Între ani

Moartea lăsase urme ca de sanie

Pe câmpia acoperită de zăpadă.

De o parte era persoana ta,

De cealaltă persoana mea,

Iar pe mijloc zona de libertate.

 

Între cele două urme ale morții

Un câine pășea agale.

Sub blana lui pudrată de fulgi

Trupul scutura de bătăile inimii.

 

Acest grănicer al vieților noastre

Lent, dar neabătut,

Mergea după moarte

Spre orizontul câmpului alb.

 

La o rafală de viscol mă privi drept în ochi:

Asumă-ți libertatea, spuse.

Vezi biserica aceea de lemn?

Acolo este locul unde a fost îngropat

Trupul unui țăran frumos, puternic.

Eu sunt câinele lui. Eu merg acolo.

Printre tine și ea.

 

Îngerilor, spuse, îngerilor.

Sub chipul frumuseții voastre

Văd suferință.

 

Urmați-mă.

 

 

 



Rugăciune pentru noi

Mari sunt minunile Tale, Doamne !
Fă și cu noi, păcătoșii, minunea unui început bun.

Dă-ne înțelegerea neputinței noastre
Și duhul smereniei dăruiește-ni-l.

Aripi de rugăciune trezește în noi,
Crește în fiecare dragostea și răbdarea !

Talantul dragostei ajută-ne să-l înmulțim,
Roadele noastre să umple lumea de bucurie.

Sfânt și înfricoșător este numele Tău,
Înțelepciunea noastră este frica de Tine.

Retează-ne, Doamne, mândria,
Fă-ne să înțelegem că suntem în mâinile Tale.

Nu ne lăsa să ne închipuim altceva decât suntem,
Nu ne lăsa robi ai idealurilor noastre.

Rușinea noastră să fie doar în fața ta, nu a oamenilor,
Știm cine suntem, doar harul Tău ne poate liniști.

Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-ne viață,
Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletele noastre.

Fă bunătate de stârpește pe vrășmașii noștri
Și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletele noastre.

Dă-ne nouă să ducem crucea vieții împreună
Și suferința să ne fie bucurie ceas de ceas.

Pofta păcătoșilor va pieri în întuneric,
Puterea drepților se va înălța cu slavă.

Gata este inima noastră, Dumnezeule, gata este,
Cânta-vom și vom lăuda întru inima noastră.

Mulțumim, Doamne, că ne-ai pregătit unii pentru alții,
Mulțumim, Doamne, că ne-ai dăruit unii altora.

Mulțumim, Doamne, pentru dragostea Ta,
Mulțumim, Măicuță a Domnului, pentru acoperământul Tău.

Mulțumim, îngerilor, că ne-ați păzit,
Mulțumim, sfinților, pentru rugăciunile voastre.

Tărie, pace, bucurie,
Credință, nădejde și dragoste
Dă-ne nouă, Doamne !

Amin. Amin. Amin.

 

Surse: Psalmi



Băsescu Total War - de Bleen, & Crăciun fericit !

"Sînt și jocurile astea de strategie bune la ceva. E suficient să joci la Total War campaniile lui Alexandru cel Mare sau Napoleon ca să-ți dai seama că decisive nu sînt nici strategia, nici logistica, nici tacticile, nici circumstanțele. Nu sînt nici măcar foarte importante. Decisivă e doar îndrăzneala. Alexander și Napoleon Total War nu sînt nici măcar jocuri de strategie. Sînt jocuri de tupeu maxim, de ori la bal ori la spital, azi aici, mîine-n Focșani, p*la mea și patru bani, ce-am avut și ce-am pierdut. N-ai nicio șansă, n-ai nicio ieșire strategică, n-ai nicio opțiune tactică decît să-ți iei cuțitul și să te duci să scalpezi un tanc.

Pînă scot ăștia de la Creative Assembly un Băsescu Total War, vă zic eu că momentan, cel puțin la prima vedere, sîntem în deep shit pe partea politică. MRU era bun de preluat un imperiu gata făcut. Sau un regat, o republică sau un orășel de provincie (Țăndărei Total War). Sau o deconcertată la Botoșani.

Cu aceleași resurse, circumstanțe și raport de forțe, Băsescu îți cîștigă două mandate prezidențiale, Blaga și MRU pierd jenant sau onorabil Făureiul în turul I, primul, că n-a avut timp să ranforseze și că dezastruoasa moștenire a lui Boc, al doilea, că n-are poporul ideație. Și că, oricum, e valabil în ambele cazuri, nu e bine să te pui rău cu niminea, că nu se știe niciodată.

L-am votat în 2004 pe Băsescu cu entuziasm, dar nu așteptam cine știe ce de la el. Știam că nu are șanse să facă mai nimic, dar voiam acțiune. Voiam bătaie, scandal, păruială. Voiam să-i enerveze, să nu-i lase să le priască. Am stat departe de politică din 1997 pînă în 2004 și nu știam mare lucru, nu mă uitam la teve, nu citeam ziare, nu urmăream deloc scena politică, dar știam că Năstase călărește cu aroganță un imperiu strivitor și că Băsescu e un scandalagiu perseverent. Scandalagiu mai ales cu fapta, nu cu vorba. Habar n-aveam în ce ape politico-doctrinare se scaldă (știam doar că e fesenist, motiv pentru care în turul 2 la alegerile pentru Capitală din 2000 nu am fost, că nu aveam de gînd să aleg între doi feseniști). Însă în ăia 4 ani de domnie a lui Năstase, în toată lipsa mea de interes pentru politică răzbăteau cîteva știri despre Băsescu și despre contrele lui cu Năstase și Imperiul Pesedist.

Deși l-am votat cu speranță și entuziasm, nu l-am votat pentru ”Să trăiți bine!” (nici nu țin minte să fi dat atenție în vreun sloganului respectiv – și nimeni nu i-a dat atenție, sînt convins – oamenii nu trăiau rău în 2004), l-am votat nu pentru moralitate și studii (nu eram la curent cu ceva imaculat să măreț pe partea asta la respectivul personaj), l-am votat nu sperînd că e Cavalerul pe-un Cal Alb sau Albă ca Zăpada (nu cred în tîmpeniile astea și nici nu am astfel de așteptări de la politicieni), l-am votat că după opt ani de Constantinescu și, mai ales, Năstase, mă plictisisem. Voiam acțiune, voiam scandal, sînge pe pereți. Voiam indignare și revoltă în fața nedreptății. N-avem puterea să-i oprim, dar măcar să fie viol, nu căsătorie. L-am ales pe Băsescu fără să am cine știe ce așteptări. Pe principiul țiganului făcut săpun: ”Dar nici de-al dracu nu fac clăbuci!” Asta e, sistemul e atotputernic, nu avem cine știe ce șanse în fața lor, dar măcar marinarul ăsta țăcănit îi face la nervi. Măcar le zgîrie Ferrariul cu cheia de la garsoniera din Rahova. O minimă satisfacție răutăcioasă.

După 8 ani de Băsescu, așteptările mi-au fost depășite cu mult. Dacă te gîndești că în 2003 regimul Năstase părea de neclintit pentru zeci de ani, dacă te gîndești că Băsescu a făcut tot ce a făcut aproape singur, că a făcut împotriva lor, aliindu-se și folosindu-se de ei, dacă te gîndești că ”forțele democratice” nu au trecut niciodată electoral de 30% (”ei” fiind majoritatea și în interiorul ”forțelor democratice”) și că orice alianță care a reușit ceva în acești opt ani de Băsescu a fost formată în proporție de 80% din ”ei”, realizările ultimilor opt ani sînt incredibile. Chiar sînt incredibile. Faceți o analiză a partidelor politice, a politicienilor care le compun, a membrilor acestora de rang doi și trei, faceți o listă a finanțatorilor vieții politice, o analiză a administrației statului, și veți vedea că e incredibil ce s-a întîmplat în ultimii opt ani. Uitați-vă la cîți aliați au avut Băsescu, Macovei și ceialalți ”reformiști” în PSD, PNL, PDL, PC , UDMR, mass-media, societatea civilă, sistemul privat care finanțează politicul și vă veți da seama că aceștia au realizat aproape imposibilul în acești ani. În septembrie 2002, martie 2003 sau octombrie 2004 nu speram mai nimic și nu vedeam nicio ieșire. Știu, sîntem în 2012 și nu am ajuns la liman. Și nu vom ajunge niciodată. Se joacă însă. Avem parte de acțiune. Și ăsta cred că e criteriul după care trebuie să ne alegem în continuare politicienii care să ne reprezinte: să fie bătăioși. Cînd ei sînt 80% și noi 20% (așa era și acum 2 ani, acum 5 ani sau acum 11 ani) nu ai de ales decît să fii bătăios.

Știu că acum e la modă să spui că vrei un lider altfel, că nu vom avea un al doilea Băsescu și că nici nu e nevoie. Poate că nu vom avea un al doilea Băsescu dar nu avem nevoie de un lider ”altfel”. Indiferent din ce mediu vine, ce background social, educațional sau profesional are, trebuie să fie bătăios."

__________

Crăciun fericit !

 

 

 



Surse: http://www.revista22.ro/-basescu-total-war-21423.html, foto Dragoș Alexandru Iordache

Diavol contra diavol

Iconomia dumnezeiască aduce diavolii unul împotriva celuilalt pentru ajutarea persoanelor bântuite de ei.

Am văzut diavolul lăcomiei luptat de diavolul mândriei, atunci când persoana lacomă la mâncare vrea să arate bine pentru a fi lăudată de alții sau a putea face lucruri pentru care să fie lăudat de alții. Am văzut diavolul lăcomiei luptat de cel al curviei, atunci când pentru a plăcea unei persoane de sex opus pe care o dorește persoana lacomă începe să țină la siluetă. Am văzut diavolul hoției și minciunii luptat de diavolul mândriei atunci când, pentru a nu fi dat în vileag și desconsiderat de alții, cei care mint sau fură decid să nu o mai facă. Am văzut diavolul mândriei luptat de cel al iubirii de arginți, atunci când pentru nu pierde bani persoana mândră se poartă cu modestie. Am văzut diavolul slavei deșarte prin cunoaștere științifică luptat de cel al slavei deșarte prin cunoaștere filosofică atunci când persoana vrea să înțeleagă toată iconomia dumnezeiască, să mute marea în gropița minții ei.

 

După ce diavolii se slăbesc unul pe altul omul e mai pregătit să primească ajutorul direct al lui Dumnezeu.

 

 

Nedreptatea

Nici un dar nu este mai mare decât nedreptatea.

Când a murit nedreptatea s-a născut diavolul.

Nu a mai fost nici un obraz de întors,

Nu a mai fost singurătate,

Nici un gând de foc,

Nici o lumină.

 

A fi pedepsit pe nedrept e bucuria adevărată.

Ea deschide poarta muntelui de urcat,

Ea împinge pe drumul tăcerii,

Trezește la viață sufletul,

Mângâie inima,

Învie.

 

De pe acest drum nu mai revii niciodată,

Dreptatea ți se schimbă în dragoste,

Cuvintele rotind centrifug

Se îndepărtează

Cu tine odată

Da.

 

Orice dar cât de mic este mai mare decât dreptatea,

Când s-a născut nedreptatea a murit diavolul,

Celălalt obraz a putut fi întors,

A renăscut singurătatea,

Rugăciunea,

Lumina.

 

Crucea de la Mihai Vodă

Da ! Da ! Da ! Da !

Când aerul s-a așezat greoi

Și deasupra mea nu a rămas decât

Spațiul vid
 

Da  !

Am afirmat încă o dată ceea ce am văzut

Când eram în genunchi:

Nedreptatea în balanță cu dreptatea.

Nemișcat stăteam, neclintit,

Neputând decât să strig:
 

Da !

Sunt patru cuvinte în patru colțuri,

Dar un singur adevăr.

Sunt patru drumuri în patru direcții,

Dar un singur semn.

 

Îți tremura vocea azi când ai spus:
 

Da !

Răul intră și iese cu vântul,

Balanța tremură între pumnii lipiți de piatră,

Cineva aleargă, se îndepărtează tot mai mult,

Aud în depărtarea lui.

 

De acum orice cuvânt voi tăcea,

De acum cine aleargă închide cercul,

De acum cine se apropie spune:
 

Da !

 



Ce înseamnă muntele

"Pe munte S-a născut, pe munte S-a schimbat la Față, pe munte S-a răstignit, de pe munte S-a înălțat la cer. De ce oare a iubit așa de mult Hristos muntele? Pentru că muntele este simbolul cerului, al raiului, iar valea este simbolul lumii, al durerii, al vieții acesteia atât de zbuciumate. De aceea se și ruga Domnul îndeosebi pe munte, iar la loc de șes predica"



_________
Sursa:
Arh. Ioanichie Bălan, 2008, Predici la praznice împărătești, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p20

Consecințe practice ale holismului de stat asupra creatorilor de cultură și știință

Una dintre consecințele practice ale holismului de stat aplicat în România (nu există nici o diferență din acest punct de vedere față de comunism, ceea ce diferă fiind doar tipul de stat) în cazul în care ai potențial de lider (fapt care se stabilește de către cei care se ocupă de potențiale resurse umane în primii ani de după facultate) este monitorizarea ta atentă. Ea are loc în special atunci când nu ești genul care să accepți controlul total al propriilor acțiuni.

În cazul în care se constată că setul tău de valori nu corespunde intereselor de stat așa cum sunt definite la acel moment acțiunile vor fi de discreditare. În cazul invers acțiunile vor fi de propunere de implicare în funcționarea statului.

Interesante sunt procesele de tranzitie de la prima la a doua situație sau cele care au loc atunci cand situatia este ambiguă. În acest caz acțiunile vor fi de training, provocări permanente, stress, pentru a observa reacțiile considerate reale, autentice, conform unor standarde de realitate stabilite pe baze psihologice profesionale. Ele se fac prin rețeaua de persoane apropiate celui in cauza deja implicate in functionarea statului. Între ele există comunicare în această privință decuplată de comunicarea cu cel în cauză, oricât de apropiate ar fi prieteniile respective.

Interesante sunt și situațiile de neadecvare la valori noi de stat după ce ai fost eligibil prin prisma valorilor vechi. În mediul academic ea este ilustrată de trecerea de la valorile epocii Iliescu-Năstase la cele ale epocii Băsescu-Funeriu. Ele pot duce la un demers de recuperare a celor care inițial se considera că trebuie discreditați și eliminați și la unul de eliminare a celor cu valori neadecvate care deja ocupă poziții de decizie (prin discreditare, prin scoatere la pensie, etc).

Așa cum spunea regretatul profesor Manoleli va exista întotdeauna un dosar al celor cu potențial de lider care, în cazul în care te lansezi în politică și ajungi să ocupi funcții în stat, să poate fi folosit pentru a-ți controla deciziile atunci când tinzi sa iei decizii care deși sunt în acord cu fișa postului nu sunt in acord cu ratiuni de stat necunoscute tie din pozitia pe care o ocupi.

Piața politică este o secundă ca putere (capacitate de influență) în raport cu rețeaua intereselor de stat atunci când se practică holismul de stat. Nu am idee dacă există un stat realmente non-holist. Asta s-ar putea stabili printr-o cercetare ce ține de domenii politologice și sociologice. Puțin probabil să fie finanțat așa ceva în state holiste. De aceea nici cercetarea politicilor reale din spatele a ceea ce numim dezvoltare durabilă nu poate fi finanțată.

Dezvoltarea piețelor private pentru producția de cultură și știință ca formă particulară a culturii reduce presiunea de acest gen asupra creatorilor de cultură și știință. Nu este cazul în România. De aceea și diversitatea și intensitatea producției culturale și științifice nu se va compara niciodată în România cu cea din statele care fac parte din sisteme socio-economice avansate succesional, cu piețe private semnificative sau dominante.

Instrumentele și acțiunile specifice holismului de stat inhibă, dintr-o perspectivă a evoluției culturale, procesele de mutație (asociate creativității personale). Probabil că aceste instrumente și acțiuni sunt prezente într-o anumită formă în orice stat, dar ele trebuie să fie decuplate cât mai mult posibil de procesele reale de producție culturală și științifică în măsura în care scopul statului este servirea intereselor cetățeanului. Existența unui nivel operațional de producție necontaminat de interesele de stat este crucial pentru orice stat care nu vrea să rămână blocat în proiect (în sensul d-lui Liiceanu).

Dar care stat nu vrea să rămână blocat în proiect, ce fel de cetățeni trebuie să reprezinte el?

Acei cetățeni care consideră valoros a cunoaște ceva, care împărtășesc idealul iluminist al progresului prin cunoaștere. Din punct de vedere politic poate fi funcțional un stat iliminist doar dacă există o masă critică de astfel de preferințe.

Este discutabil dacă în România avem de a face cu o astfel de situație sau nu. Inexistența unei piețe de cercetare private exceptând burse cu valoare simbolică arată mai degrabă că nu este cazul.

Durerile facerii unei societăți avansate cognitiv sunt firești, iar treaba oricărui român care crede în asta și lucrează în domeniu este să își vadă de muncă indiferent de interferențele mai mult sau mai puțin frumoase și folositoare ale sistemului.

