Controlul cleptocrației și al exceselor ideologice prin preluarea sistemului în interesul cetățenilor

În acest text introduc o abordare evolutiv culturală a ideologiilor, una transideologică a credinței și statului, iar în ultima parte arăt câteva relații între ideologii, credință și stat cu aplicare la situația din România.

Ideologiile sunt trăsături culturale ale societăților pentru acțiune politică adaptativă în funcție de probleme care apar, incluzând identificarea, prioritizarea și rezolvarea parțială. O societate rezilientă are nevoie de o populație de ideologii complementare pentru acțiune la scara de timp a deceniilor. Preferința pentru o ideologie sau alta e un atașament cultural fără valoare de cunoaștere obiectivă. Când începe să substituie reprezentările despre realitatea obiectivă ideologia își depășește funcția pentru care a evoluat, devine o exaptare în condițiile de mediu respective. Un stat bine organizat și rezilient cu toate instituțiile lui va fi transideologic. În perioadele dintre crize majore există tendința firească de ideologizare a statului prin extinderea unor preferințe grupale, de nișă, pentru că factorii de stres externi nu se manifestă și mediul e favorabil exaptărilor, reciclării unor trăsături culturale care nu mai par avantajoase evolutiv pentru alte roluri, iar asta duce la o capacitate de adaptare și reacție scăzute în crizele reale. Asistăm la procesul de dezideologizare a instituțiilor în toată lumea liberă unde există pluralism, și la o rigidizare ideologică masivă în cele totalitare. Rezistența la dezideologizare are drept cauze interesele financiare și de status ale persoanelor care obțineau avantaje din ideologizarea statului și true believerii care s-au livrat lor ca proiecte existențiale nerealiste. Statele totalitare încurajează rezistența la dezideologizare prin acțiune asupra ambelor grupuri, indiferent dacă e vorba de ideologii similare cu ale lor, sau diferite. Miza e slăbirea statelor din lumea liberă pe orice căi.

 

Credința nu e un fapt psihic, dacă e la nivelul acesta nu e credință. Vine dintr-o relație care angajează persoane, nu numai categorile obiectiv-subiect cu care operează științele moderne prin simplificarea unor fenomene mult mai complexe. Credința are consecințe psihice, emoționale, asupra minții, fizic concrete, dar nu e reductibilă la ele. Pentru cine o are sunt evidente aceste lucruri, pentru cine nu o are singura reprezentare e prin apel la epistemologie, psihologie într-o abordare sau alta, comportamente sociale, etc, toate fiind doar reprezentări parțiale evaluate eventual normativ în raport cu niște standarde ale domeniului respectiv și cu valori lumești. Credința are o dimensiune ontologică, ființială, schimbă schemele de organizare a lumii centrate pe "sine" (mai propriu spus poate pe eu) și pe relații între indivizi ca decupaje teritoriale ale lumii într-o unitate de un alt fel, în care diferențele există, dar unitatea nu se pierde, nu primează gândirea analitică. Printr-o analogie matematică ar putea fi gândită ca diferența dintre grup (credința) și funcție (subiect, obiect), dar natura ei nu e formală, ci real ființială. O analogie fizică ar putea fi diferența dintre funcția de undă (credința) și obiectele macroscopice colapsate prin observare (tratabile prin științele moderne), deși credința însăși permite observarea foarte bine, dar în alt fel.

 

Problemele complexe de rezolvat la scară mare fiiind transideologice și credința fiind transideologică, o credință reală (completată după măsură de nădejde și dragoste) poate susține acțiunea politică în sensul participării ca decident și simplu cetățean la rezolvarea problemelor. A folosi credința direct pe palierul ideologic, nu prin consecințe psihice, sociale, etc, înseamnă a o deturna de la funcțiile ei create pentru scopuri mult mai mici decât ale vieții ca întreg. Nici un stat nu se poate legitima prin credință și să funcționeze în serviciul oamenilor. Contracararea ideologiilor care amenință aspectele sociale ale viețuirii creștine se poate face prin solicitarea rezonabilă a eliminării aspectele ideologice din instituțiile statului și controlul lor ca să servească cetățenii.

Concluzia că statul trebuie să fie normativ vorbind (fără pretenția utopică de a atinge un astfel de ideal în practica politică) transideologic dacă pornim de la premizele libertății și demnității persoanelor și suplimentăm cu cunoaștere din domeniul științelor politice și a evoluției culturii și instituțiilor e convergența funcțională cu modelul simfonic de teologie politică creștină, cu deosebirea că avem alte procese de stabilire a autorității, nu top-down direct către suveran, ci top-down către cetățeni ca un fel de co-suverani în acțiunea de colaborare civică și politică, iar apoi bottom-up către conducătorii / conducătorul cu suveranitate delegată. Probabil că se poate crea o teologie politică creștină mai generală care să dea seamă de ambele (până acum) cazuri particulare. În esență trecerea de la modelul clasic la modelul democratic constă în apariția unei bucle de interne de feed-back dependente în funcționarea ei de valori creștine difuze social și funcționale fără să mai fie asumate ca fiind creștine. Pare a fi o evoluție istorică inevitabilă a teologiei politice vechi care e performantă numai în societăți relativ simple spre una care poate funcționa în societăți complexe tehnologic, cultural, etc. din perspectiva asta competiția între modelul din Rusia și cel din lumea liberă e una inevitabilă în condițiile heterogenității culturale a lumii creștine. Un alt aspect de subliniat este că etapa elitistă a democrației creștine/conservatorismului cu echivalentele ei expertocratice seculare din lumea liberă nu e decât o trecere de la modelul vechi de teologie politică la cel cu feed-back intern real care se prefigurează. Din punctul de vedere al controlului "maselor" există un interes comun al Rusiei cu statele lumii libere, conflictul e mai degrabă la nivel ideologic, al felului cum sunt controlate "masele". Evident, treaba elitelor e să controleze "masele", dar treaba cetățenilor e să își urmeze interesele lor, de la spirituale la materiale, fără a distruge instituțiile (sistemul) de care depinde însuși cadrul de manifestare a acestui interes, dar și fără a valida schemele de funcționare socio-politică disfuncționale în noile condiții de mediu cultural, tehnologic, etc.

 

Statul român e subminat de trei trăsături culturale interne:

- ideologia ortodoxistă expansivă

- ideologia progresistă expansivă

- cleptocrația, adesea practică în combinația cu una sau alta din primele două

 

Acțiunea civică și oamenii responsabili din instituțiile statului au de controlat toate aceste trei trăsături, din care numai a treia e de eliminat complet, celelalte sunt utile practicate strict în arene de acțiune unde există competiție, fără stabilizare prin instituțiile statului.

 

Fārā ideologia progresistā România nu intra în UE, fārā cea de dreapta nu intra în NATO, dar dacā era dupā interesele conservatoare occidentale pe termen scurt aveam deja granițā cu Rusia și funcționam ca tampon cu tensiuni interne și mai mari decât sunt acum. O identificare ideologicā totalā nu e utilā nici persoanelor, nici statelor sau entitāților suprastatale, iar cauza e cā simplificarea nu descrie complexitatea și nici nu o poate rezolva. Persoanele care decid la scarā mare au de rezolvat probleme supraideologice folosind vehicule de acces la putere inevitabil ideologice. Vehiculele pun pe masā un spectru de soluții potențiale parțiale complementare, iar decizia are caracterul unui experiment. Competiția distructivā în politicā apare numai când urmārești interese personale și de grup.

 

Un obiectiv de interes public al celor care preferă ideologiile progresiste și ortodoxiste poate fi acțiunea comună pentru eliminarea cleptocrației din instituțiile statului. Cleptocrația va invoca interese de stabilitate a statului și alinierea progresiștilor și ortodoxiștilor care o critică la interese externe României. Pașii pentru acțiunile eficient de control intern al cleptocrației sunt:

• -        Decuplare criticii cleptocrației de cea a sistemului. Sistemul trebuie preluat, nu înlocuit.
• -        Delimitarea ortodoxiștilor locali și al vehiculelor lor politice de orice interese și influențe ale Rusiei.
• -        Delimitarea progresiștilor locali și al vehiculelor lor politice de orice interese și influențe ale instituțiilor progresiste externe.

 

Pe scurt, România are nevoie de oameni politici pe care îi interesează țara lor, nu numai interesele personale și grupale ideologizate sau nu și rezolvate prin capturarea statului și/sau aliniere la interese din afara țării.

Manifestarea dragostei prin stat și mass-media

 

Dacă am fi brusc orbi cu toții am mai putea sluji și participa la Sfinte Liturghii cu ce avem în memorie și pipăind. Dacă am deveni surzi cu toții am putea citi cuvintele de pe buzele oamenilor și privirile. Dacă am fi toți stăpânii câte unei lumi ne-am putea vorbi firesc numai prin cei care nu vor să stăpânească nimic.

 

Spune muntelui să se arunce în mare și așa va fi, dăruiește dragoste fiecărei persoane în parte căreia te adresezi fără să o vezi cu ochii și o va primi. Pentru că nu de la tine vine.

 

Când țara de trimite să ucizi pe fratele tău ca să o aperi nu ai voie să o faci cu ură. Nici cu răzbunare, nici cu furie, ci numai cu dragoste. Pentru ai tăi și pentru cel ucis. Nimeni când ucide nu e demn de dispreț sau de admirație, nici tu, nici celălalt om.

 

Unele sisteme politice ne învăță să ne înfruntăm fariseismul și propria lașitate, altele să ne recunoaștem lăcomia, desfrânarea și dragostea de bani. Altele să rezistăm tentației de a ne îngropa talanții, de a trăda prietenii, de a sluji răului. Nici un system nu e perfect în răul său, nici unul nu merită iubit în afara fiecărei persoane care e acolo, dar unele sunt acasă, iar altele sunt în alte case, unele sunt în viața celor apropiați, altele în viața altor semeni. Toți semenii sunt la fel de demni de dragoste.

 

Diavolul nu acționează direct, ci de la distanță, prin viclenie. Creștinii acționează direct și deturnează ce le vine aproape dinspre rău înspre cele bune. Când puterea îți e la îndemână, faci binele de acolo. Când cerșești cu mâna întinsă, de acolo faci bine. Privești în jur, vezi într-o parte, strigi adevărul în cealaltă. Se va găsi cine să audă. Cine nu poate auzi așa, nu are urechi nici dacă îi spui în față.

 

Puterile lumești nu fac nimic fără voia lui Dumnezeu, pentru a se dovedi cine are străduință și răbdare. Când răul vine prin mass-media și socializare, să iubim pe cine l-a trimis, iar când ni se dă să trimitem binele spre cine iubim, să credem că va ajunge la destinatar. Că nimic nu-l va tulbura, întina. Și așa va fi.

 

Când binele a ajuns, du-te și spune tuturor.

Alfabetizare radio-tv pentru societatea civilă printr-o firmă privată

Cine formează formatorii de opinie din societatea civilă astfel încât să nu fie manipulabili de forţele propagandei economice şi politice ?

 

Nu poate exista cetăţean responsabil şi democraţie liberală în secolul XXI fără alfabetizare radio-tv a unei mase critice de cetăţeni, care să aibă rol de formatori pentru alţii mai departe în privinţa binelui public. Dincolo de tendinţe globale asociate unor mecanisme culturale de erodare a democraţiei, România este într-o situaţie foarte vulnerabilă în această privinţă în mod suplimentar din două cauze:

·         Datorită tradiţiei comuniste de control strâns a tuturor facultăţilor de comunicare prin serviciile de informaţii şi partidul unic (devenit acum reţea politică transpartinică de interese), pe linia şcolii de cadre Ştefan Gheorghiu.

·         Datorită naivităţii cetăţenilor formaţi în perioada comunistă şi imediat următoare cu privire la tehnicile de comunicare folosite intens în vremurile actuale. Funcţionarea televiziunilor, radiourilor, interfeţelor web audio şi video sunt învăluite în mister pentru prea multă lume.

 

În aceste condiţii merită semnalată şi încurajată apariţia unui model de afacere cu rol indirect de formator al formatorilor civici de opinie fără nici un angajament instituţional sau ideologic. Fenomenul de alfabetizare media-tv pentru societatea civilă este o externalitate pozitivă, un beneficiu social neintenţionat. Fenomenul se manifestă prin difuzarea rapidă în clasa de mijloc  a societăţii a unei imagini realiste despre canalele de comunicare publice dominante, audio şi video. Imaginea era accesibilă până acum prin politică de stat numai iniţiaţilor puterii. Emergenţa modelului de afaceri a fost posibilă datorită tocmai încercării statului de a domina cetăţenii, care a dus la incapacitatea flagrantă a facultăţilor de stat de a furniza abilităţi practice la zi doritorilor, la defazarea între situaţia din teren şi cea din manuale şi laboratoare de stat, la faptul că statul solicită cursanţilor să investească prea mult în raport cu ceea oferă realmente util. Când cererea începe să existe apare o ofertă. Cele de mai sus ar putea să pară fără nuanţe, ele reflectă opiniile absolvenţilor nemulţumiţi. Nu vorbim aici despre presa scrisă.

 

Cine parcurge cursuri practice rapide de radio, tv, bine pregătite anterior de cursuri preliminare de comportament verbal, paraverbal şi non-verbal va înţelege că în actul de comunicare publică din secolul XXI orice abordare naivă este iresponsabilă: nu faci decât să fii victimă sigură instrumentalizată în cicloanele propagandelor de diverse feluri, sfârşind prin a face mai mult rău de  decât bine. Dacă în spatele demersurilor tale a fost simpla poftă de vizibilitate, e un rezultat meritat, dacă a fost o dorinţă onestă de a contribui la binele public, înseamnă că ai plecat la vânătoare fără puşcă, sau cu un câine surd.

 

Una din cele mai frapante concluzii după o astfel de experienţă este că, în realitate, nu există comunicare inter-personală mediată tehnologic. Când te angajezi în aşa ceva cu speranţa că vei vorbi cuiva anume, unei persoane, te minţi pe tine însuţi. Situaţia e comparabilă mai degrabă cu aruncatul unei sticle în ocean având un mesaj în ea. Este esenţial ce vrei să transmiţi, iar dacă cineva o va şi găsi, să înţeleagă cât mai bine ce vrei să transmiţi în condiţiile date. Vorbitul de dragul vorbitului, ca să socializezi, e în context public o pierdere de vreme. Cineva care vorbeşte într-o emisiune tv nu ţi se adresează ţie, celui sau celei care te uiţi la emisiune. Vorbitorul urmăreşte să existe o populaţie cu un anumit comportament financiar, politic, cultural, etc. În spatele unui like nu se află nimeni, e numai tehnică de rating a unor produse de trafic relevante pentru marketing. Consecinţele asupra educaţie on-line sunt imediate, nu putem avea educaţie on-line.

 

Comunicarea mediată de tehnologiile actuale este utilă numai încorporată într-o reţea de comunicare reală, a unor oameni care se privesc  în ochi, faţă către faţă, care au experienţe comune nemediate tehnologic. Tehnologiile nu pot contribui la crearea acestui capital social, depind de el. Această experienţă umană directă în însuşi actul de învăţare a tehnologiilor şi tehnicilor media-tv nu poate fi furnizată la standardele necesare în context academic. Experienţa umană vine din plin numai în contextul mult mai flexibil privat, al unei afaceri de furnizare de servicii. Pragul dintre relaxare, distracţie, experienţe noi şi învăţare are flux şi reflux, ca şi cum te-ai afla în preajma unei bunici care te învaţă să faci cozonaci. Furi câte ceva din umplutura aşezată în diverse castroane, dar şi uceniceşti. Cozonacul iese oricum, pentru că bunica ştie, dacă e nevoie mai apare o provizie de nucă şi stafide, tradiţia merge mai departe.

 

Doresc echipei de la Dictie.ro să aibă parte o piaţă cât mai mare pentru servicii de acest fel şi de o competiţie acerbă pe această piaţă, ca să nu scadă standardele.

 

Formatorii formatorilor de opinie din societatea civilă au fost ei înşişi formaţi de mâna invizibilă a proceselor sociale şi economice, fără intenţie şi planificare. Un semn bun pentru dinamica României şi un semnal pentru facultăţile de stat că e timpul să iasă din imobilitate.