În anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni domnul Ponta se
străduiește să le calce pe urme. Din agoniseala domnească tocmai a scos câteva
milioane, pentru mănăstiri. Înălțimea sa întărește daniile sale printr-un HG
publicat ieri doar în Monitorul Oficial (ca să nu știe stânga ce face dreapta).
Sărmanul.
Comportamentul public al acestui om te pune într-o situație delicată. Să
vorbești, ar putea însemna să judeci. Să nu vorbești, iarăși parcă nu e bine.
Am putea vorbi fără să și judecăm?
O variantă, pe care o explorez în acest text, este să abordăm chestiunea
din perspectiva rolului economic al credinței. Modul de acțiune al domnului
Ponta dă impresia că cei care cred risipesc banul privat (ceea ce e problema
lor) și public (ceea ce e problema noastră). Lucrurile nu stau tocmai așa. De
exemplu, o persoană credinciasă:
- Nu mai are nevoie de cheltuieli
pentru status social, acelea care generează o întreagă industrie, un
consum exagerat care nu este necesar, care nu este natural, care duce la
îndatorare, la credite neperformante, iar global la crize [1]. Persoana
credincioasă știe foarte bine că este un dumnezeu în potențialitate [2] și că accederea la acest nivel existențial nu
depinde de investițiile materiale, că nu se poate cumpăra respectul cu
bani. Dacă, forțând noțiunile, am vorbi de un status după criterii
duhovnicești, el e pe dos celui lumesc: cei mai demn de respect sunt
monahii și monahiile, anonimi și fără proprietate privată prin propria lor
voință. O competiție privată sau publică în donații către Biserică este cu
totul nefolositoare duhovnicește.
- Gestionează cu discernământ resursele
sale private atunci când depind și alții, familia sa, de ele, pentru a nu
provoca suferință. Acționând cu măsură are un comportament anticiclic în
termeni economici, previne crizele pe măsura puterilor sale.
- Are respect pentru muncă și pentru
cei care muncesc, nu le risipește resursele atunci când primește misiunea
să le gestioneze cât mai bine, e un manager responsabil și prin asta
contribuie la bunul mers al economiei atunci când deține o funcție
publică.
- Respectă proprietatea proprietatea
privată ca fundament al libertății economice și politice a credincioșilor
care au decis să trăiască în lume, nu la mănăstire. Ori proprietatea
privată sigură este o condiție preliminară a oricărei economii
performante.
- Caută dreptatea în tot ce face și se
ferește de nedreptate, susține formele instituționalizate ale căutării dreptății,
sistemul de justiție. Ori justiția funcțională este esențială pentru
siguranța contractelor, pentru respectarea regulilor jocului într-o
economie, pentru reducerea costurilor de implementare a regulilor publice.
Cui se adresează atunci mesajele publice aparent duhovnicești ale domnului
Ponta? Unui public infantil atât din punct de vedere economic, cât și din punct
de vedere argumentativ. Unui public dependent de stat și de autorități externe,
care nu poate sta pe propriile sale picioare.
Ca persoană domnul Ponta este un caz dificil de evaluat, pentru că rareori
avem acces la informații reale, ci mai ales la o imagine, adesea construită
contradictoriu. Azi spune că urăște, mâine face danii mănăstirilor. Poate că
s-a pocăit, nu știm. Dar asta e problema privată a dânsului. Nu ne dorim un om
atât de labil în acțiuni în fruntea statului. Pare imatur și pare captiv
decizional, depinde prea mult de cei din jurul dânsului, nu în sensul că ține
seamă de opiniile lor, ci în sensul că este împins în față de oamenii care iau
adevăratele decizii. Un om care induce sentimente de compasiune.
Între ceilalți candidați, doamna Macovei apare ca un tip ascetic și
hotărât, matură atât economic, prin soluțiile propuse, cât și argumentativ, dar
tocmai prin asta capabilă să genereze sentimente de inferioritate și teamă unei
mari părți a votanților ieșiți din proiectul de infantilizarea comunist. La
modul ideal de un astfel de om avem nevoie, dar în condiții democratice,
singurele care fac posibilă evoluția culturală a tuturor oamenilor, maturizarea
lor, nu poate avea succes electoral acum. Vocea dânsei trebuie să se simtă cât
mai mult, pentru ca o cât mai mare parte din mesajul său să fie preluată de cel
care va da bătălia finală. Și poate că printr-un miracol va trece în turul doi.
Doamna Udrea pare a ține de un tip consumist, e antrenată în competiția
pentru un status lumesc, atât prin bunuri, ținută, cât și prin dorința de a
avea funcții. Situația personală a
domniei sale o fac să fie foarte hotărâtă cu prvire la cariere politică. Poate
vorbi cu cei din mahala, cu toți cei care suntem nepoți de țărani mutați în
antebelic în mahalelele Bucureștiului și ale altor orașe, copii de oameni
mutați din mahalale în cartierele muncitorești. Pentru tot acest electorat
simplu reprezintă un model de reușită lumească în viață. Candidatura sa este
utilă. Nu trebuie lăsați oamenii simpli debusolați să fie doar la cheremul
neo-feudalilor. Dar nu ne putem dori un astfel de tip uman în funcția de
președinte. Domnul Băsescu a fost acceptat pentru că avea o viziune, dar doamna Udrea nu o are pe a dânsei, ci
doar o continuă pe a d-lui Băsescu. Nu pare o persoană creativă, iar funcția o
va provoca și la reacții pentru care nu există deja un răspuns formulat de
alții. Pe de altă parte, un scor mare al dânsei va oferi domnului Băsescu după
finalizarea mandatului un vehicul politic consistent, ceea ce este de dorit
pentru a pune presiune pe continuarea reformei morale a dreptei.
Domnul Johannis pare un tip echilibrat, cu o anumită discreție, dar cu un
discurs public încă în curs de structurare. Nu aleargă după status, ci mai
degrabă este solicitat să ocupe funcții de mare autoritate, ceea ce
duhovnicește e bine. Un om cu acțiunii medii, normale, fără valențe ascetice,
dar și fără excese distructive. Propulsat de neo-feudalii de bine din Alianța
Creștin Liberală care îi asigură o bază electorală consistentă, domnia sa pare
atât creștin, cât și liberal, dar fără să se identifice existențial complet cu
exigențele asociate nici unuia dintre aceste atribute. Motiva pentru care a și
acceptat candidatura în această configurație.
Cum într-o democrație oamenii de mijloc, nici cu fapte foarte rele, nici cu
fapte foarte bune, au cele mai multe șanse să câștige în competițiile
electorale, cele mai multe șanse le are domnul Johannis. Rămâne ca în structura
discursului său de om de stat, nu doar de municipiu, să preia cele mai
importante mesaje din programele doamnelor Udrea și Macovei. Personalitate n-are cum să preia,
dar plasticitatea sa poate fi un avantaj de care țara ar putea profita. Dar mesajele
nu le va prelua, ca orice bun negustor, decât în măsura în care o să aibă multă
nevoie de votanții acestor doamne.
Note
[1] Capitolul 42 în Cornea A., 2014, Miracolul – despre neverosimila
făptură a libertății, Ed. Humanitas, București
[2] Cel puțin în ortodoxie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu