Pentru introducerea serviciului militar obligatoriu

A mai avea discuţii ideologice după încă o crimă în masă este un moft.  Nu mai este foarte clar pentru ce scriem, educăm copiii sau facem cercetare. Mâine cineva ar putea încerca să îi arunce în aer pe stradă.

Problema are trei părţi. Prima este că cineva ar putea să încerce asta, a doua este incapacitatea cetăţenilor de a se apăra, adesea laşitatea lor, a treia e îndreptăţirea că e bine aşa, că statul trebuie să facă totul.

E ceva ce nu vrea populaţia de pe aceste meleaguri de la stat fără nici un efort de organizare proprie, fără iniţiativă personală ? Cred că dacă eram teleportaţi în vestul sălbatic în vremea colonizării am fi dispărut în şase luni cu totul.

Deocamdată a dispărut doar virtutea curajului, iar statul trebuie să o suplinească. Virtutea curajului e esenţială pentru existenţa unui stat.

Când statul comemorează sau Biserica pomeneşte eroii ambele au în vedere nişte oameni care au ucis ca să îşi apere ţara şi au fost omorâţi apârând-o. Mausoleul de la Mărăşeşti e tot despre astfel de oameni.

Într-o societate în care valorile nu sunt impuse top-down, ci emerg bottom-up, cum au fost cândva cele occidentale şi cea americană, nucleele sociale violente aflate la originea terorismului pot fi neutralizate în numele dreptului la autoapărare şi mânie. Sau măcar poţi avea o reacţie demnă, care să inducă respect advresarului care a trimis criminalul. Indiferent cine este el în realitate.

Într-o societate în care toţi oamenii se uită mai întâi la reglementări şi politici publice înainte să acţioneze pentru a-şi apăra proprietatea şi viaţa cetăţenii pot fi ucişi  permanent de un duşman infiltrat sub privirile neputincioase ale statului. Iar entităţile şi statele adversare îşi râd în barbă, eventual mai ţin şi discursuri de solidaritate.

Din câte pot să îmi dau seama cultivarea curajului în Europa se reduce la sporturi extreme, şi acestea privite ca o ciudăţenie. E trendy să nu mai poţi tăia nici măcar o găină, ca să faci o ciorbă la ţară.

Cum proiectul european nu va fi schimbat la scara de timp a vieţilor noastre, iar pentru noi e un avantaj decisiv să fim în Europa dată fiind înapoierea culturală şi economică, tot ce putem spera este să operăm în acest cadru:

·         susţinând lichidarea surselor externe ale terorismului

·         făcând ceva pentru ca oamenii să aibă mai mult curaj şi responsabilitate.

Deocamdată la noi acasă suntem vulnerabili, e ca-n brânză. Nu mai există o reacţie de auto-apărare cetăţenească. Fugim mâncând pământul şi din faţa hoţilor, darămite din cea a unor ventuali terorişti.

Odată în 783 am intervenit împotriva unui hoţ şi când am fost ameninţat cu cuţitul toată maşina a paralizat. Am trecut peste capetele călătorilor peste bănci până la şofer fără ca nimeni să spună ceva. Un poliţist mi-a spus mai târziu “să nu mai bag vreodată”, pentru că au avut chiar ei oameni sub acoperire bătându-se cu hoţii, iar după ce i-au imobilizat victima a refuzat să depună plângere. De frică.

Sunt multe surse ale acestei laşităţi generalizate pe care o vedem dramatic cu ocazia unor atacuri, deocamdată în Europa, dar şi în mod cronic în instituţii, în lipsa iniţiativei publice împotriva celor corupţi sau care pur şi simplu aruncă gunoiul din maşină la stop pe geam.

Una dintre ele este fără îndoială incapacitatea bărbaţilor de a se mai apăra măcar pe sine, darămite pe cei din jur. Funcţia de protecţie pe care prin natura biologică a lor şi mentalitatea tradiţională o puteau exercita la scara unor evenimente unde statul nu poate preveni totul a fost externalizată instituţiilor. Cerem statului să ne apere partenera cu care mergem pe stradă. Dar statul poate doar să reducă densitatea hoţilor şi să-i elimine pe cei mai periculoşi în limita unui buget existent. Să aperi costă.

Avem nevoie de o cultivare a curajului. De o educare a lui. Asta nu se face prin eseuri ideologice. Tradiţional se făcea prin armata obligatorie.

Nu suntem încă în situaţia Israelului ca să avem nevoie de armată şi pentru fete şi pentru băieţi.

În ce formă se poate face astfel încât bărbaţii să fie capabili să aibă o reacţie de apărare e treaba profesioniştilor în domeniu. Armata în comunism era concepută greşit. Mult timp pierdut.

Viitorii recruţi, dintre care unii vor ajunge poliţişti, ar putea fi învăţaţi să tragă la ţintă, astfel încât să ucidă un criminal prin parbriz dintr-un foc, nu prin 30 după ce a omorât cu caminul 80 de oameni, ca la Nisa.

Mămăligile nu pot susţine un stat.