Zilele trecute am ajuns la mănăstirea Sinaia. Pe banca din faţa
porţilor de intrare stătea o persoană care citea din cartea “Mărturii încrucişate”[i].
După ieşirea de la slujba de seară am intrat în vorbă şi l-am întrebat câteva
lucruri despre această carte.
- Ce impresie vă face cartea ?
- O citesc a doua oară. Mi se pare o carte bogată,
asemenea filmului Ostrov. Unul dintre autori aduce cu părintele Filaret,
stareţul din acest film, iar altul e asemenea părintelui Iov, egumenul.
- Cine este Filaret şi cine este Iov ?
- Nici unul nu este Filarest sau Iov, dar pare să
caute mântuirea în felul lor specific. Părintele Iov era tobă de carte, iar
părintele Filaret era jucăuş asemenea unui copil. Felul lor de a fi, strategia
lor, devenea aceeaşi prin rugăciune, unde diferenţele dintre noi dispar.
- Citesc şi eu la această carte, însă nu am
sesizat că ar fi posibilă o astfel de analogie. Mi se pare o carte destul de
densă, de serioasă, se discută lucruri importante despre lume şi români. Unde
ar fi joaca despre care vorbiţi ?
- E vorba de un fel copilăresc de a folosi
cunoaşterea, ca în poveşti. Toţi oamenii se joacă atunci când vor să ia decizii
importante folosindu-se de o cunoaştere la care au acces doar prin ceea ce poate
să înţeleagă publicul larg. Unii ştiu că e vorba doar de popularizare, asemenea
autorului care seamănă cu părintele Filaret, dar ştiu şi că oamenii cărora le
vorbesc sunt mânaţi de curiozitate şi trebuie să li se ofere ce doresc,
altminteri vor căuta în altă parte... În
fapt părintele Filaret îşi ştia foarte bine limitele, ştia că nu poate să
înţeleagă tot şi semnele altora care puteau da semne. La fel şi acest co-autor
al cărţii “Mărturii încrucişate”, îşi ştie starea, dar şi-o ascunde, pentru a
putea pune în lumină cu generozitate pe părintele şi prietenul său Iov.
- Vedeţi aşadar un autor generos, iar altul mai
puţin generos ?
- Îmi par generozităţi manifestate diferit. Autorul
erudit spune la un moment dat că dimensiunea ludică e importantă, respectându-şi
prietenul, dar el însuşi nu se joacă. Tocmai de aceea mi se pare că felulul
domniei sale de a fi a asemenea părintelui Iov. Dânsul doreşte să înveţe. Mai este generos şi
faţă de cititori, la al căror nivel cultural coboară mereu şi, pentru a nu
intimida, se arată în intimitatea sa, făcându-se asemenea oricărui cititor. Nu
e vorba doar de o strategie psihologică, ci şi de o mărturisire, adesea.
Am văzut că în carte se vorbeşte şi despre
ştiinţă, dar mai puţin despre filosofie. Oare de ce ?
- Ştiinţa are o autoritate mai mare azi decât
filosofia şi poate fi de folos credincioşilor să se vorbească în Biserică
despre ea. Filosofia e cumva în corzi astăzi şi nu e relevantă prea mult pentru
viaţa duhovnicească. Asta nu înseamnă că anumite lucruri nu se văd din punct de
vedere filosofic în această carte. De exemplu că unul dintre autori lucrează cu
un referent mono-nivel, în tip ce al autor cu unul multi-nivelar, în care
lucrurile culturale sunt analizabile la un nivel superior cultural. Primul
nivel de cunoaştere nu permite contextualizarea ştiinţei şi a culturii
popoarelor, doar cele de al doilea. Dar aceste aspecte nu au nici o relevanţă
pentru mântuire, chiar dacă sunt foarte importante pentru tribulaţiile vieţii popoarelor.
- Nu seamănă această situaţie cumva cu mitul
peşterii ? Unul dintre autori ar fi mai aproape de lumină decât celălalt ?
- Poate semăna doar pentru cineva care a început
de curând rugăciunea... Ieşirea din peştere e accesbilă şi direct, prin sporire
în rugăcine, nu doar printr-un progres al cunoaşterii despre lume. Progresul
cunoaşterii poate fi de mare folos în a face bine când e pus în lumina
adevărului ca persoană... Când nu este aşezat în acest raport de subordonare
valorică duce la ce am văzut secolul trecut şi ce putem vedea în jur adesea
astăzi.
- Aşadar situaţia autorului erudit este mai
riscantă de urmat de către cei care vor modele decât cea a autorului cu o
cunoaştere obişnuită ?
- Ambele pot fi riscante, ispitele sunt peste tot.
Ambele au avantaje şi dezavantaje. Erudiţia ajută la adaptare culturală, simplitatea
ajută la sesizare lucrurilor simple de viaţă importante. Modelele bune sunt
cele pe măsura puterilor şi darurilor noastre, nici suprestimate, nici subestimate.
- Vorbiţi ca pentru cineva care se cunoaşte foarte
bine pe sine... Dar asta e ceva rar. Cine se cunoaşte pe sine ?
- Nu ne cunoaştem, dar măcar să ne străduim cu
onestitate să o facem. În carte se vede destul de limpede setea de cunoaştere
reciprocă a celor doi autori, care sunt prieteni vechi. Iată deci un model
pentru noi: să ne cunoaştem vorbind despre ce credem că este important.
- Vi se pare o carte importantă ?
- Mi se pare că ar fi, da, deoarece e prezentată
ca neimportantă şi vobeşte despre cum treci de la duhovnicesc la lumesc şi cum
vii înapoi. Adică scrie în ea despre viaţa de zi cu zi a creştinilor aşa cum
este ea. Sunt puţine astfel de cărţi azi, ca dintr-un pateric al vremurilor
noastre.
- Vi se pare o carte de folos ?
- “Mărturii încrucişate” este
o carte de folos. Nimic nu poate fi de folos fără rugăcunea celui care se foloseşte de acel
lucru.
- Unde este părintele Anatolii din filmul Ostrov
în această carte ? De ce au ales autorii să nu vorbească şi din această
perspectivă, a mântuirii prin pocăinţă.
- Nu ştiu unde este părintele Anatolii. Poate că
al treilea este cititorul, omul post-comunist. Există la final un îndemn spre
simplitate. Nu are nici o importanţă cine este Filaret, Iov sau Anatolii.
Important este altceva.
- Ce anume ?
- Mâna în care ţii cartea şi ce faci cu ea. Trei
degete sunt împreună, cei doi autori şi persoana cititoare, iar celelalte două
degete sunt în podul palmei, ca oamenii cu naturi culturale diferite care
vorbesc unul altuia cu dragoste, pentru a face bine. Iertare, acum trebuie să
merg să mă întâlnesc cu prietenii mei. La revedere.
- Vă mulţumesc foarte mult. La revedere.
Omul a pornit pe stradă în jos
ţinând în mână o carte.
[i] Bucuroiu R., Baconschi T.,
2018, Mărturii încrucişate, faptul
creştin în era smartphone, Ed. Lumea
Credinţei, Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu