Specific creștinilor este transformarea lumii în carte, citirea prin orice obiect și comportament a mai mult decât obiectualitatea și facticitatea lui. O citire nediscursivă, trăită, dar care foarte ușor poate fi și explicată, simplificând-o nepermis prin comunicare, dar făcând-o astfel treaptă de scară pentru cei care au nevoie să urce.
A mânca poate fi perceput ca un fapt animalic, de unde și dorința acelora de a fi exercitat strict privat. A mânca și a defeca sunt simetrice și de ascuns. Doar inocența animalică lipsește, restul rămâne animalic. Există, totuși, o doză de spiritualitate în acest comportament, la nivelul unor reguli însușite ne-responsabil, al unui supraeu.
A mânca poate fi a te droga. Iar cel mai subtil mod de a te minți că este doar asta e să îl practici citind. Tu ești o persoană înalt spirituală, cu o mână ții Biblia citind epistole, iar cu cealaltă umbli în castronul cu floricele, în cazul cel mai bun.
Pentru omul zis civilizat, a mânca este prilej de socializare. Bucuria de a fi cu cei dragi, sau simplă întâlnire de afaceri. Uneori și etalare de statut, după firea fiecăruia, cu cine și unde stă în jurul mesei devenite obsesii de organizare, sau eventuale jigniri de neuitat pe viață.
Gestionarea modului de a mânca într-o instituție ține de cultura organizațională și arată valorile instituției. Se poate mânca, singur sau pe bisericuțe, salam pe ziar sau tocănița din casoletă adusă de acasă, ca în Universitatea din București, se poate mânca pe fugă între două activități care trebuiau făcute ieri, sau se poate crea infrastructura minimală necesară întâlnirii angajaților cu prilejul mesei, discuțiilor informale, spațiul, forumul fizic necesar unei comunități, ca în orice Universitate din țările cu tradiție academică, sau din țările în care se dorește o viață academică nu doar declarativ, ci și real, exprimat în bugetul educației și modul lui de executare.
Situația scientistului, ca tot ce se află în această zonă, frizează patologicul: el însuși va fi mâncat la un moment dat, după moarte, reintegrându-se astfel circuitelor biogeochimice. El însuși, sistemul macromolecular organizat ierarhic. A mânca este o pregătire pentru formarea unor legături covalente, salt catabolic întru anabolism. Aparent doar tembel, scientistul e și oarecum ipocrit, e de ajuns să îl observi la masă, va ști să aprecieze un vin bun, dincolo de conexiunea cauzală cu CH3-CH2-OH.
Pentru creștin a mânca și a te ruga sunt inseparabile, a nu spune rugăciunea la masă este un păcat. Prilejul de a te hrăni vine de la Domnul, și nu trebuie să ne surprindă ca a primi la masă este o faptă bună omniprezentă în textele creștine (această omniprezență va fi interpretată prin grila mentalității fiecăruia, după cum se raportează el însuși la a mânca, drept argument pentru propriul mod de viață). Dar pentru creștin de la Domnul primim ființă, iar prin hrană ne întreținem ființa, facem un gest de în-ființare. A mânca este repetiție pentru împărtășanie, simbol al acesteia. A nu mânca pentru a te desființa este păcatul major, al sinuciderii. A nu mânca pentru a te curăți de patimi pe drumul spre îndumnezeire, a posti, a mânca minimal, este unul dintre rosturile în-ființării trupești.
Ca orice alt fapt, a mânca sau a nu mânca poate fi otravă sau medicament, după modul de folosire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu