Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

marți, 27 martie 2018

Natura şi dragostea

Ce este dragostea de natură ? Nu ştim prea clar. Natura tace. Inimile noastre bat. Inimile noastre bat pentru ea.

Natura ne oferă resurse, dar mai presus de ele ne oferă bucurie celor care o iubim. Bucuria vine din dragostea noastră pentru ea. Un peisaj minunat, o mare la răsărit, o floare în grădină, fiecare ne vorbeşte, ne spune ceva inexprimabil în cuvinte.

Zilele trecută a fost ora Pământului şi mulţi oameni au stins luminile în semn de respect pentru natură. Am fost printre aceşti oameni şi am văzut bucuria lor, grija lor. Acolo era chiar vorba de dragoste, Acolo era şi multă bucurie.

Bucuria este una singură, formele ei numai sunt mai multe. Trebuie să fie o legătură între dragostea de natură şi dragostea de oameni. Care să fie oare această legătură ?

Să privim puţin la oamenii îndrăgostiţi.  Dragostea fiecăruia nu ingradeste libertatea celuilalt, se bucură si de apropiere si de distanță, are încredere desăvârșita, încurajează fapta bună si iartă greșeala, îmbrățișează fără să tulbure, iar dacă asta nu se poate atunci se abtine.

Dragostea umple de recunoștință si are aripi de bucurie, tace mult si vorbeste doar cât e nevoie, unul zâmbește in gând si celălalt zâmbește la fel fără să stie unul de altul altfel decât prin dragoste.

În amândoi se revarsă acelasi har în acelaşi timp şi devin una. Dragostea dintre oameni pereche este prin harul lui Dumnezeu, rânduită să fie.

La ora Pământului îndrăgostiţii de natură i-au scris acesteia o scrisoare :

Draga mea Natură,

[…] Mi-am construit viaţa în jurul tău şi nici măcar o clipă nu am stat să mă gândesc dacă ţie îţi este bine. Când tu m-ai hrănit, eu am înfulecat. Când tu mi-ai potolit setea, eu te-am secat. Tu mi-ai oferit libertatea, iar eu te-am îngrădit. Pentru asta, îmi pare rău. [...]

Mi-a plăcut să cred că sunt conectat la totul în jurul meu, fără să îmi dau seama că am ratat cea mai importantă conexiune: cu tine. [...]

Vreau să cunosc mai multe despre tine, vreau să petrecem mai mult timp împreună, vreau să ne bucurăm unul de celălalt cât mai mult. […] Vreau să fim conectaţi.”

Omul”

Un îndrăgostit de Dumnezeu i-a scris şi el o scrisoare, pe care o citim uneori şi noi nevrednicii:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moște­nirea lor. Nu am lacrimi mângâie­toa­re, Stăpâne. [...]

Te-am părăsit, Doam­ne; să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea mea. [...] S-a răcit ini­ma mea de atâtea ispite și nu poate să se înfier­bânte cu lacrimile dra­gostei celei pentru Tine. [...]

[...] Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în ne­cazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri mă învrednicește și pe mine, nevrednicul, cu harul și cu iubirea de oameni a Mân­tuitorului nos­tru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.

                                                                                                                        un om”

Iată cum seamănă în felul cum îşi aşează gândurile oamenii care iubesc.

Ce este dragostea de natură ? Începem să înţelegem. Dragostea de natură pare să fie un dar de la Dumnezeu, pe care o vreme nu ştim de unde îl avem. Când aflăm natura ne devine carte. Putem citi în ea grija Lui pentru noi şi bucuria cea mare.


Natura e bucurie, omul e bucurie, lumea e bucurie.




sâmbătă, 17 martie 2018

Un posibil obiectiv de ţară : educaţia şi cercetarea policentrice



În loc să ne batem pe România ca pe un câine tot mai mort poate că ar fi de folos să acceptăm realitatea diversităţii felurilor în care vedem lumea. Din perspectiva intereselor cetăţenilor e limpede că risipa generală de energie în dispute nu foloseşte nimănui.

Nu suntem încurajaţi să acceptăm asta pentru că statul are nevoie de o viziune comună unificatoare care să susţină mobilizarea eficientă în împrejurări cheie şi comportamentul conformist în raport cu instituţiile puterii. Tensiunile nu rezultă din dorinţa oamenilor de a sta protestând pe străzi sau de a urî pe alţii manipulaţi de televiziuni, ci din diferenţele de viziune ale elitelor politice, la rândul lor susţinute de opţiuni de politică externă diferite, cu toată instrumentaţia de propagandă aferentă pusă la dispoziţiei.

Pornesc de la presupoziţia că elitele statului şi ceel politice, de orice fel ar fi ele, doresc o ţară cât mai bogată din care să poată extrage resurse cât mai multe. Felul în care procedează, sărăcind ţara şi oamenii, ar denota că nu ştiu să acţioneze altfel. Presupun că dacă ar şti cum să acţioneze altfel, mai favorabil contribuabililor fără lezarea propriilor lor interese personale, ar face-o.

În acest text sugerez un mod de a construi o viziune comună unificatoare fără un singur centru de autoritate asupra cunoaşterii şi valorilor. Acesta ar fi un model în care disputele asociate diferenţelor nu pot escalada către un prag autodistructiv, permiţând o producţie economică şi culturală mai mare.

Să vedem împreună un model al reprezentărilor asupra lumii şi să evaluăm fezabilitatea asumării unui obiectiv de educaţie şi cercetare prin prisma unui astfel de model.

1 Un model al reprezentărilor asupra lumii cu trei centre de autoritate

O primă observaţie ar fi că filosofia si teologia academică nu sunt în mod propriu alocabile ştiintelor umaniste. Prima e un server al tuturor stiintelor de la fizică la filologie si al cunoasterii comune cu software construit de om. A doua e un server complementar primului cu software complet diferit.

Schema de mai jos reprezintă un model al relaţiei dintre cercetarea ştiinţifică, filosofică şi teologică şi raportul lor cu cunoaşterea comună.


Comentarii pornind de la schemă:
·         Cercetarea ştiinţifică descrie fapte prin observaţii la scările spaţio-temporale micro, mezo şi macro, cunoaşterea comună e centrată pe scara mezo, specifică organismului uman. Cercetarea filosofică şi teologică încearcă să rezolve probleme transversale (eng. cross-cutting) pe corpurile de cunoaştere comună şi ştiinţifică.
·         Zona cu culoare verde este a problemelor de scară mică, asociate unor probleme relevante într-o anumită perioadă istorică (ex. problema speciei biologice, problema interpretării mecanicii cuantice, interpretarea teologică a teoriei evoluţiei, interpretarea rezultatelor fiziciii contemporane, teorii ontice regionale ale diferitelor domenii ştiinţifice, implicaţii etice ale rezultatelor diferitelor domenii ştiinţifice). Problemele de scară mică tind să fie considerate probleme filosofice sau teologice, nu probleme ale filosofiei sau teologiei în sens propriu. Problemele de scară mică sunt cele cu relevanţă practică uşor perceptibilă, cu impact pe termen scurt în societate.
·         Zona cu culoare neagră din cunoaşterea filosofică şi teologică şi nivelurile apropiate ei constituie cercetarea fundamentale filosofică şi teologică. Este zona problemelor de scară mare abordate pe perioade lungi în istoria filosofiei şi teologiei. Miza practică pe termen scurt a acestor zone este întreţinerea practicilor acceptabile, a standardelor de rigoare, a metodologiilor verificate fără care în zona verde nu se poate face nimic riguros.
·         Zona cu culoare roşie este zona probabil cea mai puţin dezvoltată, mediatoare între rezultatele cercetării fundamentale şi rezultatele cercetării filosofice şi teologice cu relevanţă practică imediată.
·         Stilurile metodelor filosofice şi teologice pot fi mai riguroase, apropiate de stilul cunoaşterii comune (idealul filosofiei care răspunde problemelor existenţiale ale omului formulate în cunoaşterea comună(, sau mai riguroase, teoretice, apropiate de stilul ştiinţei (idealul filosofiei ca ştiinţă).

1.1 Filosofia şi teologia cresc eficiența si eficacitatea producerii şi aplicării cunoaşterii ştiinţifice

Cercetarea in filosofie şi teologie la interfața cu disciplinele stiintifice si relația dintre cele două “servere » au o miză practică mare prin efectele asupra producției de cunoastere stiintifică si asupra felului cum e aplicată. Ar trebui finanțată la nivelul celei din domeniile stiintifice.
Câteva căi prin care filosofia creste eficiența si eficacitatea stiintei:
1.      Reduce competiția distructivă între abordări, scoli in cadrul disciplinelor prin lămurirea complementaritatii presupozitiilor si metodelor. Cu o cultură filosofică minimală nu s-ar fi ajuns la marginalizarea taxonomiei si sistematicii si la dominația reductionismului chimic si fizic in biologie.
2.      Catalizeaza cercetările interdisciplinare prin reducerea costurilor de comunicare, de întelegere a limbajelor tehnice specifice, a diferențelor principiale de abordare si conceptualizare a realității. Fără analiza fundamentelor disciplinelor dialogul intre oamenii de stiintă din diferite domenii cu potential de competiție pe resurse e mai mult unul al surzilor. Cazul stiintelor mediului e tipic, cu dificultatile mari de a face ceva împreună pentru a rezolva probleme complexe.
3.      Permite conturarea unor idei teoretice noi in cercetări transdisciplinare, idei cu rol de punte coerentizatoare, care nu există in nici o disciplină anume. Nu poți veni cu asa ceva fără o imagine asupra structurilor teoretice disciplinare, a stadiului de maturitate teoretică, asupra a ce se poate preta pentru a depăsi ce există pentru rezolvarea unor probleme complexe formulate in limbaj comun in societate.

