Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

miercuri, 4 septembrie 2013

Vom avea canonizări de sfinți din perioada legionară?


Este trist pentru noi ca ortodocși că având oameni ca Gafencu și Boca a trebuit să așteptăm beatificarea Monseniorului Ghika pentru a ne gândi să accelerăm puțin procesul de canonizare. Sunt oameni pentru care există îndoieli, dar sunt unii pentru care nu există nici un fel de îndoieli, precum cei menționați.

Deoarece a existat o suprapunere structurală mare ca persoane implicate între Biserică și Legiune ierarhii BOR au datoria să ia inițiativa creării unui institut pentru investigarea în detaliu a responsabilităților nominale ale celor implicați. Nimeni din stat nu va finanța o astfel de investigare, pentru că suntem conduși de comuniști și copii lor, care nu au nici un interes să evidențieze pe cine au distrus cei din tagma lor ideologică.

Avem nevoie în România de o analiză foarte documentată a fenomenului legionar, cu analize clare pe responsabilitățile personale a cât mai multor persoane, în special a celor care au suferit și/sau murit în pușcării. Iearhia BOR e prudentă în canonizarea unor oameni ca Gafencu sau Boca în absența unor astfel de analize, și bine face. Umbrele a ce au făcut colegi de generație cu ei cad și asupra oamenilor cu viață sfântă.

Situația e scăpată de sub control, avem site cu Moța și Marin ca sfinți, se instrumentalizează viața Părintelui Iustin Pârvu pentru a susține poziții anti-europene, se induce în Biserică discordie între așa ziși tradiționaliști și ecumeniști, de parcă nu toată ortodoxia ar fi întemeiată pe tradiție, cunoașteți problemele. Părerea mea este că aceste excese în recuperarea a celor care au fost buni în Legiune sub pretextul interesului național sunt manipulate extern, pentru că ele de fapt nu servesc interesului național. Lucrurile astea nu se pot spune la nivel de vârf, ar fi nediplomatic, dar se văd cu ochiul liber pentru cine e atent. Luați de ex. cartea în două volume despre viața părintelui Iustin Pârvu, luați revista Familia Ortodoxă. Sunt programe politice convergente cu poziția anti-occidentală a USL-ului din vara trecută, chiar dacă pe alte baze argumentative.

Noi românii ortodocși trebuie să avem abilitatea și hotărârea de a avea o biserică vie în condiții de libertate politică, sub ploaia asta de ispite. Politica legionară copiată după modul de organizare al Bisericii a eșuat. Un om înțelept nu ia de la capăt un experiment care a dus la dezastru. Libertatea politică favorizează mai bine credința decât dictatura, permite opțiuni mai profunde, mai clare, în privința schimbării modului de viață. Dictatura favorizează ipocrizia, de unde și crimele unor legionari. Un creștin nu ar ucide pe concetățenii lui, indiferent cât rău i-ar face. I-ar da pe seama justiției, iar dacă justiția e manipulată, ar suferi răul ca pe ceva dat de la Dumnezeu, luptând în paralel pentru schimbarea cadrului instituțional pe căi legale.

Așa cum preoții legionari creștini adevărați s-au sfințit suferind în pușcăriile comuniste, profitând de ce a dat Dumnezeu să li se întâmple, așa să se sfințească cei de acum suferind într-o societate consumistă. Cu oameni la mici și grătare chefuind când ei țin Sfânta Liturghie, cu concerte la maxim în parcul de vis-à-vis programate duminică dimineață, etc. Nu locul în care duci viața contează, ci modul în care o duci. Nu preoți supra-ponderali, nu preoți cu mașini scumpe, ci preoți ascetici ca Iustin Pârvu, preoți iubitori de oameni cu ușa deschisă la orice oră pentru oricine. E singura cale prin care vor atrage oamenii și îi vor face să-i urmeze, să-și schimbe și ei viața. Un sistem politic de tip legionar pentru a mântui o nație este calea cea largă, nu calea cea îngustă.

Nu vom avea curând canonizări de sfinți din perioada legionarilor, dar procesul care duce acolo trebuie să înceapă.



(acest articol a fost inițial publicat și apoi șters de pe site-ul contributors aici:

5 comentarii:

  1. Uitati ce am scris azi
    exact cand a fost sters comentariul:

    @Virgil Iordache
    Surprinzator articol pe acest site !
    Foarte surprinzator!

    Nu credeam ca pot citi vreodata pe acest 'blog'/site
    despre parintele Iustin Parvu sau despre Valeiu Gafencu, Arsenie Boca,

    Sau indirect despre Altii, cei nementionati:
    preotii Ilie Lacatusu, Gheorghe Calciu, Adrian Fageteanu,

    sau despre Ioan Ioanolide,

    despre marii si demnii supravietuitori ai Fenomenului-Genocid Pitesti

    Puteti sa vedeti alte comentarii la ultimul articol al domnului Tismaneanu, aici:

    http://www.contributors.ro/politica-doctrine/anticomunism-cu-geometrie-variabila-despre-cianura-morala/?replytocom=149975#respond

    CU STIMA
    CP

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc pentru comentariu. Am descoperit intre timp pe net ca Biserica Rusa a avut initiativa canonizarii lui Valeriu Gafencu, ceea imi consolideaza banuielile ca din pacate este si o strategema la mijloc, pentru atragerea Romaniei in spatiul de influenta rus sub pretexte spirituale. Trebuie mare atentie, nu trebuie sa ne lasam pacaliti. Dumnezeu sa ne ajute.

    Poate ca primul care s-ar potrivi sa fie canonizat este Arsenie Boca, nu a fost membru al legiunii. Dar in fine, e treaba ierarhilor sa gaseasca cea mai buna solutie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara,

    Cu Arsenie Boca e ceva extraordinar,
    dar exista o istorie care va genera alte probleme.
    Mai usor ar fi de canonizat fostul preot si detinut politic Ilie Lacatusu.
    (E surprinzator ce spuneti/ati aflat despre Valeriu Gafencu,
    mai ales ca pe El l-au ucis/martirizat practic 'executantii sovieticilor', de la Pantiusa-Pintilie si Nicolski in jos...)

    Sa prezint un pic problema genealogiei,
    pentru a fi inteles mai clar.
    Bunicul din partea tatalui a fost ofiter roman in Razboiul 1 mondial. (tanar intelectual)
    Fara nicio pregatire, a fost prins de trupele germane in zone argesene si dus in prizonieratul
    german. Acolo era un soi de exterminare fara violenta, mureau de foame si frig.
    A scris catre unele case regale europene, rugandu-i, sa trimita lazi cu alimente de mare valoare nutritiva,
    Si carti!
    A (fost) salvat grupul sau si s-a intors acasa din vechiul land (RFG)
    cu camasa rupta de pe el si atat.
    A fost avocat si profesor si filolog si filosof,
    A aparat zeci de oameni de stanga si la sfarsit mai de dreapta sau far politica, cazuri grele.
    A scapat greu de puscarie politica, multa vreme s-a ascuns de secu bolsevica.
    A cunoscut si 'mari comunisti' pe care a ajuns sa-i dipretuiasca repede.

    Bunicul din partea mamei a fost mai liberal si a sprijinit ochiul in anii 45.
    In Razboiul 1 a fost erou sau aproape erou, sanitar, 'Bine improprietarit de razboi'.
    Apoi in Razboiul 2 a fost ingropat de o bomba intr-o curte a sa.
    la bombardamente,
    In partea de margine de Bucuresti unde activa, a fost cautat deseori in interbelic de cei de dreapta,
    si 'rugat' insistent sa li se alature,ca era un om de onoare in 'cartier',
    Nu a facut-o si s-a temut; ocolea zonele limitrofe, era cu mare grija.

    Toate familiile noastre au fost furate de comunistii bolsevici (inclusiv de sovietici) de proprietati:
    case si multe terenuri;
    (inutil sa va spun cate milioane de eur valoreaza azi intravilanele astea si cat de putin am recuperat deja in Justitie/
    pe cale administrativa nu s-a putut din pricina ca retrocedarea de tipul asta, in Bucuresti, e rezervat numia top 1000 secu\pdl+psd+ceva_pnl
    cu impostori, oameni de paie pretins mostenitori - la 'inaintare' ).

    Ambii bunici ii considerau 'niste exaltati' pe cei de dreapta radicala din Romania interbelica,
    aveau si un ascendent de varsta si de experienta limita a razboiului,

    Poate o sa fie prea radical ce o sa va spun:
    Nu mai conteza ce au fost oamenii acestia de la Pitesti, Gherla , Aiud,
    adica unii foarte tineri de 16 ani 'din fratii' (din legiune), care n-au pus mana pe o arma in viata lor si n-au facut nimanuinici cel mai mic rau,
    sau altii taranisti sau liberali,

    dar,
    oamenii din ziua de azi, mai toti,
    nu ar rezista nici cateva ore/zeci de ore
    cum au rezistat exceptional luni de zile in iadul Pitesti (1949-1951)
    urmatorii domni:
    Nicolae Purcarea, Tache Rodas,
    prof univ ing Dan Lucinescu, prof univ ing Iulian Constantin,


    Cu stima
    CP

    RăspundețiȘtergere
  4. Articolul a fost șters de pe Contributors de ei sau de tine?

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt doi editori, unul mai șef și unul mai puțin șef. Cea mai puțin șefă l-a publicat, apoi cel mai șef l-a șters, cam după 30 min, și mi-a explicat atunci când l-am întrebat că nu este oportun și că nu crede că poate fi publicat pe contributors. I-am zis că nu e nici o problemă.

    RăspundețiȘtergere