___________

Sursa foto: http://www.turistik.ro/romania/aiud/monumentul-calvarul-aiudului-

De ce trebuie tații orășeni creștini să tragă de fiare

Orice fiu își dorește un tată strong, iar în lumea liceenilor cu țigara în colțul gurii prin curte sau palmată pe holuri nimic nu e mai eșuat decât mersul la biserică.

 

My dady is the strongest, with his Land Rover, isn't he? Dar dacă apare cu metania la mână și pe jos ceva nu e în regulă cu el. Deci nici cu mine?

 

La țară soluțiile compensatorii de imagine masculină sunt călărirea pe un cal mare, spartul nucilor cu podul palmei, sau strângerea de mână de parcă ai strânge un urs - o palmă care a ținut sapa o viață.

 

La oraș nu avem atâtea posibilități. Pentru a ne consolida imaginea de tați credibili se recomandă power training.

 

The right tool for the job:

 



 

 

Ce se deschide brusc, se (poate) închide brusc

Fie 1) din inerție urmată de reacție și contrareacție, fie 2) pentru că și-a consumat întreaga energie pentru deschidere, fie 3) pentru că așa este proiectată, gândită.

 

Din lumea interioară, a sinelui său, omul fie iese pentru că nu poate sta înăuntru din cauza suferinței, lipsei de sens cu sine însuși, fie alege să iasă pentru că are ceva de făcut în lume.

 

Cazurile 1 și 2 sunt specifice omului care nu poate sta înăuntru. Cazul al treilea este specific celui care alege să iasă, el poate alege și modul în care să iasă. Prin firea lucrurilor primul pattern comportamental este specific feminin, al doilea este specific masculin. Cazurile reale sunt pe un gradient între cele două extreme în funcție de structura personalității fiecăruia.

 

Într-o paradigmă militară primul caz s-ar putea numi atac prostesc, al doilea s-ar putea numi atac la disperare, iar al treilea s-ar putea numi blitzkrieg. Eficiența lor în atingerea scopurilor crește în această ordine, pentru o cantitate de resurse sufletești dată.

 

Durabilitatea unei relații umane depinde de capacitatea persoanelor respective de a schimba modul de deschidere, o dată luarea la cunoștință făcută. Aceasta este posibil cu ușurință pentru cazul 3 și mai greu pentru cazurile 1 și 2, care în general sunt recurente, asociate unor satisfacții emoționale pe termen scurt, nu unor scopuri de viață pe termen lung.

 

Comportamentele de tipul 1 și 2 sunt indicatori de (hiper)sensibilitate, cel de tipul 3 un indicator de autocontrol. Cele două extreme tipologice tind după închidere să se compenseze psihologic prin comportamente declarativ inverse: autocontrol căutat (cu lumânarea) la hipersensibili și hipersensibile, tentative emoționale (ușor penibile) la fetele și băieții cool. Fiecarea vrea să își arate lui și celuilalt că nu el, că celălalt.

Deschiderea se poate face din considerente materiale (plăceri - mascate sau nu cu sentimente frumoase declarate, alte rezolvări de probleme lumești) și spirituale. Și lupta spirituală poate fi dusă prostește sau cu epuizare. Scopul bun nu implică înțelepciunea. Există blietzkrieg și întru mântuire, ca parte dintr-o strategie mai amplă, cu decizii de oportunitate a deschiderii luate pe baza discernământului.

Ca regulă generală, orice deschidere între persoane cu valori complet diferite tipologic (materiale vs. spirituale) duce la o relație sortită închiderii. Dar închiderea o va face întotdeauna cel cu valori (la momentul când are loc decizia) preponderent materiale. Regretul nu poate avea loc din aceeași stare, ci din alta mai spiritualizată.

 

Pe de altă parte, în lume este preferabilă orice fel de deschidere în fața night and day dreaming-ului. Orice floare este frumoasă, oricât de puțin ar trăi. Cui îi plac florile de plastic... asta e închidere.

Relațiile oficializate evoluează către flori de plastic dacă nu există o permanentă disponibilitate la redeschidere după inevitabilele închideri asociate oboselii sufletești în fața dificultăților vieții. Redeschiderea dincolo de un anumit moment în viață nu se mai poate face decât din considerente spirituale, datorită epuizării resurselor materiale emoționale și trupești.

Cea mai frumoasă floare este rezultatul unei lupte spirituale a fiecăruia în doi.

Cea mai frumoasă floare moare deschisă.

 



 



Sursa foto: http://www.em.ca/garden/native/nat_impatiens_noli-tangere.html

Angela Merkel: creştinismul este cea mai persecutată religie a lumii

http://www.doxologia.ro/lumea-crestina/angela-merkel-crestinismul-este-cea-mai-persecutata-religie-lumii

Vinde-l pe celălalt ca pe tine însuți !

În general ne orientăm către expresii ușor de memorat cu conținut pozitiv. Cine nu știe vorba iubește-l pe celălalt ca pe tine însuți ? A spus-o prietenul Hristos. Și, totuși, puțini o ascultă, deși mulți o știu.

Deși nimeni poate că nu știe vorba vinde-l pe celălalt ca pe tine însuți (probabil că ceva ceva știe, totuși, despre ea, de vreme ce a fost curios să citească această postare), mulți o ascultă. Ce ascultă ei însă? Despre ce este vorba în această vorbă? Și cine o spune?

 

În primul rând se poate pune problema ce înseamnă să te vinzi pe tine însuți? Păi înseamnă exact asta, să ai un preț pentru care faci orice, dincolo de care, pe foame mare ca azi în România, cum se exprimă unii amici, anything goes. Vreau să îmi cresc familia, o fac și vânzănd prietenii. Vreau un job securizat, dă-i în ... de morali ! Dragostea e un kitsch. Intelectualii să fie slugi. Citez dintr-un comentariu la un post mai vechi: "Ce s-ar face țara asta fără "intelectuali neaserviți" ca tine :)))" (http://virgiliordache.blogspot.ro/2012/11/romania-sub-ocupatie-de-adalbert-klein.html).

Dar se pare că nu e vorba de a vinde resursa umană personală. Nu despre asta vorbim. Ci de a vinde orice aș putea face. Absolut orice. Eu sunt un obiect mercantil, nu mai sunt un temei de ființă. Ființa însăși devine marfă. Visul capitalist? N-aș zice. Visul oamenilor care au cedat poftelor lor, mai degrabă. Visul porcului care nu poate fi înghițit (cum poate fi înghițită broscuța, cel puțin de către experții cu stomac tare). Visul dracului.

Să faci pe nebunul când nu ești, să faci pe prietenul când nu ești, să fi altceva decât arăți că ești, de exemplu creștin când ești ateu, să pretinzi că ești sincer când minți și doar testezi piața emoțională a celorlalțit pe bani, bunuri, sau servicii, sau pur și simplu din distracție.

Să ziceam că ne-am lămurit. O provocare interesantă în continuare este să aflăm ce înseamnă să îl vinzi pe celălalt. L-am putea vinde doar dacă ne aparține. Ca să ne aparțină trebuie să ni se vândă, pentru că altfel nu avem cum lua ființa cuiva în posesie. Putem noi să fim posedați de cineva? Ridică cineva mâna când pun întrebarea asta? Nu. Fiecare găsește în el resursele de libertate pentru a nu se considera posedat (desigur, cu excepția celor posedați - despre ei doar compasiune). Mai multe mâini se ridică doar la întrebarea dacă puteam să posedăm pe cineva (aici e vorba de reveriile compensatorii ale celor dornici de putere, în general complexații).

Vinde pe celălalt ca pe tine însuți este idealul sclavilor. Iubește pe celălalt ca pe tine însuți este idealul oamenilor liberi.

A iubi este verb tranzitiv, a vinde este și el verb tranzitiv. Ceea ce diferă este conceptul de om. De aici diferă conceptul de stat și felul de a face politică. Felul de a-ți trata semenii, colegii la școală, colaboratorii la serviciu, apropiații din familie, totul.

Dar omul cum este, de fapt? Cum decidem fiecare pentru noi înșine.

Prima vorbă o spune Hristos. Pe a doua cine o spune? Diavolul.



Două cântece

Primul

Iată-mă cu ființa ta alături

Atent la respirarea sufletului tău

Ascuns lângă clavicula înmiresmată.

Sunt aerul pe care corpul tău îl atinge

Înțeleg adevărul simplu:

Mă inspiri, mă expiri,

Intru și ies pentru totdeauna

Cu tine.


Al doilea

Nu aș putea să mă întorc în timp

Să nu te fi cunoscut.

Nu vreau să mai fug

De sub ploia de har

Nici măcar pentru tine.

Cine privește în urmă

E stană de sare.

Uzi să alergăm înainte.



Dragoș Iordache despre folosirea imoral-politică a elevilor

http://iordachedragos.weebly.com/2/post/2012/11/o-nou-pas-mpotriva-rii-al-usl-elevi-adui-la-manifestaie-mpotriva-justiiei.html

La întrebările tinerilor despre ce fel de model își dorește de fapt USL răspunsul este că modelul pe care îl dorește USL este național-comunismul de tip ceuașist. Ei sunt de fapt o parte din elita național-comunistă sau descendenții direcți ai acesteia, și anume acea parte pentru care valorile NATO și europene au fost doar parte dintr-o retorică menită să le conserve monopolul puterii. Restul elitei puterii, gen Băsescu, s-au convertit dacă nu erau deja la valori occidentale.

Singura atitudine rezonabilă a celor care suntem în minoritate și nici nu plecăm din țară mi se pare că este sa ne susținem și apărăm valorile în orice condiții, adică să nu ne adaptăm hoției, inculturii, falselor istorii autojustificative, modului de viață consumist constând la extrem doar din grătare și băutură sau tutun cuplate cu indiferentism civic, etc. Totuși, adevărata liniște sufletească nu poate veni din această consecvență, ci din punerea ei sub valori mai înalte. Altminteri pactul cu diavolul devine la un moment dat tentant.



Poarta



Porțile se deschideau una după alta

Și în spatele fiecărei porți era o poartă.

Dincolo de fereastră era o poartă,

Dincolo de cana cu apă era o poartă,

Dincolo de privirea oricui era o poartă,

Niciunde nu era un loc simplu, gol,

În care să poți să te pregătești în liniște

De viața de după moarte.

 

Deși doar aici se poate întâmpla asta,

Fiecare dintre noi nu era aici

Era încă departe de aici,

Într-un labirint? Nu știu, era trăind pe un drum

Parcurs rapid, pe fereastra trenului

Se derulau porțile caselor într-o clipită.

Era un labirint drept, rectiliniu.

 

Nu exista nici un labirint altul decât propriile gânduri

Purtate de o voință puternică

Și mai ales de întrebarea fără răspuns de ce.

Și totuși puterea, forța din fiecare ne ridica

Mergeam înainte ca într-o cascadă de zile

Căzute de foarte sus

Până foarte jos.

 

Unde alergi și de ce, ne întrebau

Ne strigau, nu înțelegeau, unde, unde

Aici este locul, cel în care zăvorâți stăm cu toții

Striviți sub sticla groasă așezată pe o masă de sufragerie

La care vorbele noastre mănâncă trupul nostru

Zi de zi.

 

Aici este locul morții adevărate, fără început și fără sfârșit.

Aici este locul vieții adevărate, cu început și sfârșit.

 

Dar noi alergam. Singuri alergam, fiecare.

Ce nu avea unul, avea celălalt,

Ce nu știa unul, știa celălalt,

Ce nu putea unul, putea celălalt.

Doar liniștea o căutam amândoi,

Liniștea pentru o rugăciune în doi.

 

Dar toate cele pe care le-am spus nu sunt adevărate,

Pentru că nici unul nu era singur, fiecare era un trup de ființe

Dragi și prieteni. Fiecare se răsucea în lumea aceasta de jos

Ca într-un turbion de dragoste nelinișitită.

Și totuși căutam mai departe, ajutați și iubiți de fiecare,

Neînțeleși cu adevărat de nimeni în căutarea fără sens a

Cuiva care există sau nu există ?

 

Să iei decizia de a zbura având o singură aripă,

Iată ce a făcut fiecare și s-a aruncat

În aerul fără de limită așteptând și fluturând

În spirale concentrice.

 

Când vremea a venit

Două sentimente s-au unit,

O pasăre s-a născut,

O alergare s-a oprit,

O profeție s-a împlinit.

Timpul s-a așezat.

Moartea a murit.

 

Azi dimineață am spus:

“Slavă Ție, pentru oamenii pe care pronia Ta

Mi i-a adus în cale !”

 

 

Judecată pentru pământul de sub mormântul Sfântului Ștefan cel Mare

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-sucevei-radautilor/manastirea-putna-pamantul-de-sub-mormantul-sfantului



Despre morala creștină

Starea originară reconstruibilă filosofic a omului este cea monadică, în care toate lumile celorlalți sunt ontologic parte din lumea proprie. Aceasta este o stare de centrare cvasi-solipsistă pe sine, se poate deduce speculativ ca primară într-o teorie a ființei, și poate fi reconstruită științific într-o istorie ontogenetică a dezvoltării psihice.

 

Deși din punct de vedere al întemeierii realității starea originară este folositoare persoanelor care au astfel de curiozități teoretice, din punct de vedere practic construirea unui mod de viață pornind de la ea are rezultate diferite în funcție de modul cum are loc delimitarea lumilor personale ontice înăuntrul lumii ontologice.

 

Într-o reconstrucție a modificărilor culturale istorice ale acestei delimitări putem vedea că ceea ce numim civilizare constă în acceptarea operațională a lipsei de acces la anumite zone ale lumii personale în sens ontologic, instituind în acele zone drepturi de acces exclusiv pentru alții, sau condiționat pentru sine de acordul explicit sau implicit al altora, adică acceptăm lumi ontice ale celuilalt cu implicații practice efective, concrete.

 

Omul necivilizat are un comportament invaziv, de extindere a drepturilor de management personale asupra întregii sale lumi ontologice. Deși conștiința acestui sens al proprietății private totale în principiu e folositoare pentru a respinge tendințele de manipulare a propriei persoane de către alții(apărare, manifestarea absolută a libertății pentru depășirea unor reguli de management abuzive, de tip totalitar), interpretarea sentimentului rezultat din înțelegerea faptului că ție îți apaține lumea vieții tale ca drept efectiv de intervenția factuală, concretă, este un act de intruziune în lumile altora inacceptabil de către fiecare din ceilalți ca proiect pe termen scurt, la scara de timp a vieții actuale. El devine acceptabil ca proiect ideal, la o scară de timp transcedentă lumii create, într-un mod religios de gâdire, în termeni de fuziune prin dragoste, prin iubire de aproape. Totuși, ideea de fuziune prin dragoste este constrânsă în aplicarea ei în creștinism de reguli morale absolute tocmai pentru a asigura netulburarea celuilalt și astfel funcționarea propriei tale lumi. Morala creștină nu este doar un set de reguli comportamentale decuplat de o cvasiteorie a ființei umane, ci este însăși condiția ca implicațiile libertății absolute rezultate din modul creștin de înțelegere a omului să nu conducă la disoluția lumii personale a omului. Înțelegerea holistă a lumii personale ca incluzând lumile celorlalți se transpune într-o practică eficientă a iubirii de ceilalți cu rezultat o lume structurată de relații interpersonale, relații între lumi ontice cu drepturi de acces clare ale diferitelor persoane doar prin aplicarea unor reguli morale neutilitariste. Morala are o miză decisivă în trecerea de la ontologic la ontic, ambele registre ale ființei având importanțe egale în economia ființei. Morala structurează ființa pe palierul ei ontic, reduce gradele de libertate într-un mod care să asigure funcționalitatea ființei în ansamblu.

 

Civilizarea este o instituire treptată a regulilor de acces la resursele din lumea personală. Ea poate fi reconstruită teoretic ca o evoluție culturală și are un aspect ontogenetic și unul filogenetic, ambele pur teoretice, relevant din punct de vedere a ce suntem fiind doar aspectul practic, în viața personală efectivă.

 

Din punct de vedere psihologic gândirea necivilizată, destructurantă a sistemului personal de relații umane, se manifestă la două extreme:

 

- invadarea spațiului celălalt prin acțiune egoistă

- invadarea spațiului celuilalt prin acțiune altruistă

 

Primul tip comportamental duce la ruptură relațională prin sentimentele negative ale celui invadat, celălalt duce la ruptură prin sentimentele negative ale celui invadant. În primul caz sentimentele sunt de frică, teamă, ură în urma agresiunii. În cazul al doilea sentimentele sunt de epuizare și frustrare în urma terminării resurselor personale și a  nereciprocității acțiunii celui invadat în mod altruist.

Tipurile comportamentele transgeneraționale însușite prin imitație și eventual stabilizate prin constructe culturale ideologice universale sau constructe subculturale locale dau prin interacție interpersonală pattern-urile psihosociale caracteristice unei societăți, ale căror zonă de mijloc în sensul distribuției statistice reprezintă normalitatea societății respective, și ale căror extreme sunt aspectele considerate psihopatologice în societatea respectivă. Nomalitatea poate fi mai mult sau mai puțin diferită de moralitate în funcție de gradul de civilizare. Nu poate exista civilizare de unul singur, ci doar în societate, nu în sensul că ne pot civiliza doar alții, ci în sensul că acțiunile noastre civilizate sau nu sunt ca atare doar dacă sunt acțiuni interpersonale sau au implicații interpersonale.

 

Depășirea celor două tipuri comportamentale extreme se face diferențiat, prin reguli morale diferite. Să nu furi, să nu ucizi, etc în primul caz, să nu dai mai mult decât ți se cere explicit sau implicit, să ceri ce ai nevoie,  în al doilea caz.

 

A cere ce ai nevoie și a nu da mai mult decât poți și vrei realmente este o regulă morală creștină.

 

Morala creștină nu este o morală a sacrificiului absurd de sine, indiferent de consecințele rezultate din modul în care se face și din împrejurările acestui sacrificiu, o morală a absolutizării sectoriale a comportamentului altruist, ci o morală a funcționalității comportamentului altruist. Restricțiile moralei creștine nu se rezumă la interdicții de utilizare a celuilalt și a resurselor lui, ci includ și interdicții de a îți neglija ființa proprie.

 

Sacrificiul absolut de sine este imoral, la fel de mult cum jefuirea și uciderea sunt imorale.

 

Creștinismul nu este religia celor slabi (Nietzsche) decât pentru cei care fac eroarea decuplării regulilor altruiste de condițiile funcționalității lor (îngrijirea de sine). Creștinismul nu este nici religia celor puternici în sensul dominării celorlalți printr-un comportament egoist coroborat cu forță de invadare. Conceptul de putere în creștinism este coextensiv celui de înțelepciune. Creștinismul este finalul căutărilor antice cu privire la modul de viață care merită urmat și marca civilizației europene autentice.

Morala creștină este o morală a dreptei cumpăniri, a unui discernământ de finesse, neraționalist, cu o metodă de adoptare treptată asociată unei dezvoltări personale bine documentate în baza experiențelor de viață patristice (de ex. în Scara, sau în Patericul egiptean). Morala creștină este în fapt una vie, permanent descoperibilă prin noi contexte și experiențe istorice, reperele care pot fi considerat de caracter deontologic având rol structurant al situațiilor reale de viață care trebuie evaluate în baza discernământului personal.

Adoptarea modului autentic creștin de viață este un act de civilizare a omului. Renunțarea la creștinism este revenirea la barbarie. Ideologiile libertății egoiste absolute și ideologiile altruismului etatist maximal în măsura în care sunt aplicate comportamental în practică sunt forme contemporane de barbarie. Degradarea modului de înțelegere a moralei creștine s-ar putea explica prin scăderea inteligenței umane medii care urmare a îmbunătățirii condițiilor de viață (http://www.livescience.com/24713-humans-losing-intelligence.html).

 

Cere și ți se va da !

 



Grundtvig's Church in a Sunday morning

 

 

Copenhagen, August 2012, Virgil & Dragoș.

 



Rugăciunea împreună

M-aș fi rugat cu tine împreună,

Credeam e suficient a mă naște pentru asta.

Dar tu nu ai știut că este așa.

 

M-aș fi rugat cu tine.

Ai venit, m-ai învățat Tatăl nostru și ai plecat.

 

Cu tine m-aș fi rugat, dar noi n-am putut face asta.

Mai ales cu tine ar fi trebuit să mă rog.

 

Am dat cu tine roată bisericii gândindu-ne,

Dar fără să-L vedem pe El. Eram săraci în bogăția noastră.

 

Cu tine m-am rugat,

Dar oare de ce nu am putut să auzim rugăciunea

Celuilalt?

 

Când singurătatea, când totul, când speranța,

Ai venit tu. Și Tu.

Da, tu. Da, Tu.

Acum știu cu cine mă voi ruga împreună:

Cu tine. Cu Tine.

Cu Tine. Cu tine.

 

Da, te-am găsit.

Pe Tine.

Și numai pe tine.

 

Tu ești singurul om care mi-a spus

Chiar adineauri:

"Nimic nu este de neatins, ști bine,

Dacă ne este credința puternică".

 

Ne vom ruga împreună.



Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt.

Amin, Amin, Amin.

România sub ocupaţie - de Adalbert Klein

"Motto: Propaganda de inspiraţie totalitară nu poate coexista cu societatea deschisă – una sau alta trebuie să dispară la un moment dat.

 

Privită din exterior la acest sfârşit de toamnă 2012, România lasă impresia unui stat aflat sub ocupaţie. Chestiuni de interes naţional, esenţiale pentru viitorul european al României, sunt sabotate şi răstălmăcite în cheie de propagandă totalitară de către purtătorii de cuvânt ai unei mari alianţe de familii şi reţele clientelare ce au ajuns să controleze Parlamentul României, o bună parte din instituţiile statului român şi cea mai mare parte a mass-mediei electronice din România.
 

Miza acestor oameni nu are nimic de a face cu interesul naţional al României. Înarmaţi cu un redutabil aparat mediatic activ în propaganda de emanaţie totalitară, şi având în spate un sistem economico-clientelar articulat în teritoriu pe arhitectura fostelor comitete judeţene ale PCR, aceşti oameni au început asaltul pentru recucerirea României imediat după aderarea ţării la Uniunea Europeană, în 2007. Pentru uşurinţa exprimării, ne vom referi în continuare la această elită prădătoare ca fiind noii fanarioţi (postcomunişti).
 

Aceşti noi fanarioţi îşi datorează existenţa condiţiilor mai mult decât favorabile create de regimul lui Ion Iliescu între 1990 şi 1996. Şapte ani de zile în care membrii aparatului comunist politic şi de represiune au beneficiat de protecţie, imunitate şi resurse, asigurându-şi inserţia confortabilă în majoritatea poziţiilor cheie din economia şi societatea românească de tranziţie.
 

