoare:

- Domnule, vă rog să mă scuzați !

Domnule de culoare, de altfel imperturbabil de la bun început, se adresează bătrânicii:

- Doamnă, nu face nimic, vă rog să nu vă faceți probleme.

Bătrânica exclamă:

- Îu, vorbește !

Interpretare :

·         bătrânica simbolizează o mare parte din românii de peste 30 de ani  (oameni incapabili de schimbarea mentalităților, dar nu rău intenționați, care declară că și le schimbă pentru autoîncurajare, precum fricosul zice noaptea în pădure nu mi-e frică, nu mi-e frică),

·         domnul de culoare reprezintă valorile civilizației capitaliste, corectitudinea politică a organizațiilor internaționale în care am intrat din rațiuni de securitate (valor cunoscute doar prin circul televiziunii, al filmelor, etc),

·         iar cetățeanul bine intenționat care tot explică și explică sunt puținii pentru care libera inițiativă și creativitatea manifestate în cadre legale chiar au vreo importanță (ideologii capitalismului naivi voluntari, de import sau autohtoni – capitaliștii reali nu se ocupă de explicații).

Valoarile noastre sunt altele, ele sunt legată de munca cinstită. O muncă de un fel anume. Dacă lucrăm la stat cu o grămadă de timp pierdut nu e nici o problemă, nu furăm nimic, e ceva natural (important e să fim mici șefi locali, să comandăm cuiva, să ne rezolve și nouă una alta), dacă plagiem de la student până la Profesor universitar și Prim ministru e în firea lucrurilor (declarăm că nu există conform standardelor inventate de noi). Dacă suntem incapabili să producem pe plan științific la standarde internaționale și luăm banii cetățenilor ca să ne lăudăm între noi prin comisii, iarăși nu e nici o problemă (avem știința noastră dacică, suntem geniali, neînțeleși de restul planetei, profeți în țara noastră). Dacă nu suntem capabili decât să taxăm și să redistribuim ca guvernanți fără alte servicii publice folositoare, totul e ok (după noi potopul). Dacă le concesionăm foștilor securiști și cetățenilor străini prin lunca Dunării teritorii agricole uriașe care rezistă doar cu subvenții tot de la stat, blocând orice proiecte ecologice de restaurare pentru avantaje pe termen scurt și cotizații la partid, nu ne frământă nimic pe nici unul dintre noi (dezvoltarea durabilă e dezvoltarea găștii noastre care parazitează statul, e dezvoltarea “sistemului”).

Asta este reprezentarea noastră despre munca cinstită. Cinstit este cuvântul care ne obsedează pe cei mai mulți, nu cuvântul muncă. În curând vom avea fiecare tricouri cu acest termen scris și pe față și pe spate. Să pui pe Che Guevara pe șapcă și pe tricou înseamnă să strigi că tu lupți pentru cinste. Reflectând de fapt vinovăția furtului mai mic sau mai mare, depresia că ne ratăm viața așteptând cu mâna întinsă mereu ce pică de la stat, ce se mai poate fura din resursele naturale și din banii împrumutați de la organizații internaționale sau dați din bugetul european, ce se mai poate stoarce de la cei care mai produc ceva valoros în țara asta, de la elita creativă exploatată a țării. Cinstit înseamnă la noi să exploatezi pe cei capabili să gândească și să producă ceva, pe colegii tăi la stat sau pe cei din firmele private, cinstit înseamnă de la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi.

Pentru românul brucanian este mai cinstit să fure de la stat decât să facă o afacere capitalistă, pentru că nu are puterea să o facă, dar are nevoi. Nu ești cinstit, nu poți trăi, nu ești cinstit nu ai casă, nu ești cinstit toți impostorii ți-o iau înainte (tu niciodată nu ești unul, dar de, n-ai de ales), nu ești cinstit nu-ți poți trimite copiii la universități bune. Totul trebuie câștigat doar prin muncă cinstită. Oricine trebuie să fie cinstit. Suntem captivi fostei nomenclaturi și securități nu doar economic, ci și mental. Brucan a avut cinismul să spună în față situața reală, știind că asta va aduce doar admirație din partea victimelor spălării pe creier, că va deveni un star de televiziune la care cei pe care îi disprețuiește se vor uita.

Așa stând lucrurile, este de neconceput ca un președinte de dreapta să nu fie și el sărac și cinstit (cum se autodeclara cel care a patronat devalizarea României către ai lui pentru a putea reconstrui ușor socialismul la o adică prin schimbarea regimului proprietății la cât mai puțini, la cei de încredere). Sincer gândim asta. Să fie la fel ca cel de stânga, dar să fie și de dreapta. Fără nici o comparație neavenită, dar am vrea în incoștientul nostru obidit ca Ronald Reagan să fi citit Internaționala în fiecare seară și dimineață, în loc de rugăciuni. Am vrea ca pe dolar să scrie noi credem în cinste, nu in God we trust. Am vrea ca cei din familia Bush să fi fost niște amărâți bugetari, gata de orice compromisuri ca să atingă niște obiective personale minore folosindu-se de stat.

Nu știu cât de mare era dorința lui Traian Băsescu să facă exact acum această tranzacție. Să dea un exemplu de inițiativă capitalistă care să accentueze profilul de politicieni de dreapta lui și membrilor familiei fie și printr-o reclamă negativă. E greu să schimbi profilul public al cuiva care singur s-a declarat fost comunist ca să câștige niște alegeri. După părerea mea tranzacția e prea transparentă și provocatoare ca să nu fie mai degrabă, prin moment, o diversiune menită să pună pe agenda publică tema pământului românesc, urmând ca ulterior să iasă la suprafață adevăratele probleme ale marilor concesionari și miliardari de prin agricultură, dosare care vor primi o mult mai mare atenție în mass media o dată ce atenția publicului cu privire la temă a fost stimulată. Vom vedea. Deocamdată presa și-a făcut datoria, a mușcat din plin nada, dovedind empiric reflexul condiționat comunist: cinstit înainte de toate !

Pentru că noi înșine avem un complex de vinovăție. Pentru că suntem profund necinstiți.

_________

P.S. În altă ordine de idei, cred că remedierea cât de cât a relațiilor dintre Băsescu și Antonescu vine din niște scuze private ale primului față de cel de al doilea vis à vis de niște atacuri personale care n-ar fi trebuit să existe în campania din 2009. Ura lui Antonescu pe plan privat era îndreptățită. Nu cred că cineva poate depăși așa ceva doar din rațiuni politice. Rațiunile politice au oferit probabil doar momentul oportun al rezolvării unei chestiuni personale cu implicații publice: decât „tovarăș de drum” lichidabil cu siguranță e mai bine partener.