Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

joi, 20 aprilie 2017

Statul român e tratat ca un joc piramidal mai special

Pentru prea mulți români statul e un joc piramidal mai special. Trebuie luat de la el cat mai mult dând cât mai puțin. Victimele, fraierii, sunt cei care iau in serios notiunea de serviciu public si merit. De la cei mai mici sefi la cei mai mari practica e să îsi fidelizeze oamenii "lor" pe banii statului dând funcții fără acoperire in faptele facute de cine le deține. Daca ar inerca sa organizeze fie si o covrigarie privată ar eșua, dar la stat sunt mari coordonatori.

Cine cere seriozitate e repede urât de oamenii care se complac într-un caracter de slugă și caută un stăpân care să aibă grijă de ei. Susținerea sa va fi doar de la distanță, de către alții care speră că această mocirlă cu petice de uscat ici-colo se poate asana. Adesea susținătorii îl tratează iresponsabil, ca pe un lider mesianic, în loc să înțeleagă că trebuie să fie asemenea lui, oameni maturi, pe picioarele lor, că omul acela are doar un job.

Motoarele acestui sistem sunt sărăcia, infantilizarea prin sistemul de educație, incompetența profesională a oamenilor, lăcomia, slava deșartă. Primul e obiectiv, celelalte două sunt planificate deliberat de către stăpânii din stat, ultimele sunt motivații personale asumate liber. Chiar și în absența motivațiilor personale oamenii se simt constrânși de sărăcie și sunt încurajați să reproducă tiparele comportamentale distrugătoare pentru țară.

Universitățile sunt doar un caz particular al acestei situatii generale din care nu se poate ieși prea curând. Consecința asupra studenților este demotivarea în privința învățării și inducerea părerii că ce contează realmente e să-ți găsești protectorul potrivit, să te încadrezi în sistem.

Tot ce mi se pare că se poate face e sa tii in viata mici enclave civilizate in asteptarea crizelor periodice inevitabile când datoriile acumulate de sistem riscă sa devina prea mari si trebuie facut ceva, sa treci haosul agresiv care se instalează în crize si să schimbi rapid ce poți câtă vreme stăpanii de slugi nu mai au ce imparții, mai mult decât vor putea ei distruge înapoi după ce preiau puterea.

O altă soluție personală pentru cine nu vrea stăpân sau slugă, ori să meargă împotriva curentului general, e să se integreze intr-o societate de oameni mai serioși. Ceea ce din fiecare generație tot mai mulți tineri talentați și muncitori fac.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu