Despre cei care nu au nimic de demonstrat, sau cine va schimba fața României

Auzim adesea din partea adepților liniștii noastre sociale un îndemn spre liniștire, o povață către relaxare, adresate celor care își dedică viața unui ideal, de orice altă natură decât cel comunist sau socialist. Un îndemn de a te, pur și simplu, rata. Adresat celor care își dedică viața în sensul că muncesc din greu pentru a atinge ce și-au propus, sau că se nevoiesc din greu dacă e vorba de ceva spiritual. Ce aveți, fraților, de demonstrat? Opriți-vă ! În politică, afaceri, educație, știință, biserică, oriunde altundeva, întrebarea se repetă la nesfârșit, denotând o neînțelegere crasă.

Se presupune că Einstein a avut ceva de demonstrat pentru că a creat ce a creat, că țăranul care face și vinde brânză bună la fel, vrea să demonstreze ceva, că femeia de serviciu care curăță lună pardoseala prin instituții publice pe doar 600 de lei lunar, iarăși, are o problemă, sau că cel mai onest prim ministru al României (ghiciți personajul) n-a guvernat bine doar pentru așa a vrut și a putut el, fără alt motiv, ci pentru că, e limpede, avea ceva de demonstrat.

Se presupune că mărul face mere, părul pere și indivizii din fiecare specie ceea ce au de făcut dintr-o rațiune aparte, nemărturisită: să ne arate ce sunt ei capabili să facă.

Până la urmă este o problemă de identitate personală și de capacitate de acceptare a identității celuilalt, așa cum este ea. De acceptare a diferenței. Stânga nu este capabilă să accepte diferența, darul superior al celuilalt, munca mai multă a celuilalt pentru a face față talanților primiți, performanța mai mare, intrinsecă a celuilalt. Stânga este incapabilă să accepte inferioritatea mea și superioritatea altuia. Că eu nu sunt la fel ca celălalt. Că eu sunt un mic titirez răsucit pe o masă între două beri, iar altul o tornadă la scară istorică, sau măcar municipală. Oricum ar fi, mai mare decât mine. Stânga este incapabilă de respect, de admirație sinceră. Apanajul stângii este resentimentul orgoliului lezat de simpla existență a celor mai buni decât mine. Oricât de mult ar munci și ar suferi cei care sunt mai buni decât mine.

Ce aveți de demonstrat? Adică: de ce ne oferiți un reper inconfortabil ? La pușcărie cu voi ! La canal cu voi ! Lături mediatice peste voi ! În anii 50 la fel ca și acum, doar cu alte mijloace.

Dar să coborâm din retorici generale în exemple concrete. Eu nu cred că Monica Macovei a avut ceva de domonstrat pentru că este cea mai respectabilă femeie din politica românească. Nici Emil Boc pentru că a fost cel mai onest prim-ministru din istoria României. Nici patronul de la Angst pentru că este cel mai bun mezelar. Nici Funeriu pentru că a fost cel mai bun ministru al educației. Nici Țiriac pentru că este cel mai performant om de afaceri. Nici Mircea Dumitru pentru că este cel mai curajos rector. Nici Hagi pentru că dădea cele mai bune pase. Nici MRU pentru că este cel mai deschis politician către societatea civilă. Nici Nicolae Tănase pentru că este cel mai serios preot de sat. Nici Mona Muscă pentru că este cea mai de bun simț fostă informatoare, lichidată pentru că devenise nemanipulabilă și potențial președinte. Nici președintele Academiei Române pentru că este un geniu al chimiei. Pur și simplu așa sunt ei.

Ca acești oameni sunt mulți alții pe care nu i-am numit, deși îi cunosc din faptele și din vorbele lor, și mulți alții pe care nu îi pot numi pentru că nu îi cunosc. Dar știu că există. Ei sunt oamenii care vor schimba fața României.

Ce le este comun din punct de vedere politic sunt, după părerea mea, următoarele principii mărturisite sau nemărturisite:

1) libertatea exercitată cu discernământ, fără de care nu există respectul de sine, de ceilalți, creativitatea și producția eficientă de bunuri și servicii;

2) moralitatea întemeiată pe decizia personală de a face bine, nu pe argumente egalitariste sau de justiție socială (asumare voluntară, nu conformism raționalist);

3) adaptarea politicilor publice la tradițiile culturale și spirituale private și comunitare ale cetățenilor, adecvare a regulilor formale la cele informale;

4) statutul de servitor public ("public servant") al persoanei care lucrează în instituțiile statului sau la conducerea unei firme, pentru ca în spațiul public trebuie să se strecoare cât mai puține persoane dornice de putere pentru sine și cât mai multe dornice de putere pentru alții. Capacitatea de a înțelege că orice organizație are și o responsabilitatea socială.

5) meritocrație în orice instituție a statului și organizație, pentru că recunoașterea meritului este singura cale de motivare acceptabilă într-o instituție publică seculară. O femeie de serviciu care își face bine treaba merită mai mult respect și recunoaștere a valorii decât un prim-ministru care și-o face prost.

6) rolul instrumental al statului în raport cu cetățeanul actual, nu cu omul în genere, pentru că statul nu poate exista fără persoane, în timp ce persoanele pot trăi și fără stat. Rolul instrumental al statului în raport cu un număr rezonabil de descendenți posibili ai cetățenilor actuali (nu cu generațiile viitoare pe termen nedefinit), pentru că este o infatuare să credem că putem planifica funcționarea societăților pe termen nedefinit și un cinism să sacrificăm pe cei de azi pentru cei de mâine.

7) limitarea statului la gestionarea acelor probleme care nu pot fi gestionate decât prin politici publice, dar cu realism, nu utopic, pentru că nu e rezonabil să experimentăm cu viețile oamenilor nici măcar de dragul libertății

Într-o democrație liderii stângii nu vor fi nimic prin ei înșiși, ci doar prin ceilalți, votanții lor resentimentari, pentru că au ceva de demonstrat: altora, votanților. Ei sunt niște pseudo-lideri, în sensul că nu vor fi niciodată modele pentru alții. Nu vor fi modele pentru că nu suportă să își asume responsabilitatea pentru faptele lor. Nici măcar pentru plagiaturi. Nu suportă să arate: iată, eu cred că trebuie să mergem pe acest drum. N-a mai mers nimeni, dar veniți după mine. Să spună: dacă tot furăm cu toții, hai fraților să legalizăm hoția ! Lideri într-o democrație pot fi doar cei care nu au nimic de demonstrat. Stânga poate da lideri doar într-o dictatură.

Mai devreme sau mai târziu în orice societate deschisă comportamentele celor care nu au nimic de demonstrat vor fi comportamente de succes, adică imitate în masă, pe măsura puterilor fiecăruia. În România pe măsură ce naivitățile de început vor fi depășite, iar realizările lor personale vor fi tot mai evidente.

Atunci întrebarea ce ai de demonstrat va deveni ridicolă, iar în locul întrebării se va instala un simplu și sănătos respect.

(acest articol este și pe Contributors, cu diverse comentarii, aici: http://www.contributors.ro/editorial/despre-cei-care-nu-au-nimic-de-demonstrat-sau-cine-va-schimba-fa%C8%9Ba-romaniei/ )