„Pronia
este grija pe care o are Dumnezeu de existente. Si iarasi: Pronia este vointa
lui Dumnezeu, in virtutea careia toate existentele primesc conducerea
potrivita. Dar daca pronia este vointa lui Dumnezeu, este necesar ca, potrivit
dreptei ratiuni, toate cate se fac prin pronie sa fie facute in chipul cel mai
bun si cel mai vrednic de Dumnezeu, in asa fel incat nu poate sa se faca ceva
mai bun. Este necesar ca acelasi sa fie si creator al existentelor si
proniator. Caci nu este nici potrivit, nici logic, ca altul sa fie creatorul
existentelor si altul proniatorul. Daca ar fi asa ar urma negresit ca amandoi
sa fie imperfecti: unul in a crea, altul in a purta de grija. Prin urmare
Dumnezeu este si creator si proniator. Iar puterea Lui creatoare, conservatoare
si proniatoare este vointa Lui cea buna: "Toate cate a voit, Domnul a voit
in cer si pe pamant" (Psalmi CXXXIV, 9-10.). Vointei Lui nu i s-a
impotrivit nimeni (Romani IX, 19.). A voit sa faca pe toate si s-au facut; vrea
ca lumea sa se mentina si se mentine si se fac toate cate vrea.
Iar
ca Dumnezeu poarta de grija si ca poarta bine de grija, oricine o va putea
vedea in chipul cel mai drept din urmatoarea argumentare. Singur Dumnezeu este
prin fire bun si intelept. Asadar pentru ca este bun, poarta de grija, caci cel
care nu poarta de grija nu este bun. Caci si oamenii si cele nerationale in
chip firesc poarta de grija de odraslele lor; iar cel care nu poarta de grija
este hulit. Apoi, pentru ca Dumnezeu este intelept, poarta de grija de
existente in chipul cel mai bun. Observand acestea, trebuie sa admiram toate
operele proniei, pe toate sa le laudam, pe toate sa le primim fara de
cercetare, chiar daca multora li se par nedrepte. Aceasta pentru motivul ca
pronia lui Dumnezeu este incognoscibila si incomprehensibila, iar gandurile si
faptele noastre si cele viitoare sunt cunoscute numai Lui. Cand spun
"toate" inteleg pe cele care nu sunt in puterea noastra; caci cele
care sunt in puterea noastra nu sunt de domeniul proniei, ci al liberului
nostru arbitru.
Unele
din acelea care sunt de domeniul proniei sunt prin buna vointa, altele prin
ingaduinta. Prin bunavointa, acelea care fara discutie sunt bune; iar prin
ingaduinta, in diferite moduri, caci de multe ori ingaduie ca si
dreptul sa cada in nenorociri spre a arata altora virtutea ascunsa in el, dupa
cum este cazul lui Iov (Iov I, 12-22.). Alta data ingaduie ca sa se faca ceva
absurd, ca prin fapta absurda in aparenta sa se savarseasca ceva mare si
minunat, dupa cum este mantuirea oamenilor prin cruce (I Corinteni I, 18.). In
alt chip, Dumnezeu ingaduie ca cel cuvios sa sufere cele rele, ca sa nu cada
din constiinta lui cea dreapta, sau ca sa nu alunece in mandrie din pricina
puterii si harului dat lui, cum a fost cazul cu Pavel (II Corinteni XII, 7.).
Este parasit cineva pentru o bucata de vreme pentru indreptarea altuia, ca sa
capete invatatura ceilalti care privesc la starea lui, dupa cum a fost cu Lazar
si cu bogatul (Luca XVI, 19-31.). Caci in chip natural ne caim cand vedem pe
unii ca sufera. Este parasit cineva pentru slava altuia sau pentru pacatele lui
proprii sau ale parintilor, dupa cum a fost orbul din nastere (Ioan IX, 3.) spre
slava Fiului omului. Iarasi se ingaduie ca cineva sa sufere spre ravna altuia
pentru ca, prin faptul ca slava celui ce sufera se mareste, sa se faca activa
suferinta in altii, in nadejdea slavei viitoare (I Petru V, 1.) si in dorinta
bunurilor ce au sa fie (Evrei X, 1.), dupa cum este cazul cu mucenicii. Uneori
se ingaduie sa cada cineva si in o fapta rusinoasa spre indreptarea unei alte
patimi mai rele. Spre exemplu: daca cineva se lauda cu virtutile sau cu faptele
lui, Dumnezeu ingaduie ca acesta sa cada in desfanare, pentru ca prin caderea
sa, venind la constiinta propriei lui slabiciuni, sa se smereasca si,
apropiindu-se, sa-si marturiseasca Domnului pacatele. Trebuie sa se stie ca
alegerea celor care trebuiesc facute este in puterea noastra. Ducerea pana la
capat a faptelor bune se indeplineste cu ajutorul lui Dumnezeu, care, potrivit
prestiintei Sale, conlucreaza cu cei care aleg binele cu dreapta cunostinta.
Ducerea pana la capat a faptelor rele, insa, se indeplineste prin parasirea lui
Dumnezeu, care iarasi, potrivit prestiintei lui, ii paraseste in chip drept.
Sunt
doua feluri de parasiri: este o parasire mantuitoare si instructiva si alta
parasire complet deznadajduitoare. Cea mantuitoare si instructiva se face
pentru indreptarea, mantuirea si slava celui care sufera, sau pentru ravna si
pilda altora, sau pentru slava lui Dumnezeu. Parasirea completa, insa, este
atunci cand omul, cu toate ca Dumnezeu a facut totul pentru mantuire, ramane
insensibil, nevindecat, dar mai degraba nevindecabil, din pricina propriei lui
hotarari. Atunci se da pierderii celei desavarsite, ca Iuda (Matei XXVI,
24-25.). Sa se milostiveasca Dumnezeu de noi si sa ne fereasca de asemenea
parasire!
Trebuie
sa se stie ca felurile proniei lui Dumnezeu sunt multe si nu putem sa le
interpretam cu cuvantul si nici sa le intelegem cu mintea. Trebuie sa se stie
ca toate intamplarile triste duc la mantuire pe cei care le primesc cu
multumire si ele sunt negresit pricinuitoare de folos. Trebuie sa se stie ca
Dumnezeu voieste antecedent ca toti sa se mantuiasca (I Timotei XI, 4.) si sa
dobandeasca imparatia Lui. Caci nu ne-a plasmuit ca sa ne pedepseasca, ci ca sa
participam la bunatatea Lui, pentru ca el este bun.
Dar
vrea sa fie pedepsiti cei care pacatuiesc, pentru ca El este drept. Asadar,
prima vointa se numeste antecedenta si bunavointa, caci el este cauza ei; cea
de a doua se numeste vointa consecventa si parasire, caci isi are cauza in noi.
Si aceasta din urma este dubla: una mantuitoare si instructiva spre mantuire,
alta deznadajduitoare spre pedeapsa desavarsita, dupa cum am spus. Aceasta cu
privire la acelea care nu sunt in puterea noastra.
Dintre
cele care sunt in puterea noastra, pe cele bune le voieste antecedent si le
binevoieste; pe cele rele, insa, si care in realitate sunt rele nu le vrea nici
antecedent, nici consecvent, ci le lasa pe seama liberului arbitru. Caci nu
este nici rational, nici virtute ceea ce se face cu forta. Dumnezeu poarta de
grija intregii creatii si face bine prin intreaga creatie si ne instruieste de
multe ori chiar prin demoni, cum a fost cazul lui Iov (Iov I, 12.) si cu porcii
(Matei VIII, 30-32; Marcu V, 12-13; Luca VIII, 32-33.).”
__
Sursa:
Sf. Ioan Damaschin, http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/dogmatica/despre-pronie-80068.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu