Ce fel de diversitate? Note de lectură la cartea “Exerciții pentru o altfel de diversitate”

 

Când am văzut cartea despre o altfel de diversitate mi-am adus aminte de antologiile de poezii din perioada comunistă și de cenaclul Săgetătorul de la liceul Gheorghe Lazăr din București. Una din practicile uzuale în ultimii ani din comunism era să fie în volum și ceva cu partidul, iar dacă tinerii poeți nu puteau să scrie, sau dacă străduindu-se ieșea prost, rezolva rapid domnul Tudor Opriș, sufletul cenaclului, pentru ca talentele să poată răzbate mai departe și să ajungă la cititori.

 

Nu vreau să spun că prefața domnului Sever Voinescu e de acest fel, dar structural în volum este un altceva, resemnifică textele din carte într-o anumită lumină și transferă simbolic o agendă deja existentă, cultural-politică, unei alte generații. Citind contribuțiile din antologie constați că această agendă nu există în preocupările tinerilor. Ce m-a fascinat inițial la această cartea e tocmai tensiunea inter-generațională de mize și stil, desigur împreună cu câteva nume de autori care frapează rând pe rând și pe care îi vor urmări.

 

Cartea reunește texte apărute pe platformele experimentale Marginaliaetc și Syntopic ale unor oameni care se percep pe sine ca fiind de elită în generația lor și cărora li se propune de către unii consacrați proiectul de a deveni o elită intelectuală și deschisă spre înteaga lume, și iubindu-și, simultan, țara și identitatea dată de ea. Textele din carte sunt reunite în cinci părți: cultură în sensul de literatură, dezbateri de idei de felul celor din agora, filosofie profesionalizată cu temele ei specifice, societatea cu instituțiile sale politice, educaționale, iar la final religie.

 

Ideea generală a cărții e de a pune în contrast limbajul de lemn al diversității normative a corectitudinii politice cu diversitatea efectivă izvorâtă din interacțiunea nișelor și așteptărilor deja existente pe piața ideilor, așa cum sunt surprinse de secțiunile cărții, cu unicitatea persoanelor, a stilurilor, a acumulărilor culturale, a dorințelor și putințelor de exprimare. În prima formulă, cineva gândește ce e bine și impune societății cum să fie diversă cultural, în a doua diversitatea se naște direct, de la sine, și astfel fiind e acceptată și fertilă. Deci diversitat reificată, instituționalizată, în raport cu diversitate manifestă, emergentă. Că prin carte ni se oferă o diversitate vie se vede și din faptul că unele persoane contribuie la mai multe secțiuni.

 

Din punct de vedere stilistic și al conținutului contribuțiile variază mult. La unele ai impresia că asiști la startul unei curse de natație de mare viteză, căreia în mod inevitabil prin limitele oricărui text de publicistică știi că nu ai cum să îi vezi finalul, deși poate că ți-ai dori. Altele sunt mai elaborate, de cursă lungă, părând să aibă natura unor eseuri filosofice academice. Când se întâmplă asta gândul te-ar putea duce către rigorile eseisticii filosofice profesionale (de exemplu Solcan 2004 aici), ceea ce desigur că nu e potrivit, deoarece contextul e cu totul diferit. Cum cartea se citește repede, ritmul alert al succesiunii de profile intelectuale și produse ale lor nu  mai lasă după câteva zeci de pagini spațiu mental reflecțiilor despre film, ci te scufunzi în film, în viața culturii care ți se înfățișează. Iar ce vezi te prinde. E un film bun, deși nu are nici un regizor, sau dacă îl are nu e unul vizibil, ci contopit cu actorii.

 

Ceea ce contează până la urmă într-o antologie tinerească e alonja, deschiderea spre viitor folosind ideile de folos din trecut, punctată de tușe personale pe cât posibil, nu ducerea gândului până la ultimele consecințe, sau către ultima potențialitate estetică, ele însele deschizătoare de creație mai departe. Adică nu așteptăm de la tineri să fie maturi, deși de la maturi am putea aștepta să aibă ingenuitatea tinerilor fiind maturi. Iar această vitalitate a vârstei există din plin, nu e nimeni care să nu fi spus pasiune și bucurie a gândirii în ce a scris. Volumul își atinge scopul, care pare acela de a cataliza dezvoltarea culturii naționale și de a oferi un reper cititoarelor și cititorilor (parcă nu e rea un pic de corectitudine politică aici) pentru bună speranță în viitorul țării. Nu ne vom dizolva în identitatea occidentală, nici nu ne vom închide, ci grădina noastră a talentului va înflori  fiind stropită cu apa ideilor bune și frumoase. Aceast ni se transmite, pe scurt.

 

Ar putea fi observat că atât diversitatea corectitudinii politice, combătută de carte, cât și cea a rezilienței culturale firești, ilustrată în carte, au nevoie de propriile instituții, de vehicule, platforme, cărți. La limită, cele două pot fi împreună pe piața ideilor, în limitele jocului democratic. Pe undeva e vorba de diferența dintre spirit geometric și spirit de finețe și, cum se știe, e bine să le avem pe amândouă. Dar cine le deține în afară de Pascal și cei ca el?

 

Admirația față de creațiile predecesorilor, așezarea în gândul celorlalți și ducerea lui creativă mai departe întăresc performanța societății unde se întâmplă în competiția acestei societăți cu altele, în care aceste valori sunt desconsiderate. E un reducționism această perspectivă, dar poate fi util pentru cultivarea valorilor bune și de către cei care nu cred în elite, nu se consideră așa ceva și preferă obiectivitatea, palpabilul, degetul în rana lui Hristos, opțiunilor care ni se dezvăluie pe căi tainice. Nu pentru că nu ar avea acces la ele, când au, ci pentru că știu că cele tainice nu se aruncă în fața oricui. Alegerile tainice sunt personale, faptele obiective sunt democratice, accesibile oricui reflectează. Este un fapt obiectiv că volumul “Exerciții pentru o altfel de diversitate” joacă și acest rol, de serviciu public pentru cetățenii țării prin potențialul de modelare a minților într-un fel compatibil cu dragostea, respectul reciproc și ierarhiile de merit. O modelare care ne va face mai puternici ca întreg.

 

Ar mai putea fi poate spus că fluviul unei culturi naționale în sens larg unește toate râurile din secțiunile cărții și încă multe altele, cum sunt știința, sau filosofia teoretică. Spiritul analitic și rigoarea metodologică nu rezonează social cu stilistica publisticii culturale, dar nutrienții reprezentați de ele sunt la fel de importanți pentru grădina de care vrem să ne îngrijim și pentru forța întregului, a țării.

 

Găsim în carte generației Syntopic și pe Marta, și pe Maria. Dintre preocupările Martei avem vocația organizării practice a exprimării ideii generaționale, la Robert Gabriel Ciobanu, iar prin Dragoș Mihai Nuță vedem vocația asigurării condițiilor de locuire pentru o creație urbană. Pe partea mai diafană a Mariei admirăm vocația creației narative a Oanei Maria Voiculescu, iar la Dragoș Manea pe cea a creației structurale reverberând din matematică spre gândire în genere. Cele spuse mi se par cu atât mai sigure cu cât rezultatul scriiturii nu mai e la fel de convingător când dinspre povestire captivantă se trece la filosofie mai tehnică, sau dinspre structuri formale se încearcă intrarea efectivă în câmpul teologiei, a rugăciunii.

 

Împreună cu aceste tonuri care mi se par deja aflate, avem, așa cum ne informează și titlul cărții, exerciții, adică vocația inter-personală a împreunei lucrări generaționale. În economia unei culturi contează și marile direcții ale unei generații, și personalitățile proeminente. În fața lui Hristos, în casă, au fost mulți oaspeți alături de Marta și Maria, oameni ca noi toți. E timp destul pentru focalizări, îmbunătățiri de stiluri și metodologii, fiecare dintre autoare și autori va crește, important este că are pe ce să crească, solul există, comunitatea de prieteni și valori funcționează, iar susținerea nu e nici ea de lepădat, pentru că nimeni nu s-a inventat de unul singur.

 

Dar susținerea poate fi și ea de două feluri, una dinspre instituții prefigurate, cu chip omenesc, și una a libertății, cu chip dumnezeiesc. Prima are ceva din rigiditatea corectitudinii politice, deși uneori i se poate opune explicit în conținut, cealaltă... Din câte se pare, despre cealaltă nu prea sunt multe de spus, ci mai ales de ascultat Cuvântul și de făcut. Cum prefațatorul, susținătorul, e și sus-ținător, întâlnirea dintre generații are început bun.

 

Închei prin a recomanda această antologie de texte pentru că e cu mult mai mult decât fiecare contribuție din carte. E o casă în care suntem invitați să intrăm și să ne bucurăm de prânzul culturii, al vieții gândului, ideilor, emoțiilor, sufletelor, cu deschiderea lor curată, specifică tinerilor, spre cele înalte. O casă cu de toate, așadar, bine pregătită, cu masa așezată. Citind-o, parcă întinerim și noi puțin. Să ne bucurăm.

 

Notă

Scridon A. I., Ciobanu R. G. (coord.) 2022, Exerciții pentru o altfel de diversitate, Cluj‐Napoca : Presa Universitară Clujeană

Creștini ca pe vremea Sf. Apostol Andrei

 

Primul pas e încercarea fierului în foc, apoi vorbirea din cunoștință practică, apoi răstignirea.

 

Ca să fie creștinii ca pe vremea Sf. Apostol Andrei ar trebui să nu mai existe instituții creștine, așa cum era pe vremea lui. Să fim izgoniți din loc în loc, să ne ascundem, să nu deținem nimic. Chiar și mănăstirile oferă azi mai mult, o viață mai ușoară, prea ușoară. Mănăstirile însele sunt instituții.

 

Instituțiile creștine apărute și consolidate de atunci sunt o resursă, au capital fizic, natural, buget, îl controlează parțial pe cel spiritual istoric acumulat, care poate fi folosit în politică, și atunci atrag interese personale și grupale.

 

Ca la orice resursă, în jurul instituției se adună multă lume cu gânduri și intenții diferite. Unii sunt deturnați de îngerii buni din plasa dracilor ca să slujească realmente lui Hristos, alții nu. Semnele bunei așezări se știu: suferința, tăcerea, umilința, bucuria. E cineva supărat și înverșunat? Nu e de urmat. E cineva model de success lumesc? E ne-firesc.

 

Cum este imposibil să nu mai existe instituții creștine, și probabil nici dezirabil, altfel Hristos le-ar fi terminat de mult, atunci trebuie să ne gândim ce înseamnă îndemnul ca să fim creștini acum ca pe vremea Sf. Andrei.

 

Pentru că înseamnă să nu ne pese pe cât de mult posibil de interesele instituțiilor creștine. Se taie curentul? Domnul a dat, domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat.

 

Cum slujbele, tainele, nu se pot ține decât în instituții, situația e delicată, dar nu imposibilă. Pentru că ce nu e cu putință la oameni, e cu putință la Dumnezeu. Bogați în ce am moștenit, bogați în tradiție, în viață liturgică, cu greu vom trece prin urechile acului.

 

Deci să fim toți ca pe vremea Sf. Apostol Andrei. Primul pas e încercarea fierului în foc, apoi vorbirea din cunoștință practică, apoi răstignirea.

Ce înseamnă conservare din punct de vedere politic

 

Istoria este susținută de procese de producție personală, de vieți orientate spre scopuri ale vieții, indiferent dacă aceste scopuri sunt calificate ca fiind sensuri, sau asumate pragmatic mai mult sau mai puțin instinctiv. Pentru a  înțelege ce e de conservat și cum anume avem nevoie de o imagine realistă asupra resurselor necesare pentru producție la diferite scări spațiale (geografice), de timp și de complexitate socială.

 

Dificultatea acceptării nevoii conservării vine din costurile mari pentru a avea o imagine realistă. Nu ne putem aștepta ca multă lume să își asume astfel de costuri enorme de cunoaștere. Cei mai mulți vom prefera să folosim resursele pentru proiecte personale, erodându-le și fără să contribuim prea mult la regenerarea lor. Pentru că a conserva înseamna a asigura regenerarea naturală, economică și culturală, chiar și spirituală cui are chemare, a unor resurse. Nimic nu poate fi conservat static, totul trebuie re-produs, sau măcar întreținut permanent. Există niște costuri ale conservării. Cine nu e conservator nu spune decât că nu are dispoziția să plătească pentru ceva întreținut de alții. Există o casă, prefer numai să stau în ea, nu mă privește structura ei reală, costurile ca să mențin funcționale părțile.

