Ghemuită la piept ea ar vrea
să fie cât marea, să
În jur, nici pe frunte,
Să iertăm cu adevărat că iubim.
Să treacă în căldura amară
A unui sărut.
Să fie deviate de gravitaţia
Unei planete enorme.
Să o învălui ca pe un miez
Şi să aşez sămânţa, să crească
Într-o cu totul altă lume.
_________
(publicată
în revista Familia, 2008, nr. 10, p. 108, http://arhiva.revistafamilia.ro/2008/Familia_Nr_10_2008.pdf)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu