Fapte în Adevăr. Note de lectură la “Maladia ideologiei şi terapia Adevărului” de IPS Ignatie al Hușilor

         Afirmaţii cheie :

 

·       Textul cărţii “Maladia ideologiei şi terapia Adevărului” de IPS Ignatie este duhovnicesc, deasupra ideologiilor;

·       Cartea este şi ortodoxă şi clar fără idealizări pro-atlantică, prima de acest fel a unui ierarh;

·       Cartea are recomandări de la patru intelectuali publici: Cristian Pătrăşconiu, Adrian Papahagi, Sever Voinescu şi Teodor Baconschi

 

 

Crucea şi recunoştinţa

 

Acum câţiva ani un profesor de biologie creştin a găsit pe birou de la elevii lui atei o cruce mare de ipsos. A pus-o în rucsac, a urcat un munte şi a aşezat-o într-un loc, aşa cum sunt multe cruci prin munţi. Peste câţiva ani a primit de la un om din acea generaţie câteva astfel de rânduri : “vă mulţumesc pentru tot ce ne-aţi învăţat să gândim singuri. Îmi doresc să fi apreciat mai mult şi la timp acest aspect.”

 

 

IPS Ignatie spune [1] : “viaţa creştinului coincide şi cu răstignirea lui pentru credinţa în Iubirea crucificată” (pagina 131). Recunoştinţa vine întotdeauna după fapta bună şi cel mai adesea vine pe lumea sau din lumea cealaltă : fie oamenii îţi mulţumesc atunci când eşti cu ei numai în duh, fie îţi mulţumesc când sunt ei înşişi numai în duh. Recunoştinţa manifestată de aici arată o schimbare a vieţii propii, iar cei care o primesc nu o merită : bun e numai bunul Dumnezeu. Nu e mare lucru să duci o cruce, toţi oamenii duc una.

 

 

Terapia Adevărului

 

A trăi în Adevăr înseamnă a trăi în rugăciune şi comuniune euharistică. În actul gândirii şi scrisului cei mai mulţi nu ne şi rugăm. Vor fi fiind unele persoane care scriind o carte se roagă fără de cuvinte fiind continuu deschişi cu inima spre Dumnezeu, dar aceasta o pot vedea numai ceilalţi după folosul a ce s-a gândit şi s-a scris. Dacă au văzut-o, trebuie să tacă despre asta, cel puţin cât timp cei despre care cred asta sunt încă în viaţă.

 

Ideologia este o întrupare politică a cuvântului rostit fără rugăciune. Cuvântul de acest fel vrea să domine, nu să iubească, să impună punctul de vedere mai mult sau mai puţin constrângător. Este o trădare a Cuvântului, un furt al prestigiului Lui, o impostură omniprezentă prin natura căzută a lumii şi din care uneori luptăm pentru a ieşi. Când ? Mai ales atunci când răul făcut devine evident, covârşitor.

 

În primul rând poţi să te străduieşti să ieşi din ideologie tu, ca persoană, şi abia apoi să încerci să fii de folos în această privinţă altora. Lupta nu poate fi de unul singur, ci împreună cu Hristos, Adevărul persoană. Adevărul prin fiinţa sa nu este singur niciodată, fiind Treime. Ideologia este rezultatul singurătăţii oamenilor ajunşi în stare de monade fără ferestre. Ei caută pe căi greşit alese să iasă din singurătate, se masifică. Ideologia e o fundătură într-un labirint lumesc, un cotlon într-o peşteră care pare să mai continue, dar în realitate se tot îngustează dând impresia că s-ar putea trece. Unii văd realitatea, alţii o refuză, se automanipulează prin mecanisme psihologice. În ideologie merită să intri numai pentru a o cunoaşte şi apoi a ieşi.

 

Prin lucrarea permanentă în lume, dacă suntem atenţi la ea, suntem ajutaţi să răzbim. Dumnezeu a rânduit o capcană diavolilor : prin ideologii opuse diavolii cu gând de dezbinare se împiedică unii pe alţii până la un punct. Oamenii pot face o figură de apărare cu ei, le pot folosi propria energie împotriva lor. Răul în lume e mult mai mare în condiţii de monopol politic. Nici o ideologie nu e bună în sine, toate au seminţele răului în ele, dar pluralitatea lor şi un sistem de verificări şi contraponderi, statul de drept, atenuează răul şi dau spaţiu de respirare a libertăţii celor slabi. Cei tari pot trăi şi în carcere comuniste consumând “împărtăşiri” cu fecale de la semeni ai lor. Cei slabi ca mine preferă o societate mai liberă. Pentru că destul de mulţi suntem slabi IPS Ignatie apără societatea mai liberă, ca să putem să lucrăm la mântuire şi noi, cei care am trăda imediat dacă am fi ispitiţi mai puternic.

 

Unele ideologii sunt mai rele decât altele, de exemplu cele care duc oamenii să facă ce s-a făcut în comunism şi nazism sunt cele mai rele dintre câte cunoaştem. Nu avem de ce să credem că nu pot fi unele şi mult mai rele ca acestea, dar pe care încă nu le cunoaştem. Puterea răului de a face rău are un capăt pe care omul nu îl poate vedea. Acest capăt în adâncime e întrecut în înălţime numai de puterea lui Dumnezeu de a face bine. De aceea este important să fim prudenţi şi curajoşi, să nu lăsăm să crească răul în lume. Nu că am putea face noi mare lucru, Hristos a învins deja răul, dar să facem tot ce depinde de noi. Mi se pare că acesta este un sens al cărţii “Maladia ideologiei şi terapia adevărului”: să facem tot ce depinde de noi, fiecare şi împreună.

 

IPS Ignatie numeşte în carte numai două ideologii: comunismul şi progresismul, pentru că lupţi împotriva ispitei celei mai apopiate ţie, adică nouă în context civic, nu împotriva tuturor ispitelor simultan, ceea ce ar fi semn de mândrie. În acest sens, cartea este smerită.

 

Orice stat are nevoie de ideologie şi propagandă. Există şi un context instituţional al cărţii, al părţii din lume a Bisericii şi al instituţiilor statului. Pentru serviciile de informaţii diferenţa dintre episcop şi mirean e foarte importantă, de sus poate fi controlată societatea tradiţională, nu de jos. Pentru creştin diferenţa este la fel de importantă, dar în alt sens, de sus ierarhic vin tainele, nu de jos. Cleric sau mirean, ne vom feri de instrumentalizarea potenţială a Bisericii de către stat, de ideologizarea ei indirectă prin terapia Adevărului: “ „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii” (Matei 10, 16). În acest sens, cartea este înţeleaptă.

 

 

O cheie de interpretare

 

Din perspectivă ideologică o cheie de interpretare a cărţii este la pagina 17: “Toate fondurile obţinute din vânzarea acestei cărţi vor fi folosite pentru susţinerea activităţilor social-caritative ale Episcopiei Huşilor”. Apărăm capitalismul şi societatea mai liberă în mod paradoxal, fără a face profit din asta. Subminpm tentaţia exceselor lăcomiei prin exemplul personal. Cărtica ne poate vorbi convingător despre răul ideologiilor pentru că este trans-ideologică.

 

Cine nu face la fel nu poate vorbi la fel. Cine face bani din cărţi, cine se promovează pe sine însuşi, e de dorit să pună pe masă cărţi mai structurate, mai ample, mai “solide”. Acea soliditate a mărfii care să merite banii mai mulţi, dacă ceri mulţi. Nici cine face politică nu poate vorbi la fel. Conservatorismul proocidental, o ideologie nenumită în carte, e la un nivel mai lumesc ca discursul IPS Ignatie prin numirea şi lipsirea de universalitate a cāilor de exprimare a libertāții şi asocierea cu partide. Nu poate fi transideologic ceea ce susţine un partid. Liberalismul clasic instituționalist e şi el sub acest nivel prin realismul prea tare aplicat regularitāților asociate proceselor capitaliste şi relaţia directă de colaborare cu lumea profitului. Aceste ideologii sunt mai bune ca cele combătute în carte, dar au potenţialul lor de pantă alunecoasă spre rău. Să nu alunecăm la vale ! Cum ? Prin trăirea în Adevăr.

 

Ce scrie IPS Ignatie, şi ar fi putut scrie oricare alt episcop, e ca o navā a harului prin apele lumii de azi, desluşire directā înduhovnicitā a înţelesului lumii. Nu aş spune citire, pentru că desluşirea e anterioara ca operaţie cărţilor şi lecturii. Peste mii de ani poate că nu vor mai fi cărţi, dar dezvăluirea sensului prin cuvinte s-ar putea să continue. Desluşirea generează ordine prin atenție şi discernāmânt fārā rigidizare în structuri complet obiective, independente de voințā şi libertate, fără idolatrizarea stabilităţii culturale a cunoaşterii ştiinţifice şi teoretice filosofice. Este dincolo de obiectiv şi subiectiv, punctează superioritatea ontologică a metaforei şi poeziei în faţa matematicii, e un împreună fără individualism şi relaţionare ulterioră, fără mulţime de entităţi şi operaţii cu ele, e dragoste.

 

Ceva de felul acesta în nenumārate ipostaze personale atente reciproc trebuie sā fi existat la scarā socialā relevantā în vremea formārii civilizației europene.

 

 

Încheiere

 

Îi suntem recunoscători IPS Ignatie pentru că a scris cele din “Maladia ideologiei şi terapia Adevărului”, dar nu îl putem lăuda. Dacă l-am lăuda l-am ispiti, iar dacă l-am critica l-am nedreptăţii. Preasfinţia sa imită pe Hristos cruficându-se civic, să imităm şi noi pe Hristos şi pe Preasfinţia sa. Tot ce avem de făcut e să ne străduim să trăim şi noi în Adevăr şi să facem după puterile fiecăruia.

 

Un volum pe care mirenii am putea să îl dezvoltăm în fapte de folos, materiale, culturale, după talanţii fiecăruia. Fapte în Adevăr.

 

 

Notă

[1] Epicopul Ignatie, 2020, Maladia ideologiei şi terapia Adevărului, Editura Horeb, Huşi

Text apărut pe fosta platformă Marginaliaetc.ro în data de 25 ianuarie 2021

APV-iștii teologiei academice au ratat take-over-ul României

 

Lucrurile nu merg conform planului. Concetățenii maghiari, germani și de alte naționalități nu se consideră parte din neamul românesc, iar limbile lor dialecte ale românei. Granițele n-au dezvoltat un perete celular ca la plante, nici măcar un bistrat lipidic, rămân contururi pur instituționale. Dar cel mai neplăcut lucru este că trebuie să te ocupi cu rugăciunea, fără roluri de putere socială și influență politică. Iar când vezi CH4 să decodifici un semn satanic în loc să sesizei că cifra 4 trebuia să fie formatată subscript. Bine, asta nu sesizează nici unii studenți în științele vieții și pământului, analfabetismul funcțional nu e limitat la o singură tagmă.

 

Termenul APV-ist provine din istora recentă a României și se referă la armata pe viață (APV). Era folosit de militari în termen, recruți, la adresa celor profesioniști în perioda comunistă. Conotațiile sunt negative, era vorba de oameni ratați, adesea alcoolici, nemulțumiți de propriul statut pentru că oricum nu se făceau activități militare, adesea se trăgeau în nouă luni de armată două trei gloanțe în poligon.

 

Termenul APV-ist nu avea nimic de-a face cu nevoia de a avea apărare și o armată. El reflecta tocmai faptul că acestea, de fapt, nu mai existau, erau de formă, erau falsificate. Una ziceai că faci, alta făceai. Ceva similar se întâmplă acum în teologia academică românească. O armată de oameni care pretind că sunt armata lui Hristos nu se ocupă în mare cu ce trebuie. Ici-colo mai e și câte un profesionist la rugăciunii, un om al vocației, în rest ratați. De unde se vede asta? Trag două trei gloanțe în nouă luni cu credincioșii, se preocupă de culesul de porumb al investițiilor sociale, de educația de partid, acum având alt nume decât PCR. Nu ritmurile duhovnicești contează, unice personal și comunitar, ci cele instituționale, centenare, alegeri, inaugurări.

 

Problema APV-iștilor din armata comunistă s-a rezolvat prin pensionări masive de tineri. Militarii din vocație au performat în administrație sau în afaceri folosind talentul organizatoric, unii APV-iști au murit alcoolici neștiind să se adapteze realității luptei din terenul istoric pentru că doriseră numai o cazarmă pe viață, iar alți APV-iști, mai de bani mari și grade corespunzătoare, au rezistat politic dorind revanșă. Acum s-au aliat cu APV-iștii teologiei academici într-o alianță a nimicului. Ceea ce și-ar dori este ca cineva, toți ceilalți, să le dea rostul pe care ei și Dumnezeul pervertit din imaginația lor nu îl pot găsi. Nu pot vorbi decât în numele altora și a ceva mai mare, orice privire în sine le amintește de starea insuportabilă în care se află.

 

Ce face un APV-ist al teologiei academice dacă nu mai există BOR? În cel mai bun caz, se spânzură. Ce face un teolog dacă nu mai există BOR? Continuă să fie un teolog și devine un Boca al noilor condiții.

 

APV-iștii de toate felurile au ratat take-over-ul României. Să ne bucurăm.

Trei rugăciuni în școala lui Christos Yannaras

Tema ortodoxismului din lucrarea “Contra religiei” a Christos Yannars e mult mai vastă și mai profundă decât marginalitatea civilizațională, provincialitatea ortodoxismului românesc, sau chiar rus. În esență, după gândul pe care ni-l împărtășește, ortodoxismul este o înstrăinare de duhul viețuirii  întru Hristos, duh nici individualist, nici collectivist, în niciun caz politic sau redus la ritual și manipularea maselor prin presiuni psiho-sociale.

 

În orice viețuire ortodoxă se află mai mult sau mai puțin ortodoxism, adică înclinare spre raționalizare prea multă, instituționalizări și accent finalmente pe mântuirea individuală, în pofida limbajului holist social, nu pe împreună mântuire. Ortodoxismul nu ar fi decât o religie, cu nimic diferită de alte religii omenești din punct de vedere al funcțiilor, în timp ce ortodoxia nu este o religie, în sensul că nu vizează prin firea sa mizele omenești amintite, ci întoarcerea la firea adevărată a omului, ca să cităm pe Rafail Noica, o fire nelumească.

 

E limpede pentru oricine-l citește pe Yannars și de ce ortodoxismul merge bine împreună cu misticismul din orice fel de surse și manifestă sincretisme aparent bizare de felul georgismului recent de la noi, și anume pentru că fiind religie se poate combina în mod darwinian cu alte religii, mai vechi sau emergente , formând niște hibrizi al căror unic criteriu de succes e performanța politică, nu mântuirea. Ortodoxismul, ca și religiile, e rezultat al luptei pentru existență lumească, atât la nivel grupal (societal, politic), cât și la nivel individual, prin speculare formelor sale instituționale pentru avantaje privat, iar în mintea unor, prin înșelare, chiar și duhovnicești.

 

E foarte posibil ca Christos Yannaras să fie canonizat peste vreun secol, având în vederea aprecierea sa de către Patriarhia Ecumenică și impactul global post-mortem, însă asta va depinde și de ce fac creștinii cu moștenirea lui. Ceva de folos pentru viața creștină, sau numai dispute filoosofico-teologice.

 

În acest context putem practica o rugăciune care să vizeze depărtarea de ortodoxism. În acest text am reunit trei astfel de rugăciuni ca formă, măsura în care ele sunt sau nu rugăciuni în sens propriu duhovnicesc urmând a se vedea în timp, după folosul lor.

 

 

Rugăciuneînainte de împărtășire (pentru mântuire împreună, nu individuală)

 

Doamne, din potirul pe care Tu l-ai creat, Tu l-ai umplut cu Tine,

 

Din mâinile fratelui meu preot, din fața surorilor și fraților mei de dragoste

 

Pe care tot Tu i-ai adus aici dându-le voință și putere să Te iubească,

 

Să mă iubească și mie să îi iubesc străini fiind unul altuia fără Tine,

 

De o ființă fiind cu toții cu Tine și liberi să ne vedem de viețile noastre,

 

Doamne, care nu ștergi bucuria din inimile noastre niciodată

 

Și ne faci pe toți să vedem chipul tău oriunde în lume,

 

Doamne, din casa noastră, în care Te arăți la fel ca în orice casă

 

Celor cărora le-ai dăruit credință și se roagă Ție,

 

Știu că dacă aș fi în orice alt loc, Tu la fel ai fi,

 

Știu că dacă aș fi de orice alt neam, Tu același ai fi,

 

Știu că dacă aș trăi în alte vremuri, Tu unul ești,

 

Știu că toți cei care nu sunt aici se vor împărtăși prin mine de dragostea Ta,

 

Că nu Te voi trăda, că nu voi ține la mine ce mi-ai dăruit,

 

Pe cei care mă urăsc îi voi iubi, nimic doar pentru mine nu voi căuta,

 

Știu că nimeni din cei care ne vom împărtăși acum cu Tine nu vom fi singuri,

 

Că împreună vom fi în lumea care ne disprețuiește, cu pace o vom primi,

 

Cu înțelegere vom zâmbi răului, cu răbdare vom lucra,

 

Știu că nu știu nimic decât ce m-ai învățat Tu și cei prin care ai lucrat Tu,

 

Știu că eu nu am parte de minuni, orb fiind, ci numai ceilalți frați și surori,

 

Știu că ei vor fi în Rai alături de tine, iar eu în iadul suferinței veșnice,

 

Dar și acolo vreau să fii în mine, să te văd prin întunericul meu ca printr-o icoană

 

Fără să am parte de Tine, dar știind că ești pe deplin,

 

Deci Doamne, nu pentru bucuria mea, ci pentru puterea Ta,

 

Nu pentru mântuirea mea, ci pentru a nu tulbura pe cei pe care-i iubesc,

 

Nu pentru liniștea mea, ci pentru ca prin această liniște alți oameni să vină spre Tine,

 

Tu cu Tine, să îi aduci la Tine printr-un gunoi al lumii care sunt,

 

Vas murdar, prin care Tu să dăruiești altora ce mi-ai dăruit și mie,

 

Nu pentru înțelepciunea mea, ci pentru Cuvântul Tău,

 

Primește-ne să fim ceea ce Tu ne-ai dat să fim,

 

Primește-ne să ne împărtășim cu trupul și sângele Tău.

 

 

 

Rugăciune când pare să ni se întâmple o minune (pentru descurajarea misticismului)

 

 

Doamne, Iisuse Hristoase,

 

De ni se va părea că în viața noastră se întâmplă o minune,

 

Dă-ne gândul de a spune asemenea lui Iov:

 

Dacă aceasta este o minune îți mulțumim Ție, Doamne,

 

Iar de nu este, iarăși îți mulțumim Ție!

 

Penru că noi nu știm nimic din minunile și tainele Tale

 

Și mai bine ne este să fim părăsiți nădăjduind la mila ta

 

Decât să credem că ne arăți puterile Tale și să cădem în slavă deșartă.

 

 

 

Dar știu, Doamne, că întreaga viața mea și întreaga viață noastră

 

Este o minune de mâinile Tale făcută,

 

Izvorâtă din Cuvântul tău,

 

Pe care o voi mărturisi prin fapte, tăcând, lucrând,

 

Fără a sminti pe frații și surorile mele cu multa vorbire,

 

Și știu că pentru asta tu ne vei da bucurie și pace în suflete.

 

Căci la ce vor folosi omului toate minunile lumii

 

Dacă în el strigă fiara mândriei?

 

 

 

Și știu că aceasta nu este o rugăciune adevărată,

 

Pentru că numai Tu te rogi în noi cu cuvintele Tale

 

Și ne curățești inima cu harul și mila Ta.

 

Miluiește-ne Doamne să nu cădem în înșelarea

 

Că prin noi se petrec lucruri minunate

 

Și revarsă asupra noastră dragostea Ta,

 

Așa cum Tatăl a revărsat-o asupra Ta pe cruce.

 

 

 

Rugăciune către Sf. Ilie Lăcătușu (pentru descurajarea instrumentalizării politice a sfinților)

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

 

Cel care ai ieșit din temnița înșelării legionare prin crucea suferinței

 

Ca să ne înveți să ieșim din temința comunistă prin crucea suferinței,

 

Care ai fost binecuvântat cu trup nestricăcioa

 

Ca să putem atinge cu degetul adevărul libertății și păcii

 

Pe care nu le mai credem posibile din frică și deznădejde,

 

Ajută-ne să fim dezlegați de idolatrizarea nemului,

 

A steagurilor naționale, a minciunii de sine,

 

Dee ură de cei diferiți și mândrie.

 

 

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

 

Care ești pildă de smerenie și adevăr oricărui preot,

 

Arătând ce îneamnă jertfa de sine când toți în jur trădeză pe Dumnezeu,

 

Când Biserica Lui e batjcorită pentru arginții politicii,

 

Când toți preoții se închină vițelului de aur,

 

Fă să avem și între noi preoți asemenea ție,

 

Uscați, tăcuți în rugăciune, luminând nădejde în jurul lor,

 

Dăruind dragostea pe care și tu ai primit-o ca să o dai mai departe.

 

 

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

 

Care ești al întregii omeniri, nu al unei familii sau al unui țări,

 

Adu bucurie și pace în toate colțurile lumii credincioase sau nu,

 

Pentru că și cine n-a primit darul poate primi roadele darului

 

Ca pe o minune despre care nu va vorbi nimeni vreodată

 

Pentru că nici nu o poate înțelege, cum nici noi, cei lumești nu putem,

 

Dar care poate să fie prin dragostea voastră,

 

A celor iubiți de Hristos, liberi, înțelegători

 

Și privind cu înțelegere și fără judecare prin sufletele oamenilor

 

Ca prin ceea ce e mai de preț în creație.

Sursa foto: https://basilica.ro/en/famous-philosopher-and-theologian-christos-yannaras-reposes-in-the-lord-aged-89/

Așa-zisă rugăciune către Sf. Ilie Lăcătușu

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

Cel care ai ieșit din temnița înșelării legionare prin crucea suferinței

Ca să ne înveți să ieșim din temința comunistă prin crucea suferinței,

Care ai fost binecuvântat cu trup nestricăcioa

Ca să putem atinge cu degetul adevărul libertății și păcii

Pe care nu le mai credem posibile din frică și deznădejde,

Ajută-ne să fim dezlegați de idolatrizarea nemului,

A steagurilor naționale, a minciunii de sine,

Dee ură de cei diferiți și mândrie.

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

Care ești pildă de smerenie și adevăr oricărui preot,

Arătând ce îneamnă jertfa de sine când toți în jur trădeză pe Dumnezeu,

Când Biserica Lui e batjcorită pentru arginții politicii,

Când toți preoții se închină vițelului de aur,

Fă să avem și între noi preoți asemenea ție,

Uscați, tăcuți în rugăciune, luminând nădejde în jurul lor,

Dăruind dragostea pe care și tu ai primit-o ca să o dai mai departe.

 

Sfinte Ilie Lăcătușu,

Care ești al întregii omeniri, nu al unei familii sau al unui țări,

Adu bucurie și pace în toate colțurile lumii credincioase sau nu,

Pentru că și cine n-a primit darul poate primi roadele darului

Ca pe o minune despre care nu va vorbi nimeni vreodată

Pentru că nici nu o poate înțelege, cum nici noi, cei lumești nu putem,

Dar care poate să fie prin dragostea voastră,

A celor iubiți de Hristos, liberi, înțelegători

Și privind cu înțelegere și fără judecare prin sufletele oamenilor

Ca prin ceea ce e mai de preț în creație.

Gând ca o rugăciune când pare să ni se întâmple o minune

 Doamne, Iisuse Hristoase,

De ni se va părea că în viața noastră se întâmplă o minune,

Dă-ne gândul de a spune asemenea lui Iov:

Dacă aceasta este o minune îți mulțumim Ție, Doamne,

Iar de nu este, iarăși îți mulțumim Ție!

Penru că noi nu știm nimic din minunile și tainele Tale

Și mai bine ne este să fim părăsiți nădăjduind la mila ta

Decât să credem că ne arăți puterile Tale și să cădem în slavă deșartă.

 

Dar știu, Doamne, că întreaga viața mea și întreaga viață noastră

Este o minune de mâinile Tale făcută,

Izvorâtă din Cuvântul tău,

Pe care o voi mărturisi prin fapte, tăcând, lucrând,

Fără a sminti pe frații și surorile mele cu multa vorbire,

Și știu că pentru asta tu ne vei da bucurie și pace în suflete.

Căci la ce vor folosi omului toate minunile lumii

Dacă în el strigă fiara mândriei?

 

Și știu că aceasta nu este o rugăciune adevărată,

Pentru că numai Tu te rogi în noi cu cuvintele Tale

Și ne curățești inima cu harul și mila Ta.

Miluiește-ne Doamne să nu cădem în înșelarea

Că prin noi se petrec lucruri minunate

Și revarsă asupra noastră dragostea Ta,

Așa cum Tatăl a revărsat-o asupra Ta pe cruce.