Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

luni, 6 februarie 2017

Semnificaţia revoluţiei moral – politice din aceste zile


Primul obiectiv moral al protestelor a fost eliminarea ordonanţei care incălca regula nenegociabila sa nu furi. Acesta e un obiectiv moral personal. Al doilea obiectiv moral este obţinerea de garanţii că puterea serveşte binele general specific democraţiei liberale: stat de drept şi libertăţile cetăţenilor. Asta inseamna alţi oameni, necompromişi, ai aceleiaşi coaliţii la guvernare. Acesta e un obiectiv moral public.

Protestele au şi o semnificaţie politică în raport cu buna funcţionare a corpului politic ca întreg, nu în raport cu interesele vreunui partid sau altul. Al doilea obiectiv moral este cel care trebuie să constrângă modul de acţiune al fiecărui partid şi al oricărei instituţii publice.

În continuare voi dezvolta aceste idei.

Ordonanţa de urgenţă şi alte reguli şi măsuri adoptate de guvern care au dus la protestele în masă au propus o mutaţie culturală cu următoarele consecinţe: 1) schimbarea caracteristicilor statului român, 2) schimbarea mediului în care funcţionează organizaţiile şi proiectele umane de scară mai mică decât cea naţională şi 3) schimbarea performanţei statului în relaţiile la scară supranaţională.

Această mutaţie culturală potenţială a avut consecinţe asupra unor procese care au loc mai multe scări:

·         Interne României

1 Ale proiectelor personale de viaţă ale fiecărei persoane în parte, cu sau fără componentă spirituală;
2a De competiţie politică între partide;
2b Care susţin relaţia dintre societatea civilă şi clasa politică;
2c Care susţin funcţionarea cultelor din România;
2d De competiţie pentru cât mai multă putere între instituţii publice;

·         Supranaţionale

3 De competiţie economică în interiorul lumii libere occidentale între mari grupări de firme şi reprezentanţii lor politici;
4 De competiţie pe plan global între lumea liberă occidentală şi statele adepte ale unor modele politice autoritariste;

Textul trece în revistă aceste procese, continuă cu o scurtă discuţie asupra posibilităţilor de a micşora polarizările sociale asociate lor şi se încheie cu un punct de vedere asupra a ce ar putea urma.

Procese de nivel personal

La scară personală în interiorul României mutaţia culturală putea crea cadrul legal să poţi fura într-o anumită măsură.

Mutaţia era în conflict cu regulile informale acceptate de persoane care respectă reguli morale cu valoare în sine, nu datoriată unei utilităţi a lor (într-un cadru religios, sau într-unul secular). Pentru astfel de persoane este principial inacceptabil să trăiască într-o ţară în care se poate în mod legal fura în limita unei sume.
Mutaţia era şi împotriva intereselor persoanelor care vor să beneficieze de resurse şi servicii publice de calitate fără să aibă vreo preocupare morală. Există semne destul de clare că se doreşte o risipire generalizată a banului public în sănătate, educaţie, cercetare, administraţie publică. Pentru astfel de persoane este dezavantajos să trăiască într-o ţară în care se poate în mod legal abuza de funcţii publice.

Mutaţia este însă avantajoasă pentru cei care au propus regula şi acei cetăţenii români care sunt interesaţi să poată fura sau să beneficize de resurse obţinute în acest mod.

Primele trei grupuri (creştini practicanţi, seculari ataşaţi valorior morale şi utilitarişti care pierd din aplicarea regulilor) constituie masele de manifestanţi. iar cei din a patra categorie potenţialii contra-manifestaţi.

Miza morală personală a manifestaţiilor e legată de proiectele de viaţă ale creştinilor practicanţi şi persoanelor seculare adepte ale unor morale tari, în care regulile morale au valoare în sine şi nu pot face obiectul unor negocieri. Această miză interferă cu miza economică a persoanelor care estimează că pierd în urma aplicării regulilor (imorale) respective.

Miza morală personală e decisivă, pentru că moralele tari sunt principala sursă de consolidare a capitalului social, a încrederii unei ţări. Morala utilitaristă e funcţională doar pe un fond cultural asigurat de existenţa unor practici suficient de răspândite asociate moralelor tari.


Procese care susţin relaţia dintre morala personală şi cea publică

E foarte clar rolul unor organizaţii neguvernamentale şi persoane publice în susţinerea valorilor morale principiale şi ale libertăţii pentru care se manifestează. Ele se delimitează de orice partid şi susţin libertatea,  democraţia liberală şi statul de drept ca având valoare în sine, ca fiind bune în sine. E un tip particular de miză morală relevant pentru corpul politic ca întreg. Atingerea unui obiectiv moral de acest fel nu poate exista decât în condiţiile existenţei unor reguli morale înrudite la scara proiectelor personale.

O altă parte din societatea civilă susţine aceste valori din considerente utilitariste. Deşi imperfecte ele sunt mai bune decât valorile asociate altor sisteme politice în termenii compatibilităţii cu producţia de servicii publice.

Obiectivul asociat acestei mize morale nu poate fi atins prin abrogarea actelor normative, necesită schimbarea guvernului şi o formulă de guvernare care respectă valorile respective.

Diferitele organizaţii religioase sunt în mod natural împotriva unor astfel de mutaţii culturale şi pe moment aliatul firesc al manifestanţilor. Organizaţiile religioase sunt interesate de ambele obiective de tip moral, dar în primul rând de cel cu relevanţă personală. Rolul lor social e în primul rând asigurarea perenităţii acesto valori în proiectele personale ale oamenilor, precondiţia pentru un spaţiu public cosntrâns de reguli morale.


Procese care antrenează alte organizaţii şi instituţii din spaţiul public

Miza politică a protestelor este adoptarea aceloraşi standarde morale de acţiune politică de către toate partidele. Nu există partid pur, dar există diferenţe între partide în privinţa gradului de adoptare a acestor standarde.
La scara competiţiei politice dintre partide alianţa PSD-ALDE e reprezentanta cetăţenilor care cread că e rezonabil să poţi fura cât de cât, iar partidele de opoziţie îşi asumă declarativ valorile celolorlalte grupuri, fără ca în realitate să nu aibă propriile lor probleme.

Nu se poate contesta că manifestaţiile servesc interesele opoziţiei şi le subminează pe cele ale puterii actuale. Ele sunt folositoare şi personaelor cu standarde ridicate din această alianţă şi votanţilor celor care nu şi-au dat implicit acordul pentru legalizarea furtului.

O poziţie moderată intermediară o are PMP, care descurajează escaladarea conflictului în numele stabilităţii ţării, iar ca soluţie practică susţine un compromis legislativ. Această atitudine e probabil legată de firea moderată, conciliatoare, a fostului preşedinte, nu de interse de altă natură.

Acest cuplaj direct între miza morală, cea politică în sens larg şi interesele partidelor face ca acuzaţiile de politizare în sens restrâns, partinic, a manifestaţiilor să fie inevitabile. Responsabilitatea politizării partinice aparţine însă partidelor, nu manifestanţilor, care participă pentru o miză morală şi un politică în sens general.

Sunt la fel de clare conflictele dintre puterile executivă, judecătorească, SRI şi alte instituţii în chestiunea modificărilor legislative respective. Episodul comunicării de către SRI a informaţiilor cu privire la perturbarea manifestaţiilor care au fost ignorate de guvern e semnificativ în acest sens. Mutaţiile culturale propuse sunt în interesul clasei politice corupte şi slăbesc puterea judecătorească. Există o convergenţă între interesele manifestanţilor şi cele ale puterii judecătoreşti.

Din perspectiva manifestanţilor standardele de moralitate publică trebuie adoptate şi în funcţionarea oricărei instituţii susţinută din bani publici, nu doar a partidelor.


Trecere în revistă a proceselor externe României

Procesele discutate mai sus au efecte asupra ţării ca întreg şi duc la modificări în procesele de competiţie şi colaborare economică şi politică din interiorul lumii libere.

Ceea ce face actuala putere în România pe plan politic este o piesă în planul de slăbire a puterii de negociere a Uniunii Europene, în particular de micşorare a puterii economice a Germaniei. E vorba de o luptă a unor miliardari si holdinguri uriaşe militaro-industriale pentru extinderi şi limitari de pieţe şi dezvoltari tehnologice pe scară largă. Aceştia au nişte naţionalităţi şi antreneaza niste state prin actorii lor politici, care antreneaza niste electorate.

O evaluare a stilului de a răspunde la diverse acuzaţii al domnului Dragnea arată că e similar celui de a răspunde evaluat de analişti pentru domnul Trump. Probabil că e vorba de substrate de consultanţă comune, cum e probabil şi strategia comună a demonizării lui George Soros.

Pentru partenerii vestici care au incurajat o campanie de tip Trump în Romania, o ţară care nu are instituţiile suficient de solide ca să absoarbă o guvernare cu mână forte păstrând statul de drept, mutaţia culturală propusă duce la o subminare a flancului estic al NATO.

După toate aparenţele liderii PSD-ALDE practic au trădat susţinătorii americano-israelieni plusând cu o agendă personală care destabilizează parteneriatul cu SUA, la fel cum a trădat şi Uniunea Europeană subminând valorile comunitare. Lucrează cu sau fără voie în interesul duşmanilor lumii libere.
Ce se întâmplă în România pare să aibă şi un folos geopolitic în măsura în care situaţia nu va degenera. E un argument clar pentru puterile lumii libere că ceea ce le desparte trebuie sa nu distruga cadrul de securitate comun.

Pentru cetăţenii români care susţin valori morale tari şi / sau vor un stat de drept există o unică fereastră de oportunitate pentru a ocupa centrul, normalitatea, cu valorile libertăţii şi ale bunelor intentii, a marginaliza minciuna şi comportamentul abuziv. Există un potenţial neobişnuit de mare pentru extinderea statistică în populaţia României a unor mentalităţi specifice societăţilor civilizate.

Ce s-a intamplat are un trecut in 1990, o viaţă in eforturile dispersate de-a lungul a două decenii, fara impact mediatic, iar apoi cu impact tot mai agregat pana la culminarea din zilele aceste cand lumea a luat act de noua stare a a Romaniei.

E o revoluţie moral-politică, o tranziţie de stare nu de la dictatura la democraţie, ci de la o democraţie procedurală la una substanţiala, constransă de norme morale eficiente in spatiul public. Succesul ei pe termen mediu şi lung depinde de micşorarea polarizării sociale.


E posibilă o ideologie care să reducă polarizarea ?

Micşorarea tensiunii sociale poate fi discutată la scări de timp operaţionale şi strategice.

La nivel strategic creşterea polarizării sugerează că ambele tipuri de economie folosite ideologic, cea clasica in linie neoconservatoare si cea în linia programelor globaliste de dezvoltare durabila, Clubul de la Roma, a altor cluburi elitiste, au eşuat.

Observaţie: Moralele asociate lor, creştină şi a corectitudinii politice, nu au putut evita escaladării conflictelor, ci din contră, le-a accentuat. Sesizăm limitele unor morale centrate pe valoare în sine, nenegociabilă a regulilor. Ele sunt necesare pentru crearea capitalului social şi a regulilor morale aplicabile spaţiului public, dar în condiţiile diversităţii lor nu pot fi eficiente în absenţa unui cadru instituţional care să permită negocierea şi coexistenţa modurilor de viaţă pe principii utilitariste. Statul de drept nu poate exista doar pe baza unor regulor morale tari.

Limitele epistemice ale ştiinţelor despre comportamentul uman vin din conceptul de om utilizat în cele două tipuri de economie, cu nuanţe normative in loc de pur descriptive. O strategie de răspuns ar putea fi dezvoltarea unei ştiinte economice mai realiste, care sa servească mai bine interesele cetăţenilor, nu doar ale unui grup de elită sau altul.

Din perspectivă creştină e discutabil dacă un astfel de obiectiv ştiinţific e posibil de atins, pentru  că firea omului e enorm dimensională, de vreme ce e liber. În plus are şi o dinamică structurală foarte mare.

Observaţie: Aceasta e o ontologie umană destul de realistă, confirmată chiar de eşecul predictiv al ştiinţelor sociale, chiar dacă psihologii vor spune că sunt nişte constrângeri ale acestui spaţiu care mai reduc dimensionalitatea sistemului. Înclin să cred că nu o reduc, ci doar limitează zona de mişcare în spaţiul respectiv. Atunci când alegem nişte variabile pentru caracterizarea obiectelor şi proceselor din aceste domenii practic propunem o strategie de simplificare a sistemului în inevitabil dezacord cu realitate, astfel încât el să devină gestionabil în interiorul statelor. Rămâne obiectivă măsurarea a ce am ales, dar modelul nu poate reflecta în mod principial realitatea.

Consecinţa pentru economie şi ştiinţe politice e că nu putem spera prea mult că va exista o ştiinţă obiectivă a acestor domenii.

Trebuie să învăţăm să trăim cu corpuri de cunoaştere economică inevitabil limitate care susţin ideologii politice aflate în conflict şi să minimizăm efectele negative ale acestei situaţii.

Ştiinţa nu pare să ne poate ajuta cu ceva la micşorarea polarizărilor şi la prevenirea escaladării conflictelor. Ceea ce avem nevoie este îmbunătăţirea instituţiilor statului de drept în mod pragmatic, pornind de la problemele pe care le avem.  O altă investiţie strategică poate fi în educaţie. Valorizare socială a caracterului unei persoane ca stabilitate comporamentală e o chestiune pur practică şi n-are nici o legătură cu exigenţa creştină a iertării. Are legătură cu succesul unor practici educative în care un rol important îl poate avea, dar nu în mod necesar, şi viaţa duhovnicească.

Obiectivele secundare tactice care ar putea da satisfacţie pe plan moral organizaţiilor din societatea civilă prin punerea pe prim plan a valorii libertăţii, cu imediată relevanţă politică sunt:

1.      Să continue proiectul Uniunii Europene, singurul care garantează modernizarea României şi toate avantajele ce decurg de aici. Să fim loiali proiectului.

2.      Să avem o relaţie cât mai bună cu SUA în formatul actual, chiar dacă o mare parte din protestatarii noştri au relaţii foarte bune cu actuala opoziţie de peste ocean. Să fim loiali parteneriatului strategic.

Sintagma cheie pentru diplomaţia necesară urmăririi ambelor obiective secundare tactice este ce de stat de drept”. Statul de drept e singurul cadru instituţional care poate acomoda prin dialog şi proceduri democratice adepţii ideologiilor şi moralelor aflate în potenţial conflict şi poate rămâne stabil în acelaşi timp în faţa ameninţărilor externe. Poate funcţiona numai dacă persoanele care populează instituţiilor sunt constrânse de al doilea obiectiv moral al manifestaţiilor.

La nivel operaţional presiunea străzii şi accentuarea polarizării e firească în faţa pericolului persoanelor discretionare si abuzive care prin înşelarea oamenilor au ajuns la putere, iar acum fac cu altceva decat au spus. Nu oamenii din stradă sunt vioara intâi în rezolvarea problemei, ci opoziţia politică şi funcţionarii responsabili ai statului. Responsabilitatea majoră aparţine reprezentanţilor actuali ai instituţiilor statului. Oamenii din stradă crează doar condiţiile de mediu care să favorizeze pe cei care susţin binele public.

Există însă şi câtev căi personale pentru a micşora polarizarea socială.

Pentru creştini e de evitat fariseismul in manifestatie. Fiecare se uită la sinele lui, nu la al altora. Nu judecăm persoanele care au gresit, cerem să eliminăm efectul faptelor. Stim ca nu suntem cu nimic mai buni decat ceilalti, decat Dragnea sau altii. Dar nu vrem ce vor ei. Protestăm cu pace în suflet, pentru ceva mai inalt decat fiecare dintre noi (obiectivele morale, obiectivul poltic general şi obiectivele secundare tactice).

Observaţie: Suntem liberi. Asta trebuie sa priceapă cei care ne-au tratat ca pe nişte slugi. Dacă vrem suntem slugile lui Hristos, dar asta nu-i priveşte pe ei, e libertatea noastră. Susţinatorii interesaţi ai acestor oameni încep sa aiba sentimentul că s-au vandut degeaba. Nu că ar pierde bani, oricum îşi vor primi partea lor. Perplexitatea e in faţa faptului că nişte “nebuni” care cred în bine nu doar că n-au fost striviţi, dar au devenit şi vedete internaţionale. Ei au crezut ca aşa ceva nu e posibil. Au dispreţuit mereu pe cei ca noi. Şi înca se mai indoiesc, aşteaptă să fie ceva mizer în spate. Dar gândul că nu e a încolţit, şi roade

Toţi manifestanţii pot evita culpabilizarea celor care au votat persoanele care creează probleme. Este incorect să reproşeze cineva ceva unui votant care a ales un candidat sau un partid de pe listă în cabina de vot. Nu doar la alegerile de acum, ci la oricare alegeri. Responsabilitatea situaţiei actuale este a unor persoane bine precizate care au făcut nişte fapte bine precizate.

Toţi cetăţenii, indiferent cu cine am votat, avem interesul ca jocul democratic să ne servească interesele, nu pe cele ale unei reţele corupte transpartinice, chiar şi când gândim şi trăim în mod foarte diferit.

Observaţie: Atunci cand oamenii au presupozitii diferite pot cădea de acord doar asupra a ceva mai general. De exemplu când disputa e între “e bine sa manânci porc” şi “nu e bine sa mananci porc” acordul posibil ar putea fi în privinţa faptului că “e bine sa mananci sanatos”. Absenta acordului duce la rezolvarea disputei prin forta. Aparent azi avem: e bine sa furi de la stat” şi „nu e bine sa faci asta”. Acordul posibil ar putea fi asupra e bine sa nu vrei răul unei persoane concrete.

Susţinerea unor valori desprinse de oameni concreţi nu va duce la nimic. E de dorit atragerea acelor persoane din tabăra opusa cărora le pasă de persoane. Restul sunt probabil adepţii forţei.

Toti oamenii sunt frumoşi, normali majoritatea, iar cinstiţi foarte multi. O cale de detensionare ar fi ca oamenii onesti din PSD si ALDE sa se delimiteze si sa elimine pe cei care se folosesc de ei in interesul unei mafii.


Concluzii

Miza morală a manifestaţiilor e la nivel personal, la nivel civic şi la nivelul organizaţiilor religioase. Pentru valorile morale personale  a fost suficientă abrogarea reglementărilor. Pentru cele morale civice şi obiectivul poltic general, nepartinic, trebuie schimbat guvernul cu unul care garantează funcţionarea statului de drept.

Persoanele şi organizaţiile civice pot fi interesate în escaladarea tensiunilor când valorile lor sunt nenegociabile. Persoanele creşinte vor accepta că escaladarea tensiunilor dincolo de un anumit prag e inacceptabilă, preferând să suporte o nedreptate. Decizia nu e structurată, se ia pe bază de discernământ în funcţie de situaţie. Conducerea bisericilor nu va susţine escaladarea tensiunilor pentru că sunt interesate în stabilitatea ansamblului naţional. Poziţia lor va fi convergentă cu cea a instituţiilor publice şi cu cea a partidelor cu comportament responsabil.

Toate mizele morale pot fi deturnate în scop politic partinic şi sunt de către partide, instituţii naţionale sau arondate unor procese economice şi politice de pe plan internaţional. Asta nu înseamnă că oamenii nu trebuie să mai aibă interese morale şi să protesteze în numele lor. Pot fi însă atenţi să se delimiteze când observă deturnări şi să susţină obiectivul politic general al funcţionalităţii statului de drept.

Manifestaţiile nu doar că nu au dezbinat, ci au unit România, pentru că au dus-o într-o direcţie a armoniei cu spaţiul civilizaţiei europene din care facem parte.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu