Să nu facem din dragostea de ţară un prilej de tristeţe

Am găsit acest text în cutia poștală.

“125. Seneca îl salută pe dragul său Lucilius

1.      Îmi spui că suferi datorită nedreptăţilor din ţară, că meritul nu are nici o importanţă, că Dumnezeu şi-a întors faţa de la România. Cred că ţine de modul de viaţă creștin să nu pretinzi că ştii şi comunici altora planul lui Dumnezeu în privinţa ta, a ţării sau a lumii, indiferent cât de intens ar putea fi sentimentul subiectiv al certitudinii.

2.      Iată: afară plouă de rupte, iar după Florii a fost la fel, în timp ce cu o zi în urmă era soare. E acesta un semn ? Nu ştiu, indiferent de sentimentele subiective pe care le putem avea. Echivalentul secular este să laşi mereu deschisă poarta către posibilitatea de a te înşela în evaluarea şi decizia ta, să fii atent, sau măcar să nu sufoci opiniile diferite cu privire la mersul lucrurilor. Chiar şi atunci, tocmai atunci, când mai există una singură. Argumentul lui John Stuart Mill în privinţa libertăţii de exprimare, a încurajării opiniilor diferite în democraţii e o ilustrare clasică a acestei valori şi prudenţe.

3.      Din încălcarea acestei reguli se naşte slujirea oarbă a stăpânilor lumeşti la diferite scări de organizare socială. De aici vin risipirea prostească a propriilor talente, sau pur şi simplu slujirea răului. Între relativism şi autoritarism se află calea fină a înţelepciunii practice. Ea nu e o cale pre-existentă, pe care să o poţi arăta de la distanţă. Ea e un drum care se croieşte pas cu pas, cu fiecare decizie în parte, într-o lume ale cărei contexte de viaţă personală sau social-politică sunt irepetabile.

4.      A fi rapid, a merge în timp real pe calea asta mi se pare un ideal pe care merită să ni-l propunem. Liderii cu certitudini sunt periculoși. Un lider folositor ştie să inducă necesarele sentimente de siguranţă şi mobilizare în vederea atingerii unui scop fără să omoare atitudinea rezervată, gândirea critică, bunul simţ şi înţelepciunea.

5.      Îmi scri că statul a devenit un joc piramidal mai special. Că oamenii vor să ia de la el cât mai mult dând cât mai puțin. Că victimele sunt cei care iau in serios noțiunea de serviciu public si merit. Dar când a fost altfel în asemenea vremuri ? De la cei mai mici șefi la cei mai mari practica e să își fidelizeze oamenii "lor" pe banii statului dând funcții fără acoperire în faptele facute de cine le deține. Așa este mereu când de stat se ocupă oameni care nu au avut succese private independente.

6.      Cine cere seriozitate e repede urât de oamenii care se complac într-un caracter de slugă și caută un stăpân care să aibă grijă de ei. Susținerea sa va fi doar de la distanță, de către alții care speră că această mocirlă cu petice de uscat ici-colo se poate asana. Adesea susținătorii îl tratează iresponsabil, ca pe un lider mesianic, în loc să înțeleagă că trebuie să fie asemenea lui, oameni maturi, pe picioarele lor, că omul acela doar servește pe ceialalți.

7.      Motoarele acestui sistem sunt sărăcia, infantilizarea prin sistemul de educație, incompetența profesională a oamenilor, lăcomia, slava deșartă. Primul e obiectiv, celelalte două sunt planificate deliberat de către stăpânii din stat, ultimele sunt motivații personale asumate liber. Chiar și în absența motivațiilor personale oamenii se simt constrânși de sărăcie și sunt încurajați să reproducă tiparele comportamentale distrugătoare pentru țară.

8.      Tot ce se poate face e să ții în viață mici enclave civilizate în așteptarea crizelor periodice inevitabile când datoriile acumulateriscă sa devină prea mari și trebuie facut ceva. Apoi să treci haosul agresiv care se instalează în crize și să schimbi rapid ce poți câtă vreme stăpanii de slugi nu mai au ce împărții. Să faci mai mult decât vor putea ei distruge după ce preiau puterea.

9.      Pari a crede că umilitatea oamenilor în Biserică e de vină pentru slugărnicia multora în  faţă celor puternici și rapace. Crede-mă, nu am nici o dificultate să practic cele mai umile poziţii şi atitudini în ritualurile religioase. N-are nici o implicaţie socială, economică sau politică. Te închini şi îngenunchezi Celui care S-a răstignit pe cruce. Săruţi simbolic mâna Lui.

10.  Faptul că o faci împreună cu semeni de toate felurile mi se pare minunat. Tot ce interesează e viitorul, care e la fel de deschis pentru fiecare. Când ieşi în lume privești în jur cu o anumită compasiune blândă. La început răutăţile tind să te întristeze. Cu timpul înţelegi că sunt un semn de suferinţă interioară şi căutarea soluţiilor constructive devine un mod de viaţă natural.

11.  Întreabă-te aşadar de ce suferi. De ce nu ai pace interioară, care e răul. Nu cumva crezi că dacă cel pe care-l ști înţelept face ceva contingent crezi că trebuie să faci și tu ? Nu cumva dacă el adoptă un compromis din poziţia înaltă pe care o deține, înţelegi că ai şi tu de făcut unul ? El se poartă astfel tocmai pentru ca tu să nu trebuiască să o faci.

12.  Priveşte în jur. Cine e educat în valorile democraţiei liberale, ştiinţei, filosofiei, societăţii civile poate îmbrăţişa cu ușurință modul ortodox de viață. Dar cine a crescut doar citind catehismul creştinului ortodox cu greu va face pasul către știință și gândire critică. Înseamnă asta că cel de-al doilea mod de viață e mai puțin bun ? Înseamnă doar că dacă vrei şi bunurile lumești superioare trebuie să ţii în viaţă felul de societate care le face posibile, între care şi un anumit fel de a face politică. Acest fel de a face politică nu-l vei găsi în tradiția creștin ortodoxă.

13.  Ideea de politician ca om în serviciu public are conotaţii mai degrabă protestante. Nu trebuie să te sperie realitatea asta. O instituţie care lucrează la scara miilor de ani nu se va schimba în urma unor evenimente cu durata deceniilor. Când transmisiile în direct ale slujbelor de la Putna ajung la un milion de vizionări şi zeci de mii de aprecieri, de ce și-ar schimba cineva modul de abordare ?  Democraţia liberală va trebui să dovedească faptul că e viabilă, că poate supravieţui, că nu se distruge singură.

14.  De altfel, mulţi creştini ortodocşi, cei nepracticanţi cum se spune, îmbrăţişează fără să ştie opţiuni protestante. Atât în relaţia cu Dumnezeu, cât şi cu cei care oficiază. Preoții sunt tratați ca simpli angajați ai statului, iar dialogul lor cu transcendentul e doar direct, personal. Cum climatul politic şi civilizaţional actual nu avantajează cu nimic modul de viaţă ortodox durabilitatea sa socială statistic vorbind e precară. Ea depinde de hotărârea şi înţelepciunea acelei minorităţi care încearcă să-l practice, de putința celor puțini de a lumina în jur, de a furniza modele relevante în împrejurările actuale.

15.  Dacă doar mântuirea o cauţi nu ai nevoie de un stat şi nici de legi. Nu se pune problema unui acord între creștini cu privire la regulile morale rezultat din vreo discuție. Nu e nici o deliberare și nici o negociere, nici o supunere față de vreo majoritate. Fiecare face numai ce vrea el sau ea, în deplină libertate, fără nici o constrângere din partea vreunei autorități. Nu avem nevoie pentru cele mai înalte scopuri de societate civilă. Se întâmplă ca vremurile să fie în vreun fel ? Lăsăm vremurile să-şi vadă de drumul lor.

16.  Convergența regulilor noastre vine din acceptarea celor formulate de persoane transcendente, la care ne raportăm fiecare în parte. Acceptarea lor o facem din dragoste, dintr-o relație cu Dumnezeu. Creștinii nu au nevoie de nici un sistem redistributiv pentru dreptate socială.

17.  Vrei și altceva decât mântuirea, vrei o ţară ? Atunci trebuie să ai un stat. Cum vrei să ai o ţară fără să fie organizată ? Dacă nu-ţi place cine şi cum o conduce fă-o tu altfel, cu pace şi dragoste. Nu poţi fi libertarian, îţi trebuie bunurile publice despre care îmi scrii ? Atunci ai calea creştin-democraţiei. Dacă te leneveşti nu îţi va folosi la nimic.

18.  Ascultă ce spune un prieten al nostru: “În fond, conflictul dintre elita adevărată și cea falsă exprimă tensiunea dintre valorile autentice și cele siluite. Orice personalitate din elita reală își dorește creație, nu epigonism, libertate, nu anarhie, credință fără fanatism, solidaritate fără colectivism, occidentalizare fără distrugerea tradiției adevărate, rafinament, nu ostentație parvenită, decomunizare democratică și o selecție socială pe merit, nu prin obediență partinică. Asta e miza confruntării.”

19.  Ca şi voi, şi eu îmi iubesc ţara și vreau să prospere. Dar să nu facem din această calitate - pentru unii, ori slăbiciune - pentru alţii, un motiv de tristeţe.

Rămâi cu bine.”

Mi s-a părut interesant.