PR-ul mântuirii nu se poate vedea

 

Rāul se face aproape întotdeauna aproape mecanic, decuplat de voințā, de unde și iluzia cā ar fi natural, firesc  , dar dacā ești atent la semne poți pune stop, sau cel puțin sā cazi cu capul orientat în sus, pregātit instinctiv pentru urcare. Pentru asta trebuie sā fi avut deja experiența întâlnirii. Ca sā nu prea cazi trebuie sā fii mereu jos și gata sā mângâi pe cei care vin acolo speriați. Interesant cā se face în jur un gol din partea celor care sunt de-ai locului, dar nu pricep ce se întâmplā. Dintre ei se pescuiește pentru urcare.

 

E un avantaj sā te naști în iad pentru cā îi cunoști din interior frumusețea care mai poate exista pe fața și în faptele ființelor obișnuite acolo. Prin specificul vârstei rāul dominant nu e vizibil, ceea ce aduce unele dezavantaje de socializare, dar ajutā la tranziția spre vremuri mai bune. La trecerea spre acestea fenomenologia rāului care vine și insistā cerând acomodarea e vizibilā, dar rāul nu, nu existā teamā. În acest fel se poate continua desprinderea, ceea ce furnizeazā un exemplu cā e posibil. Acceptarea realitāții acestei posibilitāți de toate pārțile implicate dureazā mult.

 

Un duhovnic nu e un prieten.Te rogi pentru el, se roagă pentru tine, dar pentru ceva mai înalt decât amândoi.  Un creștin nu poate rezista în această calitate ca persoană publică decât dacă este permanent umilit și batjocorit pentru ceea ce este, creștin serios.

 

Cine se crede sus disprețuiește cāderea altora, iar cine nu știe de unde vine binele e dezamāgit. Cei care cautā slavā deșartā se depārteazā cu fricā, cine vrea sā își justifice faptele râde și se bucurā. Cine știe cā toate au rost își vede de ale sale și lasă rostul să se arate singur.

 

Rostul instituțional e cā la PR dracii bat pe oricine, nu trusturile de presā acomodeazā Biserica în relația cu tinerele generații, nici influencerii creștini, ci sfințirea vieții celor care pot fi modele de succes lumesc onest în toate domeniile sociale. Asta înseamnă valorificarea din plin a talanților în planul lumesc și împărțirea celor obținute în planul duhovnicesc. O comunicare naturală, rezonabilā pe orice canale la îndemânā.

 

Hristos a vorbit de peste tot și fārā strategie de comunicare.

Cubul Rubik al cunoașterii românești

 

În acest text introduc o metaforă a cunoașterii și o aplic situației din educația și cercetarea noastră.

 

Pentru a explica diferența dintre cunoașterea științificā a cuiva și cultura înaltā am putea folosi cubul Rubik. O axā sunt domeniile cunoașterii, de la fizicā la umaniste, fiecare taie latura unui cubuleț elementar. O axā sunt limbile în care se creazā acum, fiecare dā o contribuție vie la domeniile cunoașterii. A treia axā e timpul, care dā evoluția limbilor și domeniilor cunoașterii.

 

Cunoașterea științificā ai dacā știi ce e într-un cubuleț din planul de sus, al prezentului. Cultura înaltā o ai dacā știi sā faci cubul Rubik dupā ce ți l-a amestecat cineva, de obicei chiar procesele culturale reale, sā zicem sub forma conținutului unei mari biblioteci. Între aceste tipuri ideale se aflā persoanele reale implicate în cunoaștere (producere, folosire).

 

În opinia mea o universitate ar trebui organizatā astfel încât sā poatā face comunitar nu numai cubul, ci și modele de fețe (cine l-a fācut ca joc știe ce spun). Existā și o limitā a metaforei cubului, și anume caracterul numai parțial proiectabil al acestor procese, care sunt mult mai complexe.

 

Putem aplica aceste intuiții pentru a face câteva observații despre situația din cercetarea și educația noastră:

·       Funcționează două feluri de impostură, a celor care pretind că știu ce se află într-un cubuleț, și a celor care pretind că știu să rezolve cubul Rubik. Să numim prima impostura micro, iar pe a doua impostura macro.

·       Impostura micro apare prin respingerea standardelor disciplinare agreate universal în prezent. Prin natura sa cubul cunoașterii nu poate fi național, ci numai având o contribuție națională la un întreg mai amplu. Prin universal nu înțelegem ceva absolut, imuabil, pentru că există a treia latură, a timpului. Universalul cultural evoluează. Respingerea standardelor curente în fiecare cubuleț poate avea, simplist vorbind, o cauză naturală, defazarea în timp, lentoarea proceselor de internalizare a standardelor din centrele de creație ale lumii, și o cauză de rea voință, interesul egoist. Cele două cauze trebuie abordate diferit în politicile de educație și cercetare. Ele acționează sinergic la nivel operațional, dar necesită instrumente diferite și cash flow diferit pentru a fi controlate atât cât se poate.

·       Impostura macro apare prin rezolvarea cubului dezlipind și relipind stick-erele, cum s-a exprimat un prieten. Cine e repede de mână poate să facă asta fără să fie observat, cum se face și la alba neagra.

·       Impostura micro domină în comunitățile științelor tari, iar cea macro în comunitățile umanioarelor. Deținerea cunoașterii științifice reale și a culturii înalte reale nu e agreată în nici una dintre comunități.

·       Cei care dețin cunoaștere disciplinară actuală reală și cei care au cultură înaltă reală nu au cum să fie în competiție cognitivă, abilitățile și competențele necesare celor două sunt destul de diferite. Un cadru instituțional adecvat trebuie să puncteze această complementaritate și să finanțeze dialogul, punțile dintre deținătorii autentici de cunoaștere, fără de care nu poate exista nici cunoaștere disciplinară responsabilă, care înțelege consecințele și contextul a ce face, nici o capacitate reală de rezolvare a întregului cub Rubik. Cultura înaltă autentică nu scoate ștința modernă din domeniul ei de interes în privința rolului, funcțiilor sale la scări mari, iar înțelegerea rolului nu se poate face fără un minim acces la practicile interne actuale ale științelor moderne.

·       O moștenire a comunismului este negarea relevanței cubului cunoașterii ca întreg. Fără a fi ceva specific României și comunismului, are la noi câteva particularități epistemice și sociologice. O particularitate epistemică izbitoare este pretenția larg acceptată că toată cunoașterea care merită acest nume este numai a domeniilor științifice care au ca ideal obiectivitatea. Ei i se opune pretenția, larg acceptată și ea, că toate formele de cunoaștere se subsumează în mod analizabil, reconstruibil, unei cunoașteri teologice a Adevărului. Prima pretenție mutilează complexitatea cubului prin reducționism, a doua pretenție dizolvă structura cubului într-un fel de organicism existențial impropriu unei vieți duhovnicești autentice. Că ambele sunt disfuncționale se vede prin consecințele sociale: polarizarea excesivă în interiorul comunităților de educație și cercetare de oameni bine intenționați, care se adaugă polarizării între cei bine intenționați și impostorii micro și macro, și polarizarea socială între persoanele religioase și nereligioase, exemplificată la scară geopolitică de ce se întâmplă în conflictul civilizațional actual. Tocmai recunoașterea relativei autonomii, a unei anumite existențe obiective a cubului Rubik e mecanismul natural de unificare și detensionare socială strategică, esența civilizației. Natura obiectivă a acestor procese culturale oricum constrânge și delegitimează la scară medie de timp pretențiile de reducere și pretențiile de dizolvare mistică a întregii cunoașteri relevante. O gândire filosofică autentică are de înțeles natura reală a tuturor entităților, indiferent dacă ne plac personal sau nu, iar o viață autentică duhovnicească nu e neapărat străină de mari reconstrucții și sistematizări deschise, gândite ca trepte, căile către mântuire fiind unice și personale.

·       Popularizatorii științei urmează programul comunist reducționist (acum legitimând ce fac numai prin practicile popularizatorilor occidentali, deși și în China se face același lucru), iar atunci când cultura se poate afla în prim plan ea refuză în mare să legimiteze știința. Instituțiile ministeriale stabilizează această mentalitate păguboasă înrădăcinată social.

·       Nu poate exista management competent în educație și cercetare la nici un nivel fără o minimă reprezentare adecvată asupra naturii cubului Rubik al cunoașterii, indiferent din ce zonă a ei ai proveni. Există o responsabilitate a celor care provin din zone aplicative (ingineri, agronomi, etc) să se autoformeze în acest sens. Disprețul actualului PM și al actualului ministru al educației pentru natura cunoașterii este o manifestare a remanenței mentalității comuniste, în care materialul economic și securitar prevala și este în mare disprețul generalizat al oricăror distribuitori de resurse de la orice nivel. Pe de altă parte, nu este o soluție culpabilizarea lor exagerată, pentru că sunt produse ale unui sistem în care impostura micro și macro este încă dominantă, nu au cum ca persoane să își antagonizeze propriile comunități de origine. Nu este nici morală culpabilizarea în condițiile în care faliile analizate în paragraful anterior continuă să existe. Orice oameni inteligenți și bine intenționați ar putea conveni că ele ar putea fi puse între paranteze în interesul comunitar, dar cei din România nu vor să o facă. Chiar și dintre deținătorii de cunoaștere autentică, specializată sau integratoare, prea mulți sunt orientați spre interese mici, personale, secunde. Există o precaritatea morală generalizată împachetată în semnalizări ale virtuții seculare sau religioase.

·       Ceea ce pot face eficient deținătorii de cunoaștere este o diagnoză realistă și evidențierea posibilităților de acțiune. Dat fiind că puterea politică încurajează disensiunile din societate pentru a o controla în scopuri personale strict materiale, aceste demers nu poate avea decât un rol subversiv politic pe termen scurt. În același timp, trebuie observat că nici o mutație instituțională majoră nu se poate face fără aliați în actualul sistem. Aceștia trebuie să sesizeze că au ceva de câștigat strategic în termeni de funcționare a statului. O cale naturală de acțiune este colaborarea strânsă cu persoanele deținătoare de cunoaștere din lumea liberă. În acest moment există o fereastră de oportunitate, în contextul coeziunii politice a lumii libere.

 

Rezolvarea cubului Rubik al cunoașterii românești condiționează bunul mers al țării, e fundamentul oricărui proiect de țară viabil.

Hristos, națiile și giulgiul din Torino

 

Asemenea pânzei așezate pe fața Omului e și credința în Hristos peste creație. Îmbracă și dă semn, se mulează pe chip fără a fi tot una cu acesta. E în lume fără să fie în lume. Dacă o tăiem în bucăți și vrem să facem o hartă din ea, o stricăm.

 

Chipurile oamenilor sunt infinit de subtile în trăsăturile lor, deși în căderile noastre ni se pare că identificăm tipologii, trăsături, părți. Chipul Bisericii peste lume este și el de o complexitate infinită, pe care o vede Hristos în sufletele noastre.

 

La Sfânta masă apostolii au fost invitați să stea jos, mâncând împreună cu Dumnezeul Om trupul și sângele lui. Azi urmașii lor par să poată sta numai în picioare și în genunchi, nu sunt invitați să se așeze pe scaune. Puterea lor e mult mai mică, iar pentru a rezista agresiunii din lume s-au aliat cu ordinea acestei lumi. Câte unul se mai ridică rar la măsura celor vechi.

 

Dar îndemnul de a ne ridica la măsuri mari e împotriva intereselor puterii lumești, care ne susține în starea actuală slabă în care ne aflăm. Dacă am fi puternici în Duh, nu am mai fi slabi și nu am mai avea nevoie de puterea lumească.

 

Stăpânirea de aici ar vrea controlul a ce are, nu numai colaborarea corectă și rezonabilă. Stăpânirea vrea granițe, proprietate, decuparea giulgului simbolic din Torino în petice mici. Desfigurarea. Pânza unitară a credinței în Hristos să ajungă un joc de puzzle. Complexitatea infinită a Bisericii să devină ceva care se poate reconstrui cu mâna și mintea omului, dacă am vrea. Biserica să o facem noi prin tratate și să fie din părți multe și mici.

 

Când nu ținem seamă de ce e cu adevărat important, viața duhovnicească, și ne livrăm intereselor sociale, politice, statelor, devenim prea slabi ca să fim de folos chiar și acestora și suntem înlocuiți cu cei având alte credințe, mai folositoare intereselor lumești. Nu poate exista negociere și coloborare fără putere de ambele părți.

 

Vom vedea preoți stând pe scaun la Sfânta masă când pregătesc împărtășania pentru credincioși ? Preoți iubiți atât de mult de Creator, încăt să fie invitați să se așeze ? Preoți respectați de puternicii lumii, nu așezați în deschidere ca să și-o afirme pe a lor și să facă, în numele pretins al lui Hristos, ce vor ei ?

 

Cine are ochi să vadă, îi vede deja.

Instituțiile creștine nu pot lărgi calea de urmat

 

E destul de limpede că instituțiile creștine au evoluat lumește pentru a minimiza binele asociat unei de neoprit religii a dragostei întemeiatā cum știm. Tot ce ține de interfețele cu statele are rolul de a maximiza corupția, pervertirea, instrumentalizarea și deturnarea rostului Bisericii lui Hristos, limitând impactul social al credinței.

 

Un fenomen tipic în acest proces e cel monahal, prin care râvnitorii au fost izolați și controlați tot mai strâns. Un punct de inflexiune va fi probabil situația din Rusia, unde credința a fost masiv deturnatā spre violențā și agresiune prin mecanisme instituționale, controlul ei total la vârf prin instituțiile de forțā.

 

În acest peisaj se poate estima cā pe fond creștinii nu au ieșit, metaforic vorbind,  din catacombe, tot ce e în plus având relevanțā preponderent lumeascā și evident decisivā civilizațional, mai puțin duhovnicește.

 

Problema nu e în tezaurul dogmatic și practic protejat de instituție, ci în anvelopa de acomodare cu lumea. Tezaurul e bun, anvelopa e rea în mod necesar. A respinge tezaurul sau a-l schimba după mintea ta pentru că dezaprobi fenomenele în care e implicată instituția e o lipsă de inteligență.

 

Orice creștin poate cultiva tezaurul și acționa pentru a opri excesele din coaja istoricā evoluatā lumesc prin fenomene pur lumești. A le trata monolitic mi se pare iresponsabil.

 

“Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei, 11, 38). La fel și acum, prin crăpăturile oricărei civilizații.

 

“Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei, 7, 14).

De ce să trebuie să livrăm arme Ucrainei

 

 

Exordium	Dragi colege și colegi,     Libertatea e o floare din partea generațiilor trecute. Iubim libertatea, suntem aici împreună datorită ei. Avem bucuria să o îngrijim, în familia noastră, în țara noastră, în prietenia noastră. Dar avem și datoria să îi ajutăm pe ceilalți care iubesc libertatea și fac sacrificii pentru ea.
Propozițiune	Așa cum florile frumoase au spini, la fel și libertatea are nevoie de protecție. Spinii care protejează libertatea sunt cei ai forțe fizice, armele în sensul literal al termenului.  Despre acestea vă voi vorbi.
Diviziunea	Iată trei argumente pentru care sā dăm arme noilor prieteni al libertății, vecinii ucrainieni:   Primul, ca sā confruntām realitatea cā statul nostru nu le are încă pregătite.   Al doilea, pentru a forma curajul cetāțenilor. Cândva noi am luptat cu vitejie, acum de ce nu o mai facem ?   Al treilea, ca sā arătăm cā nu trāim din ficțiuni istorice, ci din acțiuni limpezi, ferme, și prezente.
Narațiunea	În primul rând, este de notorietate că prin corupție, devalizare, lipsā de strategie și mimetism politic statul nostru și-a subminat industria. Da, chiar și industria de apărare ! Din informațiile publice știm cu toții că fără trupe NATO securitatea noastră ar fi extrem de vulnerabilă. Cum am ajuns aici ? Din lipsă de curaj, de atitudine.   În al doilea rând, cine nu are curaj în raport cu puterea, nu îl va avea nici față de dușmanii externi. Cum poate un stat căruia noi i-am cedat dreptul de a folosi forța să ne mai apare când nu are cu ce? O analiză publicā a problemei va ajuta la scoaterea societāții din starea de minorat.   E timpul pentru fapte limpezi, asemenea celor ale înaintașilor noștri. E nevoie de investiții în arme, din care să putem da și altora când au nevoie. Investiții reale și curajoase azi, nu mâine, sunt fundamentul oricārei reziliențe și demnitāți, sunt temeiul libertății
Argumentarea	Momentul e potrivit, analiștii militari au oferit în sintezele lor toate datele problemei. Statul nu își va putea permite tocmai acum să își antagonizeze poporul, cu atât mai mult cu cât îi cerem ceva ce are datoria să facă. Iar atitudinea generală a păturilor active civic și politic este pro-occidentală, există așadar un public viu, puternic, liber, dornic de soluții pragmatice, realiste, curajoase.
Perorația	Dragi prietene și prieteni,     E timpul să ne organizăm, e timpul să schimbăm starea de lucruri, nu mai e vremea amânării !   Știți că putem împreună să facem asta, știți că libertatea merită sacrificii, investiții ! Cărțile pot fi citite în pace și viața trăită în tihnă numai dacă armata noastră are ce-i trebuie.   Să avem arme, să fim puternici, să apărăm civilizația libertății!