Actuala restauraţie a nomenklaturii clientelare a fostului partid unic şi a foştilor membri ai aparatului său de represiune este similară cu cea din vremea regimului Năstase, însă mult mai periculoasă datorită spiritului revanşard şi absenţei orizonturilor de constrângere reprezentate la vremea respectivă de procesul de aderare la NATO şi Uniunea Europeană. Venind pe fondul crizei economice mondiale şi a repunerii în discuţie a modelului occidental de societate deschisă, această restauraţie reprezintă un pericol mortal pentru România. Este cel mai nefericit moment pentru ca România să-şi piardă azimutul ce indică Vest şi nu Est, dezvoltare şi nu subdezvoltare. Este periculoasă şi pentru că România nu şi-a încheiat încă tranziţia la un nivel de dezvoltare economică capabil să asigure un electorat majoritar stabil în favoarea opţiunilor democratice.
 

Persistenţa, în actualele condiţii de incertitudini geopolitce şi criză economică sistemică la nivel mondial, a unei pături largi a electoratului naţional coruptibil prin mijloace de propagandă de inspiraţie totalitară facilitează ascensiunea unor forţe politice prădătoare şi impunerea unui regim politic autoritar. Nimeni nu poate garanta reîntoarcerea sistemului mondial la decada de graţie ce a urmat încheierii războiului rece în 1989-1991 iar obtuzitatea şi incompetenţa egoistă a unor „lideri naţionali” de respiraţie patriotard neaoşistă poate costa România extrem de scump.
 

Revenind la evenimentele acestui an, se poate observa continuitatea ce există între deturnarea manifestaţiilor din ianuarie şi evenimentele ce au culminat cu puciul parlamentar anticonstituţional ratat la limită în iulie-august. Având în vedere că alegerile generale abia acum urmează, şi observând comportamentul alianţei aflate la guvernare, majoritare în Parlament şi activ susţinută de Cartelul Afiliat al Propagandei şi Delaţiunii (Trustul Intact şi ale sale Antene, Realitatea TV şi România TV, restul televiziunilor şi presei „binevoitoare” cu acţiunile puterii), putem să ne pregătim deja pentru ce e mai rău. Probabil că asaltul final nu se va încheia decât odată cu rescrierea unei noi Constituţii, făcută după chipul şi nevoile nucleului dur securisto-nomenklaturist ce a condus România până în 1989 şi ulterior acestei date, până în noiembrie 1996, momentul primei alternanţe politice realizată pe cale democratică în România după mai bine de 60 de ani de regimuri autoritare/totalitare.
 

Trei sunt principalii catalizatori ai precipitării acestui asalt prădător intern asupra României în 2012:

• Spulberarea mirajului că fondurile europene vor putea fi în continuare deturnate cu impunitate de noii fanarioţi locali fără ca UE să intervină prompt în suspendarea fondurilor (continuarea integrării sau rămânerii României în UE nu mai reprezintă o miză pentru noii fanarioţi, dimpotrivă, a devenit o contra-miză datorită efectelor conexe asociate integrării);
• Apariţia primelor semnale ce arată că justiţia şi legea încep să funcţioneze în România, urmare a proceselor de reformă cu inerţie lentă lansate după alegerile din 2004 (aceste evoluţii ameninţă însăşi existenţa noilor fanarioţi; blocarea acestor evoluţii este prioritatea zero a momentului pentru aceştia);
• Criza economică, ajunsă în România din toamna lui 2008, este un factor propice pentru manipularea populaţiei istovită de efectele crizei şi de măsurile de austeritate asumate cu întârziere în 2009 şi 2010 (criza a oferit ocazia ideală pentru recuperarea şi consolidarea puterii politice, precum şi pentru compromiterea ideilor europene în ochii unei majorităţi a populaţiei cu drept de vot).

De ce le stă în gât acestor noi fanarioţi continuarea deschiderii şi integrării României în Europa şi dezvoltarea economică asociată acesteia?
 

Răspunsul se găseşte în însăşi modul de a fi al acestor noi fanarioţi. Acest tip de elită cleptocratic-prădătoare are ca unică preocupare colectarea de rente economice prin mijloace ilegale (trafic de influenţă, mită, delapidare, deturnare de fonduri, infracţiuni de corupţie în general) – atunci când nu o face pe faţă în numele unei ideologii totalitare, cum a fost cazul PCR.
 

Acest tip de elită nu aduce dezvoltare economică şi nici nu funcţionează după reguli capitaliste. Dezvoltarea economică capitalistă lăsată liberă ori scăpată de sub controlul unei astfel de elite clientelare aduce inevitabil în scenă actori de tip capitalist (externi ori interni) ce tind să schimbe regulile jocului economic în defavoarea elitei clientelare. O astfel de elită clientelară prosperă în condiţii de subdezvoltare economică şi are de suferit atunci când societatea se emancipează prin dezvoltare economică. Noii fanarioţi postcomunişti de România îşi apără în realitate feudele moştenite direct de la sistemul securisto-comunist.
 

În ce priveşte spoiala de ambalaj ideologic folosit de actuala coaliţie de guvernare pentru justificarea propriei existenţe în vederea aplicării unor inexistente non-politici publice, trebuie doar să notăm că orice mafie sau organizaţie clientelară este finalmente anticapitalistă, şi nu degeaba. Capitalismul în esenţa sa depinde în mod fundamental de libertatea de circulaţie a capitalurilor şi de existenţa unui minim context instituţional ce permite organizarea activităţilor economice şi a iniţiativei private în baza unor reguli ce nu depind de afilieri clientelare. Principiile economiei de piaţă (în sens clasic, nedistorsionat) sunt incompatibile cu loialitatea de gang, feudală ori de clan, tot aşa cum sunt incompatibile cu monopolul teritorial specific organizării de tip clientelar ori mafiot."

 

________

Sursa: http://www.contributors.ro/administratie/romania-sub-ocupatie-revansa-partidului-unic-si-complexul-subdezvoltarii/