Cele patru elemente

Despre dovezile empirice ale existenței lui Dumnezeu - updated

În acest text îmi propun să discut câteva aspecte practice, concrete, legate de viața celor care au o experiență religioasă reală, o trăire în acest domeniu al vieții. Rostul unei astfel de discuții este deschiderea de puncte de comunicare cu cei care nu au astfel de trăiri.

Celor care cred prezența sau existența lui Dumnezeu la apare uneori cu pregnanță, dincolo de orice discursuri teoretice. Dovezile s-au putea grupa în două categorii:

1. Dovezi care par asociate voinței personale, asociate actului de a te ruga. Când te rogi lui Dumnezeu Te ajută, deci Dumnezeu există.

2. Dovezi independente de voința personală, uneori după toate aparențele chiar împotriva acesteia. Apar uneori împrejurări, situații de o improbabilitate extremă, care îți evidențiază rosturi nebănuite ale unor fapte din trecut și îți impun cu pregnanță existența Lui.

Pentru a da mai multă consistență celor două afirmații de mai sus am să fac câteva observaţii:

1) Dumnezeu există strict personal, pentru tine, cel care crezi.

2) Nu se poate transmite intersubiectiv cum ajută sau ce minuni face. Orice model discursiv (povestirea unor fapte) este inadecvat ca dovadă obiectivă, deși poate avea un rol formativ, de ghid informal, ca treaptă către anumite experiențe personale.

3) Dumnezeu se poate dovedi obiectiv doar prin El însuși, prin prezența lui în lume o anumită perioadă de timp, celor din acele timpuri.

4) Mărturisirea este naivă epistemic şi este primită doar de cei care au avut deja dovezi private.

5) Discursul religios este un discurs privat. Rugăciunile așa zise în public sunt tot în discurs privat. A asista la ele fără să crezi este ca și cum te-ai uita în viața personală a unui om. De aceea umplerea You-Tube-ului cu clipuri de la slujbe sau transmiterea publică prin media are un caracter oarecum indecent.

6) Existenţa în spaţiul public a discursurilor religioase nu are rol de dovedire a existenţei lui Dumnezeu sau de comunicare cu Dumnezeu, ci roluri extra-religioase. Care sunt aceste roluri se poate afla printr-o analiză instituţională (cine o face, ce interese are, ce organizații sunt implicate, după ce reguli, etc).

7) Teologia din cărți și din facultăți nu este despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre strategiile de susţinere argumentativă a forţei unei instituţii religioase în dialogul, uneori disputele interpretative, cu alte astfel de instituţii. Teologia autentică este o rugăciune privată, rugăciunea celor ajunși la îndumnezeire (oricât ar părea de neplauzibil cititorului necredincios, aceasta este o banalitate, teo-log e cunoscătorul de Dumnezeu care a depășit stadiul cuvintelor, adresării prin cuvinte; denumirea facultate de teologie este evident improprie în sens strict - nu e nevoie să urmezi o facultate ca să poți eventual deveni sfânt).

8) Alegerea unei anume instituţii religioase căreia să i te asociezi se face din dragoste de oameni, de țară, nu în mod special din dragoste de Dumnezeu. De aici contaminarea cu idealuri politice a bagajului de tradiții și norme. Idealurile politice, oricare ar fi acestea, cuplate instituțiilor religioase depărtează de Dumnezeu, mută atenția de la esențial la neesențial și scad masiv șansa convertirii celor necredincioși într-un mod autentic, fără alte tipuri de interese (politice, economice, de apartenență grupală).

9) În condițiile existenței unui anumit mod în care ți-ai construit în viață identitatea personală, nu orice instituție îți este potrivită, îți oferă împlinirea ca ființă umană, trebuie să existe o continuitate minimală de valori și presupoziții (un argument filosofic pentru asta e prezent implicit aici). Un eschimos nu poate să devină creștin de pe o zi pe alta, poate nici de pe o generație pe alta.

10) E firesc să existe îndoială, aşa cum e firesc să existe credinţă. Întărirea în credință se face prin dovezi dintr-unul din cele două tipuri de dovezi.

Dacă ai aflat că eşti o ființă spirituală şi că ceilalţi sunt și ei, bucură-te în tăcere. Nu căuta nerăbdător în celălalt persoana, sinele profund, deşi de ea ai cu adevărat nevoie, pentru că ruperea de obișnuințele vieții sperie. Scuturăm din cap ieşind din ea ca dintr-o vrajă, respingem sinele invadator ("nu intra pe teritoriul meu!"). Şi nu e oare firesc să ne dorim doar mângâierea concretă, zâmbetul, să evităm atât ciudata tăcere a retragerii în sine? Firea, lumea în sens obișnuit, accesibil tuturor, iată ce ne desparte ca oameni, deși tot ce e mai profund în noi ne uneşte. Dar nu doar pentru fire se caută oamenii unii pe alţii, chiar dacă doar pentru ea se căută organismele noastre (corpurile) unele pe altele. Să fim abili, prudenţi. Mă îndrept către tine în flux, tu către mine în reflux, iar când ne întâlnim cu adevărat ceva se întâmplă: corpul celuilalt (germ. Körper) ne devine fiecăruia trup (germ. Leib). Capătă o concretețe de o altă natură decât cea a unei organism viu animal, îmi permită să mă transpun și identific cu celălalt. Permite o empatie reală (notă: filosofia, în particular fenomenologia, sunt o bună poartă de intrare în domeniul lucrurilor astea, pentru cine are înclinați raționaliste). Lumea fiecăruia rămâne totuși între noi, deși acum aşteptăm contopirea deplină, tot atât de mult pe cât ne temem de ea. Ea nu poate veni nici fiind în lume sau lângă lume, nici visând (când ne îndrăgostim) că am putea fi vreodată nedeterminați, rupți de legătările vieții zilnice, și una cu cel iubit.  Aici, zilnic, însă putem căuta această contopire, asumându-ne suferinţa neîmplinirii ca pe o bucurie a faptului că totuși o căutăm (uneori important e să fii pe drum, nu neapărat să ajungi și la capăt, să participi, nu neapărat să învingi). Unora le place să primească bucuria întâlnirii cu cel asemenea o dată cu suferinţa de a nu putea fi întru totul asemenea. Ei sunt capabili atunci de toleranță și respect.

Excesele fac rău și în domeniul spiritual, să nu căutăm în celălalt, contemporanul, pe Dumnezeu, pentru că lumea nu e plină de eroi, sfinți şi profeţi şi vom răni firea celuilalt. Organismul, corpul, celuilalt va fugi, iar trupul ni se va împuțina, pierzând pe cei pe care îi simțeam realmente aproape, nu doar spația, fizic. Dar nu e rău să fim pregătiți oricând să îi primim pe cei mai spiritualizați ca noi, pentru că ei pot exista. Vor veni nu însă când credem sau prezicem noi.

Moartea sau depărtarea ireversibilă a cuiva apropiat înseamnă transformarea trupului lui în corp. Dorul după cineva pierdut este dorul după o parte din tine însuți. "Iubește pe celelălalt ca pe tine însuți" poate însemna transformă-le corpurile în trupuri, părți din trupul tău.

Mergi pe stradă: ce vezi? Corpuri sau trupuri? De câteva decenii nu mai avem războaie pe aici și am uitat cum ar putea fi. S-ar putea să ajungi în situația de a fi în război: ce ucizi? Corpuri sau trupuri? Cred că orice ateu își poate pune și problemele astea. E o chestie de diversitate culturală, a modurilor de a trăi, fie și numai atât.

Dacă te-ai prins de niște lucruri, spune-le doar ca să îi bucuri pe ceilalți, pentru cine se bucură relaxat de discuții intelectuale, nu ca să îi ajuţi. Oamenilor nu le place să fie ajutați fără voia lor.

____

Textul inițial din ianurie 2011, depășit existențial, aici.

Vom avea canonizări de sfinți din perioada legionară?

Este trist pentru noi ca ortodocși că având oameni ca Gafencu și Boca a trebuit să așteptăm beatificarea Monseniorului Ghika pentru a ne gândi să accelerăm puțin procesul de canonizare. Sunt oameni pentru care există îndoieli, dar sunt unii pentru care nu există nici un fel de îndoieli, precum cei menționați.

Deoarece a existat o suprapunere structurală mare ca persoane implicate între Biserică și Legiune ierarhii BOR au datoria să ia inițiativa creării unui institut pentru investigarea în detaliu a responsabilităților nominale ale celor implicați. Nimeni din stat nu va finanța o astfel de investigare, pentru că suntem conduși de comuniști și copii lor, care nu au nici un interes să evidențieze pe cine au distrus cei din tagma lor ideologică.

Avem nevoie în România de o analiză foarte documentată a fenomenului legionar, cu analize clare pe responsabilitățile personale a cât mai multor persoane, în special a celor care au suferit și/sau murit în pușcării. Iearhia BOR e prudentă în canonizarea unor oameni ca Gafencu sau Boca în absența unor astfel de analize, și bine face. Umbrele a ce au făcut colegi de generație cu ei cad și asupra oamenilor cu viață sfântă.

Situația e scăpată de sub control, avem site cu Moța și Marin ca sfinți, se instrumentalizează viața Părintelui Iustin Pârvu pentru a susține poziții anti-europene, se induce în Biserică discordie între așa ziși tradiționaliști și ecumeniști, de parcă nu toată ortodoxia ar fi întemeiată pe tradiție, cunoașteți problemele. Părerea mea este că aceste excese în recuperarea a celor care au fost buni în Legiune sub pretextul interesului național sunt manipulate extern, pentru că ele de fapt nu servesc interesului național. Lucrurile astea nu se pot spune la nivel de vârf, ar fi nediplomatic, dar se văd cu ochiul liber pentru cine e atent. Luați de ex. cartea în două volume despre viața părintelui Iustin Pârvu, luați revista Familia Ortodoxă. Sunt programe politice convergente cu poziția anti-occidentală a USL-ului din vara trecută, chiar dacă pe alte baze argumentative.

Noi românii ortodocși trebuie să avem abilitatea și hotărârea de a avea o biserică vie în condiții de libertate politică, sub ploaia asta de ispite. Politica legionară copiată după modul de organizare al Bisericii a eșuat. Un om înțelept nu ia de la capăt un experiment care a dus la dezastru. Libertatea politică favorizează mai bine credința decât dictatura, permite opțiuni mai profunde, mai clare, în privința schimbării modului de viață. Dictatura favorizează ipocrizia, de unde și crimele unor legionari. Un creștin nu ar ucide pe concetățenii lui, indiferent cât rău i-ar face. I-ar da pe seama justiției, iar dacă justiția e manipulată, ar suferi răul ca pe ceva dat de la Dumnezeu, luptând în paralel pentru schimbarea cadrului instituțional pe căi legale.

Așa cum preoții legionari creștini adevărați s-au sfințit suferind în pușcăriile comuniste, profitând de ce a dat Dumnezeu să li se întâmple, așa să se sfințească cei de acum suferind într-o societate consumistă. Cu oameni la mici și grătare chefuind când ei țin Sfânta Liturghie, cu concerte la maxim în parcul de vis-à-vis programate duminică dimineață, etc. Nu locul în care duci viața contează, ci modul în care o duci. Nu preoți supra-ponderali, nu preoți cu mașini scumpe, ci preoți ascetici ca Iustin Pârvu, preoți iubitori de oameni cu ușa deschisă la orice oră pentru oricine. E singura cale prin care vor atrage oamenii și îi vor face să-i urmeze, să-și schimbe și ei viața. Un sistem politic de tip legionar pentru a mântui o nație este calea cea largă, nu calea cea îngustă.

Nu vom avea curând canonizări de sfinți din perioada legionarilor, dar procesul care duce acolo trebuie să înceapă.

(acest articol a fost inițial publicat și apoi șters de pe site-ul contributors aici:

http://www.contributors.ro/societatelife/vom-avea-canonizari-de-sfin%C8%9Bi-din-perioada-legionara/ )

Ionuț, băiețelul omorât de câini

Dumnezeu să îl odihnească !

Semnificația protestelor împotriva proiectului Roșia Montana

(cu diverse comentarii poate fi citit și aici:
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/semnifica%C8%9Bia-protestelor-impotriva-proiectului-ro%C8%99ia-montana/
S-a făcut referire la articol în revista presei pe site-ul Europa Liberă aici:
http://www.europalibera.org/content/article/25093541.html
Recomand citirea și a următoarelor articole, cu perspective diferite:
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/salvarea-rosiei-montane-nu-mai-are-legatura-doar-cu-rosia-montana-e-o-miscare-ecologica-anti-elita-axata-pe-dragostea-de-tara/
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/de-ce-a-a-devenit-rosia-montana-problema-tuturor/
http://www.contributors.ro/fara-categorie/rosia-montana-nu-i-aparati-ca-nu-aveti-pe-cine/
http://www.contributors.ro/administratie/protestele/ 
http://www.revista22.ro/rosia-montana-piata-politica-si-idiotii-utili-30700.html)

Protestele spontane împotriva proiectului de la Roșia Montana au cel mai probabil rostul de a consuma energia celor care ar putea protesta public împotriva proiectului și a-i discredita în fața cetățenilor mai puțin implicați (prin blocarea circulație, crearea unei impresii de agresivitate și iraționalitate, etc.). În felul acesta se netezește acceptarea votării legii respective în parlament. De ce cred asta?

Acum ceva vreme am explicat pe contributors ( aici ) că principala problemă pentru gestionarea impactului de mediu al exploatărilor miniere și de resurse energetice nu este la nivelul evaluării de impact, ci la nivelul evaluării strategice de mediu a strategiilor guvernamentale respective. Acestea au fost scoase de sub incidența legii privitoare la evaluarea politicilor și programelor prin reglementare la nivel de Ordin de Ministru, adică acolo unde vizibilitatea pentru societatea civilă este minimă. În faza de evaluare a impactului de mediu, după investiții enorme în proiectare, orice blocare pe baza unor chestiuni generale nu poate avea decât costuri enorme pentru cine a dat aprobarea de principiu, adică pentru statul român, adică pentru noi cetățenii.

Pentru a testa măsura în care organizațiile neguvernamentale și ziariștii cu preocupări de mediu chiar sunt interesate și interesați de rezolvarea problemei am dat drumul la începutul lui martie la o petiția on line ( aici ) pentru modificarea respectivului Ordinul de Ministru în sensul includerii strategiilor minieră și energetică sub incidența evaluării strategice de mediu. Am circulat solicitarea de susținere a petiției către ziariștii vocali de pe diverse platforme on-line (de exemplu aici ), societățile și forumurile pentru salvarea Roșiei Montane, forumuri generale de mediu (mediu@ngo.ro ). Răspunsul a fost inexistent. Păna acum petiția este semnată de 49 de persoană. Dar în piață cum de sunt mii?

În piață sunt mii pentru că acum au fost stârniți pe mediile de comunicare de cei care nu i-au mobilizat și pentru un demers de modificare legislativă care realmente ar obliga la discutarea serioasă a impactului de mediu al proiectelor miniere și energetice.

Sau poate că cei care nu i-au mobilizat pentru o abordare rațională a problemei, nu una bazată pe forță, nu urmăresc consumarea energiilor oamenilor cu sentimente ecologiste și naționale, ci vor oprirea proiectelor cu orice preț, folosindu-se de aceștia, indiferent dacă sunt atenuate problemele de mediu asociate lor cât mai mult (în fond nu poți scoate ceva din pământ dacă nu faci o gaură). Este treaba serviciilor de informații să afle.

Dacă varianta corectă e cea din debutul articolului, atunci cu siguranță legea va fi votată în parlament, pentru că e chiar sistemul cel care organizează protestele din umbră. Dacă varianta e cea din finalul articolului, iarăși va fi votată legea în Parlament, pentru că va fi perceput că este în interesul național să fie așa. Personal cred că în cazul Roșia Montana e valabilă prima variantă, iar în cazul gazelor de șist a doua. Dar e foarte posibil să avem de a face și cu o combinație dintre ele, în ponderi diferite.

Păcat de cei care ies în stradă cu bună credință, așa cum au ieșit și anul trecut contra lui Băsescu. Time wasting. România va avea mișcări de stradă nemanipulate doar când va avea o societate civilă finanțată de donori privați români, iar asta mai durează până când donorii privați români vor da bani pentru așa ceva. Acum cei care-i dau nu sunte cetățeni (2% e aproape nimic și nu-i dă aproape nimeni), iar afaceriștii care dau mai mult fac banii din afaceri cu statul. Așadar…