"Venim in fata Sfantului Altar,
tinandu-ne de maini si cantand: "Sfintilor Mucenici, care bine v-ati
nevoit si v-ati incununat...". Pe capetele noastre sunt cununile
biruintei. Suntem invitati sa intelegem astfel ca ceea ce monahismul are in chip
vizibil, casatoria are in chip ascuns: Calea Crucii, a jertfei de sine
permanente.
Daca vrem sa privim mai in
profunzime, ziua in care doi crestini se unesc prin Sfanta Taina a Cununiei,
este o zi a vesniciei. Pentru ca asa cum prin Botez murim si inviem in Hristos,
in mod real dar nevazut, si in Cununie participam la o taina prin care Biserica
ne invesniceste. Legatura dintre barbat si femeie este chip real al legaturii
dintre Hristos si Biserica. Ea incepe in rai, prin Adam si Eva, si se
implineste in Imparatia Cerurilor, prin Duhul Sfant, in "Ziua cea
neinserata". Dar pentru a ajunge acolo, trece prin Cruce si Inviere.
Astfel ar trebui sa perceapa
Taina cei doi miri, aflati in mijlocul Bisericii: au fost adusi acolo pentru a
fi jertfiti. De aceasta data, ei sunt jertfa care se aduce lui Dumnezeu de
catre Biserica. Din acel moment, ei nu mai sunt "ai lor", ci fiecare
este "al celuilalt", si impreuna ai lui Hristos.
Deseori se considera ca scopul
casatoriei - motivul pentru care oamenii se casatoresc - este ca societatea sa
ii considere ca sot si sotie, sa-i priveasca asadar ca pe "celula sociala
de baza" - familia. In Biserica insa - si aceasta este de fapt Cununia
reala -, legamantul dintre cei doi nu are doar un rol social; acest rol social,
in Cununie, este secundar. Daca privim in perspectiva cuvintele de trimitere pe
care Dumnezeu le-a adresat primilor oameni ("Cresteti si va
inmultiti..."), vedem ca primul indemn adresat este acela de a creste. Si
cresterea nu inseamna altceva decat desavarsirea, a ajunge pana la masura
"barbatului in Hristos", al omului cel duhovnicesc.
Nu intemeiem familii pentru a
avea o casa, "un loc unde sa ne intoarcem seara", sau o camera pentru
copii. Intemeiem familii pentru a merge, impreuna, spre mantuire, pentru a
realiza noi, prin Hristos, ceea ce Adam nu a reusit. Ne casatorim pentru ca doar
in casatorie ne putem implini unul prin celalalt. Doar in casatorie
sexualitatea se transforma in eros, in iubirea care ne mistuie, care se
transforma in forta creatoare. Doar astfel se pot naste copiii ca rod al
dragostei, prin care si noi participam la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu.
Numai astfel faptele noastre devin jertfelnice, iar casnicia devine altarul pe
care se aduce aceasta jertfa de sine.
De aceea ziua cununiei este o
zi a bucuriei, a bucuriei de a iubi si a fi iubit, de a te jertfi si de a fi
jertfit pentru Hristos. Nu pentru ca suntem tineri, nu pentru ca suntem bogati,
nu pentru ca "intram in randul lumii", nu pentru un act, nici pentru
ca "de-acum suntem oameni mari". Ci pentru ca Hristos a inviat si
ne-a deschis Calea Crucii, care nu mai duce de acum catre moarte, ci catre
viata. Bucurie pentru ca vom intra pe calea ei, care ne va invesnici.
Si odata intrati pe Calea
Crucii, ne vom gasi repede pe Calea Nebuniei. Pentru ca, asa cum ne explica
Sfantul Apostol Pavel, "cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie;
iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu". Intram pe
acest drum care se aseamana cu o scara catre cer precum cea pictata in
bisericile noastre. Pe ea urcand, vom fi precum cei ce merg pe sarma, vom fi ca
niste circari, jongland ametitor cu sufletele noastre.
Odata intrati pe aceasta cale,
pericolele vor veni intai din stanga, si apoi din dreapta. Lumea va incerca sa
ne desparta cu saracia, apoi cu bogatia. Intai cu teama, apoi cu prea multa
incredere. Ispita va fi puternica, iar apoi slaba si alunecoasa ca o vulpe care
se furiseaza intre sufletele noastre. Iar daca vom rezista, atunci vom incepe
sa ne implinim destinele noastre de nebuni: vom fi nebuni pentru ca iubim cand
lumea uraste, vom fi nebuni pentru ca vom refuza bunatatile lumii si lumea nu
va intelege. In fidelitatea noastra pentru care vom lupta pana la sange, lumea
ne va privi ca pe niste oameni slabi si demodati.
Dar in toata viata noastra vom
avea ocazia - si dorinta - sa ne bucuram de "puterea lui Dumnezeu",
care "intru slabiciune se desavarseste". De vom fi crestini pana la
capat, casatoria ne va face sa intelegem ce inseamna "bucuria
mucenicilor". Si vom duce aceasta casatorie pana la capat, invesnicind-o
prin Duhul Sfant, Imparatia Cerurilor care va fi inauntrul nostru.
In acest mod, cred, ar trebui
sa priveasca lucrurile cei doi miri cand se apropie, "cu frica de
Dumnezeu, cu credinta si dragoste" de aceasta mare Sfanta Taina. In
dreapta si stanga lor, nasii, iar in spatele lor familia, rudele si prietenii;
bine este de vor fi in acelasi cuget cu ei. A doua zi, petrecerea va fi fost
doar o amintire. Mancarea s-a mancat, oaspetii au plecat, muzica nu mai canta.
Iar cei doi vor fi impreuna, singuri, incercand sa preschimbe apa ramasa in
vin."
________
Sursa: Paul Cocei, http://www.crestinortodox.ro/nunta/nebunia-cununiei-cununa-nebuniei-139515.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu