(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/editorial/cinstit-inainte-de-toate/ )
Indignarea sinceră a multor ziariști din presa de calitate și cetățeni de bună credință că familia unui lider politic de dreapta își permite să facă afaceri, împrumuturi pentru un business agricol, arată cât de multă dreptate avea Brucan în premoniția lui că românii nu se vor deștepta din mentalitatea comunistă nici după 20 de ani.
Indignarea sinceră a multor ziariști din presa de calitate și cetățeni de bună credință că familia unui lider politic de dreapta își permite să facă afaceri, împrumuturi pentru un business agricol, arată cât de multă dreptate avea Brucan în premoniția lui că românii nu se vor deștepta din mentalitatea comunistă nici după 20 de ani.
Pentru a ilustra situația am să apelez la o anecdotă comunistă:
O doamnă în vârstă dintr-un sat izolat care nu văzuse în viața ei vreo
persoană de culoare, dar fusese cândva în copilărie la circ, mergea cu
troleibuzul și multe papornițe de la gară la o rudă în București.
La stația Cotroceni urcă un domn de culoare student la medicină, din țările
prietene. Bătrânica îl observă surprinsă și exclamă:
- Îu, maimuța !
Un domn cărunt și politicos se adresează bătrânicii cu politețe:
- Doamnă, trebuie să știți că și oamenii de culoare, deși nu sunteți
obișnuită cu prezența lor, sunt oameni ca și noi, egali, la fel de inteligenți
( ș.a.m.d.). Domnul este student din țările prietene
(etc). Vă rog respectuos să nu vă supărați, dar ar fi politicos să cereți scuze
domnului de culoare pentru jignirea pe care i-ați adus-o.
Bătrânica, timorată, înțelege situația și se adresează domnului de culoare:
- Domnule, vă rog să mă scuzați !
Domnule de culoare, de altfel imperturbabil de la bun început, se adresează
bătrânicii:
- Doamnă, nu face nimic, vă rog să nu vă faceți probleme.
Bătrânica exclamă:
- Îu, vorbește !
Interpretare :
·
bătrânica
simbolizează o mare parte din românii de peste 30 de ani (oameni incapabili de schimbarea mentalităților,
dar nu rău intenționați, care declară că și le schimbă pentru autoîncurajare,
precum fricosul zice noaptea în pădure nu mi-e frică, nu mi-e frică),
·
domnul
de culoare reprezintă valorile civilizației capitaliste, corectitudinea
politică a organizațiilor internaționale în care am intrat din rațiuni de
securitate (valor cunoscute doar prin circul televiziunii, al filmelor, etc),
·
iar
cetățeanul bine intenționat care tot explică și explică sunt puținii pentru
care libera inițiativă și creativitatea manifestate în cadre legale chiar au
vreo importanță (ideologii capitalismului naivi voluntari, de import sau
autohtoni – capitaliștii reali nu se ocupă de explicații).
Valoarile noastre sunt altele, ele sunt legată de munca cinstită. O muncă
de un fel anume. Dacă lucrăm la stat cu o grămadă de timp pierdut nu e nici o
problemă, nu furăm nimic, e ceva natural (important e să fim mici șefi locali, să comandăm cuiva, să ne
rezolve și nouă una alta),
dacă plagiem de la student până la Profesor universitar și Prim ministru e în
firea lucrurilor (declarăm că nu există conform standardelor inventate de noi).
Dacă suntem incapabili să producem pe plan științific la standarde
internaționale și luăm banii cetățenilor ca să ne lăudăm între noi prin comisii,
iarăși nu e nici o problemă (avem știința noastră dacică, suntem geniali,
neînțeleși de restul planetei, profeți în țara noastră). Dacă nu suntem
capabili decât să taxăm și să redistribuim ca guvernanți fără alte servicii
publice folositoare, totul e ok (după noi potopul). Dacă le concesionăm
foștilor securiști și cetățenilor străini prin lunca Dunării teritorii agricole
uriașe care rezistă doar cu subvenții tot de la stat, blocând orice proiecte
ecologice de restaurare pentru avantaje pe termen scurt și cotizații la partid,
nu ne frământă nimic pe nici unul dintre noi (dezvoltarea durabilă e
dezvoltarea găștii noastre care parazitează statul, e dezvoltarea “sistemului”).
