Drama unei societăți de hoți

( http://www.contributors.ro/fara-categorie/drama-unei-societați-de-hoți/ ) 

Nu era aproape nimeni să nu ia acasă ceva de unde lucra în anii ‘80, iar cine nu lua era considerat prost. Și cam toată lumea se zbătea să lucreze undeva de unde se putea lua cât mai mult. Așa stăteau lucrurile în comunism, sub autoamăgirea că era vorba de averea poporului. Nu avea nici o legătură cu naționalitatea, o făceau și românii, și maghiarii, toți. După ’89 circula povestea cu maghiarul din România care s-a dus să se angajeze la o măcelărie în Ungaria. În ziua de salariu după o lună a primit o sumă mult mai mică decât cea negociată. La întrebarea de ce i s-a prezentat un grafic cu diferențele zilnice ale greutății sale la intrarea și la ieșirea din măcelărie. În fiecare zi era mai greu la ieșire cu 4-5 kg, pontatorul era pe un cântar automatizat. Valoarea cumulată a mărfii scoase se scăzuse din salariu. Cetățeanul s-a întors să lucreze în România. Nu avea nici o legătura cu gradul de educație, în facultăți se purtau frigiderele în birouri de profesori universitari doar pentru a adăposti găinile moarte primite de la profesorii îndrumați pentru lucrările de grad. Acesta este omul nou comunist, un om cu mentalitate de sclav și de hoț.

Problema este cât timp poți trăi ca popor în acest fel? Evident este un mod autodistructiv de funcționare a unei societăți. Însă cum se poate modifica așa ceva? Doar prin inițiativa personală a câtorva, care  nu numai că vor fi urâți de aproape toți ceilalți la început, dar vor fi urâți și neînțeleși chiar în propriile lor familii.

Cine luptă împotriva plagiatului va trebuie să își asume că va deranja pe cei cu care se vede la masa de Paști și de Crăciun, cui protestează contra hoției i se va aduce aminte că a fost ținut în facultăți din furat, cine luptă împotriva corupției va trebuie să își asume că ce susține el poate trimite la închisoare rude ale sale. Nu rude depărtate, ci frați, surori.

De asta au fost scutiți doar nomenclaturiștii și securiștii. Sclavii muncitori și intelectuali nu.

Este să fii reformist în condițiile astea moral sau nu este? Este așa ceva normal din punct de vedere psihologic sau nu este? Dacă răspunsul pe care îl dați este da, înseamnă că puteți provoca suferință cuiva pe termen scurt în numele unor binefaceri pe termen lung. Dacă răspunsul pe care îl dați este nu, atunci ați spus că imoral și anormal este comunismul, pentru că el ne-a dus aici. A distrus structura psiho-socială a unui popor punând în loc o inepție incomensurabilă.

Văd cumva aici o analogie cu primii creștini într-o societate înfundată într-o decadență fără margini. O analogie de situație socială, nu de fond al problemei, între primii creștini și reformiștii de azi. Se cere să întorci spatele unor persoane cu comportamente inadecvate dar considerate normale statistic pentru niște idealuri care nu au încă destui oameni care să le împărtășească, niște idealuri care nu îți asigură o rețea socială concretă în care să poți trăi normal socialmente vorbind. “Lasă-i pe cei morţi să-şi îngroape morţii şi tu urmează-Mi Mie”. Dar în reformă nu există un El, sunt doar oameni obișnuiți, iar a urma idei precum urmezi persoane nu este posibil. Un reformist este un om mai mult sau mai puțin izolat, care știe că are dreptate, dar pe care acest lucru nu îl ajută cu nimic în viața lui de zi cu zi. În plus, în timp ce pentru un creștin binefacerile pe termen lung sunt garantate dacă ai întors spatele comportamentelor necorespunzătoare, binefacerile ieșirii din starea de corupție nu sunt deloc garantate, bunăstarea personală depinzând și de mulți alți factori decât mentalitățile oamenilor. Rămâne totuși faptul social: atât primii creștini cât și reformiștii sunt urâți și admirați simultan.

A fi reformist în România în 1990 era o crimă, deveneai țintă a urii, a fi în 2002 era o nebunie, a fi în 2008 însemna să te sacrifici acolo, în locul particular unde luptai pentru asta, a fi în 2014 nu este încă deloc comod.

Scandalul din jurul fratelui președintelui Băsescu nu este decât un caz particular al acestei situații generale. Spectaculos prin faptul că este vorba de fratele unui om care este președintele României, dar, altminteri, de o crasă banalitate românească.