Susțin inițiativa civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu

Percep această inițiativă ca pe un vehicul pentru promovarea valorilor de dreapta în societatea românească.

Valorile de dreapta în care mă regăsesc sunt următoarele:

1) libertatea exercitată cu discernământ, fără de care nu există respectul de sine, creativitatea și producția de bunuri și servicii;

2) moralitatea  întemeiată pe decizia personală de a face bine, nu pe argumente egalitariste sau de justiție socială (asumare voluntară, nu conformism raționalist), pentru că este singura autentică, nu oportunistă;

3)  adaptarea politicilor publice la tradițiile culturale și spirituale private și comunitare ale cetățenilor, liberalism hayekian, adecvare a regulilor formale la cele informale, pentru că regulile formale de import aplicate fără a ține seamă de specificul național și regional duc la ineficiență și reprezintă o agresiune la identitatea persoanelor;

4) statutul de servitor public ("public servant") al persoanei care lucrează în instituțiile statului, pentru că în spațiul public trebuie să se strecoare cât mai puține persoane dornice de putere pentru sine și cât mai multe dornice de putere pentru alții. Autoritățile și Agențiile naționale de diferite tipuri ar putea să fie numite, mai potrivit, Servicii Publice.

5) meritocrație în orice instituție a statului, pentru că recunoașterea meritului este singura cale de motivare acceptabilă într-o instituție publică seculară. O femeie de serviciu care își face bine treaba merită mai mult respect și recunoaștere a valorii decât un prim-ministru care și-o face prost.

6) rolul instrumental al statului în raport cu cetățeanul actual (nu cu omul în genere) pentru că statul nu poate exista fără persoane, în timp ce persoanele pot trăi și fără stat. Rolul instrumental al statului în raport cu un număr rezonabil de descendenți posibili ai cetățenilor actuali (nu cu generațiile viitoare pe termen nedefinit), pentru că este o infatuare să credem că putem planifica funcționarea societăților pe termen nedefinit.

7) limitarea statului la gestionarea acelor probleme care nu pot fi gestionate decât prin politici publice, dar cu realism, nu utopic, pentru că nu e rezonabil să experimentăm cu viețile oamenilor nici măcar de dragul libertății.