Mâna ta

Rodul cui sunt mâinile noastre?

E încă întuneric. Urechea lipită de pernă

Simte inima pulsând.

Sesizez în mod obiectiv că sunt viu.

Ieri am atins o mînă. Specială. De om.

Viu. Și mult mai mult decât atât.

Deschid Biblia cu gândul să caut

(da, să caut, pentru că ce șansă este

să găsești, să vezi imediat cuvântul

mână într-o carte, asta mă întrebam

în puțina mea credință chiar acum,

după ce s-a întâmplat ceea ce vă voi spune)

Să caut, așadar, ceva despre mână,

A cuiva sau a Lui,

Și ochii îmi căzură în locul deschis

Pe următorul cuvânt: mâna.

"Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârșească fă cu hotărâre,

Căci în locuința morților în care te vei duce

Nu se află nici faptă, nici punere la cale,

Nici știință, nici înțelepciune." (Eccl. 9, 10).

Într-adevăr, am sesizat în mana ta hotărâre. Aspră.

Era acolo puterea unui om care urcase muntele.

Puțin mai avea până în vârf.

Era o întrebare. Dar și o căutare decisă.

Nu era o mână temătoare.

Mâna mea ceruse mâna ta? Nu știu.

Fragilitatea casantă

Se așezase căuș primind tăcută mâna mea.

Însă curând începu să atingă întrebător

Degetele străine sosite pentru prima oară

Acolo. O mângâiere întrebare, apoi tăcere.

Urmă răspunsul.

Mâinile noastre sunt rodul mâinii Lui.