 

Natura casei socio-naturale de conservat e atât de complexă încât nu poate fi reconstruită de la zero. Nu e nimic special în această afirmație, e vechea idee a vasului lui Tezeu, care se reînnoiește din mers.  Chiar și proiectele cele mai raționaliste nu își propun să refacă viața de la zero, ci numai un sistem politic, economic, și implicit sunt cât de cât conservatoare în privința naturii. Nu recunosc asta numai pentru a se delimita social în competiția pentru putere și resurse de cei care sunt ceva mai înțelepți și pun accent pe conservare prin regenerare. Raționaliștii sunt niște free-rideri, niște beneficiari clandestini, oportuniști ai vehiculului construit transgenerațional pe care îl zdruncină sau chiar amenință cu scufundarea lui ca să aibă o felie mai mare din tort fără a putea schimba ceva esențial din el, numai pretinzând. Esențialul social rămâne același, în absența lui entitatea de conservat dispare.

 

Dar care este acest ceva esențial? În primul rând diversitatea tipurilor de proiecte de viață pe gradientul de la pur biologic la spiritual. Nici un fel de monopol al unui mod de viață nu este folositor, fiecare are nevoie de o contrapondere. Situația la nivel personal vine din evidenta complementaritate între lumea interioară și cea exterioară a omului. Omul poate decide personal să se încline experimental într-o parte sau în alta, iar rezultatele scontate, succesul, diferă în funcție de detaliile proiectului, cum face ceea ce vrea să facă. Diversitatea proiectelor de viață la scară socială e condiție pentru experimentarea permanentă deschisă. Nu există un tip de proiect care garantează prin natura structurii sale succesul, iar modurile de implementare sunt infinit (nedefinit) variabile, dat fiind că lumea din jur, ce ai la dispoziție pentru punerea în practică a scopului, variază în timp și geografic. Poți eșua și biologic, poți eșua și spiritual, și prin paliere intermediare economice și culturale. La fel cum poți avea succes în toate felurile de angajare existențială. Spiritualul, culturalul, economicul, biologicul au funcțiile lor distincte, indiferent dacă alegem ca dominant pe unul sau pe altul. Diversitatea tipurilor de proiecte de viață duce la rețele sociale variabile, care se pot adapta la tot felul de realități naturale și la întâlniri cu alte societăți, uneori complet diferite. Mai duce la o viață socială intensă, la o cunoaștere și re-cunoaștere reciprocă.

 

Al doilea lucru de conservat este complementariatea între o înțelegere socială rigidă și una prin schimbări. O perspectivă prin care decupăm societatea în roluri și le numim și ordonăm e una care permite să acționăm predictibil pe termen scurt și mediu. O perspectivă în care contextualizăm istoric aceste roluri și ne putem desprinde personal oricând de ele, de jocul nostru în unul sau altul, e una în care valoarea rolului jucat nu mai poate fi absolutizată, accentul fiind pe valoarea și demnitatea oricărei persoane care face ceva bine, indiferent de ceea ce face, de statut. Conservarea complementarității de cunoaștere și întemeiere a deciziilor practice pe reprezentări stabile pe termen scurt cu cele întemeiate pe procese inevitabile de schimbare pe termen mediu face posibilă schimbarea cât mai puțin distructivă, cu minimă suferință și maxim potențial folos (după cum experimentul de schimbare asumat va avea rezultatul scontat) în viața personală și socială. Știi că inevitabil va urma o schimbare, dar ești prudent în a te angaja în ea, și nici nu ești fixist, încremenit. Ca să poți ști asta la scară socială ai nevoie de o diversitate a tipurilor de proiecte de viață pe gradientul de la pur biologic la spiritual (primul lucru de conservat), întrucât monopolul unui tip sau altul duce la încremenire socială și la contrareacții de schimbare distructivă.

