Mândria este părerea bună despre tine însuți afirmată ție însuți și vizibilă celorlalți. Cu cât ai mai multe puncte slabe pe care crezi că nu le poți depăși, cu atât ții să te convingi pe tine și pe ceilalți că ești puternic, când de fapt nu ești. Când începi să crezi că sunt șanse să scapi de ce nu îți place la tine devii tot mai puțin mândru, și mai puternic.
Mândria este un semn de nelinișite interioară, de viață orientată strategic poate bine, dar tactic rău. Mândria este o suferință inutilă. Exemplul suferinței din mândrie nu ajută decât prin exemplul de a nu urma un astfel de exemplu.
Mândria este invers proporțională procentului de putere personală la care ai ajuns din cât ai putea ajunge cel mai mult.
Persoana mândră nu poate primi daruri cu adevărat, pentru că s-ar simți pusă în inferioritate, pe care inferioritate în fața altuia o urăște deoarece se simte inferioară deja. Va simți nevoia să dea ceva în schimb. Dacă nu poate da nimic în schimb va respinge sau returna darul.
Mândrul este întotdeauna suspicios când nu i se cere nimic după ce într-o anumită situație de viață i s-a dat ceva. El nu poate înțelege că există daruri, că există ajutor dezinteresat. El va crede că se dorește să fie manipulat, chiar dacă nu înțelege cum și nu va afla niciodată în ce fel a fost manipulat (pentru că nu a fost). Dar va refuza cu obstinență să nu proiecteze schema sa de gândire asupra altora, pentru că nu poate să nu o facă, încă.
Mândrul nu poate comunica ușor cu oamenii, nu își poate deschide sufletul și nici nu poate primi un suflet deschis. Are o barieră, vamală. Tot ce trece trebuie verificat și taxat. Valoarea supremă a mândrului este sentimentul de siguranță, de control asupra a ce se întâmplă cu el sau cu ea, tocmai pentru că este ușor de perturbat pentru că este slab.
Mândrul cade în minciună pentru a-și proteja sinele său slab. Când și-a asumat o obligație, decât să vină și să spună altora nu pot, ajutați-mă, preferă să se retragă invocând un pretext. Uneori își ia jucăriile și pleacă, indiferent de consecințele pentru el și pentru alții. Dacă vrei să îl ajuți nu îi spune niciodată că nu crezi în pretextul lui. S-ar putea să revină și astfel va fi mai puternic, spre binele lui și al celor din jurul lui.
Persoana mândră își va construi o lume alternativă, în care să fie cea mai puternică dintre cei care trăiesc în această lume alternativă. Cea mai tristă lume alternativă este cea în care trăiești doar tu.
Disprețul oamenilor și criticile răutăcioase sunt pentru omul mândru cel mai rău lucru care i se poate întâmpla. Nu își dă seama că printr-o simplă schimbare de atitudine, prin absența totală de reacție emoțională, toți cei care sunt răutăcioși devin demni de compasiune, așa cum și sunt.
Cu cât este mai puternic cineva, cu atât mai puțin se arată ostentativ a fi puternic.
O grup de oameni mândri nu va putea face nimic împreună, nici măcar să primească ceva în comun. Iar de oferit ceva în comun cu atât mai puțin, fie și celui mai sărac și nevoiaș om. Fiecare va dori să ofere doar el sau ea, el și numai el sau ea și numai ea. Persoanele mândre nu pot face o alianță în numele binelui. Ci doar în numele răului, al unei amenințări comune.
Cu cât omul este mai slab și mai mândru, cu atât mai mare este dorința lui de a avea poziții de putere. Un om mândru care ocupă o poziție de putere este o catastrofă pentru ceilalți, deoarece va folosi puterea primită doar pentru sine, cu atât mai mult cu cât mai mult duce lipsă de ea.
Relația dintre mândrie și cunoaștere este neliniară. Cunoașterea puțină și multă sunt asociate mândriei puține, iar cunoașterea în curs de consolidare este asociată unei mândri mari. Când ne-am apucat să cunoaștem și simțim că începem să scăpăm de mândria de a cunoaște e semn că am început să cunoaștem destul ca să ne fie de folos nouă și altora ceea ce cunoaștem. Dacă ne oprim înainte de acest punct există riscuri mari pentru noi și pentru alții.
Când o societate de oameni se oprește în masă înainte ca să cunoască destul ajunge la catastrofe raționaliste, prin aplicarea unei cunoașteri insuficiente în condiții de exacerbată mândrie instituționalizată.
Liderii unei societăți sau ai unui grup sunt persoanele care dețin puterea doar când aceste persoane care o dețin nu și-au dorit puterea. O societate va avea lideri politici autentici doar atunci când cei care nu își doresc puterea vor fi dispuși să lupte din toate puterile cu cei mândri și slabi puternic motivați care și-o doresc pentru ei, să lupte doar ca să ajute pe alții folosind puterea politică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu