Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

luni, 11 aprilie 2016

De ce susţin finalizarea noii Catedrale Patriarhale

M-am întors ieri dintr-un sat sărac, un loc plin de har unde am participat la Sfânta Liturghie. Cine merge prin ţară în oraşe mici şi sate nu poate să nu sesizeze că singura (absolut singura) formă de consolidare a capitalului social în astfel de zone este în condiţiile precarităţii sisetmului educaţional şi a sistemului politic viaţa religioasă, iar aici rolul BOR este unul major.

Tot tam-tam-ul legat de noua Catedrală Patriarhală vine din oraşele mari, unde lumea s-a obişnuit cu buzunarele relativ pline (comparativ cu ce e în provincie), proiecte individualiste de viaţă şi un capitalul social tot mai destructurat. Clipul trupei Taxi este o manifestare a acestui mod de viaţă, a omului post-modern.

Aşa cum "Levantul" e scris în cheie arhaizantă, aşa clipul e conceput în cheia smereniei. E un take-over de business mediatic al unui termen care agaţă comercial mulţi români datorită existenţei şi funcţionalităţii Bisericii. Nu este un act de rea intenţie, e un simplu surfing, un mod de viaţă, plutire pe valorile tradiţionale ca să-ţi vinzi concertele şi cărţile şi spectacolele într-o societate a mall-ului internaţionalizat. E încadrabil în acelaşi tip de produse culturale cum sunt caricaturile din Charlie Hebdo cu scandal.

Faptul că în clip se dă termenului o conotaţie pozitivă e o pliere pe piaţa românească, unde nu se vinde ironizarea religiei. Când se va vinde miştoul o să apară şi el: "Foaie verde de Hristos / hai vino la bal frumos / să te-arunc în sus şi jos / C-astăzi am o zi smerită / Şi te ţuc într-o clipită", etc. Cum se va vinde batjocura nimic nu va opri producerea ei pe scară largă. Asta e societatea în care trăim. E normalitatea ei.

Drepturile omului apărute ca o adaptare culturală pentru susţinerea altruismului celor care le-au inventat pot fi şi sunt folosite şi în alte procese – pentru notorietate, pentru status social, chiar şi pentru interese legate de corupţie cum am văzut recent în lumea politică românească. Sunt instrumentalizate pentru diferite retorici, iar efectele sunt nişte costuri pe care ni le asumăm ca să putem face bine altori oameni folosindu-ne de drepturile omului. De aceea pentru a fi o invenţie eficientă trebuie să le folosim cât mai intens în facerea de bine.

Totuşi, o ţară nu poate funcţiona fără o reţea socială puternică, fără încredere între oameni în jurul unor idealuri comune. Ce surse de consolidare a capitalului social funcţionează în oraşele mari ?

1)      tentative de concepere a unui proiect capitalist de ţară în context european, până acum cam eşuat într-un jaf generalizat. Să vedem ce va fi după ce termină justiţia treaba. Şi să vedem ce ar mai rămâne dacă ar tăia UE banii pentru Ro.

2)      tentative de proiectare a unui plan de dezvoltare durabilă şi a unei conştiinţe de mediu, eco. Dacă s-ar tăia banii naţionali ONG-urilor şi cei europeni pentru asta n-ar mai rămâne aproape nimic. Doar vechii ecologişti munţomani şi alţi iubitori de natură, pescari, ciclişti, etc. Restul care derulează proiecte pe bani s-ar reprofila rapid. Cum s-a umflat piaţa iubirii intense de natură, aşa s-ar şi dezumfla. Ar rămâne cei care cheltuie şi acum din buzunar ca să facă ceva pentru natură - nu mai mult de câteva mii de oameni cred, poate zece mii.

3)      foştii comunişti, nostalgici. Nu cred că e nimeni care să dorească să ne consolidăm relaţiile de încredere unii în alţii pe direcţia asta.

4)      ortodocşii filoruşi naţionalişti anti-europeni, filolegionari, etc. La fel de indezirabili ca sursă de capital social pe plan naţional precum comuniştii.

Observăm că în acest context singura agendă comună pe termen scurt a cetăţenilor din rural, oraşe mici şi marile oraşe poate fi un pic de emulaţie naţională catalizată de Biserică, idei cum e unirea cu Modova, chestiuni de acest gen. Adică pe linia proiectului naţional originar.

Având în vedere deschiderea europeană a Preafericitului Daniel care garantează că BOR nu va balansa spre Rusia investiţia în finalizarea Catedralei care a fost plănuită chiar de regele Ferdinand dă un respiro identităţii naţionale fără nici un risc de abordare extremistă şi poate fi văzută ca un teren pregătitor în dezvoltarea direcţiilor 1 şi 2 de consolidare pe căi moderne a capitalului social naţional.

Nu datorită activităţii Bisericii proiectele 1 şi 2 sunt în pioneze în România, ci datorită felului incompetent şi imoral în care au fost concepute şi puse în practică, cu gândul doar la banii pentru elita care le-a controlat.

Dincolo de interesul personal ca ortodox creştin susţin finalizarea investiţiei măcar la roşu până la aniversarea unui centenar de la marea unire din considerentele de mai sus. Sunt interesat foarte mult de proiectele 1 şi 2, le-aş vrea realizate cât mai curâbnd, dar am îndoieli că ele pot susţine de unele singure România mai devreme de următorii 20-30 de ani.


Tot ce putem face cei care suntem creştini e să ne vedem de treaba noastră, de normalitatea noastră, la fel cum oamenii post-moderni îşi văd de a lor, să dialogăm ca să ne putem înţelege mai bine unii pe alţii, şi să colaborăm pentru obiective comune de interes tactic şi operaţional (autostrăzi, sistem educaţional, sistem de sănătate, apărare, etc). Ca mijloc pentru consolidarea capitalului social naţional noua Catedrală Patriarhală este un astfel de obiecti tactic de interes comun.