 

În fine, al treilea lucru de conservat este organizarea valorilor personale într-un mod compatibil cu toate tipurile de proiecte de viață. Central este un nucleu imutabil, stabil, cu rol spiritual explicit sau implicit, religios, secular sau hibrid. Când ai un nucleu tare valoric înțelegi rostul lui și în viața altora, chiar dacă nu împărtășești același conținut. În acest fel diversitatea tipurilor de proiecte de viață poate fi menținută la scară socială. Imediat următor, mai flexibil, este un strat cultural, al cutumelor, practicilor, bunului simț din diferite medii sociale, cu un conținut efectiv variabil geografic și în timp, dar stabil la scara de timp relativ scurtă a acțiunii inter-personale efective. Acest strat valoric cultural ne permite să avem încredere între noi chiar și atunci când nuclele noastre tari diferă. Ceva ne unește. Putem acționa social în mod adecvat, ne putem adapta în diferite medii social, putem avea proiecte sociale comune, cum ar fi cel de a conserva esențialul, regenerându-l permanent prin propriile vieți. Al treilea strat valoric e cel mai puțin angajant întru stabilitate, e cel utilitarist, al interesului calculat, al analizei cost-beneficu, cvasi-economică. Fără acest strat nu avem reguli de acțiune în relațiile cu oamenii care au nuclee spirituale și straturi culturale diferite. El ne permite orientarea generală în lumea largă, să avem contracte cu oricine și oriunde, cu oameni cu care ne întâlnim o singură dată, sau poate niciodată. Acest mod de organizare a sistemului de valori e realitatea general umană. O putem recunoaște ca realitate sau nu.

 

Se poate observa că diferite tipuri de proiecte de viață cu tendințe de monopol reduc sistemul complex de valori descris mai sus la una sau alta dintre părțile lui. Dacă reducerea e la nucleul tare avem fundamentalisme, dacă e la nucleul cultural avem relativisme culturale, dacă e la cel bio-economic avem o animalitate consumistă. În acest moment la scară globală avem o tensiune între un fundamentalism ipocrit și un relativism cultural mascând o animalitate consumistă. Dar nici unii, nici alții nu pot trăi în fapt fără toate straturile.

 

Când conservarea celor esențiale descrise mai sus nu se face, reglajele către realitate se fac prin război. Vasul omenirii al lui Tezeu oricum își vede de drumul său, așa cum i s-a dat.

Notă

Aspecte tehnice ale modului de abordare sunt disponibile aici: https://www.lapunkt.ro/2022/10/servirea-aproapelui-in-secolul-xxi-schita-unui-libertarianism-personalist/

Manifestarea dragostei prin stat și mass-media

 

Dacă am fi brusc orbi cu toții am mai putea sluji și participa la Sfinte Liturghii cu ce avem în memorie și pipăind. Dacă am deveni surzi cu toții am putea citi cuvintele de pe buzele oamenilor și privirile. Dacă am fi toți stăpânii câte unei lumi ne-am putea vorbi firesc numai prin cei care nu vor să stăpânească nimic.

 

Spune muntelui să se arunce în mare și așa va fi, dăruiește dragoste fiecărei persoane în parte căreia te adresezi fără să o vezi cu ochii și o va primi. Pentru că nu de la tine vine.

 

Când țara de trimite să ucizi pe fratele tău ca să o aperi nu ai voie să o faci cu ură. Nici cu răzbunare, nici cu furie, ci numai cu dragoste. Pentru ai tăi și pentru cel ucis. Nimeni când ucide nu e demn de dispreț sau de admirație, nici tu, nici celălalt om.

 

Unele sisteme politice ne învăță să ne înfruntăm fariseismul și propria lașitate, altele să ne recunoaștem lăcomia, desfrânarea și dragostea de bani. Altele să rezistăm tentației de a ne îngropa talanții, de a trăda prietenii, de a sluji răului. Nici un system nu e perfect în răul său, nici unul nu merită iubit în afara fiecărei persoane care e acolo, dar unele sunt acasă, iar altele sunt în alte case, unele sunt în viața celor apropiați, altele în viața altor semeni. Toți semenii sunt la fel de demni de dragoste.

 

Diavolul nu acționează direct, ci de la distanță, prin viclenie. Creștinii acționează direct și deturnează ce le vine aproape dinspre rău înspre cele bune. Când puterea îți e la îndemână, faci binele de acolo. Când cerșești cu mâna întinsă, de acolo faci bine. Privești în jur, vezi într-o parte, strigi adevărul în cealaltă. Se va găsi cine să audă. Cine nu poate auzi așa, nu are urechi nici dacă îi spui în față.

 

Puterile lumești nu fac nimic fără voia lui Dumnezeu, pentru a se dovedi cine are străduință și răbdare. Când răul vine prin mass-media și socializare, să iubim pe cine l-a trimis, iar când ni se dă să trimitem binele spre cine iubim, să credem că va ajunge la destinatar. Că nimic nu-l va tulbura, întina. Și așa va fi.

 

Când binele a ajuns, du-te și spune tuturor.

Schița unui libertarianism personalist

 

Libertatea responsabilă este o libertate care ține seamă de toate tipurile de realitate, prin cunoașterea cărora pot fi evaluate în cea mai mare măsură efectele acțiunilor libere. Să numim convențional libertarianism personalist (LP) o ideologie care are ca obiectiv maximizarea condițiilor lumești pentru dezvoltarea în condiții de libertate responsabilă. În acest text schițez o astfel de ideologie, iar în partea a doua formulez câteva critici posibile și răspunsuri la ele.

 

Schița unui LP

 

Figura 1 prezintă obiectivul de organizare structurală socială al LP, iar tabelul 1 poziția câtorva abordări alternative tipice în raport cu LP.

 

Figura 1 Obiectivul structural al LP este dezvoltarea spațiului social de antreprenoriat public și privat liber prin co-evoluție cu entitățile sociale mai rigide (stat, instituții religioase, grupuri sociale evoluate neplanificat) folosind resursele materiale și culturale strategice asociate acestora într-un mod creativ alături de resurse private. Săgețile continue semnifică flux de resurse și servicii cu timp lung de viață, condiții de graniță pentru dezvoltare (eng. boundary conditions), dar și o presiune permanentă pentru extindere socială. Săgețile punctate semnifică flux de resurse și servicii cu timp mediu și mic de viață și feed-back pentru controlul tendințelor de expansiune în dauna spațiului de libertate.

 

Tabelul 1 Abordări reducționiste ale proceselor de dezvoltare personală (tipuri ideale obținute prin reducerea dimensionalității și limitarea la un sub-spațiu de stare din cel  în care are loc dezvoltarea) și perspectiva LP.

 

 

LP conservă instituțiile statului, pe cele religioase și tradițiile evoluate neproiectat (în particular identitățile grupale) ca resurse pentru dezvoltarea persoanelor în planurile individual și comunitar într-un spațiu de antreprenoriat public și privat neproiectat în detaliile lui și independent decizional de deciziile luate de persoanele puternic asociate identitar resurselor conservate, până la identificarea totală de ele. Acțiunea de conservare nu împiedică evoluția resurselor de dezvoltare conservate prin mecanismele lor specifice obiective. Spațiul antreprenorial furnizează resurse materiale și ideatice inovative oricând apare o cerere și este motorul dezvoltării derivate a entităților statale, religioase și tribale.

 

Entitățile sociale de scară mare nu au, din perspectiva LP, un raport structural de autoritate cu spațiul de libertate responsabilă. Relațiile sunt fundamentate pe o co-responsabilitate pentru viabilitatea ansamblului social și pe servirea reciprocă. Persoanele angajate în diverse tipuri de entități sociale au autoritate funcțională numai în domeniul de competență pe care îl reprezintă, atâta vreme cât exercită rolurile respective.

 

Entitatea cu cea mai mare valoare socială, din perspectiva LP, este persoana în toată complexitate ei, angajată în procese de scări diferite și cu implicații directe sau indirecte la toate scările. Spațiul social nerigidizat instituțional sau prin tradiții, tipare sociale vechi, este spațiul predilect de manifestare a persoanei, celelalte entități având rolul social de servire a spațiului libertății efective. La rândul lor, persoanele care acționează în spațiul de libertate antreprenorială au datoria morală să susțină perpetuarea proceselor de scară mare (instituționalizate sau nu). Această datorie include pe cea de a avea inițiative din care se selectează mutațiile care stimulează adaptarea proceselor de scară mare la realitate naturală și socială externă societății și la mutațiile interne din zona mai dinamică antreprenorială. O organizare politică de tip LP are reziliență mare la perturbări de diferite scări și intensități și poate percepe și valorifica oportunități de dezvoltare la toate scările. La apariția unor probleme de scară mare LP permite o rigidizare temporară socială și o relaxare rapidă ulterioară rezolvării problemei securitare pentru valorificare potențialului creativ al persoanelor.

 

Sus-ținerea personală a structurii policentrice din figura 1 care asigură funcționarea spațiului de libertate responsabilă nu se poate face numai prin acțiune socială și politică. Rugāciunea în ascuns și cea publicā împreunā sunt ipostaze ale ființei unitare a rugāciunii, iar din ele derivă prin analogie emnificațiile personale, comunitare și întreg statale ale acțiunilor unei persoane ca ipostaze ale unui sens unitar, cu o ființā de nedespārțit în planuri ontice. Nu ajutā sā spunem care ipostaze sunt mai importante, ci sā le știm rolurile, sā ne rugām și sā acționām. Ipostazele în ascuns și personale sunt cele care duc în mod direct la bine în lume, îndeplinind condiția de a nu putea fi apropriate sau atribuite. Celelalte fac posibile lucrul în ascuns, au un rol indirect și sunt deturnabile spre rāu prin vizibilitatea lor. Deturnarea e de neevitat și se poate contrabalansa numai prin ceva nevizibil, contra-acțiunea (inevitabil reduționistă) în vizibil accentueazā clivajele.

 

Din perspectiva LP următoarele situații sunt disfuncționale (patologii politice):

·       Instrumentalizarea instituțiilor religioase și a statului pentru interese grupale cvasi-tribale. “Baronate” politico-religioase.

·       Infiltrarea instituțional-religioasă a statului. Viraje teocratice.

·       Infiltrarea instituțiilor religioase de către stat. Secularisme mascate.

·       Expansiunea statului peste zonele identităților grupale. Dizolvarea deliberată a identităților grupale tradiționale.

·       Expansiunea instituțiilor religioase în zonele identităților grupale. Sincretisme pentru control social.

·       Subminarea anarhică a instituțiilor statale și/sau a instituțiilor religioase și/sau rețelelor sociale identitare.

·       Expansiunea statală, instituțional religioasă și cvasi-tribală peste zona de libertate personală responsabilă, a rețelelor sociale de acțiune în proiecte temporare de interes comun prin antreprenoriat public și privat. Varietăți de autoritarism.

 

 

Critici potențiale și răspunsuri

 

 

Critică: Există un risc de cădere în sistem de gândire prin pretențiile integratoare, cu toate consecințele de rigidizare a gândirii. Răspuns: Nu poate avea loc o astfel de rigidizare dacă observăm că spațiul LP nu este descriptibil complet din două cauze:

·       Amestecul necesar de discursiv și nediscursiv în dezvoltarea personală;

·       Complexitatea foarte mare a proiectelor de dezvoltare personală, atât la scara unei persoane, cât și a unei comunități creative, datorită marii diversități de resurse și servicii provenind din entitățile sociale de scară mare și a posibilităților de organizare inovativă a lor. Această complexitate cu dimamică structurală și funcțională mare nu poate fi descrisă decât simplist datorită limitelor epistemice umane.

Ceea ce pare a fi în figura 1 un sistem e în realitate o structură social deschisă prin însăși natura ei. Constrângerile structurale sunt mai degrabă abstracte, modul în care se instanțiază fiind indefinit de variabil.

 

Critică: Există riscul decupării unei părți din modul de abordare pentru a justifica o patologie politică sau alta. Răspuns: Formularea numai a unei schițe, fără dezvoltări ample, face posibilă perceperea rapidă a întregului conținut ideatic. Decuparea pentru utilizare în afara intențiilor formulate în text nu are șanse să treacă neobservată, sau să pară legitimă.

 

Critică: Ancorarea acțiunii personale în realități duhovnicești poate să fi descalificată ca misticism. Răspuns: Zona libertății personale nu are nimic special epistemic, e similară structural celei din teoriile psihologice ale minții după respingerea programului behaviorist. Nimeni nu mai pune în discuția azi existența unui spațiu de introspecție în care sunt observabile variabile și fenomene inaccesibile direct unui observator extern minții respective. Spre deosebire de teoriile psihologice, aici zona libertății personale responsabile nu este redusă biologic sau fizic. Nici rolul ei numai de interfață între procese de internalizare și externalizare, ci și de interfață cu procese teologice.

 

Abordările reducționiste ale persoanei sunt legitime ca inițiative creative în spațiul de libertate personală, dar instrumentalizare lor ideologică nu este în interesul libertății antreprenoriale susținute de LP. Cel mai adeseaa, reducționismul de orice fel e interesat și pe bani mulți. Când a dominat cel pseudoteologic puterea aparținea dumnealor și celelalte științe erau la remorcā. În cel antropocentric comunist reducerea la procese psiho-sociale a concentrat puterea în mâinile unor pseudo-filosofi și sociologi/economiști, cu restul ridicând osanale materialist dialectice. Acum au și vor mai departe puterea reducționiștii din științele naturii, vieții-pāmântului cu aplicațiile inginerești. Toate sunt disfuncționale și se legitimeazā în fața publicului prin delimitarea de celelalte. O datā ce ai acces la o o sursă cu bani și status nu mai poți din roluri instituționale decât sā aperi interesele breslei în dauna adevārului - acesta e reflexul comportamental. În realitate poți și ai datoria sā o faci, ceea ce propune LP.

 

Critică: se face o ideologizare excesivă a unei abordări care are mai degrabă intenții trans-ideologice, prin alegerea termenilor cu sufixul -ism și -ist (libertarianism personalist). Răspuns: Alegerea are rolul de a preveni prin conotațiile negative ale sufixelor rigidizarea abordării. Decisive pentru LP sunt re-gândire și trăirea vie personală, indiferent de scara de acțiune, a spațiului de libertate responsabilă. Aceasta poate include și reformulare conceptuală a realităților creative trăite, sub condițiile de menținere deschisă a produsului cultural respectiv, de păstrare a constrângerii obiective a realității proceselor de diferite scări având diferite roluri în viața socială, și de urmărire a obiectivului de dezvoltare cât mai amplă a unui spațiu social pentru manifestarea creativă a libertății responsabile.

 

Critici ale presupozițiilor. Răspuns: Criticile existenței unei realități pot fi depășite prin acceptarea unui timp obiectiv de viață al oricărei realități și printr-un concept complex de timp în care timpul obiectiv e numai un tip. Criticile existenței unor efecte obiective ale acțiunilor pot fi depășite printr-un concept complex de cauzalitate, adaptat abordărilor din diversele domenii știițifice actuale (de la deterministă, la stochastică, la nelinearități și bifurcații, la complementaritatea epistemică a lor) și delimitarea rezonabilă a efectelor acțiunii de cele ale altor variabile și ale contextelor acțiunii.

 

 

Concluzii

 

Ce avem de făcut din perspectiva LP este să promovăm o unitate fluidă izvorâtă din interacțiuni directe personale cu mize de scări intermediare între individual și statal. Nu ne interesează nici sistemul (organizarea instituțiilor de stat), nici anti-sistemul, ci realitatea socială generată de practici libere de facto. Persoanele angajate organizațional și/sau identitar în procese macro (ale instituțiilor statului, sau instituționalizate religios) au tendința naturală de a pune presiune pe spațiul de libertate efectivă pentru a obține resursele și serviciile de care au nevoie, cu fenomenul derivate de competiție pentru aproprierea acestui spațiu. Persoanele care nu au ieșit din mentalitatea tribală a conformismelor și mimetismelor sociale la rândul lor au tendința de eliminare ca pe un corp străin a spațiului de libertate responsabilă, indiferent de opțiunile lor din perspectivă a instituțiilor de stat și religioase. Pe de altă parte, toate entitățile sociale derivate din aceste alegeri existențiale sunt inevitabile și folositoare prin resursele și serviciile dependente de procese pe termen lung pe care le pun la dispoziție. Soluția (trans)ideologică a LP este cunoașterea acestei realități complexe și acțiunea pragmatică, adaptativă, pentru asigurarea unui spațiu liber cât mai amplu de antreprenoriat public și privat.

 

Notă metodologică. Regularitățile neinstituționalizate lente corespund regulilor informale la D. C. North, structura de ansamblu formală nespecificată corespunde rolului formal nesubstanțial al legilor la F. A. Hayek, unitatea ontologică și multiplicitatea ipostatică a sensului acțiunilor personale corespund structurii formale din dogma Sfintei Treimi, delimitarea spațiului de libertate responsabilă ca mediator al interacțiunilor dintre procesele lente de scară mare sunt o aplicare a gândirii constituționale de tip checks and balances. Idealul regândirii și trăirii vii este ce millean al neurmării conformiste a ceea ce este adevărat, aplicabil și în cazul persoanei care este Adevărul.