Surse ale relaţiei actuale dintre biologie şi religie în România. O listă bibliografică de articole din anii 1954 -1967

(pe Contributors aici: http://www.contributors.ro/cultura/surse-ale-relatiei-actuale-dintre-biologie-si-religie-in-romania-o-lista-bibliografica-de-articole-din-anii-1954-1967/ ).

În acest text furnizez un instrument de lucru pentru înţelegerea mentalităţii actuale cu privire la relaţia dintre biologie şi religie din România, şi anume o listă bibliografică şi articole scanate pentru descărcare.

Instrumentul este necesar deoarece literatura din perioada stalinistă  nu este uşor accesibilă, iar începând cu anii 1970 nu a mai fost citată în lucrările mai noi ale autorilor respectivi. Totuşi, aşa cum se poate constata de către cine o parcurge, există o continuitate de teme şi de limbaj până la sfârşitul anilor 90.

Sunt 34 de contribuții legate de biologie a 24 de autori diferiţi în revista Cercetări Filozofice (Revista de Filozofie începând cu 1964) între anii 1954-1967.  Revista funcţiona ca forum al teoretizării materialist-dialectice. La acea vreme era sub controlul lui C. I. Gulian (“exterminatorul filozofiei româneşti”, un articol despre acest personaj e disponibil aici). Nu am explorat şi perioada ulterioară anului 1967 deoarece profilul articolelor revistei se schimbase în mod vizibil.

Reprezentați din toate științele au participat cu contribuţii, dar biologia este prezentă mult mai mult decât alte domenii. Pentru a înţelege cauza acestei situaţii am pus la dispoziţie şi un pachet cuprinzător de alte articole ideologice din aceeaşi revistă [1-13].

Iată câteva citate semnificative din articolele care dau contextul în care se afla biologia:

·         “Odată ajunsă la putere, burghezia, pentru a ţine în frâu poporul a început să-i servească opiul religiei, încercând să-l împace cu situaţia sa de exploatat.”, „Pentru a zdrobi ideologic teoriile idealiste şi religia trebuiau rezolvate unele dintre cel mai importante probleme: esenţa proceselor vieţii şi cauzele dezvoltării fiinţelor vii, natura conştiinţei omeneşti şi specificul ei calitativ, trebuia mai ales descoperită legitatea dezvoltării sociale” “Principala sursă de alimentare a concepţiilor religioase o constituie însă exixtenţa sistemului capitalist” “În ţara noastră, în şcoli, institute, prin presă, radio, publicaţii, conferinţe, etc. propaganda ateistă ocupă un loc larg.” „Oamenii liberi de exploatare consideră că fericirea nu este un atribut al paradisului ci un obiectiv real tangibil.” „Luptând pentru socialism şi comunism, oamenii îşi făruesc fericirea şi-şi apără dreptul lor la fericire.” [sursa nr. 6].

·         „hrănit cu “argumentele” disertaţiilor şi tratatelor teologice, credeam că Hristos a fost fiul lui Dumnezeu.... Cercetările ne-au dus însă la cu totul alte concluzii decît cele scontate, astfel că la sfîrşitul aspiranturii în teologie, care a fost de altfel şi sfârşitul carierei nostre de teolog, eram un ateu convins.” [10].

·         "A sosit în sfârşit vremea rezolvării teoretice şi practice a uneia dintre cele mai complexe probleme ale ştiinţei: a construi în procesul instructiv-educativ, conştient, pas cu pas şi cu deplina posibilitate de control a eficacităţii muncii depuse - structura psihologică morală a personalităţii umane." „În noua perioadă de construcţie a comunismului cerinţele procesului istoric faţă de formarea personalităţii impun (alături de o înaltă calificare teoretică şi organic legată de producţie) o atitudine calitativ nouă faţă de viaţă şi muncă, o nouă structură a personalităţii, pentru care interesul obştesc nu se împleteşte pur şi simplu cu cel individual, ci devine cauza profundă a întregii personalităţi, şi asta nu declarativ ci practic, concret în toate momentele, fazele prin care trece interesul obştesc – cauza socială.”  [5, sublinierea în text].

·         “Dialectica marxistă nu neagă momentul contradicţiei între interesul individual şi cel general, dar îl consideră doar un moment care poate fi depăşit, integrat, prin faptul că individul înţelege, devine conştient de primatul coincidenţei interesului particular cu cel general.” [12]

·         "Obiectul cunoaşterii etice este atât de complex şi vast, atât de angrenat cu celelalte forme ale conştiinţei sociale într-o mişcare unitară şi neunitară, concordantă şi neconcordantă care face delimitarea lui deosebit de dificilă şi posibilă - cel puţin la acest stadiu - numai într-o formă de maximă generalitate, încât, fireşte, nu cu aceasta trebuie să începem." [8].

·         “Agitaţia de mase reprezintă o formă a muncii politice dintre cele mai accesibile şi eficiente. Metodele agitatorilor sînt variate, fiind aproape cu neputinţă de epuizat... Pe baza experienţei s-au conturat unele metode: convorbiri, seri de întrebări şi răspunsuri, mitinguri fulger, expuneri, discuţii individuale, etc.” [9].

·         “Deşi în trecut, în gospodăria individuală, femeile trebuiau să îngrijească de porci, să mulgă vacile, în gospodăria colectivă ele nu au venit cu tragere de inimă să muncească în acest sector. Comuniştii din gospodări, consiliul de conducere, au dus o muncă susţinută pentru a lămuri femeile să treacă la muncile din acest sector....În urma acestei munci educative, de lămurire, multe femei au cerut să lucreze în acest sector. De pildă, la ferma de vaci, 12 femei muncesc împreună cu soţii lor ca îngrijitoare şi mulgătoare.” [11]

·         „Caracterul anti-ştiinţific, oportunist, al tezelor despre pretinsa “opoziţie” dintre dictatură şi democraţie, despre “dictatură în general” şi „democraţie în general” ; denaturarea esenţei dictaturii proletariatului, au fost demascate de mult de către clasicii marxism-leninismului... Confirmând teoria marxist-leninistă, realitatea ţărilor socialiste demonstrează în chip strălucit că democraţia socialistă reprezintă cel mai înalt tip de democraţie.” [7]

·         „Numai de pe poziţiile materialismului dialectic – se subliniază într-unul din articole -  oamenii de ştiinţă ajung la înţelegerea faptului că “viaţa socială şi cea naturală, e o perpetuă curgere...”, c㔺tiinţa contemporană converge spre materialismul istoric.”

Aparatul conceptual al materialismului dialectic e prezentat de sursele 3 şi 13. Parcurgerea lor e necesară dacă se doreşte înţelegerea limbajului folosit în articolele de biologie materialist-dialectică.

Rezultatul pretenţiilor de ştiinţificitate a politicilor comuniste a fost crearea unei cereri pentru produse ştiinţifice care să servească decidenţilor. Pe această piaţă ideologizată a produseleor culturale ştiinţifice au competiţionat oamenii de ştiinţă din perioada respectivă pentru bunuri cum sunt banii, poziţiile academice şi prestigiul social.

Proiectele pseudo-ştiinţifice ale biologilor implicaţi în fundamentarea educaţiei ateist-ştiinţifice sunt unităţi ale selecţiei într-un mediu socio-economic ideologizat care modifică standardele metodologice general acceptate în ştiinţă. Etapele generale ale procesului de selecţie culturală a proiectelor explicative în raport cu ideologia de partid şi de stat par a fi următoarele:

·         Importarea unui concept ştiinţific sau unei teorii în mai multe universităţi comuniste.

·         Modificare teoriei şi conceptelor în populaţia de proiecte  în mod creativ, la diferiţi oameni de ştiinţă care se străduiesc să servească partidul.

o   Modificarea conţinutului astfel încât să fie eliminată orice posibilitatea de interpretare “idealistă”.

o   Modificarea conţinutului în acord cu terminologia ştiinţifică sovietică a autorilor cu autoritate - acceptaţi politic, atunci când diferă.

o   Completarea conţinutului în mod eclectic cu elemente din alte discipline pentru a ajunge la o formă care să permită cuplajul cu terminologia materialismului dialectic

o   Selectarea faptelor de observaţie care pot servi pentru validarea empirică schemei conceptuale ideologizate şi ignorarea faptelor care nu se potrivesc cu schema conceptuală.

·         Selecţia culturală a proiectelor în raport cu fitness-ul ideologic, în raport cu mediul politic:

o   Criticarea proiectelor slabe de către ideologii recenzenţi folosind drept criterii:

§  cât de mult acceptă necritic terminologia şi opţiunilor teoretice sovietice acolo unde existau incertitudini pe plan internaţional,

§  coerenţa retorică a discursului materialist dialectic,

§  utilitatea ideologică a teoriei “ştiinţifice” în munca de construire a personalităţii omului nou prin (re-)educare(în eliminarea religiei, în asumarea obedienţei faţă de sistemul integrator).

·         Promovarea în poziţii de autoritate a persoanelor care au creat proiectele de succes, marginalizarea competitorilor.

•  Multiplicarea în masă a rezultatelor proiectelor de succes şi includerea în manuale.

Din lista de manuale, cărţi de popularizare şi monografii în domeniul biologiei teoretice din perioada comunistă şi imediat după ea [55-71] se poate constata că principalii autori sunt biologi care au publicat în Cercetări filzofice între 1954 şi 1967. Producţia de traduceri, manuale şi monografii a fost intensă. Cea mai mare parte dintre cei crescuţi în comunism au venit în contact doar cu aceste publicaţii de larg comsum, nu şi cu cele din Cercetările filozofice care le-au fundamentat din perspectiva materialismului dialectic.

Pentru a stimulat interesul cititorilor în parcurgerea literaturii originare pe care s-a întemeiat biologia teoretică românească ulterioară ilustrez biologia materialist-dialectică din aceste articole prin câteva citate:

§  “"Fără să mai amintim şi de alte numeroase curente antievoluţioniste, care înfloresc în perioada imperialismului, vom menţiona doar că sinteza lor o reprezintă de fapt genetica formală, morganismul, care se bazează pe teoria somei şi a germenului formulată de Weismann, pe mutaţionismul lui de Vries şi pe "legile" eredităţii din mendelism." "Meritul biologiei miciuriniste constă în aceea că ea a răsturnat teoriile autogenetice, a reconsiderat lamarckismul şi darwinismul şi a fundamentat într-un fel nou principiul esenţial al biologiei - unitatea organism-mediu." "Cu o claritate maximă acest lucru este formulat de I. V. Stalin, în prima trăsătură a metodei dialectice. "...metoda dialectică socoteşte că nici un fenomen în natură nu poate fi înţeles dacă este luat izolat, nelegat de fenomenele înconjurătoare, căci orice fenomen, în orice domeniu al naturii, poate fi prefăcut în non-sens dacă-l privim nelegat de condiţiile încojurătoare, rupt de ele, şi, dimpotrivă, orice fenomen poate fi înţeles şi explicat dacă este privit în legătura sa indisolubilă cu fenomenele înconjurătoare, dacă-l privim aşa cum este condiţionat de fenomenele care-l înconjoară."" [18]

§  “O adevărată “bătălie darwinistă” a avut loc în Germania, datorită în mare parte şi hotărârii cu care Marx şi Engels şi, în genere, mişcarea socialistă în creştere a îmbrăţişat darwinismul – care confirma teoria dialectică a dezvoltării neîntrerupte, - desfăşurînd lupta împotriva filozofilor idealişti şi mai ales a cercurilor clericale şi anti-democratice.” [24]

§  “Am putea formula laconic: dacă există adaptare biologică, avem garanţia adevărului. Teza leninistă despre pregnanţa şi succesul practic, adaptiv al cunoştinţelor despre lume se găseşte astfel întregită prin demonstrarea adaptării biologice.” [27]

§  “Aşadar, pentru zoologia sistematică, primatul existenţei asupra conştiinţei înseamnă recunoaşterea speciilor ca realizare obiectivă şi descrierea diferitelor forme concrete ale acestei realităţi... Darwin, susţinând teza variabilităţii lumii organice, a nesocotit şi el relaţiile obiective, determinate, între varietate şi specie.” [19]

§  “Ne propunem să urmărim această problemă [a istoriei geneticii] având în vedere câteva obiective de bază: 1) Măsura în care realizările geneticii constituie o confirmare a legilor dialecticii în general, a logicii dialectice în special. 2) Figurile silogismului în care au fost exprimate concluziile teoriilor genetice. 3) Prezenţa orizonului formal şi dialectic al logicii, potrivit terminologiei acad. Ath. Joja, în gândirea genetică.” [36]

§  “Orientarea miciurinistă în genetică, bazată pe metoda dialectică marxistă, a descoperit că variabilitatea şi ereditatea organismelor alcătuiesc o unitate dialectică, adică o unitate a contrariilor, iar lupta dintre aceste contrarii dă impulsul intern spre dezvoltarea naturii vii.” „O dată mai mult a ieşit în evidenţă justeţea genialelor cuvinte ale lui V. I. Lenin, care scria: Condiţia cunoaşterii tuturor proceselor lumii..., în viaţa lor vie, este cunoaşterea lor de unitate a contrariilor” [40].

§  „În viziunea lui Lisenko, legile speciei pot “subordona” şi “canaliza” aleatorul individual. Autorul [un biolog român care publicase cartea criticată] găseşte, dimpotrivă, mai stabilă structura genetică şi mai labilă structura de nivel mai înalt. Poate că această contrazicere este numai aparentă.” [52]

§  “F. Engels, în Dialectica naturii, a stabilit pentru prima dată o ierarhie a formelor principale de mişcarea materiei (mişcarea mecanică, fizică, chimică, biologică, socială) pe baza criteriului complexităţii crescînde a mişcării. Se pune întrebarea dacă în cadrul unei forme de mişcare (de pildă forma biologică de mişcare) se pot distinge nivele sau trepte diferite ale mişcării... dacă există o specificitate calitativă a legilor fiecărui nivel sau fiecărei trepte din cadrul unei anumite forme de mişcare.” „K.M. Zavadski, în remarcabila sa lucrare asupra speciei [59, în traducerea autorului articolului din care provine acest citat]… arată că se pot distinge cinci nivele de organizare a materiei vii: nivelul individual, având ca unitate individul; nivelul populaţiei (speciei) având ca unitate elementară populaţia sau gruparea de populaţii; nivelul biocenozei, nivelul formaţiei (fauna şi flora unei regiuni); şi, în fine, nivelul biosferei, fiecare având trăsături structurale şi funcţionale caracteristice şi legi specifice.” ”se constată că aceste procese individuale sunt orientate spre conservarea speciei, spre asigurarea şi menţinerea integralităţii ei.” “Limitele de funcţionare şi sensul general, orientarea generală de funcţionare a sistemelor cu autoreglare individuale sînt determinate de legile speciei.” [48]

Ca regulă generală, adevăruri ștințifice majore produse în spaţiul occidental au fost acceptate doar după ce erau consacrate.  De exemplu, în 1962 se propune înființarea unui institut de genetică [40], dar cu referiri încă favorabile la Lysenko - un impostor sovietic dușman al geneticii [1]. 1962 este anul când Watson și Crick (cei care au propus modelul dublu-helix al ADN) au luat premiul Nobel.

Începând cu sfârşitul anilor şaizeci pare să se renunţe în biologia teoretică românească la o parte din limbajul materialist-dialectic (de exemplu la noţiunea de tipuri de mişcare a materiei). Se face cuplajul mai strâns destul de eclectic cu teoria generală a sistemelor (apare noţiunea de prorpietate emergentă importată din literatura occidentală) şi teoria informaţiei, adaptate însă necesităţilor ideologice. Nu se modifică elementele cheie relevante politic: materialismul simplist, naiv, al entităţilor teoretice biologice şi faptul că procesele de scară mai mare controlează pe cele de scară mai mică – decisiv pentru a nu conferi statut de existenţă autonomă individilor biologici în absenţa sistemelor în care se integrează.

După 1990 la ecologi din generaţii mai noi există o tendinţă de reducere a proceselor umane la procese biologice, care era de neconceput în perioada marxistă datorită conceptului de om cu care lucra [12, pentru ce înseamnă om în materialismul dialectic]. Tendinţa de naturaliza a omului e convergentă cu unele direcţii ecologiste de pe plan internaţional cu care s-a făcut o fuziune conceptuală în contextul teoretizării dezvoltării durabile ca scop politic. Totuşi, e remarcabil că se păstrează mentalitate subordonării biologiei teoretice unor scopuri politice, a individului sistemului integrator şi a abordării tuturor proceselor la un loc în tradiţia miciurinistă din anii 50.

Acesta e contextul în care la ora actuală continuă disputele false dispute între biologie şi religie. Deşi există publicaţii foarte consistente scrise de filozofi ai ştiinţei chiar în limba română care arată de ani buni caracterul artificial, ideologic, al discuţiilor, comunitatea biologilor şi publicul larg educat cu manuale influenţate major de elaborărilor biologilor activit în perioada stalinistă nu este receptiv la astfel de texte şi probabil că nici nu le înţelege. La rândul ei comunitatea persoanelor cu interese în zona religie au o percepţie formată pe ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă.

Poziţiile publice de autoritate a fost ocupate pentru foarte mult timp de oameni cu puncte de vedere care serveau educaţiei ateist-ştiinţifice, iar înlăturarea efectelor e un proces de durată.

Cred că am prezentat suficiente elemente care să motiveze biologii şi cititorii instruiţi interesaţi de aceste lucruri să exploreze bibliografia care urmează. Câteva aspecte suplimentare mai sunt menţionate în notele I-VI, după bibliografie.

Bibliografie

Lucrări relevante pentru evaluarea modului de construire şi a rolului articolelor de „biologie” materialist-dialectică publicate în revista Cercetări filozofice / Revista de filozofie (în ordine cronologică)

1.       Lysenko T. D., 1954, Agrobiology, Foreign Languages Publishing House, Moscow [primele 48 de pagini], în format pdf aici . Lysenko despre Stalin şi miciurinism aici. Un articol despre lysenkoism aici.

2.       Lupan M., 1954, Despre procesul de zdrobire a vechiului aparat de stat şi de construire a unui nou aparat de stat în ţara noastră, Cercetări filozofice, II, 75-86

3.       Banu D., 1957, Categoriile materialismului dialectic, Cercetări filozofice, IV, 3, 28-48, în format pdf aici

4.       Caffe I., 1957, Probleme de istorie a religiei şi ateismului (recenzie), Cercetări filozofice, IV, 1, 139-141

5.       Dumitru N., 1959, Procesul trecerii spre comunism şi saltul istoric în dezvoltarea personalităţii umane, Cercetări filozofice, VI, 1, 25-48, în format pdf aici

6.       Dimitriu G. Gh., C. Rusnac, 1959, Opoziţia ireductibilă dintre ştiinţă şi religie, Cercetări filozofice, VI, 3, 111-128, în format pdf aici

7.       Iancu I., 1959, Dictatura proletariatului – cel mai înalt tip de democraţiei, Cercetări filozofice, VI, 2, 127-141, în format pdf aici

8.       Bellu N., 1960, Cercetarea procesului de dezvoltare a moralei socialiste din R.P.R. şi câteva probleme cu privire la metoda de lucru, Cercetări filozofice, VII, 6, 107-120, în format pdf aici

9.       Brateş T., 1961, Rolul muncii politice educative de masă în formarea conştiinţei socialiste a colectivului de muncitoare de la Fabrica de confecţii şi tricotaje Bucureşti, Cercetări filozofice, VIII, 6, 1439-1452, în format pdf aici

10.    Bală P., 1962, Genealogia mitului hristic, Cercetări filozofice, IX, 5, 1239-1255, în format pdf aici

11.    Nistor M., 1962, Locul şi rolul femeii în statul colectivizat, Cercetări filozofice, IX, 5, 1271-1277, în format pdf aici

12.    Gulian C. I., 1965, Omul ca demiurg, Revista de filozofie, XII, 4, 431-439, în format pdf aici

13.    Tudosescu I., I. Smirnov, 1967, Consideraţiuni în legătură cu clasificarea formelor de mişcare, Revista de filozofie, XIV, 2, 173-184, în format pdf aici

Lucrări de biologie materialist-dialectică în revista Cercetări filozofice (Revista de filozofie din 1964, cota P. I. 27.061 la Biblioteca Academiei Române) în perioada 1954-1967

1954

14.    Hoffmann O., 1954, Însemnătatea filozofică a moştenirii teoretice a lui I. V. Miciurin de A. A. Rubaşevschi (recenzie), II, 193

1955

15.    Gulian E., 1955, Asupra poziţiei materialiste a biologului Emil Racoviţă, Cercetări filozofice, III, 1-2, 93-112

16.    Giurgea C., 1955, Aspecte filozofice în opera lui I. P. Pavlov, Cercetări filozofice, III, 3, 169-189

17.    Totoescu C., 1955, Lupta lui D. Voinov împotriva idealismului în biologie, Cercetări filozofice, III, 1-2, 69-92

1956

18.    Botnariuc N., 1956, Despre unitatea organism-mediu [introducere a cursului de miciurinism de la Universitatea din Bucureşti], Cercetări filozofice, III, 1, 17-28, în format pdf aici

1957

19.    Stugren B., 1957, Critica unor concepţii idealiste din biologia contemporană, Cercetări filozofice, IV, 3, 49-67, în format pdf aici

20.    Stugren B., 1957, Din cercetările bioteoretice de peste hotare, Cercetări filozofice, IV, 6, 215-219

1958

21.    Duţescu B. I., 1958, Cu privire la concepţia deterministă în medicină a Dr. Gheorghe Marinescu, Cercetări filozofice, V, 4, 83-98

22.    Ghiţă S., 1958, Însemnătatea filozofică a darwinismului, Cercetări filozofice, V, 3, 73-94

1959

23.    Dimitriu G. Gh., Orientarea materialist-dialectică în ştiinţele medicale şi biologice în R.P.R., Cercetări filozofice, VI, 4, 159-174, în format pdf aici

24.    Editor, 1959, Şedinţă de comunicări organizată de Academia R.P.R. în memoria lui Charles Darwin, 187-190, Cercetări filozofice, VI, 1, 187-190, în format pdf aici

25.    Ghiţă S., 1959, Răspândirea şi influenţa darwinismului în România, Cercetări filozofice, VI, 6, 129-152

26.    Gulian E., 1959, Critica fideismului în biologia contemporană, Cercetări filozofice, VI, 5, 99-116

27.    Mărculescu I., 1959, Critica idealismului biologic contemporan în lumina învăţăturii luministe despre materie şi cunoaştere, Cercetări filozofice, VI, 3, 43-53, în format pdf aici

28.    Preda V., V. Bologa, 1959, Concepţiile despre evoluţie ale materialistului sibian dr. Carl Friedrich Jickeli (1850-1925), Cercetări filozofice, VI, 6, 153-170

29.    Spielmann J., 1959, Din istoria fiziologiei evoluţioniste în ţara noastră, Cercetări filozofice, VI, 171-192

30.    Stugren B., 1959, Consideraţii asupra conceptului de evoluţie biologică, Cercetări filozofice, Cercetări filozofice, VI, 2, 63-81, în format pdf aici

1960

31.    Duţescu B., 1960, Unele probleme ale biologiei şi medicinii în presa condusă de P.C.R. (1931-1936), Cercetări filozofice, VII, 6, 147-157, în format pdf aici

32.    Gulian E., 1960, Consideraţii teoretice în legătură cu problema adaptării organismelor la mediu, Cercetări filozofice, VII, 6, 63-90, în format pdf aici

33.    Peotviţchi I., 1960, Teoria vitalităţii şi dialectica obiectivă a relaţiilor organism – mediu, Cercetări filozofice, VII, 6, 91-96

1961

34.    Portocală R., I. Mărculescu, I. Samuel, 1961, Cu privire la interpretarea materialist-dialectică în problema biosintezei virusurilor, Cercetări filozofice, VIII, 1, 81-102

35.    Steriade M., 1961, Creier şi conştiinţă. În legătură cu unele aspecte filozofice ale cercetărilor contemporane asupra sistemului nervos, Cercetări filozofice, VIII, 4, 913-934

36.    Stugren B., 1961, Probleme de logică în evoluţia geneticii, Cercetări filozofice, VIII, 5, 1197-1210, în format pdf aici

37.    Stugren B., 1961, Elemente materialiste în gândirea naturaliştilor din secolul al XIII-a (în apusul Europei), Cercetări filozofice, VIII, 3, 731-736

38.    Zaharia N., 1961, Timpul organic sau biologic, Cercetării filozofice, VIII, 3, 703-714

1962

39.    Lungu A., 1962, Probleme ale aplicării retrorelaţiei în biologie şi medicină, Cercetări filozofice, IX, 1, 75-98

40.    Raicu P., 1962, Orientarea nouă, materialistă, a geneticii româneşti, Cercetări filozofice, IX; 6, 1549-1557, în format pdf aici

41.    Wiener F., 1962, Problema spaţiului în natura vie, Cercetări Filozofice, IX, 1, 123-124

1963

42.    Lungu A., 1963, Probleme filozofice ale bioritmurilor, Cercetări filozofice, X, 3, 653-652

43.    Săhleanu V., 1963, Probleme filozofice ale biofizicii, Cercetări filozofice, X, 4, 881-894

44.    Goro E. F., N. Diaconescu, 1963, Cu privire la dialectica conţinutului şi a formei în natura vie, Cercetării filozofice, 4, 947-957

45.    Cotăescu I., 1963, Dialectica interrelaţiilor intercelulare, Cercetări filozofice, X, 4, 933-946

46.    Mărculescu I., 1963, Aspecte filozofice în genetica moleculară, Cercetări filozofice, X, 5, 1163-1176

47.    Raicu P., 1963, Unele aspecte teoretice ale problemei materiale a eredităţii, Cercetări filozofice, X, 5, 1177-1192

1964

48.    Botnariuc N., 1964, Nivelele de organizare a materiei vii şi unele legi specifice lor, în lumina materialismului dialectic, Revista de filozofie, XI, 3, 299-313, în format pdf aici

49.    Irimie I., 1964, Teoria naturalistă ştiinţifică şi filozofică asupra conştiinţei (recenzie), Revista de filozofie, XI, 2, 271-276

50.    Lungu A., 1964, Dialectica normalităţii în biologie, Revista de Filozofie, XI, 1, 71-86

51.    Săhleanu V., 1964, Legătura informaţională în cadrul interacţiunii dintre sistemele materiale, Revista de filozofie, XI, 1, 115-121

1966

52.    Săhleanu V., 1966, Evoluţia vieţii în faţa ştiinţei de azi [recenzie a cărţii lui B. Stugren din 1965 inclusă în lista de manuale de mai jos], Revista de filozofie, XIII, 2, 265-268, în format pdf aici

1967

53.    Acălugăriţei G., G. Zapan, 1967, Dialectica ontogenezei în raport cu nivelele de organizare individuală, Revista de filozofie, XIV, 4, 417-424

54.    Moraru I., 1967, Câteva consideraţii despre forma biologică în mişcare a materiei din punctul de vedere al teoriei reflectării, Revista de filozofie, XIV, 4, 413-416

Aplicarea biologiei materialist-dialectice în manuale de liceu şi universitare, cărţi de popularizare şi monografii din perioada comunistă şi post-comunistă (în ordine cronologică)

55.    Botnariuc N., 1959, Ch. Darwin si teoria sa despre evolutia vietuitoarelor, Societatea pentru raspîndirea stiintei si culturii, Bucureşti, cota BCU II 248183, în format pdf aici

56.    Nesturh M. F., 1959, Originea omului (traducere din limba rusă de N. Botnariuc), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, cota BCU III 422844

57.    Plavilscikov N. N. , 1962, Homunculus: schiţe din istoria biologiei (traducere din limba rusă de N. Botnariuc), Ed. Tineretului, Bucureşti, cota BCU II 202618

58.    Botnariuc N., Ghiţă S., 1961, Din istoria biologiei generale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, cota BCU 57 / B73.S2

59.    Zavadskij K. M. (traducere din limba rusă de N. Botnariuc), 1963, Teoria speciei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, cota BCU, III, 447244

60.    Stugren B., 1965, Ştiinţa evoluţiei: probleme, dispute, perspective, Ed. Politică, Bucureşti, cota BCU II 210539

61.    Botnariuc N., 1967, Organizarea şi evoluţia materiei vii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, cota BCU BOTANICĂ 575.8 / B.73

62.    Botnariuc N., 1967, Principii de biologie generală, Editura Academiei Republicii Socialiste România,  Bucureşti, cota BCU II 214 289

63.    Stugren B., 1969,         Evolutionismul în secolul 20 : certitudini, divergente, idealuri : [pentru uzul studentilor] , Ed. Politică, Bucureşti, cota BCU I110768

64.    Stugren B., 1971, Maimuţa înţeleaptă: Eseuri literar-ştiinţifice, Ed. Dacia, Cluj, cota BCU I113149

65.    Botnariuc N., C. Dorobanţu, 1974, Biologie generală, Manual pentru anul IV de liceu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, cota BCU III 410692

66.    Botnariuc N., 1976, Concepţia şi metoda sistemică în biologia generală, Editura Academiei Republicii Socialiste România, cota BCU III 413450

67.    Botnariuc N., Vădineanu A., 1982, Ecologie, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, pdf

68.    Stugren B., 1982, Bazele ecologiei generale, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, cota BCU 57 / S93.S2

69.    Raicu P., N. Coman, B. Stugren, 1995, Biologie: genetică şi evoluţionism, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, cota BCU III 462041 (cu alte numeroase ediţii incluzând şi alţi autori între 1984 şi 1999)

70.    Stugren, B., 1994, Ecologie teoretică, Casa de Editură Sarmis, Cluj-Napoca, cota BCU III 458046

71.    Botnariuc N., 1999, Evoluţia sistemelor biologice supraindividuale, Ed. Universităţii din Bucureşti, pdf

       I.            Note:

    II.            Manualele de şcoală din perioada predării lysenkoismului nu mai există în biblioteci. De la persoane educate în perioada respectivă am aflat că s-au predau numeroase lecţii din teoriile autorului sovietic, lecţii care copiilor de atunci li se păreau “foarte interesante”.

 III.            În perioadă 1954-1967 există şi texte fără miză ideologică, unele chiar interesante, rare până la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, mai frecvente după. Se pare că până în 1965 trebuia pus neapărat măcar un titlu care să “spună” ceva materialist dialectic (cazul unui articol de Solomon Marcus din 1963: Critica materialist-dialectică a intuiţionismului matematic, Cercetări filozofice, X, 2, 433-444, un articol tehnic de filozofia matematicii), dar după 1965 se pot strecura articole normale din diferite domenii (de exemplu un articol al matematicianului Aristide Deleanu despre conceptul de izomorfism în matematică disponibil în format pdf aici, un articol al filozofului Vasile Tonoiu despre cibernetică şi teoria informaţiei în format pdf aici sau o însemnare luminoasă a filozofului Gabriel Liiceanu pornind de la Micul Prinţ de Saint-Exupéry disponibilă în format pdf aici.

 IV.            Dinamica articolelor de biologie materialist-dialectică e prezentată în figura de mai jos în contextul unor evenimente relevante (sursa datelor despre mănăstiri: aici)

    V.            Textul de faţă nu implică o evaluare a motivaţiilor şi contribuţiilor ştiinţifice de ansamblu ale persoanelor care au distorsionat gândirea biologică din interese politice în perioada stalinistă. Aceasta ar presupune unul sau mai multe studii aprofundate, monografice, de istoria biologiei româneşti în comunism. Un text anterior în care am menţionat colateral absenţa publicaţiilor relevante internaţional în domeniul teoriei evoluţiei a unui autor din perioadă comunistă a generat o reacţie emoţională disproporţionată din partea unor cercetători actuali care îl cunoscuseră personal, dar şi un rezultat pozitiv, publicarea unor articole cu privire la opera sa de către importanţi cercetători români din străinătate şi din ţară, disponibile în format pdf aici şi aici. Rolul acestui demers este să arate rădăcinile unor concepte ideologizate de specie și de ecosistem care circulă încă și chiar domină gândirea biologilor din România, în special la nivelul educației de liceu. Natura materialist-dialectică a modului de concepere a ierarhiei de sisteme ecologice și a speciei (în interpretările sovietice ale timpului) trebuie documentată pentru a ne putea dezvolta în continuare în acest domeniu care a fost un important cal de bătaie al educației ateiste pe baze pretins științifice, în fapt pseudo-științifice, în România comunistă. Prin a ne dezvolta înțeleg nu trecerea la subordonarea biologiei teoretice unei alte ideologii, religioasă (cazul Nicolae Paulescu), ecologistă, durabilistă sau de alt fel, ci constrângerea ei exclusiv prin faptele de observație și exigențele gândirii teoretice științifice și filozofice cu racordarea la fluxul internaţional de publicaţii în domeniu (care a şi început - de exemplu aici şi penultimul capitol de aici).

 VI.            Există şi numeroase alte efecte negative ale ideologizării biologiei teoretice româneşti, între care foarte grav mi se pare calitatea precară a cercetării şi asistării deciziilor bazate pe un astfel de aparat teoretic.

VII.            Mulţumesc staff-ului de la Biblioteca Academiei Române. De la portar la oamenii de la permise, la catalog, la sala de lectură şi la serviciul de copiere nu am văzut decât amabilitate şi profesionalism.

E sau nu e Franţa un stat slab ?

În primul rând trebuie spus că slab e ceva relativ, spunem mai slab, sau mai puternic, eventual în raport cu ceva, cu o ameninţare internă sau externă.

Din perspectiva unui observator din afară un stat slab este cel care nu poate asigura nişte servicii importante pe care are datoria să le asigure după ce a luat banii cetăţenilor şi persoanelor juridice private. Asta e o evaluare behavioristă, nu ştim ce e înăuntrul statului slab, poate că se preface că e slab, poate că e puternic, dar doarme, etc., cert e că cetăţenii lui mor pe bandă. Din această perspectivă Franţa s-a dovedit a fi un stat mai slab decât ameninţările la care e supus.

Se poate argumenta cu succes că Franţa nu e un stat slab folosind o gândire esenţialistă, adică definiţia unui stat puternic. Şi se arată că, dacă nu introduci victimele atentatelor în definiţe, le consideri ca o trăsătură accidentală, Franţa e un stat puternic. E o abordare în care entitatea Franţa e considerată stabilă în timp, endurantă, iar din când în când pot să apară şi mici evenimente neplăcute, dar necaracteristice.

Mi se pare improprie o astfel de abordare esenţialistă, pentru că nu interesează pe nimeni în context practic. Pot să găsesc o definiţie a iubirii ca să arăt că Iuda îl iubea pe Hristos, că a fost înşelat de diavol, etc. Cert e că l-a vândut, cu consecinţele ştiute. Important din punct de vedere practic e că a fost înşelat şi că a făcut ce a făcut.

Totuşi gândirea esenţialistă e aşa de răspândită în mentalitatea publică încât se pot construi retorici eficiente cu ea.

Mi se pare mai potrivită o abordare funcţionalistă a slăbiciunii statului. A fi slab e o disfuncţie a unui sistem care are anumite trăsături de normalitate, fără a fi fixe, aşa cum un organism spunem că e normal deşi are o variaţie destul de mare a stării lui.

Dacă Arnold Schwarzenegger a răcit şi e la pat e slab, nu mai poate sălta greutăţile respective. Ce trebuie să facă e să ia nişte ceaiuri şi în câteva zile e puternic. Dacă Franţa a avut nişte politici publice proaste şi a răcit (e o simplă ipoteză) pe pielea a sute de morţi dintre cetăţeni nevinovaţi, ar trebui să schimbe ceva ca să fie puternică din nou.

Conceptualizarea statului ca entitate perdurantă, din care văd la un moment de timp doar o felie, o stare, e mai potrivită decât să îl consider o entitate endurantă.

Discuţia e relevantă şi pentru România. Faptul că la noi nu a fost nici un atentat nu garantează cu nimic nici că nu suntem slabi, nici că vom fi cândva puternici. Pentru că nici măcar nu mergem la vreo sală de culturism, după burticile instituţionale simpatice care se poartă la noi.

Ar fi culmea ridicolului să ne considerăm un stat mai puternic decât Franţa. Dar n-ar mira pe nimeni ca mulţi să creadă asta.

Pentru introducerea serviciului militar obligatoriu

A mai avea discuţii ideologice după încă o crimă în masă este un moft.  Nu mai este foarte clar pentru ce scriem, educăm copiii sau facem cercetare. Mâine cineva ar putea încerca să îi arunce în aer pe stradă.

Problema are trei părţi. Prima este că cineva ar putea să încerce asta, a doua este incapacitatea cetăţenilor de a se apăra, adesea laşitatea lor, a treia e îndreptăţirea că e bine aşa, că statul trebuie să facă totul.

E ceva ce nu vrea populaţia de pe aceste meleaguri de la stat fără nici un efort de organizare proprie, fără iniţiativă personală ? Cred că dacă eram teleportaţi în vestul sălbatic în vremea colonizării am fi dispărut în şase luni cu totul.

Deocamdată a dispărut doar virtutea curajului, iar statul trebuie să o suplinească. Virtutea curajului e esenţială pentru existenţa unui stat.

Când statul comemorează sau Biserica pomeneşte eroii ambele au în vedere nişte oameni care au ucis ca să îşi apere ţara şi au fost omorâţi apârând-o. Mausoleul de la Mărăşeşti e tot despre astfel de oameni.

Într-o societate în care valorile nu sunt impuse top-down, ci emerg bottom-up, cum au fost cândva cele occidentale şi cea americană, nucleele sociale violente aflate la originea terorismului pot fi neutralizate în numele dreptului la autoapărare şi mânie. Sau măcar poţi avea o reacţie demnă, care să inducă respect advresarului care a trimis criminalul. Indiferent cine este el în realitate.

Într-o societate în care toţi oamenii se uită mai întâi la reglementări şi politici publice înainte să acţioneze pentru a-şi apăra proprietatea şi viaţa cetăţenii pot fi ucişi  permanent de un duşman infiltrat sub privirile neputincioase ale statului. Iar entităţile şi statele adversare îşi râd în barbă, eventual mai ţin şi discursuri de solidaritate.

Din câte pot să îmi dau seama cultivarea curajului în Europa se reduce la sporturi extreme, şi acestea privite ca o ciudăţenie. E trendy să nu mai poţi tăia nici măcar o găină, ca să faci o ciorbă la ţară.

Cum proiectul european nu va fi schimbat la scara de timp a vieţilor noastre, iar pentru noi e un avantaj decisiv să fim în Europa dată fiind înapoierea culturală şi economică, tot ce putem spera este să operăm în acest cadru:

·         susţinând lichidarea surselor externe ale terorismului

·         făcând ceva pentru ca oamenii să aibă mai mult curaj şi responsabilitate.

Deocamdată la noi acasă suntem vulnerabili, e ca-n brânză. Nu mai există o reacţie de auto-apărare cetăţenească. Fugim mâncând pământul şi din faţa hoţilor, darămite din cea a unor ventuali terorişti.

Odată în 783 am intervenit împotriva unui hoţ şi când am fost ameninţat cu cuţitul toată maşina a paralizat. Am trecut peste capetele călătorilor peste bănci până la şofer fără ca nimeni să spună ceva. Un poliţist mi-a spus mai târziu “să nu mai bag vreodată”, pentru că au avut chiar ei oameni sub acoperire bătându-se cu hoţii, iar după ce i-au imobilizat victima a refuzat să depună plângere. De frică.

Sunt multe surse ale acestei laşităţi generalizate pe care o vedem dramatic cu ocazia unor atacuri, deocamdată în Europa, dar şi în mod cronic în instituţii, în lipsa iniţiativei publice împotriva celor corupţi sau care pur şi simplu aruncă gunoiul din maşină la stop pe geam.

Una dintre ele este fără îndoială incapacitatea bărbaţilor de a se mai apăra măcar pe sine, darămite pe cei din jur. Funcţia de protecţie pe care prin natura biologică a lor şi mentalitatea tradiţională o puteau exercita la scara unor evenimente unde statul nu poate preveni totul a fost externalizată instituţiilor. Cerem statului să ne apere partenera cu care mergem pe stradă. Dar statul poate doar să reducă densitatea hoţilor şi să-i elimine pe cei mai periculoşi în limita unui buget existent. Să aperi costă.

Avem nevoie de o cultivare a curajului. De o educare a lui. Asta nu se face prin eseuri ideologice. Tradiţional se făcea prin armata obligatorie.

Nu suntem încă în situaţia Israelului ca să avem nevoie de armată şi pentru fete şi pentru băieţi.

În ce formă se poate face astfel încât bărbaţii să fie capabili să aibă o reacţie de apărare e treaba profesioniştilor în domeniu. Armata în comunism era concepută greşit. Mult timp pierdut.

Viitorii recruţi, dintre care unii vor ajunge poliţişti, ar putea fi învăţaţi să tragă la ţintă, astfel încât să ucidă un criminal prin parbriz dintr-un foc, nu prin 30 după ce a omorât cu caminul 80 de oameni, ca la Nisa.

Mămăligile nu pot susţine un stat.

Propriu şi impropriu în funcţionarea ştiinţei şi religiei

Ştiinţa şi religia în modurile lor proprii de funcţionare nu interesează pe multă lume.

Odată ce ştiinţa îşi va pierde aura de mit care poate substitui modurile religioase de a înţelege lumea ea va interesa doar pe oamenii care vor să cunoască ceva în mod obiectiv - în limitele constrângerilor epistemice caracteristice ştiinţei.

Odată ce se va înţelege pe scară largă că religia nu poate spune nimic despre lumea caracterizabilă obiectiv şi că poţi fi moral şi fără a fi o persoană religioasă ea va mai interesa doar pe cei care vor să aibă o viaţă spirituală, o comunicare directă cu Dumnezeu.

Ambele categorii de oameni menţionate mai sus sunt foarte restrânse statistic.

Marea majoritate a oamenilor îşi doresc nişte lucruri de altă natură, care n-au vreo legătură  de fond cu ştiinţa sau religia. Nu e nimic rău în asta, numai că instrumentalizează ştiinţa sau religia în lupta pentru resurse, punând proptele retorice cu conţinut zis ştiinţific sau religios discursurilor lor în care clamează, în fond, bunuri şi servicii.

Aceste proptele retorice au două funcţii:

·         să le dea impresie lor înşile că vor altceva decât ce vor. Imaginea că nu vrei de la viaţă decât să consumi bunuri şi servicii şi să ai un rol cât mai ridicat în societate se pare că nu mulţumeşte pe nimeni.

·         să impresioneze competitorii neavizaţi. Ştiinţa şi religia sunt folosite ca nişte insigne în piept, sau ca nişte doctorate plagiate.

Dezvoltarea masivă instituţională a ştiinţei şi religiei are în spate nu doar funcţiile lor fireşti, de cunoaştere obiectivă şi de susţinere a vieţii spirituale, ci în mare măsură şi (dis)funcţia lor ideologică, de instrumente pentru luptele pentru putere.

În focul disputelor ideologice oamenilor care competiţionează pentru resurse folosind instrumentar religios sau ştiinţific nu le pasă de funcţiile normale ale acestor domenii ale culturii. Ei sunt dispuşi să distrugă tot ce foloseşte adversarul. Folosirea sau practicarea autentică a ştiinţei sau religiei deranjează, pentru că ea obligă la discernământ, la o atitudine rezonabilă, iar acestea evidenţiază caracterul aberant al utilizării ideologice. Instituţiile ştinţifice şi religioase tind să devină simple oportunităţi pentru interese economice, golite de conţinut.

Un exemplu. De patru ani în România are loc o luptă pentru a re-pune conţinut în instituţiile academice acaparate de interese economice şi de impostură asumată pentru bani. Ce arată presa şi experienţe personale ale credincioşilor indică probleme similare şi în instituţii religioase, despre care realitatea obiectivă nu o putem şti noi deoarece prin natura lor sunt mai puţin transparente.

Alt exemplu. În ziua de azi atât teoria evoluţiei, cât şi credinţa creştină se află sub presiune din partea unor tabere diferite. Nu e ceva necesar, atât doar că ele s-au aflat la îndemână când oamenii aveau ceva de împărţit. Nu erau în jur alte reteveie sau pietre. Nu era alt IPad cu care să baţi cuie.

Oamenii care controlează statul sunt direct implicaţi în acest fenomen. Ei încearcă prin sistemul de educaţie să asigure o unitate ideologică a populaţiei folosind baze manipulative "ştiinţifice" sau "religiose". Se crede că ar fi mai ieftin decât să livrezi nişte servicii publice reale la un preţ cât mai avantajos cetăţenilor - singura bază corectă pentru unitatea statului.

Datorită dezvoltării gândirii critice şi a creşterii accesului la informaţie strategiile manipulative de inducere a unui mod de a vedea lumea în populaţie nu prea mai dau roadele scontate. De aici acutizarea competiţiei între adepţii unităţii ideologice prin ştiinţă şi cei ai unităţi ideologice prin religie.

Dacă prin absurd ar fi lichidate atât credinţa creştină, cât şi teoria evoluţiei de către cei din tabăra opusă care le doresc asta, amândouă ar reapărea. Cea din urmă pentru că reflectă un adevăr ştiinţific obiectiv, prima pentru că este despre un Adevăr spiritual a cărui trăire de către oameni e reală.

Dar la fel ar reapărea şi folosirea lor improprie, ideologică.

Leadership academic şi proceduri funcţionale

Cu ocazia schimbării ministrului educaţiei şi cercetării avem ocazia să discutăm despre o tară a mentalităţii noastre.

Tara vine din următoarea stare de fapt : în sistemul de educaţie majoritatea habar n-avem management. Nici cele mai elementare noţiuni de la nivel operaţional la nivel strategic. Nu mai vorbesc de aspecte specifice managementului educaţiei şi cercetării. E plină lumea universitară de oameni cu diplome fără acoperire luate la cursuri intensive POS-DRU sau organizate de diverse firme, dar când viaţa îi pune să facă o diagramă Gant, o evaluarea a riscurilor şi măsuri de diminuare a lor, ca să nu mai vorbim de un plan de management, ce iese nu îmbunătăţeşte situaţia cu nimic.

Un număr de oameni, aşa zişi tehnocraţi, în fapt oameni care sacrifică ceva din munca academică pentru că înţeleg că ea nu poate exista fără un sistem de producţie academică funcţional, duc în spate din punct de vedere al organizării riguroase grupuri de inşi talentaţi sau mai puţin talentaţi, dar prezenţi în sistem, care privesc cu dispreţ această muncă managerială şi care acţionează adesea emoţional şi entropic, visător, poetic, sau din contră, materialist şi pragmatic, egoist, decuplând scopurile de mijloace, sau renunţând la scopurile organizaţionale cu totul, prioritizând cheful lor de lucru, sau absenţa lui în faţa responsabilităţilor organizaţionale şi făcând, în ansamblu, grupurile respective (mult) mai puţin productive decât ar putea fi.

Poate că la originea acestui dispreţ se află faptul că management ştiau doar politrucii în comunism. Este adevărat că şi azi mulţi oameni anti-reformă stăpânesc bine aceste metode şi le folosesc în mod pervers pentru a ţine sistemul într-o stare care convine clientelei lor de impostori. Însă nu cu romantisme îi vom trece în planul doi, ci tot cu profesionalism. Un profesionalism cuplat cu onestitate şi valori academice bune, acelea care le lipsesc lor.

Ca rezultat al atitudinii faţă de management chiar în grupurile celor care vor să facă ceva bun treaba merge adesea prost. Ca urmare a faptului că treaba tinde să meargă prost apare tara la care am făcut referire în primul paragraf : aşteptăm să ne salveze un erou. Din nefericire, sau din fericire, când complexitatea unui sistem productiv uman a trecut de un anumit prag el nu mai poate fi influenţat decisiv de un singur om. Atingerea scopurilor organizaţionale devine atunci treabă şi de meserie şi de vocaţie, de proceduri funcţionale şi leadership în cunoştinţă de cauză. Intuiţia, talentul, gut feelings rămân în luarea deciziilor, dar nu mai sunt un element covârşitor.

Incultura administrativă generalizată este cea care ne face să strâmbăm din nas în faţa procedurilor şi regulilor, a ideii de instituţie funcţională, a managementului care nu se vede spectaculos, dar care face ce trebuie.

E limpede că domnul ministru Curaj asta a făcut, management din toate punctele de vedere. Cu realism în faţa provocărilor şi oportunităţilor existente, de la cele politice externe la cele interne ale resursei umane din sistem. Cu un discurs pozitiv permament, cu un ritm potrivit. Fără să cedeze când unii cereau imposibilul managerial pentru că aşa le pica lor bine la socoteala politică (când nu doar din interese emoţionale), dar şi fără să trateze adversativ solicitările lor. Nu e cazul să fac eu lista reuşitelor şi punctelor de parcurs atinse, există rapoarte deja făcute disponibile pe net (n-am mai văzuta asta la nici un alt ministru).

N-a făcut nimic special, doar să-şi facă treaba, dar există şi implicaţii morale. De exemplu că oamenii cu baza în cercetare care trăiesc doar din proiecte pe autofinanţare n-au mai stat fără salarii din ianuarie până în aprilie ca în 2013, 2014 şi 2015 pentru că statul încălca propriile contracte.

Ca toţi oamenii ataşaţi valorilor academice autentice privesc cu speranţă mandatul domnului Dumitru ca nou ministru al educaţiei şi cercetării. Este o continuare în crescendo a ceea ce s-a făcut în ultimele luni. O mutare cu valoare simbolică putând duce la schimbarea culturii organizaţionale în întreg sistemul prin ce a făcut persoana propusă atunci când cei mai mulţi girau prin tăcere domnia imposturii în România.

Schimbarea vine în mod oportun pe un sol de măsuri bune pregătitoare ale fostului ministru. Pentru ce a făcut domnul Curaj merită respectul nostru.

La predictibilitatea finanţării cercetării, proceduri tot mai funcţionale şi un stil deschis de comunicare publică putem adăuga acum un leadership academic puternic.