Am surprins la mănăstirea Frăsinei acum câteva săptămâni în parcare o discuție în care cineva explica unor pelerini că pământul e plat. Întrebarea este cum BOR a putut crea un mediu de selecție favorabil unor astfel de opinii. Răspunsul este că această instituție nu este singură responsabilă, ci toate segmentele sociale care au de-a face cu producerea și transmiterea cunoașterii.
Când popularizarea știnței se face din interes ideologic, nu de cunoaștere, s-ar putea să fie o reacție inevitabilă conspiraționismul și asumarea teoriilor de felul pământului plat în condiții de criză și propagandă pentru dezbinare asociată ei. Mecanismul potențial e legat ipotetic de coerența cu propriul sistem de valori, personale și grupale, unele variabile explicative fiind și la nivelul instituției care dă cadrul corenței, BOR: Ar trebui să testeze ipoteza asta echipele interdisciplinare de psihologi și sociologi care măsoară cu seriozitate ceva în societate, dar nu o vor face pentru că perspectiva lor e deja ideologizată în sensul unei anumite interpretări reducționiste a credinței și dragostei. Dpdv duhovnicesc, într-o mare de cădere (identificarea cu gândul că nu există Adevăr și dragoste ontologice) unii creștini sacrifică adevărul de tip științific pentru a nu cădea ei înșiși, demonizându-l, iar presiunile instituționale ale celor ajunși la vârf converg cu asta.
La rândul lor, oamenii de științe sociale și umaniste excedați de starea precară metodologic a comunităților lor în România speră în dezvoltarea instituțională a domeniului prin delimitarea brutală de instituțiile religioase, cu care asocierea e discreditantă în occident. Delimitarea asta agresivă nu face decât să accentueze fenomenele de izolare epistemică a Bisericii, de tip cetate sub asediu.
Pe scurt, unii din Biserică par să creadă că se pot mântui fără a lua durerea științei lumii cu ei, cu toate căderile ei ideollogice, iar unii din știință pariază pe interesele instituționale lumești de salvare geopolitică prin acțiuni NATO și UE și speră să mai prindă trenul mântuirii ulterior. Acest pariu pe soluții materiale/instituționale e o trădare de tip Iuda, iar ea are loc nu numai la scară mare, ci la toate nivelurile de complexitate, fundamental la al simplelor prietenii.
Dacă filosofii și gânditorii în genere și-ar lua rolul în serios în loc să încline de o parte sau de alta sau să se dedea unei vieți fără responsabilități epistemice și sociale, ar putea să catalizeze o punte de integrare. Rezultatul net e că suntem numai câțiva care văd aceste realități și acționează în consecință.
E de la sine înțeles că ce am spus e o descriere prefigurativă, prin ghicitură, deși cred că o astfel de notă nu poate preveni nici o acțiune cu motivații din interese instituționale macro, mizele personale sunt prea mari și mințirea de sine în proiect lumesc a ajuns prea departe.
În altă ordine de idei, mâine cei care cred că au har pot deveni Iuda prin plecarea lui dacă obiectivitatea se duce în judecare, nu în instrument pentru a face bine, a da concretețe dragostei, fie și prin rugăciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu