Ce este Victor Ponta în Biserică

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ce-este-victor-ponta-in-biserica/ )

În acest text încerc să dau un răspuns la întrebarea ce este Victor Ponta în Biserică. Nu cine este. Situaţia sa personală religioasă are o relevanţă doar privată, dar rolul pe care îl joacă pe plan instituţional merită discutat public.

Discuţia este oportună deoarece domnul Ponta joacă intens rolul prezidenţiabilului credincios, iar cei care promovează public această imagine încearcă să facă un contrast cu  “necredincioasa”, „anti-cruciata”, spun dânşii, Monica Macovei.

Pe scurt, cine dă bani şi sărută moaşte cu camerele de televiziune fixate pe el ca să fie văzut de tot poporul este considerat credincios, indiferent de modul în care se comportă public în restul timpului. Iar cine critică folosirea electorală a resurselor publice, apără cetăţenii de spoliere, susţin că religia este în special o chestiune privată, intimă şi nu se laudă în piaţa mare cu credinţa lor nu sunt demni de numele de creştin.

Pentru orice observator obiectiv al vieţii publice lucrurile stau exact pe dos. Doamna Monica Macovei este mult mai apropiată în fapte şi vorbe de modul de viaţă creştin decât e Domnul Victor Ponta. Atunci de ce acastă inversare ?

Din raţiuni pecuniare. Din nevoia de bani pentru proiectele de infrastructură religioasă neterminate distribuite prin toată ţară Biserica a devenit foarte vulnerabilă la militantism politic. Chiar dacă instituţional militantismul politic e respins, membri ai clerului ei îl practică.

Boom-ul imobiliar s-a manifestat şi în viaţa Bisericii, oamenii au căzut în ispita începerii a mai multe decât puteau termina, iar criza şi acţiunile în forţă ale DNA-ului au colapsat şi aici investiţiile. Este rezonabil să credem că în bună parte contribuţiile la ctitorii proveneau din afaceri discutabile, ca să mă exprim eufemistic. Cazul Becali este exemplar.

Ori între doamna Macovei şi buna funcţionare a DNA este o legătură de la cauză la efect foarte clară. Scăderea drastică a cuantumului donaţiilor pentru construcţii bisericeşti este şi în responsabilitatea dânsei, ca un rezultat neintenţionat al reformei justiţiei.

Am făcut recent un pelerinaj prin Dobrogea, şantierele stagnează mai peste tot, acolo unde au început măcar. Sunt indicatoare care te înştiinţează că vei găsi o mănăstire pe un drum, iar la locul cuvenit dai de un paznic la un altar de vară şi materiale stivuite. În alte locuri monahii nu mai au linişte pentru rugăciuni, menirea lor fundamentală, au primit ascultări de supervizare a construcţiei unor obiective grandioase în mijlocul pustietăţilor. De exemplu la Sf. Ioan Casian. În alte zone ale ţării la fel. Oaşa este prezentată ca cea mai izolată mănăstire, dar în loc de o sihăstrie  găseşti tot mândria marilor ctitorii. Cât de departe este situaţia de entuziasmul spiritual al tinerilor intelectuali din anii ’90 intraţi în monahism, acum folosiţi ca resursă umană pentru interesele strategice ale organizaţiei văzută doar ca organizaţie.

Faptul că este acceptată autopromovarea domnului Ponta ca binecredincios este direct legat de interesul pentru finalizarea tuturor acestor construcţii, fără să mai discutăm de întreţinerea celor existente.

În realitate, în manifestările publice religioase al domnului Ponta şi în donaţiile pentru biserici nu este vorba de credinţă, ci de politică populistă. Aşa zisul credincios Ponta în acelaşi timp l-a susţinut şi îl susţine pe domnul Remus Cernea, un ateu militant. Cum ar putea  o persoană cu adevărat religioasă să susţină un ateu militant ?

Cine îl crede credincios pe domnul Ponta speră că acesta se va apropia în mod real de Biserică, iar apoi se va “lepăda” de domnul Cernea. Crede că prietenia dintre cei doi este o greşeală. Este însă mult mai rezonabil să credem că pentru Victor Ponta nu contează nici credinţa, nici valorile militantismului umanist. Contează doar puterea sa personală. Domnia sa pare că se foloseşte de oricine are convingeri autentice şi este dispus să îl gireze. Domnul Ponta vrea puterea asupra lumii într-un scop strict egoist şi este dispus o obţină cu orice mijloace.

Am găsit susţinere pentru Victor Ponta şi la Athos. Era considerat omul „nostru”, pe care uite cum l-au păcălit occidentalii şi să sperăm că îşi va reveni - cam acesta era discursul.

Prezentarea unui om care a făcut faptele domnului Ponta ca prezidenţiabil credincios pune în pericol misiunea Bisericii. Aşa cel puţin se vede de la firul ierbii. În calitate de simplu credincios acest lucru mi se pare inacceptabil.

O Biserică al cărei cler militează politic pentru un om ca domnul Ponta, îl girează, nu mai poate fi ce ar trebui să fie pentru credincioşi. Ea riscă să devină sălaş al minciunii şi populismului. Şi aşa societatea românească este aproape irespirabilă, cu excepţia unor nuclee de moralitate foarte limitate. Dacă şi cercul celor credincioşi va deveni la fel din cauza asumării unor proiecte politice de factura celor promovate de oameni ca Ponta pentru banii necesari finalizării construcţiilor bisericeşti, înseamnă că cineva şi-a atins scopul.

Victor Ponta este un cal troian în Biserică. Al cui, o vede oricine cu ochiul liber.