Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

luni, 22 septembrie 2014

Egoistul


Nu am înţeles ce trebuia din piesa Egoistul. Am crezut că erupe generozitatea de a oferi bucurie publicului, pănă la moarte. Dar era doar dorinţa de a fi aplaudat. Am crezut că era risipirea de sine în slujba celorlalţi. Dar era mai ales dorinţa de a avea putere asupra oamenilor, de a-i influenţa. De a le câştiga încrederea pentru ca la momentul oportun să te foloseşti de ei. Un egoist autentic juca în Egoistul.

Poate un creator să susţină un plagiator în fruntea ţări? Nu. Poate un om inteligent care îşi iubeşte ţara să o întoarcă spre metehnele comuniste? Nu.

Teatrul poate fi politic şi actorii pot face politică, dar nu orice fel de politică. Ci doar aceea care nu subminează propriul act de creaţie, în primul rând, şi al celorlalţi cetăţeni, în al doilea rând. Nu pot fi poliţist şi în timpul liber să susţin hoţii, după cum nu pot fi profesor, iar la ceas de seară să lucrez cu Chippendales.

A fi creator şi a susţine impostura este un non sens, o orbire a raţiunii publice. Înseamnă că îmi urăsc propriile realizări, că mi-au fost un substitut pentru altceva, la care nu am reuşit să ajung. Şi cu atât mai mult sunt furios pe reuşita nedorită cu adevărat cu cât ea este mai mare, cu cât aplauzele celor care mă iubesc sunt mai nesfârşite, cu cât oamenii lăcrimează de bucurie în sală în faţa a ceea ce simţeau ca fiind adevărat, autentic. Dar eu doream altceva, doream stadioane pline, nu o biată sală din prăfuitul Bucureşti, fie şi teatrului cel mare. Prea mic faţă de dorinţa mea de putere. Politică.

Desigur, sunt şi erori. Heidegger a fost orbit nevăzând ceea ce urma să vină. “Ce singurătate să nu înţelegi înţelesul atunci când există înţeles. Şi ce singurătate să fii orb pe lumina zilei,- şi surd, ce singurătate in toiul cântecului.” Cu domnul Beligan însă nu avem de a face cu aşa ceva, ci cu mult mai mult. Filosoful nu a vrut să ne întoarcă spre nazism. Dar actorul vrea să ne întoarcă spre comunism. Deşi am văzut cu toţii de unde venim, am trăit coşmarul comunist noi înşine. Acum cunoaştem întunericul. “Să nu-nţelegi când nu există înţeles şi să fii orb la miezul nopţii şi surd când liniştea-i desăvârşită, - o, singurătate a singurătăţii!”


Un stadion de oameni singuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu