Mi
se pare tot mai mult că incapacitatea de a face față răului cel mic,
neputințelor și intereselor aproapelui decât printr-o reacție radicală duce la
întoarcerea răului cu o forță crescută. În fond e o lașitate, o fugă de
dezbaterea și disputa civilizată, un refuz de a accepta pierderea de etapă,
dacă ești înfrânt, o răzbunare distructivă. Am văzut zilele trecute filmul
Lincoln și am avut sentimentul unei lecții despre mâna invizibilă, cum din
interesele egoiste ale oamenilor și interacția lor ies lucrurile bune pe plan
spiritual. Nu de la intențiile bune ale politicienilor trebuie să așteptăm
politicile folositoare, ci de la prinderea acestor oameni într-o rețea socială cât
mai extinsă simultan cu acceptarea unor valori morale publice în mod
deontologist, chiar dacă cei mai mulți dintre noi suntem incapabili să le
urmărim permanent.
Morți au fost și în războiul de
secesiune, morți au fost și în comunism și fascism. Dar în primul caz
confruntarea a fost în limitele naturii umane, nu subsumată unor scopuri
utopice, dincolo de ceea ce omul poate fi capabil. A fi egali în fața legii și
diferiți în rest între noi cum suntem a fost un scop folositor de urmat,
indiferent de motivațiile egoiste materiale sau emoționale sau de orgoliu ale
actorilor implicați, pe când a duce inegalitățile la extrem și a aplica
selecție umană ca pe un bine public, sau a duce egalitatea dincolo de cea în
fața legii și a aplica nivelare socială ca pe un bine public au fost doar
ispite ale diavolului.
În climatul materialist al
zilei de azi s-ar putea ca unii să considere exprimarea Diavolul în istorie
(titlul cărții lui Vladimir Tismăneanu tradusă recent și în românește) ca pur
metaforică. O ontologie a minții pur științifică, materialistă, fără gânduri de
la diavol și de la Dumnezeu, e bună pentru medicină, dar o ontologie a minții
pentru acțiune politică fără acceptarea existenței unor gânduri realmente bune
sau rele duce la dezastru. Gradul de realitate al diavolului nu este mai slab
decât al termenilor teoretici din fizică, dar raportat la seturi diferite de
fapte ale lumii.
Avem în minte și gânduri care
nu ne vin de la noi, ci de la diavol unele și de la Dumnezeu altele. Să nu ne
învoim cu orice gând ne trece prin minte fără să ne întrebăm dacă este unul bun
sau unul rău. Ține
de discernământul nostru să înțelegem care sunt unele și care sunt celelalte. Ține de rolul duhovnicului atunci când ne simțim depășiți
de situație. Dar atenția trebuie să fie a noastră mereu, lenea gândirii, lipsa
de reflexivitate nu ne fac, orgoliul că tot ce dorim este dorința noastră nu ne
duc decât la ruinarea vieții. A fi undeva în spate și a vedea cum defilează
gândurile prin fața ta. A te nevoi pentru a nu mai fi asaltat de gânduri rele.
Lucruri elementare pentru un creștin, ciudate pentru cineva care s-a construit
în poate cea mai diabolică perioadă a istoriei, când în numele binelui s-a
făcut atâta rău.
Cum ne informează dl.
Tismăneanu, "Mihail Bulgakov scria despre prezenta Diavolului in Moscova
celui mai ingrozitor an al Marii Terori, 1937. Leszek Kolakowski a precizat ca
Diavolul a fost o parte a experientei totalitare, o prezenta reala. Comunismul
si fascismul au falsificat notiunile de Bine si de Rau (lucru accentuat de
Alain Besancon pe urmele lui Vladimir Soloviov)."
Să
ne rugăm pentru cei care fac rele. Sunt niște victime care se învoiesc cu răul
care li se pune în față. Suferința celor care suferă în urma faptelor lor nu
este nimic față de suferința lor. Suferința este o
ocazie de a te trezi la realitate, în timp ce facerea de rău este scufundarea
în iluzie, într-o viață diabolică.
________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu