Din
punct de vedere evolutiv filetismul, adică așezarea națiunii deasupra omenirii
și persoanei în procesul de mântuire, corespunde unei evoluții prin
hiperspecializare a ortodoxiei înțeleasă ca fenomen cultural universal.
O analiză
a evoluției filetismului se poate face la scara milenară a dinamicii istorice a
creștinismului și cu titlu ipotetic e rezonabil să presupunem că ortodoxia este
specia culturală inițială apărută, din care ulterior s-au desprins entități
înrudite. Această presupunere corespunde cu ce afirmă ortodoxia despre ea
însăși și este plauzibilă și din punct de vedere al schemelor explicative ale evoluției
culturale.
Pentru
ca specia ortodoxiei să poată supraviețui ea are nevoie de un mediu cultural similar
celui în care a apărut. Este o chestiune de cercetare istorică stabilirea variabilelor
necesare pentru acest mediu, dar cu titlu ipotetic putem presupune că mediul de
creștere are trăsături atât din cultura iudaică și din cea greacă.
Vom lua
ca ipoteză de lucru că experiența filosofică și democratică greacă antică sunt părți
estențiale ale mediului în care a apărut și poate supraviețui specia culturală
a ortodoxiei.
În
acest context, putem formula două ipoteze:
· Fārā o experiențā
filosoficā și democraticā anticà și fàrà memoria lor ortodoxia ca fenomen nu
putea și nu poate exista.
· Prezența
filosofiei și a culturii democratice în societate nu sunt suficiente, dar sunt
necesare pentru supraviețuirea ortodoxiei.
Testarea
lor se poate face pe baza unei cercetări istorice asupra dinamicii ortodoxiei în
societăți cu diferite caracteristici culturale și politice, la scara de timp
relevantă procselor de evoluție culturală.
În baza
unui astfel de model, filetismul ar evolua prin adaptarea fenomenului cultural
și al instituțiilor ortodoxe la un context social și politic în care influența
mentalităților filosofice și democratice nu e prezentă, sau din varii cauze dispare.
O astfel de situație corespunde creștinării unei națiuni întregi prin decizie
de stat, instrumentalizării ortodoxiei pentru stabilizarea unui stat fără
tradiții democratice și filosofice, sau respingerii democrației și filosofiei
ca epifenomene instituționale autodistructive de felul modificārii mediului în
care pot viețui adepții ortodoxiei în sens propriu.
În
baza acestui model, având în vedere că ortodoxia continua să existe, se poate
trage concluzia că există zone culturale, posibil cea grecească, în care caracteristicle
esențiale ale mediului cultural complex originar contiună să existe și să permită
adaptarea continuā a interfeței lumești a nucleuului duhovnicesc al ortodoxiei
la condițiile istorice mereu noi. Funcția culturii democratice și a gândiri de
tip filosofic ar fi de a facilita producerea de mutații culturale în zona
flexibilă a ortodoxiei și acceptarea lor socială, tocmai pentru a proteja
nucleu tare imuabil în condiții istorice variabile.
Din perspectivă
aplicativă este important de observat că speciile hiperspecializate nu mai au potential
de evoluție, existența lor depinzând strict de existența condițiilor în care au
evoluat. Nu ne putem aștepta ca filetismul ortodox să evolueze spre altceva, în
particular spre specia culturală universală a orotodoxiei, adică să aibă loc o
evoluție în sens invers celei întâmplate. Tot ce este posibil din punct de
vedere evolutiv pentru adaptare la scară de societate ca întreg și de stat este
coexistența speciei ortodoxe originare cu cea filetistă, iar pentru aceasta
ambele trebuie să aibă condiții de existență corespunzătoare separate social și/sau
spatial. O specie culturală filetistă care are monopol social nu va putea decât
să se apere pentru a supraviețui și să încerce să păstreze condițiile de mediu ultraspecalizate
în care poate supraviețui. Reziliența națională se va reduce la rezistență și
elasticitate, fără să mai poată exista adaptabilitate și capacitate de
transformare păstrând și extinzând funcțiile.
Cadrul
analitic schițat poate fi aplicat pentru intepretarea polarizărilor rural/urban
în instituția ortodoxă românească, a polarizărilor între biserici ortodoxe
naționale, pentru analiza relației centru – periferie/provincie în ortodoxie cu
derivatele ei culturale (filetism și cazul particular al ortodoxismului romînesc) la diferite scări de complexitate, pentru interpretarea
istoriografiei existente a bisericilor ortodoxe (de exemplu la noi istoria BOR scrisă
de Pr. Păcurariu vs. istoria d-lui Schmitt).
Prin
elaborarea mai detaliată în urma unor cercetări inter-disciplinare cadrul
analitic poate sugera căi de acțiune la nivelul mediului pentru creșterea ponderii
ortodoxiei în sens propriu în spațiul social românesc în raport cu varianta evoluată
filetist. Investiții de folos ortodox ar putea fi, ipotetic, în domeniul educației,
culturii democratice și cercetării filosofice. În condițiile din România zilei
de azi, aceste investiții ar putea duce la creșterea rezilienței naționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu