Despre cuvântul "Dumnezeu" în Constituție

Doi domni care, cum spune un prieten, se cred tăticii națiunii ne asigură că statul român rămâne laic. Nu era nevoie de asigurarea lor. E limpede că în Europa nu vom avea state conduse de clerici. Iar noi vrem în Europa. Cu adevărat, nu doar din gură ca dânșii.

Alta e miza, de fapt. Ea stă în agenda lor ascunsă. Această agendă este asociată ideologiilor raționaliste pe care cei doi le reprezintă: socialismul și liberalismul. Grupate în mod absolut natural în același construct politic ei cred că rațiunea este valoarea supremă. Pe față această agendă, acum ascunsă, s-a văzut în timpul revoluției franceze și în comunismul real. Reconstrucția de la zero a societății.

Pentru cei aflați în opoziție în România de acum nu rațiunea este valoarea supremă. Rațiunea este doar  o valoare instrumentală. Dacă este să numim cea mai înaltă valoare din spațiul politic din perspectiva noastră, ea este rezonabilitatea. A fi rezonabil este mai mult decât a fi rațional. Înseamnă a avea bun simț, a ține seamă de tradițiile oamenilor în numele cărora vorbești, nu doar a te folosi de ei și de tradițiile lor în scopuri electorale. Și în nici un caz a face o lozincă din asta.

Opoziția de acum nu poate fi decât una creștin-democrată, opusă ideologiilor raționalist-democrate,  liberală sau socialistă (liberal și creștin e o contradicție în termeni, ușurința cu care se vorbește de trecerea PNL la PPE, gruparea europeană care reunește pe creștin-democrați, sugererează precaritatea culturii politice).

Este rezonabil ca într-un stat cu o covârșitoare majoritate de creștini să apară în Constituție cuvântul Dumnezeu sau referiri la El? Asta poate decide doar acea majoritate, dacă ea există cu adevărat dincolo de ce declară. Adică în fapte.

A avea cuvântul Dumnezeu în Constituție nu înseamnă că statul acela nu este laic. Ci este un mod de a vorbi despre identitatea noastră națională, de a deturna proiectul pașoptist de Românie, secular, într-un proiect autentic de Românie, conform identității poporului român, creștin.

Eu cred că nu va fi în Constituție acest cuvânt. Nu pentru că noi nu credem în Dumnezeu, ci pentru că din bun simț vom menaja sensibilitățile celor care le lezează în mod agresiv pe ale noastre.

Dar vom vorbi public desprea dorința noastră de a avea acest cuvânt în Constituție. Așa cum au făcut-o și părinții Constituției americane. Discutarea publică a acestei chestiuni este benefică pentru democrația noastră. De ce? Pentru că noi credem în Dumnezeu (in God we trust) și facem, și noi, parte din acest popor. Suntem o voce care are dreptul să se facă auzită.

Dumnezeu să ajute tuturor !