Pe scurt, filosofia scade costurile cercetării la scara programelor si a comunității academice si ridică gradul de complexitate al problemelor abordabile la un moment dat.

Filosofia are un rol autocatalitic şi în cunoaşterea comună. Gândirea critică pe care o susţine ajută la reciclarea ideilor, descompune proiectele asumate eşuate practic permiţând formularea unora noi, dezavantajează încremenirea în proiect. Rolul ei este aici asemenea descompunătorilor dintr-un ecosistem, fără de care nici un rest de materie organică moartă nu ar mai ajunge să furnizeze nutrienţii necesare pentru creşterea plantelor din următoarele generaţii.

Teologia stabilizează comportamentul moral al celor care îşi asumă existenţial adevărul ei, reduce competiţia distructivă în toate domeniile vieţii, inclusiv în ştiinţă şi filosofie, prin contextualizarea mizelor din domeniile respective ca părţi dntr-un proiect de scară existenţială globală care nu trebuie subminat şi îndeamnă la discernământ în aplicarea rezultatelor din ştiinţă şi filosofie. O schiţă analitică a contribuţiilor acestui domeniu al cunoaşterii depăşeşte zona mea de competenţă.

1.2 Diversitatea tipurilor de viziuni asupra lumii legitime public într-o astfel de cultură

În tabelul de mai jos avem o matrice de conectivitate care exprimă relaţiile culturale dintre diferitele tipuri de reprezentări:
·         1_2, 1_3, 1_4 Reprezentări din perspectiva cunoaşterii comune asupra cunoaşterii ştiinţifice, filosofice şi teologice;
·         2_1, 2_3, 2_4 Reprezentări din perspectiva cunoaşterii ştiinţifice asupra cunoaşterii comune, filosofice şi teologice;
·         3_1, 3_2, 3_4 Reprezentări din perspectiva cunoaşterii filosofice asupra cunoaşterii comune, ştiinţifice şi teologice;
·         4_1, 4_2, 4_3 Reprezentări din perspectiva cunoaşterii teologice asupra cunoaşterii comune, ştiinţfice şi filosofice;
·         1_1, 2_2, 3_3, 4_4 Reprezentări ale diferitelor sub-tipuri de cunoaşteri asupra altor sub-tipuri din aceeaşi categorie.


1 Cunoaştere comună
2 Cunoaştere ştiinţifică
3 Cunoaştere filosofică
4 Cunoaştere teologică
1
1_1
1_2
1_3
1_4
2
2_1
2_2
2_3
2_4
3
3_1
3_2
3_3
3_4
4
4_1
4_2
4_3
4_4

Din combinarea diferitelor tipuri de reprezentări într-un mod mai mult sau mai puţin coerent în construcţia identitară a oamenilor, cu feluri poate uşor diferite de a înţelege ceea ce înseamnă coerenţă, rezultă viziunea fiecăruia asupra lumii. Diversitatea acestor viziuni este o bogăţie a naţiunii, sursa adaptabilităţii ei la schimbările din mediul exterior, a rezistenţei la şocuri culturale cu toate implicaţiilor lor economice.

Zona asumărilor fundamentale este în această abordare zona privată şi grupală social, iar statul este cel care asigură cadrul formal instituţional pentru funcţionarea vieţii private şi grupale, asemenea unui cofraj de ouă în care aşezi ouăle. Cofrajul e decisiv pentru transportul ouălelor în timp. Nu mai spargi ouăle ca să încerci să creezi unul singur mai mare, statul. Fiecare îşi vede de viaţa lui. Va apăra statul pentru că strămoşii lui l-au construit, pentru că el îl construieşte, pentru că îi e de folos, pentru că le va fi de folos copiilor lui, nu pentru că şi-l apropriază personal proiectând identitatea personală într-o identitate publică impusă tuturor con-cetăţenilor.

Ceea ce interesează în gândirea educaţiei şi cercetării publice este caracterul acceptabil social al tuturor acestor tipuri de reprezentări. Conţinutul lor poate fi sau nu cunoscut în mod riguros în etapa de asumare a unui astfel de obiectiv. Cunoaşterea la standarde ştiinţifice a acestor relaţii în cultura naţională este un obiectiv strategic de cercetare naţională.

Stabilirea ca acceptabile social a tuturor perspectivelor reduce tensiunile publice dintre adepţii  perspectivelor diferite. De exemplu, grupurile care nu au nimic de a face cu asumarea cunoaşterii teologică şi o interpretează din perspectivă ştiinţifică sau filosofică nu sunt legitimaţi să escaladeze dispute cu grupuri care interpretează teologic cunoaşterea ştiinţifică şi filosofică, asumând-o autentic doar pe prima.

2 Fezabilitatea asumării obiectivului în context geopolitic

Miza statală a modului de proiectare a educaţiei şi cercetării este tipul de ieologie care fundamentează unitatea modului de gândire al naţiunii.

Pentru o democraţie liberală sistemul cu verificări şi contraponderi între corpurile de cunoaştere ştinţifică, filosofică şi teologică propus mai sus sunt de părere că este cel mai potrivit pentru stabilitatea pe termen lung. Valoarile majore pe care la proiectează în spaţiul public şi în mentalitatea oamenilor sunt pluralismul, gândirea critică, toleranţa, unitatea în diversitate.

Pot fi numite unele patologii structurale ale modului de structurare a educţaiei şi cercetării în ştiinţă, filosofie şi teologie din perspectiva funcţionării optime a unei democraţii liberale:
·         eliminarea polului teologic. Facilitează apariţia fundamentalismelor filosofico-ştiinţifice de tipul socialismului ştiinţific.
·         eliminarea polului filosofic. Facilitează apariţia fundamentalismelor teocentrice cu subordonarea cunoaşteri ştiinţifice celei religioase.
·         eliminarea polurilor filosofic şi teologic. Facilitează scientisme relativiste care pentru a susţine valorile morale asumate social virează în autoritarisme ale corectitudinii politice.
·         discreditarea autorităţii ştiinţei. Duce la stagnare în dezvoltarea tehnologică economică, la subdezvoltare şi reducerea competitivităţii în context global, la subminarea securităţii naţionale prin reducerea puterii statului.

Riscul asumării naţionale a unui model cu contraponderi între filosofie, ştiinţă şi teologie este folosirea unuia sau altuia din corpurile de cunoaştere respective ca vectori de influenţă pentru state cu ideologii disfuncţionale din perspectiva democraţiei liberale: a celui ştiinţific pentru propagandă ateistă, a celui religios pentru propagandă autoritaristă.

Fezabilitatea asumării unei educaţii şi cercetări publice policentrice depinde de percepţia elitei politice şi statale asupra rolului României, dacă rolul ei este exclusiv de celulă epitelială la periferia civilizaţiei europene cu potenţial de a deveni un solz mort al unui organism viu, sau dacă este un avantaj ca România să aibă o producţie culturală şi economică rezultată din creativitatea cetăţenilor ei, cu costul unei anume instabilităţi intrinseci guvernabile.

Din ceea ce putem vedea în spaţiul public situaţia pare să fie mai aproape de model ul solz. Alegerea neasteptată a actualului Presedinte a dus la amânarea testului deliberat de stres la scară națională până la succesul partidelor care sunt acum la putere. In curând coșmarul României se va termina, după câte se pare cu un rezultat destul de bun pentru rolul dat țării in flancul estic. Chiar si dintre noi, cetățenii simpli, unii putem fi mulțumiți că am performat in acest context agresiv si aparent haotic fără să ne adaptăm discreditant condițiilor de mediu temporare, sau fără să ne ascundem escapist in lumi mici, decuplate de realitatea socială. Poate că există potenţialul să ne dorim mai mult pentru ţară. Poate că nu există.


Încheiere

Implementarea obiectivului de a avea o educaţie şi cercetare policentrice cu structură de felul celei schiţate presupune voinţă politică, formularea unei variante mai potrivite prin procese de consultare publică, schimbarea strategiilor din domeniu.

Soluţii operaţionale până când aşa ceva s-ar întâmpla pot fi includerea unor pachete de lucru filosofice dedicate unor aspecte ale fundamentelor teoretice şi metodologice ale ştiinţelor în proiecte ştiinţifice unde acestea se potrivesc şi luarea în considere explicită a componentei culturale religioase în termeni teologici acolo unde capitalul cultural are o relevanţă directă asupra cercetării (link).

În condiţiile în care stabilitatea ţări pare să primeze asupra productivităţii ei o soluţie strategică poate fi influenţarea mediului extern nefavorabil din est care duce la această prioritizare. Canalul de comunicare poate fi tocmai viaţa şi instituţiile ortodoxe asemănătoare. Un model de succes economic şi cultural al unei democraţii liberale cu un centru de autoritate cognitivă teologică predominant ortodoxă alături de alte centre de autoritate poate ajuta la transferul valorilor democraţiei liberale către Rusia pe căi informale.

Poate că şi simpla discutare a unor astfel de perspective în spaţiul civic poate ajuta la construirea de punţi peste faliile sociale de diferite feluri.