O agendă realistă a laicilor în chestiunea reformării instituţiilor

Un comentator la ultimul articol de pe Contributors observă că subsemantul şi alţi comentatori “ignoră, sau nu văd elefantii din ierarhia BOR. Ierarhia BOR [se susţine] a fost si este cladită cu fosti informatori,cu colaboratori, cu ofiţeri acoperiţi ai fostei securităţii, ai dictaturii comuniste.” În acest text conturez o abordare care poate uni benefic opinia publică în chestiune ridicată, care urmărea să genereze discordie. Pentru a deturna de la conflict la armonie comentariul respectiv folosesc separarea dintre raţionalitatea personală, a laicilor, şi cea instituţioanală, de stat.

Una dintre calităţile obligatorii pentru orice creştin este inteligenţa şi, asociat acesteia, realismul. Este un truism că în comentariul de mai sus se poate înlocui BOR cu orice altă instituţie a României: Parlamentul, Guvernul, Armata, Poliţia, Universităţile, CNSAS, toate instituţiile statului. Nu a existat nici o instituţie din România după 1989 care să fie populată cu oameni care să nu fi trăit în România înainte de 1989 şi care să nu fie controlată strâns de elita comunistă care a preluat puterea. Întrebarea ridicată aşadar este una generală. Situaţia are două cauze:

·         Elitele comuniste sunt cele care au asigurat continuitatea statului în propriul lor interes, aşa cum făcuseră şi în regimul ceauşist.

·         Elitele altor state sunt cele care au validat elitele comuniste prin cooperarea cu cei puternici, cu cei care aveau controlul statului, adică cu elitele comuniste.

Nici una dintre aceste cauze nu putea fi controlată de cetăţenii obişnuiţi. Orice cetăţean ar fi dorit altceva în ţara lui ar fi avut soarta celor din piaţa Universităţii, fiind puşi la punct sau lichidaţi cu acceptul tacit al statelor care cooperau cu România, în pofida declaraţiilor publice ale unor personaje de rang mic din acestea pentru linişterea propriei lor opinii publice. Orice stat discută numai cu cei puternici din alt stat, în special atunci când sunt în acelaşi bloc economic şi politic. Odată România intrată în NATO pretenţia de a schimba ceva din această situaţie de dominare de către foştii oameni ai comuniştilor este nu doar ridicolă, donquijotescă, ci periculoasă, putând fi percepută ca o subminare a instituţiilor macro din alianţele României. Luptând împotriva ofiţerilor acoperiţi deveniţi pro-occidentali devii un idiot util al Rusiei, Chinei şi Iranului. Tocmai o astfel de situaţia a încercat să genereze comentatorul respectiv ca parte dintr-o tactică mai largă în războiul hibrid.

Trebuie spus că cele de mai sus nu afectează cu nimic superioritatea obiectivă a lumii libere, ataşamentul românilor faţă de ea. Ataşamentul nu înseamnă o idealizare, ci o acceptare aşa cum este celălalt. Dovada cea mai clară că există o recunoaştere a valorii lumii libere este că milioane de români nu au emigrat în Chian, Iran sau Rusia, ci în lumea liberă.

Ceea ce cred că poate uni benefic opinia publică, cetăţenii rămaşi în România, este acceptarea situaţiei de fapt ca un dat inevitabil şi urmărirea unor obiective punctuale fezabile cum sunt:

·         Instituţiile să furnizeze servicii de calitate cetăţenilor pentru banii pe care îi iau de la contribuabili persoane fizice şi private. Nu e nevoie de nici o referire la comunism pentru a susţine asta, se invocă modul de funcţionare al democraţiei liberale, drepturi constituţionale, etc. Democraţia liberală şi instituţiile ei trebuie apărate cu orice preţ.

·         Instituţiile să fie deschise unei circulaţii a elitelor, fără monopolizarea accesului la poziţii de către reprezentanţii sau descendenţii familiali ai elitei comuniste. Nu e nevoie de nici o referire la comunsm pentru a susţine asta, se invocă principiile meritocratice, a competiţiei libere, ale egalităţii de şanse, etc. Semnalele discrete sau intimidările că e ridicolă invocarea unor astfel de principii pot fi ignorate, ele nu au nici o bază legală, sunt doar încercări de a încetini reforma inevitabilă a statului şi consolidarea democraţiei liberale.

·         Instituţiile să fie loiale ţărilor lumii libere, UE şi NATO. Nu e nevoie de nici o referire la comunism pentru a susţine asta, se invocă tratatele şi parteneriatele strategice existente. A pretinde ca cetăţean asta e o modalitate indirectă de a influenţa compoziţia instituţiilor chiar şi în condiţiile unei absenţe a circulaţiei elitelor, în starea actuală dominată de elitele descendente din comunism. Standardele lumii libere filtrează de la sine până la un nivel rezonabil impostura, lăcomia, corupţia, specifice elitei comuniste iniţiale şi ţărilor autoritariste care vor să încetinească reforma statului pentru a avea parteneri de dialog care să agreeze sistemul lor politic.

·         Cazurile documentabile de comportament instituţional inadecvat al unor persoane din actuala elită, din BOR sau din oricare altă instituţie, pot fi abordate unul câte unul, fără referire la grup în general, şi invocând reguli ale jocului în uz. Şansele de a elimina persoane din sistem sunt nule, există o reţea strânsă şi susţinută din exterior ca partener de dialog, consolidată geopolitic, dar se pot regla unele comportamente excesive în acest fel. Pentru succes e nevoie de asumare publică a demersurilor şi de reţele de cetăţeni, cum au fost cele din protestele civice din anii trecuţi.

O agendă realistă ca cea de mai sus poate uni toţi cetăţenii României. Dincolo de ea se află planul personal, unde dimensiunea morală devine relevantă (în raţiunea de stat dimensiunea morală e relevantă doar ca instrument de propagandă). Pe plan personal pentru un laic ce e de făcut se ştie de mii de ani: să nu judece, să îşi ceară iertare pentru ce a greşit şi să ierte când i se cere iertare. Situaţia BOR este, dintre toate instituţiile, cea mai fericită, pentru că liderul la vârf este Hristos. Ceva mai dificil este cu celelalte, dar sunt optimist.