Despre omul bun și omul rău

În drum spre casă ieri m-am întâlnit cu un prieten. Cine e rău și cine e bun, l-am întrebat? Cum pot să îi cunosc? Vreau să fug de cei răi și să stau cu cei buni.

Tu ști, îmi zise, că nimeni nu e nici bun, nici rău, ci doar Dumnezeu e bun, iar diavolul e rău.

Totuși vorbind despre oameni spunem cu toții asta, zic. Spunem asta pentru că ni se pare că prin unii lucrează mai mult Dumnezeu, iar prin alții mai mult diavolul?

Nu știu dacă lucrurile stau astfel. Mai degrabă cred că nu.

Iată, zice, am văzut om bun zăcând în mocirla poftelor fără să știe cum să iasă de unul singur. Alt om, tot bun, voia să fie el Dumnezeu, pentru că nu știa unde să îl găsească pe Dumnezeu. Altul era bun și voia să rămână bun, dar fără să aibă nici un Dumnezeu. Toți acești oameni buni stăteau în casa diavolilor. De ce?

Și am văzut om rău în casa lui Dumnezeu, luptând să fie altfel, luptând cu diavolii din sine. Am văzut apoi om rău căutând să arate oamenilor casa lui Dumnezeu și spunându-le să meargă la duhovnic. Căuta în semenii lui rătăciți ceva bun, el, răul. De ce?

Noi spunem om bun și om rău doar după tendința cuiva de a ajuta pe altul, sau măcar incapacitatea sa naturală de a face rău, de a ne produce suferință acută, suferință acum. Noi gândim pe termen scurt. Omul milos din fire, sau drept din fire, zicem că e bun. Omul tăios din fire, prefăcut și nedrept din fire, zicem că e rău.

Dar pentru Dumnezeu, îmi zise, fapte bune sunt toate cele nepăcătoase, ele însele sau care te feresc de păcat, iar fapte rele toate cele păcătoase, ele însele sau care te duc la păcat. Cele care te feresc de suferință nu neapărat acum, dar mai ales pe termen lung, cele care duc la suferință nu neapărat acum, dar mai ales termen lung.

Ce e bun și ce e rău se vede cu mintea trează, scrutătoare, nu cu ea amorțită, țintită spre acum, spre clipă,spre azi.

Când un om rău, zice, dar îmbisericit, se întâlnește cu un om bun, dar aflat în mocirlă, poți vedea rostul: cel rău îl va ridica pe cel bun, îl va aduce la Biserică. Adică: prin cel pe care noi îl numim rău, egoist, cum vrei să îi spui, Dumnezeu va lucra pentru a salva pe cel pe care noi îl numim bun.

E mai bun cel rău care știe că e rău, se roagă lui Dumnezeu să nu mai fie rău, și astfel devine capabil să ajute pe cel bun înțepenit în păcate. E mai bun cel rău decât cel bun.

E mai rău cel bun care știind că e bun se depărtează de Dumnezeu și trage sau ține și pe altul în păcate alături de el. E mai rău cel bun decât cel rău.

Dar omul rău care intră în casa lui Dumnezeu ca să tulbure cele bune și să facă rău, ce mai rău !

Iar omul bun care intră și stă în casa diavolului ca să tulbure cele rele și să facă bine, ce mai bun !

Nu te ghida după frumusețea aparentă ! Urâtă e neputința de a fi bun, și frumoasă e neputința de a fi rău. Dar cât de folositoare sau nu sunt ele oamenilor depinde de cum lucrează Dumnezeu prin acei oameni și de ce fac oamenii cu ce au sau cu ce nu au. Darul, talantul primit sau absența lui nu sunt de fapt frumoase în sine, ci doar prin felul în care îl folosim sau îi suplinim absența.

Atenție, așadar, îmi spuse, atenție ! Privește pe termen lung, nu pe termen scurt. Fii treaz !

Apropie-te de cel rău și depărtează-te de cel bun, sau depărtează-te de cel rău și apropie-te de cel bun nu doar ținând seamă de bunătatea sau răutatea lor lumească, ci și de starea lor duhovnicească.

Dar cum pot ști asta, am întrebat?

Dumnezeu te va lumina. Nu uita: nimeni dintre oameni nu este de fapt rău sau bun. Nu-ți fie lene să gândești și să iubești oamenii !

Cine știe că e bun e rău, și cine știe că e rău e bun.