Asta este reprezentarea noastră despre munca cinstită. Cinstit este cuvântul care ne obsedează pe cei mai mulți, nu
cuvântul muncă. În curând vom avea fiecare tricouri cu acest termen scris și pe
față și pe spate. Să pui pe Che Guevara pe șapcă și pe tricou înseamnă să
strigi că tu lupți pentru cinste. Reflectând de fapt vinovăția furtului mai mic
sau mai mare, depresia că ne ratăm viața așteptând cu mâna întinsă mereu ce
pică de la stat, ce se mai poate fura din resursele naturale și din banii
împrumutați de la organizații internaționale sau dați din bugetul european, ce
se mai poate stoarce de la cei care mai produc ceva valoros în țara asta, de la
elita creativă exploatată a țării. Cinstit înseamnă la noi să exploatezi pe cei
capabili să gândească și să producă ceva, pe colegii tăi la stat sau pe cei din
firmele private, cinstit înseamnă de la fiecare după puteri, fiecăruia după
nevoi.
Pentru românul brucanian este mai cinstit să fure de la stat decât să facă
o afacere capitalistă, pentru că nu are puterea să o facă, dar are nevoi. Nu
ești cinstit, nu poți trăi, nu ești cinstit nu ai casă, nu ești cinstit toți
impostorii ți-o iau înainte (tu niciodată nu ești unul, dar de, n-ai de ales),
nu ești cinstit nu-ți poți trimite copiii la universități bune. Totul trebuie câștigat doar prin muncă cinstită. Oricine trebuie să fie cinstit. Suntem
captivi fostei nomenclaturi și securități nu doar economic, ci și mental. Brucan a avut cinismul să
spună în față situața reală, știind că asta va aduce doar admirație din partea
victimelor spălării pe creier, că va deveni un star de televiziune la care cei
pe care îi disprețuiește se vor uita.
Așa stând lucrurile, este de neconceput ca un președinte de dreapta să nu fie
și el sărac și cinstit (cum se autodeclara cel care a patronat devalizarea
României către ai lui pentru a putea reconstrui ușor socialismul la o adică
prin schimbarea regimului proprietății la cât mai puțini, la cei de încredere).
Sincer gândim asta. Să fie la
fel ca cel de stânga, dar să fie și de dreapta. Fără nici o comparație
neavenită, dar am vrea în incoștientul nostru obidit ca Ronald Reagan să fi
citit Internaționala în fiecare seară și dimineață, în loc de rugăciuni. Am
vrea ca pe dolar să scrie noi credem în cinste, nu in God we trust. Am vrea ca
cei din familia Bush să fi fost niște amărâți bugetari, gata de orice
compromisuri ca să atingă niște obiective personale minore folosindu-se de
stat.
Nu știu cât de mare era dorința lui Traian Băsescu să facă exact acum
această tranzacție. Să dea un exemplu de inițiativă capitalistă care să accentueze
profilul de politicieni de dreapta lui și membrilor familiei fie și printr-o
reclamă negativă. E greu să schimbi profilul public al cuiva care singur s-a
declarat fost comunist ca să câștige niște alegeri. După părerea mea tranzacția
e prea transparentă și provocatoare ca să nu fie mai degrabă, prin moment, o
diversiune menită să pună pe agenda publică tema pământului românesc, urmând ca
ulterior să iasă la suprafață adevăratele probleme ale marilor concesionari și
miliardari de prin agricultură, dosare care vor primi o mult mai mare atenție
în mass media o dată ce atenția publicului cu privire la temă a fost stimulată.
Vom vedea. Deocamdată presa și-a făcut datoria, a mușcat din plin nada,
dovedind empiric reflexul condiționat comunist: cinstit înainte de toate !
Pentru că noi
înșine avem un complex de vinovăție. Pentru că suntem profund
necinstiți.
_________
P.S. În altă ordine de idei, cred
că remedierea cât de cât a relațiilor dintre Băsescu și Antonescu vine din
niște scuze private ale primului față de cel de al doilea vis à vis de niște
atacuri personale care n-ar fi trebuit să existe în campania din 2009. Ura lui Antonescu pe plan privat era
îndreptățită. Nu cred că
cineva poate depăși așa ceva doar
din rațiuni politice. Rațiunile
politice au oferit probabil doar momentul oportun al rezolvării unei chestiuni
personale cu implicații
publice: decât „tovarăș de drum”
lichidabil cu siguranță e mai bine partener.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu