Anatema pe cei care susțin adevărul unor presupoziții ale cercetătorilor din științele naturii

Cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, adică a zilei de azi, mi-a apărut mai pregnant decât anul trecut, când am participat pentru prima oară la Liturghia din prima duminică a Postului Paștelui, următoarea anatematizare [1]:

• “Celor care tăgăduiesc fiinţarea lui Dumnezeu şi spun că această lume de la sine s-a făcut şi toate cele dintr-însa fără Pronia lui Dumnezeu se ţin şi din întâmplare se fac, anatema, anatema, anatema.”

Presupoziția de obiectivitate și autonomie a naturii și presupoziția că există întâmplare în natură (că există fenomene naturale cu caracter intrinsec stochastic) sunt asumpții fundamentale pentru orice demers științific.

Faptul că Sinodiconul Ortodoxiei s-ar părea că nu face parte din Triodul românesc [2] nu este atât de relevant, dat fiind că oricum se rostește în multe biserici din România [3] și în multe alte țări ortodoxe. Din punct de vedere juridic canoanele incluse în el sunt în vigoare, ca parte a Tradiției, neaplicarea lor fiind o decizie iconomică, nu una de renunțare la valabilitatea canonului.

În aceste împrejurări se deschide o problemă interesantă pentru dialogul dintre religie, știință și filosofie. Trebuie de jure toți cercetătorii din științele naturii anatematizați ? Dacă realizarea faptului că mai mult am sminti decât am face ceva folositor ne îndeamnă să răspundem nu la această întrebare, atunci, dincolo de decizia iconomică de a nu face asta – care aparține Bisericii, pentru filosofii științei și teologii de profesie (nu neapărat și în sensul duhovnicesc) apare următoarea provocare:

•      în ce mod am putea acomoda rațional presupozițiile cu care oamenii de știință lucrează în domeniul lor cu relevanță regională (dacă vom considera că natura e esențialmente diferită de minte și cultură), sau chiar globală (dacă suntem suținători ai teoriilor emergentiste care ar permite reducerea minții și culturii la natură) și grija lui Dumnezeu pentru cele existente manifestată la nivel global, dar și particular (Pronia).

Din această perspectivă disputa creație – evoluție naturală apare ca un caz particular al unei probleme mult mai largi.

Un om de știință credincios nu poate da nici un fel de răspuns rezonabil la această problemă. Tot ce poate face este să lucreze ignorându-și propriile presupoziții, să lucreze cu un sentiment de vinovăție - dacă are un spirit mai teoretic și și-a dat seamă pe ce propoziții considerate adevărate se bazează demersul său, să renunțe la meserie, sau să tragă de teorii în stilul creaționismului discreditându-se profesional.

Așteptăm contribuția filosofilor și a teologilor.

____

Note:

[1] Molitfelnic, p549, http://www.mirem.ro/pdfuri/molitf.pdf , Slujba din Duminica Ortodoxiei incluzând canoane ale Sinodului local din Constantinopol 842 întărind hotărârile dogmatice ale Sinodului al VII- lea Ecumenic

[2] Diverse surse internet, dar nici una foarte credibilă

[3] În unele biserici nu s-a citit – comunicări personale de la participanți la Sfânta Liturghie de azi.