Noii pelerini

 

Cum influențează pelerinajul rețelele globale de comunicare, deschiderea granițelor țărilor, bunăstarea economică tot mai mare care ne permite să facem călătorii cu rost duhovnicesc ? E ceva deosebit în a pelerina azi față de ieri?

 

Pelerini care traversează lumea sunt toți creștinii, pelerini în lume sunt mai vechi și mai noi, după vremuri. Pelerini de acest fel sunt și oamenii care n-au ieșit din satul lor, sau țara lor, mereu așezați în matca neamului lor. Pelerini între părți ale lumii au fost geografic, între comunități spre locuri sfinte, și prin minte, între orizonturi de cunoaștere. Din lumea științei în cea a rugăciunii, din lumea teoretizării moderne și a tehnicii folosite pentru binele altora în cea a îndumnezeirii. Asemenea Sf. Luca al Crimeii și doctorilor fără de arginți, asemenea arhitecților și inginerilor marilor așezăminte, ai lucătorilor faptelor bune cu instrumentele vremii.

 

Pelerinajul spre locuri sfinte e o extindere a mersului toată viața între casă și biserica satului sau cartierului. Pelerinajul cunoașterii de la cele descoperite de mintea omului prin voia lui Dumnezeu la sfințirea vieții punând umărul și susținuți de El e o formă a lucrării talanților între rugăciunea de dimineață și cea de seară.

 

Felul de a-ți câștiga o pâine, a-ți susține o familie, se înnoiește mereu în istorie. Nou înseamnă începător, novice. Drumul noului este de verificare prin încercări. Noul fie se pierde, fie poate rămâne dobândind vechime, după folosul său. Noul folositor și vechiul se împletesc cu răbdare în manifestarea mereu vie a Adevărului. Cât va rămâne folositor din felul nou, recent, de a pelerina al oamenilor, la o scară socială tot mai amplă ?

 

Soluția instituționalā de acomodare a învāțāturii evanghelice a evoluat în trecut spre separarea creştinilor mai râvnitori în mānāstiri şi marcarea lor prin coduri vestimentare şi restricții de circulație. În parohii e programatic o acomodare la nevoi lumeşti, familia fiind cea naturalā, nu frații şi surorile creştine (Matei 12, 46-50). Între aceste douā zone se exprimă azi tot mai mult pelerinii noi, permanenți, nu odatā în viațā. S-ar părea cā au rolul sā dezvolte unitatea creștină la un nou nivel de complexitate, dincolo de dezvoltarea personalā prin pelerinaj. Se vede destul de clar harta socialā a zilei din felurile de ziceri în circulație de Paşti, pornind de la iepuraşi, superstiții, urāri generale (în care fericirea are înțelesuri neprecizate) şi salutul mārturisitor de credințā asimetric: spune primul cel mai iubitor de Hristos - de unde şi rolul curajului în a zice. E remarcabil cā toate mesajele sunt bine intenționate în felul lor, prin bucuria specificā fiecāruia.

 

Azi, vrem, nu vrem, pelerinăm între situații și locuri în care dragostea se manifestă prin simboluri comerciale ale copilăriei și cele în care primim pe Hristos în noi, nevrednicii, după orele slujbei din noaptea de Înviere. Facem acest fel de drum cu dragoste înțelegătoare, fără reproșuri, unind, dăruind fie și un zâmbet. Alături de trup și minte punem inima.

 

Vremurile de azi permit evoluția cātre ceva mult mai dificil de atins în alte societāți, anume apartenența cālātoare la tot, niciodatā de atins, ci ca drum, printr-un soi de incluziune informalā multiplā. Nu mai e nevoie să apelăm la tactici de felul nebunilor lui Hristos, ci pāstrăm centralitatea socialā în condițiile scāderii anxietāții fațā de strāini datoratā vizibilitāții sociale mult mai ample prin costuri mici de obținere. Strāinul frate sau sorā devine mai repede al tāu nu numai ca oaspete recurent.

Contraponderea sistemului politic democratic, pentru că nu există nimic bun în sine pe lumea asta, adică desprins de Creator, e riscul secularizārii totale, prin aceleaşi libertāți şi toleranțe sociale care permit şi dezvoltarea pe scarā largā a modul de viațā de cālātor cu trupul și mintea între nuclee ale bogāțiilor tradiției. Cale de întoarcere nu existā spre rețele sociale mai puțin mişcātoare, dar e plinā lumea de repere cratofanice şi arhitecturale pentru a pune degetul pe ele.

 

Lumea noastră, a noilor pelerini, e fragilă, învățămintele pandemiei ne-o arată limpede. Dacă o dorim înapoi, dacă ne e dor de Țara Sfântă, mănăstirile din celălalt capăt al Europei, sau al țării, avem puternică nevoie de vechiul pelerinaj, cel simplu : între casă și biserică, între medicină și rugăciune, prețuind pe fiecare, fără a neglija pe nici una. Și să primim cu inima tot noul care se va arăta folositor, ca pe un dar al Domnului și al altor oameni.

 

Adevărat a înviat !

Foto: pelerină rugându-se în drum spre insula Eghina, august 2016.