Profilul viitoarei dictaturi din România

USR a făcut un serviciu prin strângerea milionului de semnături celor care vor acestei ţări să fie un petec nesemnificativ şi primitiv de pământ. Acum se ştiu cu precizie CNP-urile celor care trebuie reţinuţi, duşi în lagăre, bătuţi, lichidaţi. Dacă locuri potrivite pentru asta nu se mai găsesc prin România se pot găsi în Rusia.

Nimeni nu vrea la marginea imperiului lui un stat puternic, şi atunci acesta trebuie condus de incompetenţi. Cine nu ştie tinde să simplifice realitatea ca să o poată pricepe şi gestiona. Manualele nu pot fi decât unice, deciziile se pot lua doar centralizat. Electronul e o bilă care se învârte în jurul nucleului, ce ar putea fi altceva ? Natura e formată din bucăţi materiale pe nume păduri, lacuri şi altele aşezate în spaţiu ca într-un joc de lego. Omul sunt eu, cel care conduc, restul purtorilor de cărţi de identitate sunt resurse ale mele. Copiii sunt ai statului meu. Libertatea există, fireşte, şi este a omului, adică a mea, fac ce vreau pentru că pot.

Ignorantul mândru este onest cu sine însuşi, hotărât şi pus pe distrugerea a tot ce nu pricepe. El vrea să fie respectat pentru ceea ce este, iar cine nu vrea sau nu poate asta va muşca din ţărână.

Din perspectivă suprasensibilă o situaţie de acest fel are probabil un rol de smerire a celor care mai ştiu câte ceva şi îşi dau aere, îşi arogă, nu abrogă, merite. Este o pedeapsă pentru nebunia de a crede că eşti buricul universului, centrul lumii, un creator fără de creator, un individ care merită totul de la ceilalţi pentru valoarea lui inestimabilă. Acesta e un alt mod, complementar primului, de a-ţi manifesta înclinaţiile dictatoriale. O faci prin cunoaştere, prin adevărul pe care îl serveşti altuia care trebuie să rămână mut în faţa majestăţii tale. Tu să ai ultimul cuvânt. Tu să spui omenirii ce e bine să gândească, cum să se poarte, cum e corect.

Avantajul democraţiei liberale este că permite să ne ţinem în frâu aceste trăsături abjecte de a domina fizic sau simbolic prezente în oricine. Nu e nici o diferenţă să o faci ridicându-te râgâind de la un grătar cu şase beri sau ridicându-te pus pe fapte mari arogant de la masa unei biblioteci prestigioase. Ambele sunt moduri de a ne da în petec.

Spaţiul privat e una, spaţiul public este alta. În cel privat putem să ne dăm în petec cum vrem, în cel public suntem limitaţi de nişte reguli mai importante decât voinţa oricui de a se manifesta cumva în public. În public nu există libertate nelimitată. Dacă există atunci nu mai e public.

Doar un milion de oameni din România vor activ o societate cu spaţiu public, restul vor să invadeze vieţile altora cu felul lor de a fi, oricare ar fi el, sau sunt prea obosiţi ca să mai vrea ceva decât trăirea clipei. Suntem în anticamera iadului pe pământ, în pridvorul templului diavolului.

Neîncrederea, frica, umilinţa, suferinţa generalizate social sunt singurul rezultat al celor care violează complexitatea şi subtilitatea vieţilor umane prin aşezarea lor în patul procustian al lumii unui ignorant ori în cel al lumii unui om livrat ideilor utopice. Nu e nici o diferenţă existenţială între iadul rezultat din barbarie şi cel din utopie, între ce ne propun în final dacopatul „creştin” şi progresistul “necreştin”. Pentru nici unul voinţa şi gândirea celuilalt nu contează, e ceva greşit în ele care trebuie corectat. Ceilalţi trebuie făcuţi să priceapă ceva, prostiile debitate de ei. Dacă nu vor o vor face forţaţi fizic şi  simbolic.

Instituţiile existente în România nu au capacitatea să gestioneze această situţie. Nici măcar Biserica naţională. Sunt prea tinere şi fragile. Sfinţim prima catedrală de anvergură cu aproape o mie de ani întârziere.

Un milion de oameni trebuie să acţioneze liber, adaptativ la orice s-ar întâmpla urmând regula bunului simţ, a măsurii, a discernământului, fără nici un fel de compromis de opinii cu extremele diabolice. A lucra împreună punctual cu cei mai frecventabili dintre ei e una, a crede aceleaşi lucruri e altceva.

Să nu fim naivi. Acest milion de oameni există pentru că s-a investit de către lumea liberă să existe. S-a investit pentru a-şi apăra graniţele. Lupta anti-corupţie e un experiment instituţional de succes cu rol strategic şi cu efecte sociale ireversibile prin internalizarea valorilor de către unii oameni - dacă nu vom fi lichidaţi. Suntem un produs cultural românesc al lumii libere. Avem obligaţia să navigăm cu abilitate prin apele furtunoase ale strâmtorii istorice şi să facem din acest stat unul respectat de toate ţările. Avem forţa să facem asta.

Profilul viitoarei dictaturi din România, de evitat, este polimorf, diavolul nu are rezerve să folosească orice fel de resurse materiale şi simbolice. Pericolul operaţional vine dinspre Rusia, dar important tactic este şi să nu ne lăsăm antrenaţi în utopiile seculare occidentale. N-are nici un rost să sărim din lac în puţ.

Lumea nu poate fi un rai, dar poate fi un loc respirabil în care fiecare îşi urmează agenda personală fiind solidar cu toţi concetăţenii lui pentru obiectivul de a ţine acest loc curat şi funcţional şi prieten doar cu cei cu care are şi altceva în comun.