Știința și tehnologia schimbă gândurile. Uneori poate fi cu folos, alteori
nu.
Văzând puterea acestor instrumente ajungem
să ne propunem mai ușor ceva care ne depășaște puterile. Atunci mărețul scop nu
poate fi atins cu mijloacele existente, nu ne este în puteri.
Ușorul acces la lucruri
complicate ne poate îndepărta de cele simple, care sunt foarte la îndemână. Am
putea ajunge să nu ne mai intereseaze ceea ce putem face cu ce avem, să ni se
pară prea banal. Fără a avea dorința unor
scopuri mărețe am ajunge să ne complacem într-o viață intermediară și
confortabilă, într-o plutire pe val. Să nu formulăm scopurile realiste aparent
modeste care stau oricărui om la îndemână. Să n-avem o minimă îndrăzneală, să
se așeze în noi un soi de lene, de lipsă de simțire.
Punerea în practică a științei face foarte
ușoară producerea și reproducerea de imagini. Vedem mult mai ușor imaginea a
ceea ce ne dorim trupește, crește intensitatea și frecvența lor. Mintea e mai
greu de îndepărtat de la ele.
Ne putem aminti mult mai ușor și trecutul,
ale cărui imagini arhivate ne sunt la îndemână. Filmele cu noi înșine sau în
care ne regăsim experiențe pot aduce în minte cu ușurință ceea ce am trăit
cândva, lucruri pe care nu întotdeuna ne
e de folos să le avem în minte.
Știința ne ajută să ne îndeplinim cu
ușurință de mici toate nevoile obișnuite. Efortul personal e mai scăzut, poate
avea loc o slăbire a caracterului și a voinței prin prea mare ușurință a
obținerii celor dorite. Se poate instala graba de a ți se îndeplini dorința,
hotărârea falsă de a face ceea ce vrei, în fapt de a fi robul propriilor
dorințe. Apare falsa hotărâre, grăbită, nechibzuită, de a face ceea ce ști că
nu îți face bine, alegerea unei fapte doar pentru că ești obișnuit cu plăcerea
confortabilă.
Cunoașterea științei predispune la
mândrie, pentru că nu toți dispun de această cunoaștere, iar utilizarea necritică
a tehnologiei îndeamnă la naivitate. Orice ți se dă tinzi să crezi că e bun,
fără să evaluezi. Ajungi să te crezi deosebit pentru că trăiești într-o astfel
de lume, cu un standard de viață mult peste al altor oameni. Pe acest fond poți
aluneca mai ușor spre evaluarea greșită a propriilor experiențe duhovnicești,
să te simți ales.
Pe scurt, știința și tehnologia ne-ar
putea face, și adesea ne fac, să așezăm nevoile materiale înainte de rațiune, prin
rapiditatea împlinirii dorințelor și crearea unor false nevoi. Apoi ne-ar putea
îndemna să ne asumărm mai ușor riscuri, să folosim știința fără a ști care vor
fi consecințele ei, de exemplu prin ingineria socială și biotehnologii. În
fine, forța acestor mijloace ne poate face să vrem să intrăm în istorie, să fim
stăpânii lumii, să căutăm lauda oamenilor prin puterea tehnologiei, prestigiul
cunoașterii științifice și rapiditatea comunicării.
Dar tot știința, cea a managementului și
toate tehnologiile asociate ei, ne poate ajuta să organizăm bine scopurile în
funcție de mijloace, și tot științele, cele umaniste, ne pot revela frumusețea
lucrurilor simple și a preocupărilor obișnuite, vechi ale omului, înțelegerea
culturii omenirii, a țării, a specificul locului unde viețuim.
Imaginile procesate și multiplicate
tehnologic alese și folosite cu discernământ pot ajuta la comunicarea unor
planuri realiste și folsitoare despre viitor, la convingerea unor oameni cu
care să construiești ceva bun, la fel cum memoria digitală ne ajută să învățăm
de la oamenii care nu mai sunt printre noi, sau să nu uităm erorile trecute ale
omenirii.
Dacă înțelegem tentațiile tehnologiei ne
putem căli voința rupându-ne episodic de viața obișnuită, postind și de mass-media
și social-media, de exemplu. Vom sesiza atunci imediat ce lucruri făceam doar
ca să vim văzuți de alții și câte nu făceam pentru că ni se părea că nu este
timp. Apoi, ne putem crește copiii în contact și cu natura sălbatică. Dacă
suntem orășeni putem înțelegem mai bine, cu ajutorul biologiei și ecologiei,
nevoia păstrării acelor părți naturale și tradiționale din țară și lume în care
să simțim rădăcinile istoriei omenenirii și măreția naturii care ne înconjoară.
Dacă am cunoscut limitele știnței știm că nu e nici un motiv să ne mândrim cu ea.
Puterile minții omenești ne apar ca limitate, și orice naivitate se pierde. Putem
ajunge la o atitudine matură și în privința tehnologiei. Gândirea critică în
privința celor ale științei și filosofiei sunt un fond pornind de la care am
putea deveni mai prudenți și în fața interpretării naive a propriilor trăiri
din viața duhovnicească.
Pe scurt, timpul câștigat prin mulțumirea
rapidă a nevoilor materiale folosind tehnologiile îl putem îndrepta spre exersarea
celor raționale, spre rugăciune și fapte bune. Apoi cunoașterea profundă a
științei, cu tot cu limitele ei, îndeamnă la prudență, la evitarea aplicării
unor tehnologii ale căror consecințe depline nu le cunoaștem, la monitorizarea
atentă a consecințelor acțiunilor noastre economice și sociale pentru a schimba
din vreme ce trebuie schimbat. Dacă am înțelesc cu adevărat științele, nu am
absolutizat nici una și le-am folosit pefiecare cu ce poate face și aduce,
devine limpede că nu prin știință putem stabili cursul istoriei, că e în afara
puterilor tehnologiei și știnței să ne facă stăpânii lumii, că doar modestia în
fața a ce știm și putem face cu intelectul nostru e de folos.
Știința și tehnologia e neutră în sine,
poate fi de folos sau poate fi nefolositoare.
Dar e un fapt social că în vremurile de acum
știința și tehnologia mai degrabă ne îndepărtează de folosirea lucrurilor
simple și ne împing spre folosirea unora pe care nu le cunoaștem, în care avem
încredere fără evaluare critică. Ele ne fac mai dependenți de o autoritatea
seculară difuză care ne spune că ceva e
bun și folositor, care nu aduce în discuție comparativ și echilibrat avantajele
și dezavantajele.
În astfel de vremuri prudența și lipsa de
grabă ar putea fi de folos. A nu ne duce repede după gândurile care vin din
lumea științei și tehnologiei în întâmpinarea nevoilor noastre. Ele vine ca
stropii de ploaie asupra unui om care se află pe drumul său. Udă pământul, ajută
recolta, umplu fântânile. Când nu ne oprim speriați sau admirativi la fiecare
strop și pală de vânt putem urma drumul dat de gândul profund.
Când toate sunt în căușul palmei acestui
gând putem uneori să ne ridicăm fața, ca
să fie stropită de ploaie, bucurându-ne.
Dumnezeu să ne lumineze
ochii gândului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu