Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

marți, 21 mai 2013

De la Părintele Ignatie, chilia Sf. Ipatie

Nu te mai uita la televizor. Nu folosi internetul mai mult decât trebuie. Citește.

Satana vrea să-i faci voia lui. Noi să ne-o facem pe a noastră. Noi să stăm sub acoperământul harului.

În fața lui Dumnezeu avem doar dreptul să plângem.

Omul să nu arunce vina nici măcar pe diavol. Libertatea noastră e de vină. Am greșit și punct.

Pune în carantină pe cei care vin neașteptat peste tine. Lasă-i să aștepte.

Încercările ne învață să fim sinceri.

Vorbim de martirii din comunism, dar nu suntem capabili să îi cinstim, să îi cunoaștem. Cei din închisori au fost de două feluri: sfinți și eroi.

Bărbăția și dispoziția de jertfă. Trebuie să găsim bărbăția să continuăm să lucrăm ce am văzut în Sfântul Munte.

Te laudă până faci cei vor ei. Sau te amenință. Dacă suntem pătimași suntem vulnerabili.

Trebuie să ne adâncim duhovnicește. Altfel mergem pe orizontală.

Să luăm împietrirea celuilalt în noi. Nu există creștinism fără a lua împietrirea celuilalt în noi.

Când critic nu trebuie să ne tensionăm că a zis Părintele, etc, ci să încercăm mai mult decât putem. Ce spun vouă în putere e altceva decât ce spun altora vârstnici.

Ortodoxia se ține prin luptă.

Durerea lumii e cu monahul. Aia e cu el. Eu am "Evenimentul zilei" aici: Psaltirea (un pustnic din Ardeal).

Trebuie să ne propunem o țintă duhovnicească. Scopul e îndumnezeirea. Dar o iau în pași mici. Și așa începem să lucrăm.


Un comentariu: